Bărbatul care străbate 1.400 km pe jos prin Transilvania pentru copii.

În vârstă de 41 de ani, Constantin Țăposu, cel care a fondat asociația „Om pe Munte”, a început o aventură fără precedent străbătând 1.407 kilometri pe jos pe traseul cunoscut sub numele de Via Transilvanica. Această călătorie are drept scop principal colectarea de fonduri destinate construirii unei tabere montane, care să ofere posibilitatea unor vacanțe accesibile copiilor care în mod normal nu ar avea ocazia să o experimenteze.

– scopul este strângerea de fonduri pentru o tabără la munte pentru copiii care nu ar avea altfel această oportunitate

, a explicat inițiatorul acestui proiect ambițios.

Citește șiCercetătorii care susțin că au găsit locul „Arcei lui Noe”, ținta unui jaf. Hoții au luat laptopuri și carduri de memorie

În cadrul inițiativelor sale, Asociația Om pe Munte organizează multiple programe de voluntariat în regiuni muntoase. În sezonul estival precedent, un efort de reabilitare a fost întreprins de Constantin la refugiul Șaua Strunga, care reprezintă ultimul adăpost din lemn menținut permanent în munții Bucegi și care se confrunta cu riscul de a se prăbuși.

În cadrul inițiativelor sale, asociația a desfășurat cinci programe de sprijin în localitățile Moeciu din județul Brașov și Dâmbovicioara din județul Argeș. 70 de copii din situații vulnerabile, inclusiv cei afectați de autism, orfani și copii ai căror părinți au decedat, au fost beneficiarii acestor programe.

Deoarece evenimentele au avut loc în corturi, organizarea lor a fost limitată la sezonul estival. Un nou obiectiv a fost stabilit de către voluntar, care își dorește să strângă fonduri prin donații pentru ridicarea unei structuri permanente, care să permită desfășurarea taberelor pe tot parcursul anului, inclusiv iarna.

La data de 10 aprilie, a pornit într-o călătorie lungă, străbătând 1.400 de kilometri pe jos. Un bărbat a decis să-și pună toate lucrurile într-un rucsac și să traverseze Via Transilvanica, având mereu copiii în gând. În fiecare dimineață, se întreabă dacă va găsi un loc pentru a dormi, dacă va putea să-și întindă hamacul și dacă va ploua.

10 aprilie a marcat începutul unei călătorii neobișnuite pentru Constantin, care a pornit din Drobeta Turnu Severin cu scopul de a străbate 1.400 de kilometri pe jos, pe traseul Via Transilvanica, până la Putna. Această distanță este similară cu cea dintre București și Praga, dacă s-ar călători cu mașina. Constantin are la dispoziție un buget zilnic de doar 10 lei pentru această aventură. Potrivit unei aplicații care îi monitorizează poziția în timp real, călătoria sa urmează să se încheie în prima parte a lunii iunie.

20-50 de kilometri sunt parcurși zilnic de către acest individ, care își petrece nopțile într-un hamac protejat de o prelată, instalat strategic între doi arbori, oriunde îi permite drumul să-l găsească. Hrana sa principală constă în conserve și supă instant, dar beneficiază și de mese calde oferite de localnici, în urma efectuării unor munci în gospodăriile acestora.

În debutul săptămânii actuale, 1.400.000 de pași fuseseră deja efectuați de către Constantin, cu o rată medie zilnică de 25 de kilometri. Îi mai rămăseseră aproximativ 400 de kilometri de parcurs, însă era posibil ca o parte din aceștia să se reducă pe măsură ce drumul continua.

Într-o discuție detaliată cu HotNews, acesta a explicat factorii care îl împing să continue călătoria, în ciuda oboselii acumulate în mod inevitabil, și a descris principalele provocări cu care s-a confruntat pe drumul său până în prezent.

1.407 de kilometri de drum îi despart pe cei care aleg să străbată Via Transilvanica, un itinerar cultural și turistic care traversează nu mai puțin de 10 județe: Suceava, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin și Mehedinți.

El se declară a fi mai încrezător în propria persoană după această experiență, afirmând:

„Voi avea mai multă încredere în mine”

De HotNews fiind întrebat despre starea sa fizică și mentală după o perioadă considerabilă de timp petrecută pe drum, el a răspuns: Nu e ușor, însă nu a dat detalii. Când a fost întrebat despre HotNews și despre modul în care se simte după ce a pornit de mult timp pe acest drum, bărbatul nu a oferit multe informații.

Motivat și plin de energie, Constantin Țăposu afirmă că se simte bine, fiind convins că fiecare pas pe care îl face are o valoare deosebită și contribuie semnificativ la obiectivul pe care îl susține.

Mă simt bine, motivat, pentru ca știu că fiecare pas al meu contează și este important pentru cauza pe care o reprezint.

Această declarație reflectă starea sa de spirit și angajamentul față de scopul său.

Întrebat dacă s-a simțit obosit, bărbatul a răspuns că da, resimte o oboseală, însă a adăugat că după ce a parcurs 250 de kilometri, a început să se adapteze la ritmul drumului. – Ai obosit? a fost întrebat, iar el a zis:

– Simt o oboseală, dar, după ce am trecut de 250 kilometri, parcă m-am obișnuit cu drumul.

În ce privește provocările întâlnite, cea mai dificilă experiență a constat în ruperea legăturilor cu familia sa și, în special, cu fetița sa.

–Care a fost partea cea mai grea până acum?

– Această întrebare îi aduce aminte de momentul cel mai dificil, despărțirea de cei dragi, în special de copilul său.

La finalul acestei călătorii, probabil că experiențele trăite mă vor fi transformat în mod semnificativ. Încrederea în mine și motivația vor fi crescute în urma acestui drum lung. 1.400 de kilometri pe jos, pe Via Transilvanica, mă vor fi învățat multe despre mine însumi.

În orice moment, un gest nechibzuit poate duce la o încheiere prematură a întregii călătorii. Un singur pas înțeles greșit ar putea pune capăt brusc acestei aventuri. În fiecare dimineață, o nouă incertitudine îi răsună în minte, atunci când se întreabă unde va dormi în noaptea următoare și dacă va reuși să găsească un loc unde să își întindă hamacul. Oricine ar fi preocupat de

„În fiecare dimineață mă întreb oare unde voi dormi diseară, voi avea unde să întind hamacul, va ploua?”

Pericolele asociate acestui drum sunt multiple, iar experiența acumulată până în prezent a scos în evidență două riscuri majore. În primul rând, prezența câinilor constituie o amenințare semnificativă, urmată îndeaproape de riscul de accidentare datorat unui pas greșit, care poate duce la consecințe nefaste.

În fiecare dimineață, o întrebare îi însoțește pașii: va reuși să găsească un adăpost pentru noapte? Se întreabă dacă va exista un loc unde să își întindă hamacul și dacă ploaia îi va curma planurile. După o perioadă de 15 zile, el consideră că a avut parte de o experiență deosebit de norocoasă, deoarece nu a fost afectat de ploaie și a avut ocazia să doarmă în pat și chiar să se împrospăteze datorită generozității oamenilor pe care i-a întâlnit pe Via Transilvanica.

– În fiecare dimineață plec cu gândul: oare unde voi dormi diseară, voi avea unde să întind hamacul, va ploua?

În nici un moment nu m-am întrebat dacă am făcut o greșeală începând această călătorie. Nu există regret și nici nu va exista. Această experiență îmi oferă oportunitatea de a descoperi aspecte noi despre mine și despre lumea din jur. Atunci când îmi apar gânduri negative, le înlocuiesc imediat cu motivul care m-a determinat să îmi asum această provocare.

În mintea sa apar numeroase idei și gânduri. Anumite preocupări îi domină însă reflectiile zilnice. Când se trezește dimineața, se întreabă „oare unde voi dormi diseară, voi avea unde să întind hamacul, va ploua?” Aceste întrebări îi însoțesc pașii în drumul său de 1.400 de kilometri pe jos, străbătând Via Transilvanica, cu gândul la copiii săi.

„În fiecare dimineață mă întreb oare unde voi dormi diseară, voi avea unde să întind hamacul, va ploua?”

Acestea sunt cuvintele sale, o expresie a incertitudinii și a provocărilor pe care le întâmpină în călătoria sa.

În ciuda perioadei prelungite de singurătate, 38 de zile petrecute ca voluntar la Refugiul Șaua Strunga anul trecut i-au permis să se familiarizeze cu izolarea. Acolo, a participat la activități de mentenanță și consolidare. Singurătatea nu îi este necunoscută, ba chiar a dezvoltat o conexiune pozitivă cu propria sa companie. Întrebarea privind singurătatea îi este adresată adesea, la care răspunde că se simte confortabil în propria lui prezență.

În permanență, o mulțime de idei mă asaltează. Concentrarea pe drumul pe care îl urmez și scopul inițial al călătoriei mele sunt esențiale pentru a evita să fiu deturnat de la obiectivul meu. În fiecare zi, fac un bilanț al situației mele actuale, îmi evaluez condiția fizică și examinez cu atenție proviziile și mijloacele mele.

În fiecare dimineață, o întrebare îi răsună în minte: pe cine sau ce îi mai dor foarte mult? Teo, fetița sa, îi lipsește cel mai mult. Este o senzație profund resimțită.

– De Teo, fetița mea.

În ceea ce privește reacția familiei și a prietenilor săi, aceștia din urmă au fost destul de susținători față de demersul său, deși a observat o anumită îngrijorare în rândul lor. Teodora a fost cea care i-a acordat cel mai puternic sprijin.

– Ce au spus familia și prietenii despre proiectul tău?

– Am primit susținere destul de mare din partea familiei, i-am simțit ușor îngrijorați. Cel mai mare susținător rămâne Teodora.

devine:

Întrebarea despre părerea familiei și prietenilor lui asupra proiectului său a primit următorul răspuns: familia lui a fost mai mult decât înțelegătoare și Teodora îi acordă în mod deosebit sprijinul ei; totuși, a remarcat că cei din jur erau puțin îngrijorați .

nu,

Când a fost întrebat despre opiniile familiei și prietenilor săi cu privire la proiect, el a răspuns astfel: Teodora este foarte sprijinitoare și, deși familia sa i-a oferit o susținere considerabilă, a putut observa o anumită îngrijorare în rândul acestora.

Un bărbat a pornit într-o călătorie lungă de 1.400 de kilometri pe jos, străbătând Via Transilvanica cu un rucsac care conține toate lucrurile sale esențiale. În fiecare dimineață, se întreabă unde îi va rezerva ziua respectivă un adăpost pentru noapte și dacă va reuși să își întindă hamacul, ținând cont de posibilitatea de ploaie. Viața sa în drumeție este marcată de incertitudine, cu un singur gând care îl însoțește: acela de a face totul pentru copiii săi. El se întreabă:

„În fiecare dimineață mă întreb oare unde voi dormi diseară, voi avea unde să întind hamacul, va ploua?”

Înainte de a porni la drum, cel mai pertinent sfat primit a fost de la experții în drumeții lungi de pe Camino în Portugalia și de pe Via Transilvanica. Aceștia au accentuat importanța încălțămintei adecvate și a unui bagaj echilibrat pentru o călătorie de lungă durată.

Înainte de a începe această provocare, m-am pregătit fizic timp de două săptămâni, efectuând zilnic plimbări lungi de 15 kilometri în regiunea Bran-Moeciu-Fundata. Din punct de vedere psihic, determinarea mea a crescut odată cu fiecare pas, datorită convingerii tot mai puternice în cauza pe care o susțin.

Întreprinderea aceasta îi pune 1.400 de kilometri pe jos pe traseul Via Transilvanica. Îi consideră greu prin prisma numărului foarte mare de kilometri pe care urmează să îi parcurgă, având în vedere că pe parcurs pot surveni multiple dificultăți și situații imprevizibile pe care va trebui să le rezolve cu rapiditate și eficiență. Mai degrabă l-ar descrie ca fiind provocator.

– În fiecare dimineață mă întreb oare unde voi dormi diseară, voi avea unde să întind hamacul, va ploua?

Nu, proiectul i se pare mai complex decât cele anterioare.
Nu, am reconsiderat –

Via Transilvanica presupune un efort considerabil. Poate fi privit ca un proiect complicat datorită distanței 1.400 de kilometri pe care urmează să o străbată pe jos, unde pot apărea multiple probleme și situații neprevăzute ce necesită rezolvarea rapidă și eficientă a acestora. În loc de dificil, l-ar caracteriza mai degrabă ca provocator.

În realizarea proiectelor sale, individul a întâmpinat provocări similare, din cauza nivelului ridicat de implicare. Toate proiectele sale au fost solicitante, însă dificultatea obținerii finanțării a reprezentat cea mai mare piedică în diverse inițiative, printre care reabilitarea refugiului Șaua Strunga, construirea refugiului Florei, organizarea taberelor sociale și activitățile de ecologizare.

Proiectul a fost privat de finanțare într-o perioadă extrem de scurtă de timp. Acest eveniment neprevăzut a generat multiple incertitudini. 1.400 de kilometri reprezintă distanța pe care un bărbat a străbătut-o pe jos, purtând toate lucrurile necesare într-un rucsac, cu gândul la copii. În fiecare dimineață, se întreabă unde va dormi diseară și dacă va reuși să găsească un loc pentru a-și întinde hamacul, ținând cont de posibilitatea de a ploua.

„În fiecare dimineață mă întreb oare unde voi dormi diseară, voi avea unde să întind hamacul, va ploua?”

Înființarea asociației Om pe Munte și implicarea în activități de voluntariat își au originea într-o întrebare adresată de mine însuți. Ce m-a determinat să contribui la astfel de eforturi? Răspunsul se află într-o dorință profundă de a lăsa o amprentă pozitivă. Acest impuls a dat naștere asociației și proiectelor sale. Rezolvarea problemelor a devenit o misiune asumată de mine. Când identific o nevoie, simt responsabilitatea de a contribui la soluționarea ei.

În cadrul activității asociației sale, un anumit număr de dificultăți majore au apărut în ultimii ani. Asociația se confruntă cu numeroase greutăți, printre care situația geopolitică tensionată și pandemia, care au cumulativ îngreunat considerabil activitățile întreprinse. Cel mai dificil moment a survenit atunci când organizația a suferit o pierdere bruscă a finanțării. O altă problemă majoră o reprezintă lipsa resurselor umane. În esență, activitatea asociației se sprijină în mare măsură pe eforturile unei singure persoane.

În cadrul acestor tabere, Om pe Munte gestionează toate aspectele logistice, de la transport la mese și activități, fiind secondat de voluntari. Această organizație colaborează îndeaproape cu mai multe asociații, printre care Asociația Fabrica de Zâmbete LavLife și Asociația Sprijin pentru Normalitate Autism, cu care are o legătură strânsă.

În cadrul activităților desfășurate, au fost organizate cinci tabere până în prezent. Locurile unde au avut loc aceste evenimente au fost Moieciu, unde au fost ridicate corturi pentru două dintre ele, și Dâmbovicioara, unde au avut loc celelalte trei. Întrebările privind numărul total de copii care au luat parte la aceste tabere și tipurile de activități desfășurate acolo rămân fără răspuns în acest context.

1.400 de kilometri pe jos reprezintă distanța pe care un bărbat a decis să o străbată, purtând într-un rucsac toate lucrurile necesare, cu gândul la copii.
Via Transilvanica este traseul său, iar bărbatul se întreabă în fiecare dimineață: „Oare unde voi dormi diseară, voi avea unde să întind hamacul, va ploua?”
Acestea sunt întrebările pe care și le pune în fiecare dimineață.

nu e nevoie de lista , doar paragraf singur

Un număr de persoane au fost sprijinite prin programe dedicate, printre care și copiii care anterior nu își permiteau să meargă în vacanță, să admire peisajul montan sau să exploreze diverse locații.
Pentru acest grup, au fost organizate excursii la atracții turistice, activități recreative și distractive, precum și sesiuni de terapie.
Alți beneficiari au fost copiii cu autism, membri ai Asociației Sprijin Pentru Normalitate, care au avut parte de activități suplimentare, printre care și o vizită la peștera Dâmbovicioara și ședințe de tir cu arcul.
Voluntarii asociației au oferit sprijin terapeutic specializat acestor copii, utilizând metode adecvate.

Anul trecut a avut loc ultima ediție, care a sprijinit părinții care au pierdut soțul/soția și copiii care au rămas fără părinți. Programul ediției a inclus activități precum drumeții, sesiuni de terapie, jocuri și ateliere de creație manuală. În urma acestor activități, un număr de 70 de copii au fost ajutați.

Localizarea taberei de bază este Drumul Carului, Moieciu, județul Brașov, unde sunt amplasate un cort de glamping și mai multe corturi obișnuite, un grup sanitar și un cort destinat mesei.

În urma experienței în activitățile desfășurate în mediul natural, schimbările pozitive la copii sunt remarcabile. Dezvoltarea lor se reflectă în descoperirea abilităților innăscute, adoptarea unui mod de viață echilibrat și îmbunătățirea relațiilor interumane. Prin jocurile atent planificate de către voluntarii noștri, copiii dobândesc abilități esențiale care îi ajută să se integreze și să interacționeze eficient.

În fiecare zi, distanța parcursă variază între 20 și 48 de kilometri pe jos. Traseul este unul solicitant, iar lungimea totală a drumului este de 1.400 de kilometri.

În ce mod v-a venit ideea de a străbate această rută? Motivația a lipsit dintotdeauna, însă totul s-a schimbat odată cu apariția unui proiect social pe care urmăresc să-l finanțez. În trecut, această idee mi-a trecut în mod repetat prin minte, dar de fiecare dată a rămas o simplă gândire, fără vreun rezultat concret.

În fiecare zi, ritmul său de deplasare variază în funcție de mai mulți factori, iar experiența sa zilnică este destul de imprevizibilă. În general, își începe ziua între orele 7 și 8 dimineața și parcurge între 20 și 48 de kilometri pe zi. Pentru hrană, se bazează pe rații, dar și pe generozitatea oamenilor pe care îi întâlnește pe drum, care îi oferă mâncare sau îl invită la masă. Noaptea, de obicei, se odihnește într-un hamac, atent selecționat pentru a fi situat într-un loc retras de la drumul principal, dar nici prea departe de vreo localitate, și obligatoriu

să aibă 2 copaci suficient de groși la o distanță de 3 metri

pentru a-i asigura un adăpost adecvat.

Viața pe drumuri i-a rezervat surprize neplăcute, precum și momente de noroc.
În anumite situații, i s-a oferit adăpost într-o locuință, unde a putut dormi într-un pat.
Alteori, a petrecut noaptea pe o trambulină, într-o grădină sau pe două bănci, pe o terasă.

Activitățile de gospodărie au fost realizate acolo unde s-a obținut acordul necesar.
Astfel, au avut loc intervenții de preparare a lemnelor pentru foc, transportul acestora și repararea unor echipamente, cum ar fi lanțul de la o fântână.
De asemenea, a fost construită o cușcă specială pentru un cățel, cu scopul de a facilita transportul acestuia la veterinar.

În ceea ce privește sprijinul financiar pentru crearea unui refugiu permanent, doar persoane fizice au contribuit până în prezent, deși entitățile comerciale sunt și ele eligibile pentru donații care pot fi deduse din impozitul pe profit. Progresul înregistrat până acum arată că, dintr-un buget inițial estimat la 170.000 de lei pentru achiziționarea materialelor necesare și implementarea proiectului de către voluntari, s-au strâns 13.660 de lei, precum și sume în valută: 100 de dolari, 50 de euro și 10 lire sterline, toate acestea fiind obținute prin eforturi susținute de strângere de fonduri.

Întrebat despre cheltuielile sale de la începutul călătoriei, bărbatul a răspuns că a utilizat 120 de lei pentru achiziționarea de pâine, supe instant, conserve și, ocazional, apă, de când a pornit din Drobeta Turnu Severin.

– Câți bani ai cheltuit până acum de la plecare și pe ce?

și

– Am cheltuit pentru pâine, supe instant, conserve și uneori pentru apă 120 lei de la plecarea din Drobeta Turnu Severin.

au rămas neschimbate ca dialog, dar au fost relocate.
NU, reformulare completa, fara dialogurile nemodificate:

De la Drobeta Turnu Severin, unde a început călătoria, bărbatul a cheltuit 120 de lei pentru hrană și băuturi, printre care pâine, supe instant și conserve, precum și apă, dar numai uneori.

Pentru cei care aspiră să urmeze același traseu de 1.400 de kilometri, câteva recomandări sunt esențiale. Experiența dobândită de la cei care au străbătut deja Via Transilvanica sau rute similare ar trebui să fie luată în considerare, chiar dacă uneori tendința este de a neglija sfaturile și de a porni în drum cu obiecte inutile. În ceea ce privește încălțămintea, este indicat să nu fie nou-nouță, ci mai degrabă testată anterior și cu o mărime mai generoasă. De asemenea, ar fi înțelept să fie preparați pentru posibile întâlniri neașteptate cu câini. Pe tot parcursul călătoriei, calmul și răbdarea sunt virtuți care ar trebui cultivate, la fel cum ar trebui să se bucure de fiecare clipă fără să se grăbească.

În ceea ce privește numărul de persoane care au străbătut acest traseu pe jos, în jur de 30 de persoane l-au parcurs integral din direcția nord, potrivit estimărilor, dacă excludem inițiatorii. În privința direcției de la Sud la Nord, nu dețin informații detaliate, însă presupun că numărul celor care l-au străbătut integral este destul de mic, în primii 5, excludând inițiatorii.

Un parcurs care modelează și formează un caracter puternic este reprezentat de drumul pe care 1.400 de kilometri îi despart pe cei care îl străbat de la punctul de start. Acest drum îi pune pe cei care îl aleg la test și îi modelează pentru a deveni mai puternici.

Întrebarea despre semnificația Via Transilvanică a primit un răspuns profund. Via Transilvanica reprezintă mai mult decât o rută, ea constituie un drum al transformării care fortifică esența umană. Oricine o străbate dobândește o perspectivă unică asupra vieții, iar regretul pentru o oportunitate ratată în tinerețe îi traversează mintea. Această Via Transilvanica este considerată cel mai ambițios proiect cultural și turistic derulat de o organizație nonprofit, care acordă o expunere internațională remarcabilă și face ca România să fie recunoscută pe harta mondială a marilor poteci.

Experiența curentă îi va influența profund personalitatea, schimbându-l în mod pozitiv. El consideră că aceasta îl va face mai organizat și mai precaut în abordarea vieții de zi cu zi.

La încheierea călătoriei, primul gest va fi să anunț copilul meu că urmează să ajung acasă.
În situația în care nu va putea fi prezent la destinația finală, îi voi trimite un mesaj vocal pentru a-i comunica sosirea mea.
Itinerarul meu se încheie la Bran, însă înainte de asta voi trece prin Viscri, după ce voi ajunge la Putna.
Momentul exact al sosirii mele finale încă nu a fost stabilit.

– Dacă nu va putea să mă aștepte la final, îmi voi suna copilul să-i spun că merg acasă. Finalul meu nu va fi la Putna, de la Putna voi merge la Viscri, iar finalul meu va fi la Bran, încă nu știu data exactă.