Nu se poate concluziona că o datorie s-a prescris doar pentru că a trecut mult timp. Pentru a determina dacă încă se poate solicita plata prin instanță, trebuie să se analizeze termenul de prescripție și posibilele motive de suspendare sau întrerupere. Într-un dialog cu Digi24.ro, avocatul Bogdan Buneci a detaliat regulile prescripției și efectele lor asupra creditorilor și debitorilor.
Normele referitoare la recuperarea sumelor datorate se schimbă în funcție de natura obligației și de particularitățile fiecărui caz.
Ce înseamnă termenul de prescripție al unei datorii
Citește șiCe floare bulboasă plantezi în noiembrie ca să te bucuri de ea în miezul iernii. Se poate replanta anul următor
Prescripția unei datorii se activează atunci când creditorul nu își valorifică dreptul în termenul legal stabilit, iar dreptul material la acțiune se anulează prin prescripție. Conform art. 2.500 din Codul civil, dacă nu se exercită în intervalul legal, creditorul nu mai poate recurge ulterior la instanță pentru a obține, prin constrângere, executarea obligației.
De exemplu, în cazul în care se aplică termenul standard de 3 ani pentru prescripție, o persoană care trebuie să recupereze o sumă de bani și nu inițiază acțiuni în această perioadă poate ajunge în situația în care nu mai poate obține recuperarea datoriei prin proceduri judiciare, dacă nu s-a produs în acel interval o cauză de suspendare sau întrerupere a prescripției.
Când pornește perioada de prescripție
Termenul de prescripție începe să curgă începând cu ziua în care deținătorul dreptului de acțiune a cunoșcut sau ar fi trebuit să cunoască nașterea acestuia. În cazul unei datorii, calculul pornește, de obicei, din momentul în care obligația devine exigibilă.
Dacă părțile au stabilit un termen pentru restituirea unei sume, data de la care începe să curgă prescripția se determină în funcție de prevederile contractului și de natura obligației.
art. 2.517 din Codul civil stabilește că termenul general de prescripție este de trei ani. În același timp, legea prevede termene alternative de zece ani, doi ani sau un an, care se aplică în anumite circumstanțe, în funcție de natura dreptului sau a obligației.
“Potrivit art. 2.517 din Codul civil, termenul general de prescripție este de trei ani. Legea prevede însă și termene de zece ani, doi ani sau un an, aplicabile în anumite situații, în funcție de natura dreptului sau a obligației.”
avocatul Bogdan Buneci a precizat acest lucru.
Tipuri semnificative de datorii cu termene de prescripție speciale
Termenul de prescripție al creanțelor fiscale: datorii față de stat
„Datoriile către stat sunt supuse unor reguli speciale de prescripție, diferite de termenul general de trei ani prevăzut de Codul civil.”
Conform art. 110 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, dreptul instituției fiscale de a determina creanțe fiscale expiră după cinci ani.
Regulile menționate se referă la impozitele, taxele, contribuțiile și alte creanțe bugetare. Autoritățile fiscale pot efectua controale și pot impune obligații în cadrul termenului legal. În consecință, verificările se concentrează, în general, pe perioadele din ultimele cinci ani în care dreptul nu a intrat în stare de prescripție.
Prescripție a amenzilor contravenționale
Pentru amenzile contravenționale, care includ cele impuse în trafic, normele privind prescripția se regăsesc în OG nr. 2/2001 care stabilește regimul juridic al contravențiilor.
Potrivit art. 13, aplicarea amenzii se prescrie, de regulă, în termen de șase luni de la data săvârșirii faptei. Separat, art. 14 stabilește că executarea sancțiunii se prescrie dacă procesul-verbal nu este comunicat contravenientului în cel mult două luni de la aplicarea acesteia.
Dacă amenda a fost aplicată și procesul-verbal comunicat în termen, recuperarea sumei prin executare silită urmează regulile Codului de procedură fiscală. Termenul este de cinci ani și se calculează de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul de a cere executarea silită, cu respectarea cauzelor legale de suspendare sau întrerupere.” , a mai explicat specialistul
Care factori pot întrerupe sau suspenda prescripția?
„Conform art. 2.537 din Codul civil, prescripția poate fi întreruptă, printre altele, printr-un act voluntar de executare, cum ar fi plata unei părți din suma datorată.
debitor recunoașterea datoriei poate produce același rezultat. În plus, depunerea unei cereri de chemare în judecată sau, în cazul insolvenței, înregistrarea creanței la masa credală poate întrerupe termenul de prescripție, în conformitate cu prevederile legale.
O întrerupere elimină perioada deja trecută până la acel punct, iar un nou termen începe să curgă conform regulilor specifice fiecărei situații.
Suspendarea are, însă, un efect diferit: oprește temporar cursul prescripției, dar păstrează timpul acumulat anterior. După încetarea cauzei care a determinat-o, calculul se reia, luând în considerare și perioada scursă înainte de suspendare. Situațiile în care prescripția poate fi suspendată sunt expres prevăzute de lege, potrivit art. 2.532 din Codul civil.”, a mai adăugat sursa Digi24.ro
Ce înseamnă notificarea unei datorii neplătite?
Notificarea, în mod obișnuit, servește ca mijloc de a informa debitorul cu privire la suma cerută și la intenția creditorului de a apela la instanță în cazul neachitării. Cei care o primesc pot răspunde pentru a-și prezenta poziția față de cerințele aduse, însă nu există nicio obligație legală generală pentru a face acest lucru.
Lipsa acestei obligații nu înseamnă că notificarea ar trebui neglijată, în special dacă există neclarități privind existența datoriei, valoarea acesteia sau momentul de la care plata poate fi cerută. a mai explicat specialist
Aplicarea forțată a obligației după expirarea termenului de prescripție.
Pentru a cere executarea silită, creditorul trebuie să dețină un titlu executoriu, iar executorul judecătoresc confirmă respectarea condițiilor legale. În exemplul unui împrumut încheiat la notar, dacă perioada de doi ani stabilită pentru returnarea sumelor a expirat fără plata efectuată, creditorul poate solicita executorului, cu condiția ca documentul să fie executoriu și să nu existe alte obstacole legale.
Întoarcerea obligației și acordul părților
Creditorul și debitorul pot negocia înainte de a recurge la executarea silită, stabilind o înțelegere pentru plata datoriei, inclusiv prin eșalonarea plății sau prin stabilirea altor condiții de îndeplinire a obligației. În cazul în care debitorul nu respectă acordul, creditorul poate continua demersurile de recuperare a creanței, inclusiv prin executarea silită, în condițiile prevăzute de lege.
În cadrul procedurii, pot fi urmărite, în funcție de situație, veniturile, conturile bancare sau bunurile debitorului. Un imobil poate fi supus urmăririi silite și ulterior valorificat pentru acoperirea creanței.”, a conchis avocatul Bogdan Buneci
COMENTARII / 0