După nici un an petrecut la facultate în străinătate mulți studenți români se întreabă dacă mai pot continua. Nu există o singură cauză. Presiunile – emoționale, academice și financiare – apar în același timp. Din mărturii și din studii reiese același lucru: abandonul nu este o decizie bruscă, ci rezultatul unui proces care începe devreme.
tânăr care a plecat la facultate în străinătate trăiește un moment despre care se vorbește rar. Nu este momentul în care se urcă în avion. Nici cel în care ajunge pe campus. Este mai târziu. Într-o seară obișnuită, într-o cameră care nu îi aparține și într-un oraș care încă nu îl recunoaște.
În jurul său se află oameni, cursuri și un program bine stabilit, însă ceva nu se aliniază. Studentul nu experimentează o dramă. Nu se petrece nimic deosebit. Însă, treptat, începe să nu se simtă în locul potrivit. În acest fel se naște, de fapt, povestea abandonului.
Citește șiCercetătorii care susțin că au găsit locul „Arcei lui Noe”, ținta unui jaf. Hoții au luat laptopuri și carduri de memorie
Pentru Mihnea, care a absolvit atât licența, cât și masterul în Olanda, alegerea de a urma studiile în afara țării părea firesc.
„în străinătate e mai bine”
A crescut cu această credință. În cercul său, direcția era clară: universități prestigioase și o carieră sigură. Nu era neapărat un vis, ci o așteptare.
S-a îndreptat către Leiden University din Olanda.
“Dar acolo m-am lovit de două lucruri: singurătatea și faptul că acel «mai bine» era greu de găsit. Nu mai știam exact pentru ce plecasem”.
Abandonul nu începe când pleci din facultate. Începe când nu te mai simți acasă nicăieri
Între spatele studiilor universitare desfășurate în străinătate se află o realitate mai puțin evidențiată. Pentru mulți studenți, această experiență nu presupune urmatul unui traseu lineal, ci confruntarea cu provocări dificile.
Primul aspect care se pierde nu reprezintă confortul, ci sprijinul. Ana Dumitrescu, 21 de ani, studentă la Bocconi University, afirmă că acasă există un sprijin invizibil. Nu îl poți observa, dar te susține. Când pleci, acesta se dispare. În locul său apare singurătatea.
Mihnea explică cu claritate:
„Să fii înconjurat de oameni, de zâmbete și de locuri faine și, totuși, să te simți gol pe dinăuntru, singur și lipsit de orice energie de a zâmbi la rândul tău. Dacă nu eram înconjurat de colegii mei, eram blocat într-o rutină de cameră de apartament, facultate, sală, si cu ocazionale drumuri la Jumbo”.
Nu este ceva grav, însă este suficient pentru a te epuiza de energie.
„Zidul” primei sesiuni
După perioada de izolare, apare un al doilea impact: structura academică. Nu este neapărat mai dificilă, însă diferă semnificativ. Alex Mocanu, în vârstă de 20 de ani și înscris la Bocconi, afirmă cu claritate:
„În sesiune, e de muncă. Nopți nedormite, zile închise în casă”.
În primele teste, lipsa unui îndrumător poate constitui o problemă majoră.
Vlad Rusescu, în vârstă de 25 de ani, fost student la Fontys University of Applied Sciences, spune că, de multe ori, când solicita sprijin de la un profesor, răspunsul era
Detalii minore ce exercită presiune
Nu toate problemele sunt evidente. Unele sunt banale, dar constante. Vremea, de exemplu. În Olanda, unde învață foarte mulți studenți români, zilele gri și ploile frecvente creează o stare apăsătoare. „Ne simțeam triști fără motiv. Și eu, și colegii mei români, ne-am confruntat cu dorul de casă când a venit toamna”, spune Cristina Bălan.
Dorul de casă
Dorul de casă nu înseamnă exclusiv lipsa familiei. Este rezultatul unui amestec: lipsa sprijinului, izolare, noile responsabilități și oboseala.
Conform unui raport divulgat în Journal of American College Health, există două forme de nostalgia de casă: una obișnuită și alta care perturbează funcționarea. În această a doua variantă se manifestă scăderea performanței, retragerea și posibilitatea de abandon.
Atunci când dorul se transformă într-o stare persistentă și dificil de gestionat, se manifestă senzația de vid, deficitul de energie și ideea repetitivă de a pleca.
În momentul în care existența se transformă într-o luptă de supraviețuire
Pentru unii studenți, munca pentru a se întreține pe perioada studiilor este obligatorie. Vlad descrie foarte direct acest echilibru imposibil: „Am realizat imediat că fără un job part-time nu am nicio șansă să mă pot bucura de viața de student. Apoi, mi-am dat seama că după facultate și job nu mai am chef sau vlagă să mă bucur de viața de student”.
Acest punct marchează începutul unei transformări a experienței, iar scopul studentului nu mai constă în dezvoltare, ci în rezistență. Relațiile se simplifică, iar comparația cu viața prietenilor de acasă devine inevitabilă:
„Viața lor avea o «poveste», ceva unic”
în timp ce a mea a devenit monotonă
Aceste aspecte generează o întrebare:
„de ce mai fac asta?”
„Începusem să aud de la cei din anii mai mari că se chinuie să își găsească job, că nu sunt internshipuri și că facultatea nu îi ajută cu nimic”
declară Mihnea.
A apărut prima îndoială.
Vlad povestește despre o deziluzie:
„Aveam impresia că orice e în afara țării e futurist, că oamenii au un nivel de inteligență emoțională mult mai ridicat și că străinătatea mă așteaptă cu brațele deschise. Când ideile astea s-au rupt, a durut cel mai mult”.
Nu a reprezentat un eșec instantaneu, ci o evoluție graduală a perspectivei.
Nu există probleme distincte
Dorul de casă, studiile și banii nu apar pe rând. Apar împreună și se amplifică. Rezultatul este epuizarea, care se manifestă prin oboseală constantă, scăderea implicării, pierderea motivației.
Studiile europene confirmă că abandonul nu se bazează pe un singur motiv, ci se manifestă prin acumularea presiunilor în primul an.
Contrastul dintre așteptări și realitate
Alexandru Radu, consilier educațional la Future Minds (program care sprijină elevii în alegerea facultății potrivite), spune că mulți tineri pleacă la studii în străinătate fără să anticipeze cât de greu le va fi din punct de vedere academic. Cei obișnuiți să fie printre cei mai buni descoperă că nu mai sunt. „Am colaborat cu doi tineri, foarte buni prieteni, care urmau să plece la studii în străinătate, la universități apropiate. Aveau totul planificat: unde vor locui, cum vor merge împreună la facultate, cum vor vizita orașe din jur, cum își vor lua o mașină împreună- un Golf 4 albastru cu maximum 100.000 km. Studiile erau, însă, pe ultimul loc. Nu pentru că nu le păsa, ci pentru că nu se gândiseră cu adevărat la cât de dificil va fi. Gradul de dificultate academic este cel mai frecvent subestimat”, spune Alexandru Radu.
Profesoara Cristina Cristescu, activă la Universitatea de Științe Aplicate Fontys din Olanda, unde locuiește de peste 30 de ani, detaliază diferențele dintre sistemele educaționale. În faza inițială, programul academic se prezintă ca fiind
„extrem de ușoară”
. Pentru numeroși studenți români, această percepție se transformă într-o capcană.
Nu pentru că ar fi un sistem simplu, ci pentru că operează pe baza unor reguli complet distincte față de cele din liceu.
„Nu contează ce ai făcut în România. Aici, sistemul este: vino și demonstrează că poți!”
În cadrul sistemului olandez, studenții sunt obligați să susțină argumente, nu doar să dețină cunoștințe. Pentru mulți dintre ei, această transformare reprezintă o provocare majoră.
În acest context, diferențele de mentalitate se adaugă la dificultăți. Pentru studenții români, nota reprezintă un factor crucial, în timp ce pentru ceilalți, suficient este să obțină trecerea. În cadrul proiectelor de grup, această diferență generează tensiuni. Adaptarea nu se rezumă doar la acumularea de cunoștințe, ci implică și competența de a colabora, de a comunica și de a se integra în echipă.
Studentii care erau obișnuiți cu dialogul, colaborarea și cu asumarea unui rol în cadrul unui grup se acomodează mai rapid. Cei care sosesc cu pregătirea limitată la nivel academic constată că aceasta nu e suficientă și nu reușesc să se descurce în noul cadru.
Lia Hâncianu, fondatoarea Student Consulting (firmă de consultanță educațională care susține elevii să studieze în străinătate) explică: „Elevii care vin din școlile private din România au integrarea mult mai greoaie. Sunt învățați să li se poarte o grijă suplimentară, iar când ajung într-un sistem unde nu mai există cineva care să te întrebe «ce faci?», apare șocul”.
În urmă cu patru ani, Lia Hâncianu a inițiat o cercetare „la firul ierbii” pentru a descoperi motivele reale ale eșecului sau a lipsei de succes a studenților români în străinătate. Prin interviuri directe, a constatat că principalele obstacole nu sunt neapărat de natură academică, ci se referă la lipsa managementului timpului și la izolare socială.
„Dar primele luni sunt grele pentru aproape toți studenții internaționali. Adaptarea grea nu e o excepție, e regula”, spune Lia Hâncianu.
Viața reală începe instantaneu.
Adaptarea nu înseamnă doar cursuri. Înseamnă viață. Alexandru Radu povestește: „O tânără studentă în Franța, la Nancy, la studii politice, și‑a sunat părinții la doar câteva zile după ce începuse cursurile, plângând că ea este la facultate și a lăsat geamul deschis la studioul în care locuia și începuse o ploaie torențială.
A rămas fără răspuns la întrebarea: «Bine, și ce vrei să facem noi? Să ne urcăm în avion și să venim să închidem geamul?»”. Era prima situație în care nu mai avea pe cineva să rezolve probleme în locul ei.
Lia Hâncianu rezumă:
„Când ajunge la universitate, studentul trebuie să-și cumpere singur și hârtia igienică”
Se poate părea trivial, dar nu este. Aceste activități consumă timp. Iar aceasta reprezintă principalul obstacol: toate trebuie coordonate în același timp.
Cine se confruntă cu pericol
Nu renunță la studii și pleacă acasă cei mai slabi. Pleacă cei care nu reușesc să se așeze suficient de repede într-un ritm nou – academic, personal și social, în același timp.
Din experiența consilierilor, blocajul apare când toate cerințele vin deodată și nu există un punct de sprijin. „Succesul nu ține doar de țară sau de universitate, ci de capacitatea fiecărui student de a se adapta la mediul în care ajunge”, spune Alexandru Radu.
Cei care nu reușesc, nu cedează dintr-un motiv clar. Cedează pentru că lucrurile nu se leagă la timp.
Ce îi susține în continuare
Nu există o soluție universală, însă există factori, când sunt adunați, care redirecționează parcursul. În cazul lui Mihnea, un student român care a simțit tentația de a abandona studiile în Olanda, nu a trăit un punct de cotitură grandios, ci a experimentat
Primul a fost unul practic: a așteptat finalizarea contractului de închiriere. Al doilea, aspirația de a avansa cât mai mult într-un proiect dificil.
„Am vrut să îmi demonstrez că pot”. Al treilea a fost momentul în care o colegă i-a deschis ochii și i-a arătat oportunități pe care el nu le văzuse până atunci. Apoi, a apărut ceva neașteptat: „O fată care m-a cucerit lulea și care a ajuns și logodnica mea. O româncă, și ea la licență, dar în drept internațional, care m-a convins să rămân și pentru master, și care a transformat fiecare chirie temporară din Olanda într-un nou «acasă»”.
Pentru alții, diferența se manifestă prin modul în care reușesc să părăsească izolația. În anumite situații, procesul de integrare apare în același timp cu aderarea la asociații studențești și implicarea în activități extracurriculare.
Lia Hâncianu afirmă că diferența nu se manifestă în momentul în care studentul întâmpină dificultăți, ci înainte de a părăsi domiciliul. Cei care reușesc să reziste nu sunt doar bine pregătiți din punct de vedere academic, ci și antrenați pentru tranziție. Ea subliniază o formare care nu se regăsește în dosarele de admitere: cunoașterea de sine, abilitatea de a colabora în grup și, în special, modul în care reacțione
În ce punct se întrerupe firul
Vlad Rusescu a trăit aceleași stări: izolare, stres și dezamăgire. Pentru unii, evenimentele se succed în sincron, iar pentru alții nu. Decizia de a renunța nu a rezultat dintr-un singur moment, ci dintr-o acumulare de factori. În al treilea an, a abandonat.
Mihnea și Vlad reprezintă două tipuri de studenți internaționali: cei care rămân și cei care pleacă. Diferența nu constă în inteligență sau voință, ci în momentul în care apare un element ce leagă experiența de oameni, sens și direcție. Pentru Mihnea, „încă puțin” a schimbat totul, în timp ce pentru Vlad nu a avut niciun efect. În acest context, se stabilește în realitate povestea abandonului studiilor în străinătate.
COMENTARII / 0