Un curs de studiu universitar numit „Frica pentru plăcere”, condus de dr. Matias Clasen la Universitatea Aarhus, Danemarca, a fost menționat de portalul specializat Psychology Today și investighează motivele pentru care indivizii se îndreaptă spre filmele și poveștile de groază. Acest program utilizează genul horror ca instrument pedagogic pentru a examina emoțiile și mecanismele fricii într-un cadru controlat.
Ce motive determin oamenii să se îndrepte către filme de groază, să se aventureze în lecturi de romane înfricoșătoare sau să se îndrepte către casele bântuite?
În cotidian, de obicei, ne abținem de la situațiile care generează anxietate. Însă, experiența fricii într-un mediu sigur ne permite să examinăm propriile reacții, să monitorizăm emoțiile și să învățăm să controlăm tensiunea.
Un exemplu deosebit al acestei idei reprezintă cursul universitar
„Frica pentru plăcere”
, condus de Matias Clasen, doctor în filosofie la Universitatea Aarhus.
Clasen arată că narațiunile de groază pot fi transformate într-un instrument didactic extrem de eficient, unindu‑se știința, istoria și aspectele estetice ale genului horror.
Imaginați-vă un curs universitar unde studenții citesc Stephen King, vizionează filme de groază și joacă jocuri horror, analizând ulterior reacțiile lor prin prisma teoriilor psihologice.
„Horrorul este un fel de cal troian al învățării”, explică Clasen. Studenții sunt atrași de poveștile captivante, dar sfârșesc prin a explora subiecte complexe, cum ar fi mecanismele fricii, impactul incertitudinii asupra anxietății sau modul în care regizorii creează tensiune.
Aceste povești devin astfel material didactic pentru psihologie, literatură și cinematografie, oferind o perspectivă nouă asupra modului în care oamenii interacționează cu emoțiile lor.
Experiment recent, desfășurat toamnă în cadrul cursului, a adus studenții la o tabără izolată din pădure.
În acea zonă, grupul a ascultat povești înspăimântătoare spuse în jurul unui foc, fără telefoane sau alte distracții.
Această experiență, denumită de Clasen „paleohorror”, evocă modul în care povestirile de groază se răspândeau în comunități arhaice, înainte ca cinematografia sau tehnologia digitală să apară.
Aceste relatări nu se limitează doar la creaturi în întuneric, ci explorează și felul în care creativitatea noastră răspunde la necunoscut.
Mai mult, experiența emoțiilor împărtășite în grup poate consolida relațiile sociale, oferind un sentiment de conexiune și solidaritate.
În cadrul unui alt exercițiu din curs, participanții au urmărit un film de groază, în timp ce își purtau monitoare pentru a înregistra ritmul cardiac și au completat chestionare referitoare la așteptările lor, la intensitatea fricii experimentate și la satisfacția obținută.
Rezultatele au fost neprevăzute: filmul s-a dovedit mai puțin înfricoșător decât se anticipa, însă anumite secvențe au generat reacții fizice evidente.
În momentul în care a avut loc o scenă de „jump scare” (sperietură bruscă), pulsul participanților a înregistrat o creștere medie de 13 bătăi pe minut, fluctuați între 9 și 51.
Aceste reacții fizice se manifestă înainte ca mintea să proceseze ceea ce vede, arătând cum funcționează mecanismele subconștiente ale fricii.
Într-un cadru regulat, privirea voluntară a filmele de groază poate crea un spațiu protejat pentru descoperirea propriilor sentimente.
Știm că filmul este fictiv, putem opri vizionarea sau ne putem acoperi ochii. Această distanță face ca frica să devină un antrenament personal pentru gestionarea reacțiilor emoționale.
Totuși, filmele de groază nu reprezintă un panaceu emoțional. Pentru unii, ele pot oferi o distracție captivantă, însă pentru alții pot declanșa stres excesiv sau tulburări de somn.
Impactul lor variază în funcție de sensibilitatea individuală și de experiențele de viață. Astfel, formarea în acest domeniu nu se limitează la a provoca frică studenților, ci implică și sprijinirea lor în a descoperi ce simt și motivul reacțiilor lor specifice.
Frica, în loc să fie un sentiment de evitat, poate transforma discuțiile în teme esențiale despre psihologie, empatie și limite personale.
COMENTARII / 0