După 38 de ani, concediată, pleacă în Antarctica și se reinventează

May Lee, la 59 de ani, a avut viața transformată în complet după ce a fost concediată. În loc să caute un post similar cu...

May Lee, la 59 de ani, a avut viața transformată în complet după ce a fost concediată. În loc să caute un post similar cu cel pierdut, a optat pentru o ocupație în unul dintre cele mai izolate zone ale planetei, în Antarctica. Descoperirile făcute acolo au determinat-o să dorească să revină

Încă nu s-a materializat imediat după concediere. În faza inițială, May Lee a urmat acțiunile pe care le întreprinde majoritatea în situația ei: a început să caute un nou loc de muncă. A trimitut CV-uri către firme din sectorul tehnologic și a apelat la rețeaua profesională pe care o cultivase de-a lungul zeci de ani de carieră. Propunerile nu au sosit. În acel moment, o fostă colegă i-a adus aminte că nu era neapărat nevoie de salariul ridicat din Silicon Valley și că putea să se permită să încerce ceva ce își dorise de mult timp.

Antarctica nu era complet necunoscută pentru May Lee. Ea s-a aflat acolo de două ori în timpul vacanțelor și a rămas impresionată de peisajul extrem. Nu era conștientă că ar putea să lucreze în acea regiune. În căutarea de oportunități, a găsit poziții sezoniere la stația McMurdo, una dintre cele mai importante baze americane din Antarctica. Procesul de selecție a fost dificil: locurile de muncă sunt competitive, iar ea a trecut prin verificări de securitate și evaluări medicale înainte de a fi acceptată.

Citește șiUn nume cunoscut este sărbătorit astăzi în calendarul ortodox. Cui îi urezi „La mulți ani” pe 16 noiembrie

Ea a obținut un loc de muncă ca tehnician în domeniul aprovizionării și a sosit la McMurdo în anul 2025. Compensația era considerabil mai redusă decât cea la care era familiarizată în sectorul tehnologic, însă aceasta nu reprezenta factorul decisiv pentru ea.

Transformarea a fost profundă. După mai bine de douăzeci de ani petrecuți în fața unui birou, May Lee a preluat responsabilitatea unui depozit de echipamente IT și de comunicații. Ea accepta livrările, le muta cu motostivuitorul, verifică fiecare comandă și se asigura că stocul fizic se aliniază cu informațiile din sistem. Această activitate implica și muncă fizică în aer liber, ceva absolut nou pentru ea.

Când a ajuns în octombrie, în jurul depozitului era zăpadă de până la aproximativ 60 de centimetri. A trebuit să curețe o cale până la ușă pentru ca oamenii să poată intra. Programul era și el foarte diferit de cel flexibil cu care fusese obișnuită în Silicon Valley. La McMurdo, lucra de luni până sâmbătă, între 7.30 și 17.30. Ziua începea la 6.30. La 7.00 era pregătită, iar la 7.30 trebuia să fie la serviciu. Singurul lucru de care nu trebuia să-și facă griji era traficul. La bază, oamenii merg în mare parte pe jos.

Livrarea resurselor către o colonie situată în Antarctica implică norme pe care locuitorii unui oraș normal nu le iau niciodată în considerare. În primele zile ale anotimpului, zborurile cu C-17 transportă volume considerabile de bunuri, printre care se numără și produse alimentare proaspete, cum ar fi fructe și legume. Pe măsură ce temperatura crește și structura gheții se modifică, aceste aeronave de mare capacitate nu mai pot opera în același fel, iar disponibilitatea alimentelor proaspete începe să scadă.

Bananele erau atât de prețioase încât unii angajați își făceau stocuri și le păstrau în frigiderele personale pentru perioade îndelungate. În primele zile ale sezonului, disponibilitatea ouălor era suficientă pentru ca fiecare să poată consuma câte dorea. Pe măsură ce se desfășura, cantitățile au scăzut. În general, cantina se asemăna mai mult cu cea a unui campus universitar decât cu ceea ce ai aștepta într-o bază antartică, oferind pizza proaspătă, burgeri și un bufet divers.

Programul era respectat aproape la minut, iar masa de prânz se începea la 11:30. După pauză, toată echipa se întoarcă rapid la activități. May Lee spune că la 13:01 cantina era practic pustie. Respectarea orei de încheiere a programului era la fel de strictă, iar angajații erau descurajați să depășească cele zece ore stabilite. La 17:30, pentru May Lee, începea însă o cu totul altă parte a zilei.

Viața comunitară de la McMurdo a reprezentat una dintre surprizele majore. Conexiunea la internet este restrânsă, iar persoanele utilizează rapid volumul de date disponibil. Consecința este complet contrară unei societăți în care toată lumea este absorbită de telefoane. Indivizii se reuneasc la masă, dialoghează, planifică seri și participă la diverse activități, precum expoziții de artă, dansuri, maratoane, bingo și concerte. May Lee a preluat rolul de voluntar la bibliotecă și a creat și propria emisiune săptămânală de radio, dedicată muzicii din anii ’80.

În noaptea de Anul Nou, colaboratorii se reuneasc și chiar constituie trupe pentru festivalul Icestock, care se desfășoară la McMurdo. În plus, există cluburi de noapte, iar sâmbăta seara atrage un număr mare de participanți. Vara de pe Antarctica amplifică caracterul neobișnuit al acestei experiențe pentru cineva provenit dintr-un mediu în care ziua și noaptea urmează un ciclu normal.

„Poți pleca din club la 2 dimineața și nici nu simți că este noapte”

May Lee spune.

După o seară plină de activități, de obicei se culca în jurul miezului nopții. În urma șase zile de muncă consecutive, duminica se transformă în ziua în care, în sfârșit, nu mai trebuie să-și verifice ceasul.

May Lee se culca târziu în singura zi de odihnă din săptămână, iar ocazional reușea să ajungă la brunch. Duminica era de asemenea zi în care meniul era mai special, cu platouri de brânzeturi și alte feluri. Unii dintre colegii ei alegau să alerge sau să facă drumeții. Ea se pregătea pentru emisiunea radio și se alătură seara la prezentările despre proiectele științifice realizate în Antarctica.

În afara peisajului și a experienței neobișnuite, motivul principal care a determinat-o să revină a fost comunitatea. May Lee afirmă că nu a trebuit să aștepte luni pentru a constata că a găsit ceva ce îi lipsa. După doar o săptămână petrecută la McMurdo, ea știa deja că ar dori ca Antarctica să devină următoarea fază a carierei sale.

În special i-a lăsat impresie modul în care colegii se susțin reciproc și atmosfera de solidaritate pe care afirmă că nu a mai întâlnit-o undeva altundeva. Având în vedere că majoritatea posturilor din Antarctica sunt de natură sezonieră, primul său contract s-a încheiat, iar el a părăsit McMurdo. Totuși, nu a fost o despărțire definitivă. Planifică să revină în toamna lui 2026, de atunci într-un rol diferit, ca inginer de emisie.

Concluzia pe care o trage din experiența petrecută în Antarctica este:

„Întotdeauna te poți reinventa”

COMENTARII / 0