Nu doar oamenii au nume: ce animale ar putea să se „strige” între ele. Dovezile surprinzătoare descoperite de cercetători

Studiile privind delfinii, elefanții, papagalii și primatele indică faptul că anumite specii recunosc pe alții prin sunete unice. Cercetătorii, totuși, se întreabă dacă aceste sunete...

Studiile privind delfinii, elefanții, papagalii și primatele indică faptul că anumite specii recunosc pe alții prin sunete unice. Cercetătorii, totuși, se întreabă dacă aceste sunete pot fi numite cu adevărat nume, în același mod în care oamenii le folosesc, subliniază Live Science.

unele animale ar putea să-și strige colegii pe nume, conform unor cercetări realizate asupra delfinilor, elefanților, papagalilor și primatelor. Studiile au descoperit vocalizări distincte legate de anumite indivizi, însă oamenii de știință rămân împărțiți în privința modului în care trebuie interpretate aceste sunete.

Toată lumea pe care o întâlnim poartă un nume, iar se pare că aceeași regulă se aplică și prietenilor noștri de blană. Însă, este atribuirea unui nume vocal la un individ o trăsătură exclusivă a oamenilor, sau există și în rândul animalelor?

Citește șiUn nume cunoscut este sărbătorit astăzi în calendarul ortodox. Cui îi urezi „La mulți ani” pe 16 noiembrie

mamifere și păsări emit, conform studiilor, sunete care operează într-un mod ce seamănă cu numele. Totuși, pentru cercetători, dovedirea acestui comportament se dovedește mai dificilă decât simpla identificare a vocalizărilor diferite.

Delfinii constituie cele mai puternice dovezi

1960 marchează apariția primei dovezi, când cercetătorii au constatat că pui de delfin cu bot gros, specia Tursiops, produc sunete de fluier unice pentru fiecare individ, numite „fluieră de semnătură”.

În continuare, cercetătorii au difuzat aceste semnale prin transmițătoare subacvatice și au monitorizat răspunsurile delfinilor. Rezultatele au demonstrat că aceștia pot identifica alți membri pe baza frecvenței și structurii fluierăturii, chiar dacă sunetul este generat de un alt delfin.

Mai mult, delfinii când uneori imită sunetele distincte produse de alți membri pentru a începe o interacțiune, manifestând un comportament asemănător modului în care oamenii recunosc unii pe alții prin nume.

„Delfinii par să atribuie aceste fluierături altor indivizi și să le asocieze cu alții într-un mod mai degrabă simbolic”, a declarat pentru Live Science Kelly Jaakkola, psiholog cognitiv la Centrul de Cercetare a Delfinilor din Florida.

Studiile arată că aceste vibrații sunt utilizate în cadrul unor structuri sociale elaborate, chiar și în momentele în care delfinii colaborează pentru a realiza anumite activități.

Elefanții arată că reacționează la propriul „nume”

Aceste tipuri de studii au fost, de asemenea, aplicate la elefanți africani sălbatici (Loxodonta). Echipa de cercetare a descoperit sunete caracteristice atribuite anumitor indivizi și a evaluat comportamentul animalelor în condiții în care aceste semnale erau emise prin difuzoare.

Elefanții manifestau o tendință de a se apropia mai repede de difuzor și de a vocaliza mai mult când auziseră sunetul asociat unui anumit individ. Studiul a fost publicat 2023 sub forma unui preprint și încă nu a trecut prin evaluarea inter pares.

Michael Pardo, ecolog comportamental la Universitatea de Stat din Colorado și autorul principal al cercetării, a spus pentru Live Science:

„Sună puțin ca o pisică uriașă care toarce”

Păsările din genul papagal au abilitatea de a folosi etichete vocale.

Într-o descoperire recentă, cercetătorii au identificat semne similare la papagalii cu ochelari (Forpus conspicillatus), păsări de dimensiuni reduse originare din anumite zone din America de Sud și Centrală. Aceste dovezi indică faptul că aceste păsări utilizează marcaje vocale pentru a recunoaște alți indivizi ai speciei.

Investigările desfășurate asupra papagalilor crescuți în captivitate aduc, la rândul lor, indicii interesante. Într-un sondaj la care au participat proprietarii a 800 de papagali, aproape jumătate dintre păsări utilizau etichete vocale pentru a recunoaște anumite persoane sau animale, pe care le-au învățat de la oamenii din jur.

„Papagalii învață cu siguranță multe lucruri de la oameni – nu știu neapărat ce înseamnă acestea într-un context lingvistic uman, dar știu când să le rostească”, a declarat Lauryn Benedict, biolog la Universitatea din Colorado de Nord.

Alcuni proprietari au raportat că papagalii lor corectau oamenii în momentul în care aceștia erau numiți greșit. Alți deținători au afirmat că păsările recunoșteau corect numele fiecărui om și câinilor din gospodărie.

Cercetătorii subliniază că aceste constatări nu constituie dovadă suficientă pentru a demonstra că papagalii percep conceptul de „nume” în același mod ca oamenii.

Ce presupune, de fapt, a deține un nume?

Principala problemă constă în definiție. Un zgomot produs de un animal poate fi legat de un anumit individ, fără ca acesta să fie neapărat un „nume” în înțelesul uman al termenului.

O cercetare realizată asupra marmosetelor a indicat că aceste primate utilizează marcaje vocale pentru anumite indivizi și dobândesc astfel de sunete prin învățarea de la membrii familiei.

Kelly Jaakkola a contestat această interpretare, susținând că recunoașterea vocalizațiilor a fost corectă doar între 16% și 61% din cazuri. Ea a propus că marmosetele ar putea, de fapt, să-și copieze sunetele reciproc.

„Cazul elefanților este foarte diferit de cel al marmosetelor și de cel al papagalilor cu ochelari”, a explicat Jaakkola. „Poate fi foarte dificil să avem o discuție coerentă între specii în care toți să vorbim despre același lucru.”

Jaakkola și partenerii săi, în cadrul unui articol lansat în iulie 2026, au introdus 3 criterii esențiale pentru recunoașterea unui comportament de „numire” la animale.

Primul criteriu presupune referința personală: vocea trebuie să fie direcționată către un individ specific. Al doilea criteriu se referă la simbolizarea: sunetul trebuie să evoce un individ concret în mintea celui care îl emite. Al treilea criteriu implică semnificația comună: cel puțin doi indivizi trebuie să lege sunetul cu aceeași persoană sau același animal.

Prin aplicarea acestor criterii asupra probelor deja disponibile, cercetătorii susțin că delfinii cu bot gros reprezintă, în acest moment, cele mai convingătoare dovezi ale existenței unor „nume”.

„A da un nume cuiva este o afirmație importantă”, a spus Jaakkola. Scopul cercetătorilor este să creeze un cadru comun care să permită studierea sistematică a acestui fenomen la mai multe specii.

De ce ar avea animalele nevoie de nume?

În speciile pentru care există indicii că folosesc sunete asemănătoare numelor, se observă anumite trăsături comune: acestea sunt sociabile și pot învăța noi vocalizări.

În grupuri extinse, animalele se divizează adesea în subgrupuri, iar numele pot deveni extrem de valoroase pentru a le identifica atunci când se află în afara câmpului vizual al celorlalți membri.

Pardo afirmă că apariția unui comportament similar în specii extrem de diferite indică posibilitatea ca acesta să fi evoluat de mai multe ocazii în mod independent.

Analiza fenomenului ar putea oferi cercetătorilor o perspectivă mai clară asupra evoluției limbajului și asupra capacității animalelor de a crea concepte mentale abstracte referitoare la alți indivizi.

„Pentru oameni, numele fac parte atât de mult din individualitatea noastră și din simțul sinelui, încât, dacă animalele au nume și răspund la acestea, acest lucru sugerează că ar putea avea un simț al sinelui și al altor indivizi și al individualității acestora”, a spus Benedict.

Momentan, însă, dovezile nu permit să se susțină că numeroase specii utilizează nume în înțelesul strict al termenului.

Jaakkola nu respinge această posibilitate, ci susține că este nevoie de investigații suplimentare. Pardo adoptă o perspectivă mai optimistă și susține că astfel de comportamente ar putea fi mult mai frecvente decât se crede în prezent.

De exemplu, Babuinii, girafele și ciorile trăiesc în societăți care se divizează în grupuri mai mici. În cazul în care studiile viitoare confirmă că aceste specii recurg și la etichete vocale individuale, cercetătorii ar putea determina cât de răspândită este, în lumea animală, această abilitate pe care oamenii o consideră de mult timp una dintre caracteristicile limbajului.

COMENTARII / 0