Răspunsurile lui Valeriei Lungu în cadrul Asia Express 2026 au captat atenția publicului, manifestându-se prin plâns, voce înaltă, protest, iritare și situații în care se pare că emoția depășește abilitatea de autocontrol.
Pentru privitor, aceste scene pot fi percepute ca fiind exagerate. Din punct de vedere psihologic, totuși, ele pot fi interpretate printr-o serie de mecanisme care se manifestă când nivelul de stres depășește temporar capacitatea individului de a-și regla emoțiile.
Este importantă o precizare: comportamentul observat într-un reality-show nu permite stabilirea unei traume sau a unui diagnostic psihologic. Putem vorbi despre mecanisme psihologice posibile, nu despre o evaluare clinică a Valeriei Lungu”, a spus pentru Libertatea psihologul Cristina Sevrani.
Citește șiCum se simte Laurette, după ce a fost operată din nou în urma infecției la picior. Declarații de pe patul de spital
Asia Express reprezintă un mediu cu o extrem de intensă sarcină psihologică: oboseală, presiune de timp, efort fizic, lipsă de confort, competiție, necunoscut, conflicte și risc emoțional. În astfel de condiții, abilitatea de autoreglare poate fi redusă.
„În mod normal, între emoție și reacție avem un mic «spațiu de decizie»: mă enervez, mă opresc, mă gândesc, aleg ce fac. Sub stres intens, acest spațiu se poate micșora: mă enervez, reacționez! Este momentul în care răspunsul emoțional poate deveni mai rapid decât controlul cognitiv.
lupta reprezintă una dintre reacțiile clasice ale organismului la o amenințare. Această reacție nu presupune neapărat violență fizică. Ea poate implica amplificarea tonului, manifestarea nemulțumirii, contestarea, atribuirea vinovăției, insistarea, refuzul de a abandona un punct de vedere sau dorința de a restabili rapid controlul situației.
În cazul unei persoane cu un temperament mai intens, reacția poate fi extrem de evidentă. Valerie Lungu s-a prezentat în mod public ca fiind «o fire destul de vulcanică»,
«o fire destul de vulcanică»
. Această caracteristică poate ajuta la interpretarea modului său de răspuns, însă nu constituie, fără îndoială, o explicație completă, a adăugat Cristina Sevrani în interviul acordat Libertatea.
Se pare că lacrimile apar după iritare, pentru că aceste stări nu sunt mereu opuse. În anumite cazuri, ele constituie două faze ale aceleiași încărcări emoționale. Potrivit psihologului, când tensiunea atinge niveluri foarte ridicate, corpul caută o modalitate de a diminua activarea. În funcție de individ, se poate manifesta retragerea, lacrimile sau furia.
„De aceea putem vedea o succesiune aparent contradictorie: furie, țipăt, plâns, nu mai pot, nevoie de sprijin, revenire. Într-un episod relatat de Antena 1, Valerie a ajuns să spună «Nu mai pot, vreau acasă», în timpul unei probe desfășurate sub presiune. A spune «Nu mai pot» nu trebuie interpretat automat ca manipulare sau ca dorință de a atrage atenția. Poate reprezenta pur și simplu verbalizarea unei stări reale de suprasolicitare.
Dar de ce nu se mai gândește că este filmată? Pentru că, în timpul unei activări emoționale puternice, atenția se îngustează. În loc ca mintea să proceseze simultan „Cum mă vede publicul?”, «Cum arăt?», «Ce se va spune despre mine?», atenția se poate concentra aproape exclusiv asupra problemei imediate: «Trebuie să ies din situația asta»!
Este un mecanism adaptativ: creierul prioritizează ceea ce percepe drept urgent. Paradoxul este că tocmai această pierdere temporară a perspectivei asupra propriei imagini poate face ca spectatorul să perceapă reacția drept foarte autentică”, a adăugat experta.
Cristina Sevrani susține că, în cadrul unui grup deja sub presiune, emoțiile se răspândesc cu o viteză foarte mare. Dacă un coechipier își exprimă tristețea prin plâns, strigă sau reacționează cu intensitate, ceilalți nu pot rămâne complet imparțiali. Gradul de tensiune al grupului poate intensifica. Astfel, se poate forma un cerc vicios: presiune, reacție intensă, tensionarea celorlalți, apariția respingerii, sentimentul de a fi atacat de către persoană, iar reactivitatea crește și mai mult.
“Astfel, ceea ce începe ca o problemă individuală de reglare emoțională poate deveni rapid o problemă de dinamică de grup. De aceea este posibil ca un concurent să nu fie respins neapărat pentru ceea ce simte, ci pentru efectul pe care modul său de exprimare îl poate avea asupra celorlalți. Este o diferență importantă!”
Într-un cadru competitiv, stresul poate intensifica concentrarea asupra comportamentelor altora. Individul devine mai vigilent la:
«Mă susține?», «Mă critică?», «Vrea să mă saboteze?», «Mă judecă?»
Această stare poate fi identificată ca o formă de hipervigilență interpersonală.
Când nivelul de activare este ridicat, o observație neutră poate fi percepută mai severă sau mai periculoasă decât ar fi în condiții de calm. Aceasta nu înseamnă că persoana „își imaginează lucruri”, ci indică faptul că starea emoțională modelează modul în care informația socială este procesată.
Și aici apare întrebarea despre traumă. Este foarte ușor să spunem: «Un om care reacționează atât de puternic sigur are o traumă»! Psihologic, aceasta ar fi însă o concluzie nejustificată. Traumele pot influența reglarea emoțională și pot face ca anumite situații să activeze reacții foarte puternice. Experiențe anterioare de respingere, critică, neputință, abandon sau pierdere a controlului pot contribui, la unele persoane, la o sensibilitate crescută în situații similare.
Nu toate reacțiile intense se datorează unei traume. În cazul Valeriei Lungu, pot interveni numeroase factori, cum ar fi temperamentul, oboseala, stresul,
Psihologul subliniază că oamenii variază semnificativ în ceea ce privește toleranța la frustrare. Unii pot tolera mai ușor pierderea, așteptarea, lipsa controlului sau lipsa rezultatului imediat. Alții resimt intens aceste circumstanțe.
Într-o cursă de tipul Asia Express, sentimentul de frustrare devine aproape constant: nu deții control asupra transportului, peisajului întâlnirilor, timpului, condițiilor meteorologice, resurselor disponibile sau a rezultatului final. În plus, când la aceste provocări se adaugă oboseala, abilitatea de autoreglare poate scădea în mod semnificativ.
Atunci când tolerarea unei emoții interne devine extrem de dificilă, tendința este să căutăm rapid un motiv exterior: «El este de vină», «Ea m-a enervat», «Din cauza lui nu reușim»! În unele cazuri, există cu adevărat un factor extern concret. În altele, această atribuire rezultă din nevoia psihologică de a transforma o stare internă vagă într-o problemă concretă și controlabilă.
Pentru creier, este mai simplu să se confrunte cu
«Tu ești problema»
decât să rămână cu
«Sunt epuizat, speriat, frustrat și nu mai simt că am control»
, a declarat Cristina Sevrani.
Experta susține că cea mai valoroasă învățătură nu constă în a stabili dacă Valerie Lungu
„are sau nu dreptate”
, ci în distincția dintre a trăi o emoție și a fi condusă de aceasta.
„Nu putem controla întotdeauna prima reacție emoțională. Putem însă antrena reacția secundară. Să simți furie nu este o problemă. Să simți frică nu este o problemă. Să plângi nu este o problemă.
Problema apare atunci când emoția devine singurul conducător al comportamentului. Reglarea emoțională înseamnă să poți spune: «Sunt foarte furios, dar nu trebuie să acționez acum», «Sunt copleșit, dar pot face o pauză», «Mă simt atacat, dar pot verifica dacă ceea ce am interpretat este și ceea ce celălalt a intenționat», «Simt că nu mai pot, dar pot să-mi reglez corpul înainte să iau o decizie». Acolo apare maturitatea emoțională!
Nu atunci când nu mai avem emoții, ci atunci când putem avea emoții foarte intense fără ca ele să ne preia complet controlul. Iar ceea ce vedem într-un reality-show precum Asia Express este, într-un fel, un experiment social foarte intens: oameni scoși din zona lor de confort, privați de resursele obișnuite de reglare și puși în situații în care propriile mecanisme de adaptare devin extrem de vizibile”, a încheiat psihologul Cristina Sevrani.
COMENTARII / 0