Finlandezii râd de bancul cu elefantul

Se spune că populația Finlandei are o înclinație spre autoironie. O anecdotă care circulă spune că, dacă unui cetățean german, un francez, un american și un finlandez li s-ar da sarcina de a scrie o carte despre elefant, rezultatele ar fi complet divergente.

Un studiu aprofundat, alcătuit din două volume, intitulat „Tot ce trebuie să știi despre elefant” ar fi scris de către un german. În schimb, un francez, cunoscut pentru fascinația sa față de întrebările existențiale și de anxietăți, ar crea o lucrare intitulată „Viața și filosofia elefantului”. Abordarea pragmatică a unui american ar da naștere unei publicații de succes intitulată „Cum să faci bani cu un elefant”, fără prea multe gânduri. Într-o notă destul de deosebită, un finlandez ar publica o carte cu titlul „Ce crede elefantul despre finlandezi?”.

Funcția umoristică a bancului se datorează faptului că finlandezii au o conexiune unică cu propria lor identitate națională, caracterizată printr-un amestec de autoironie, introspecție și un anumit grad de suspiciune în ceea ce privește restul lumii.

Citește șiGheorghe Zamfir și Costi Ioniță: cum sună melodia Mi Reina

Explicația pentru acest fapt istoric rezidă în contextul lor istoric. Finlanda a avut o poziție geografică unică, fiind situată între mari puteri de-a lungul timpului. Particularitățile lingvistice ale acestei națiuni sunt, de asemenea, distinctive. Limba oficială a Finlandei prezintă mai multe similarități cu grupul de limbi uralice, care au conexiuni neașteptat de strânse cu limbile vorbite în Asia de Est, decât cu suedeza sau rusa, limbile țărilor vecine.

Finlanda are o istorie politică cu totul remarcabilă. Acest stat a fost sub domnia Suediei pentru o perioadă de aproximativ 600 de ani. Ulterior, timp de aproape un secol, teritoriul său a fost subordonat Imperiului Rus.

În urma destrămării imperiului țarist în 1918, Finlanda a devenit independentă, dobândind suveranitatea națională mult așteptată.

Este destul de previzibil ca o națiune care a fost timp de mai multe secole îngrădită de două mari puteri imperiale să aibă o atracție puternică pentru independența sa.

În Finlanda, oamenii au adoptat o abordare mai prudentă în ceea ce privește persoanele care intră în locuințele lor, finlandezii fiind foarte atenți la această chestiune.

Investițiile externe sunt văzute ca fiind periculoase și sunt supuse unor reguli stricte.

La începutul deceniului al treilea al secolului al XX-lea, această abordare prudentă a devenit o strategie economică clară și explicită, concentrându-se pe stabilitate.

Executivul finlandez a adoptat reglementări care etichetează firmele cu o pondere a capitalului străin superior lui 20% ca fiind periculoase, conform terminologiei oficiale.

Considerată, probabil, una dintre cele mai explicite reglementări legislative din era capitalistă, această măsură nu se bazează pe calificative precum „sensibile” sau „strategice”, ci pur și simplu clasifică anumite entități drept periculoase.

Obiectivul a fost atins întocmai: Finlanda a înregistrat o scădere semnificativă a numărului de investiții străine care au intrat în țară.

În 1980, atunci când trupa comică britanică Monty Python a interpretat melodia „Finland, Finland, Finland… You’re so sadly neglected and often ignored”, e posibil ca membrii săi să nu fi avut habar că, în realitate, finlandezii încercau să atragă atenția în acest mod.

Se crede, în mod eronat, că capitalul are capacitatea de a se deplasa complet liber. Realitatea însă arată că există anumite limite și constrângeri.

În prezent, economia globală este dominată de un curent de gândire potrivit căruia controlul investițiilor străine de către state a devenit imposibil.

Explicația stă într-o realitate evidentă: companiile multinaționale posedă o mare mobilitate. În situația în care un stat impune reglementări excesiv de stricte, aceste entități economice au posibilitatea de a-și schimba locația. Economiștii descriu acest fenomen drept „votul cu picioarele”, atunci când deciziile lor de relocare sunt dictate de cadrul legislativ restrictiv.

Realitatea însă se dovedește a fi mai puțin alarmantă decât se preconizează. Industrii precum cea a confecțiilor și a jucăriilor demonstrează că resursele financiare sunt extrem de flexibile. Deplasarea fabrilor este relativ facilă, iar pregătirea muncitorilor se poate realiza într-un timp foarte scurt.

În numeroase sectoare, situația este considerabil mai complexă. Companiile au nevoie de resurse locale naturale, de forță de muncă cu calificare specifică, de rețele de furnizori complicate și de acces la vaste piețe de desfacere.

În situații similare, libertatea de mișcare a fondurilor este considerabil mai restrânsă decât lasă să se înțeleagă teoria economică tradițională.

Un exemplu reprezentativ este China: investițiile străine în această țară nu se fac doar pentru oportunități, ci mai degrabă pentru că firmele nu au alternativă, fiind obligate să intre pe această piață.

Motivația din spatele eforturilor statelor de a controla investițiile a devenit o întrebare tot mai pertinentă. Reglementarea investițiilor este o problemă care a captat atenția multor guverne. Procesul de reglementare are drept scop să impună anumite reguli și limite pentru a preveni consecințele nedorite ale investițiilor. Care sunt însă adevăratele motive pentru care statele vor să reglementeze investițiile?

Există un motiv semnificativ pentru care efectele pozitive ale capitalului străin nu corespund întotdeauna așteptărilor optimiste ale multora.

În anumite situații, corporațiile multinaționale dezvoltă veritabile enclave industriale, caracterizate prin importul masiv al componentelor, utilizarea resurselor umane locale exclusiv pentru etapa de asamblare și exportul produselor finite. De asemenea, aceste entități economice realizează exportul profiturilor în numeroase ocazii.

În realitate, transferul efectiv al tehnologiilor sau al know-how-ului s-ar putea dovedi a fi restrâns în anumite situații. Anumite limite pot apărea în ceea ce privește acest proces de transfer.

Concurența acerbă din partea unor corporații internaționale mai puternice duce adesea la eliminarea unor firme locale, pur și simplu pentru că nu pot ține pasul cu eficiența lor.

Într-o perioadă de timp relativ scurtă, eficiența muncii ar putea înregistra o creștere semnificativă. Însă, pe o perioadă îndelungată, economia regională ar putea suferi o scădere a potențialului său de a genera întreprinderi locale competitive.

Învățământul finlandez este considerat unul dintre cele mai bune din lume. Finlanda are o abordare unică în ceea ce privește educația, care se concentrează pe dezvoltarea abilităților practice și a gândirii critice. Țara nordică se clasează constant printre primele în evaluările internaționale privind sistemul de învățământ.

Deși nu a exclus în totalitate participarea capitalului extern, Finlanda a adoptat o abordare prudentă, supraveghind cu strictețe aceste investiții timp îndelungat.

Într-o perioadă în care globalizarea este frecvent descrisă ca o forță irezistibilă, experiența Finlandei prezintă un interes deosebit: guvernele posedă o marjă de manevră mai substanțială decât se presupune în general.

Se întâmplă ca strategiile financiare să semene mai puțin cu o lucrare de specialitate în economie și mai mult cu o glumă despre un elefant.

În mod ideal, discuțiile despre economia mondială sunt purtate de toată lumea. În realitate, fiecare țară are o abordare unică și se întreabă în mod inevitabil: ce părere are elefantul despre noi.

Informațiile prezentate au fost obținute din datele Băncii Mondiale și UNCTAD, fiind utilizate ca surse pentru analiza respectivă.

Un document de lucru intitulat „Aspecte ale integrării economice globale: perspective pentru viitor” a fost publicat în anul 2000 de către 2 M. Feldstein. Acest studiu, care poartă numărul 7899, a fost realizat de Biroul Național de Cercetări Economice din Cambridge, Massachusetts.

Nu există text în ghilimele

Nu sunt liste care să necesite reproducerea.

Un studiu realizat de A. Kose, E. Prasad, K. Rogeff și SJ. Wei în anul 2006 a reevaluat conceptul de globalizare financiară, fiind publicat într-un Document de lucru emis de Fondul Monetar Internațional (FMI) sub titlul „Globalizarea financiară: o reevaluare”.

Un studiu realizat de 4 . S. Reddy și C. Minoiu în anul 2006 a demonstrat că există o legătură pozitivă pe termen lung între ajutorul pentru dezvoltare și creșterea economică. Acest studiu, intitulat „Ajutorul pentru dezvoltare și creșterea economică: o relație pozitivă pe termen lung”, a fost publicat ca Document de lucru DESA nr. 29 în luna septembrie a anului 2006. Editorii acestui document sunt Departamentul Afacerilor Economice și Sociale (DESA) și Națiunile Unite, având sediul în New York.

Cartea Ha-Joon Chang intitulată 5. Bad Samaritans. The Guilty Secrets of Rich Nations and the Threat to Global Prosperity prezintă anumite aspecte.

Lucrarea Globalization and Its Discontents publicată în 2002 de Allen Lane la Londra are un anumit interes. De asemenea, sunt relevante și capitolele din cartea Financial Liberalisation and the Asian Crisis, editată de H. Chang, G. Palma și H. Whittaker și publicată în 2001 de Palgrave la Basingstoke și New York.

Un studiu realizat de 7. B. Eichengreen și M. Bordo în anul 2002 a analizat comparativ crizele financiare actuale și cele din trecut. Documentul de lucru intitulat „Crizele de acum și de atunci: Ce lecții putem desprinde din ultima eră a globalizării financiare” a fost publicat sub numărul 8716 de către Biroul Național de Cercetări Economice (NBER), cu sediul în Cambridge, Massachusetts.

„Crizele de acum și de atunci: Ce lecții putem desprinde din ultima eră a globalizării financiare”