Muzică veche, public tânăr, mixul de succes al unei cunoscute artiste din România. „De ce trebuie să facem altceva, iar acest ceva să se numească compromis?”

„Nu am urmărit trenduri, nu mă interesează ce este algoritmul și nici care sunt pașii spre succes, pentru că nu cred în nimic de acest gen. Nu cred într-o lume pe care nu o pot atinge sau într-o viață atât de instabilă”, spune, într-un interviu pentru HotNews, Corina Sîrghi. 

Majoritatea muzicii contemporane solicită platforme, algoritmi și clarificări privind audiența țintă. Corina Sîrghi, o interpretă care se prezintă la festivaluri și în cluburi, reușește să vindea toate biletele la concerte, chiar dacă nu execută

„muzică de azi”

Citește șiAl treilea copil al actorilor Angelina Jolie şi Brad Pitt care renunţă la numele tatălui: „Timp de ani a folosit copiii ca armă”

, ci piese din mahala, folclor și jazz. În mod paradoxal, majoritatea ascultătorilor săi sunt tineri, care o urmează fără a fi impulsionați de nostalgie.

Corina Sîrghi s-a dezvoltat în zona „între Dunăre și mare”, într-un sat din Tulcea. Ea a urmat cursuri de jazz la Conservator și a reușit să creeze, alături de artiști precum membrii Taraful Jean Americanu, o punte remarcabilă între tradiția lăutărească românească a trecutului și publicul contemporan.

În data de 16 august 2026, duminică, la ora 20:00, ea va prelua scenă la Juno Wine Garden, în cadrul Brașov Jazz & Blues Festival, alături de Toma Dimitriu Group.

 Corina Sîrghi, alături de Toma Dimitriu și Paolo Profeti. Foto: Sabina Costinel

HotNews.ro a purtat o discuție cu Corina Sîrghi despre algoritmi și presiunea de a transforma muzica într-un produs cu valabilitate limitată, în ceea ce privește inteligența artificială, situația artistului independent, și despre pierderile și câștigurile României în prezent.

HotNews: – Muzica pe care o cântați vorbește despre o Românie de acum aproape un secol. Când priviți România de astăzi, ce vi se pare că am pierdut și ce credeți că am câștigat, ca societate?Corina Sîrghi: – Bunul gust cred că s-a pierdut și s-a pierdut multă frumusețe, iar în schimb cred că am câștigat foarte multă libertate. Sunt două chestiuni diferite: bunul gust aproape că nu a fost înlocuit cu nimic, a rămas o gaură foarte greu de acoperit. S-ar putea construi un pod, dar uitați câți ani a durat să se construiască podul peste Dunăre.

– Înregistrați un repertoriu bazat pe emoție, memorie și imperfecțiuni umane. Întrebați-vă dacă publicul contemporan caută în continuare autenticitatea sau dacă preferă tot mai mult spectaculoz

„Trebuie să acceptăm că vom trăi de acum în două lumi foarte diferite. Important este să ne înțelegem bine unii cu alții”

– Există o presiune tot mai mare ca muzica să fie făcută pentru algoritmi, pentru TikTok sau Spotify, nu neapărat pentru oameni. Simțiți că artistul este împins astăzi să creeze altfel decât și-ar dori? – În toți acești ani de activitate, nu m-am gândit niciodată la aceste lucruri și, în opinia multora, am avut multe de pierdut. Nu am urmărit trenduri, nu mă interesează ce este algoritmul și nici care sunt pașii spre succes, pentru că nu cred în nimic de acest gen. Nu cred într-o lume pe care nu o pot atinge sau într-o viață atât de instabilă. Mi se pare o viață obositoare, lipsită de esență.

Corina Sîrghi – fotografie realizată de Sabina Costinel.

Nu mă înțelegeți greșit, folosesc aproape toate canalele, în ritmul meu, așa cum le-am înțeles eu, nu cu un plan în spate și nu trăiesc prin ele. Și pentru că ați întrebat despre un anume loc, pot să spun că trăiesc alături de oamenii cu care împart scena, scena reală, cu public care aplaudă, iar asta pentru mine este adevărata viață, unde muzica sună cu totul și cu totul altfel. Alte valori și alte perspective. Viața e făcută din multe bucăți, noi am ales asta și, din acest motiv, ceea ce ați menționat mai sus pentru noi nu reprezintă o presiune.

– În ultimii ani, inteligența artificială a început să compună muzică, să imite voci și chiar să creeze artiști virtuali. Ce ar trebui să facă „artiștii reali” în acest context pentru a nu se pierde? – Eu cred că cine este menit să rămână în picioare va rămâne în picioare. Și nimic, dar nimic pe această lume, nu va reuși să înlocuiască muzica. Adică sunetele care ies din oameni la propriu. Părerea mea în această direcție poate umple pagini, dar aleg să nu intru în detalii.

Este necesar să explorăm toate opțiunile puse în fața noastră, iar deja este clar că trebuie să acceptăm că viitorul nostru se va împărți în două lumi distincte. Important este să ne înțelegem reciproc.

„Oameni care stau în primul rând la acest spectacol numit viață habar n-au la ce se uită”

– Cum vedeți astăzi condiția artistului independent în România? Care sunt cele mai mari provocări pe care publicul nu le vede dincolo de scenă?– Este foarte frumos și foarte greu. Dar mai mult frumos. Cele mai mari provocări sunt că trebuie să fac contabilitate și toată partea de logistică din spate. Nu pot să spun că nu îmi place, mi-a intrat în sistem deja, dar toate aceste lucruri au luat din timpul pe care acum câțiva ani îl petreceam singură, ascultând muzică, scriind una, alta.

Nu mai dispun de intimitatea pe care artiștii o prezintă în filme sau în cărți. Această lipsă nu îmi place și mă face să simt că rămân stagnant. Într-adevăr, rămân pe loc.

În ultima perioadă, singura mea dorință a fost să aduc trupa și să plecăm împreună spre munți sau la coastă, oriunde, pentru a fi doar noi și a cânta de la răsărit până la apus.

– Cultura este printre primele domenii afectate atunci când apar crize economice sau politice. Simțiți că, în România, arta este încă privită ca o necesitate sau mai degrabă ca un lux? – Sincer, dacă vorbim despre acei oameni care stau în primul rând la acest spectacol numit viață, habar n-au la ce se uită. Iar când nu înțelegi ceva este foarte greu să-ți dai cu părerea, darămite să și faci ceva în legătură cu asta. Este părerea mea personală și o spun fără perdea.

Cred că nimeni nu acordă atenție. Numărul celor care se preocupă este foarte mic, iar aspectul pozitiv constă în faptul că acești indivizi se multiplică. Cultura reprezintă un lux, pentru că ne încântă luxul.

„Astăzi muzica este făcută să trăiască două, trei săptămâni”

– Ați ales un drum artistic care nu urmărește tendințele comerciale. A existat vreun moment în care ați fost tentată să faceți compromisuri pentru o audiență mai mare?– Nu. Dar cu ceea ce facem vreau să fim difuzați la ZU și la toate radiourile. Întrebarea este: de ce trebuie să facem altceva, iar acest ceva să se numească compromis? Acest cuvânt nu are ce căuta aici.

– Publicul dumneavoastră este surprinzător de tânăr pentru un repertoriu atât de vechi. Ce credeți că îi atrage pe oamenii de 20–30 de ani către muzica pe care o cântați?– Muzica în sine, pentru că este o muzică adevărată. Despre vers nici nu mai vorbesc. E important să existe mesageri cinstiți care să o ducă mai departe.

– Trăim într-o perioadă în care identitatea culturală este tot mai des discutată. Ce înseamnă, pentru dumneavoastră, să fii un artist român în Europa de astăzi? – Păi, astăzi muzica este făcută să trăiască două, trei săptămâni, iar cu durata asta de viață abia ajunge până la Galați, ce să vorbim despre Europa? Să vorbesc acum despre identitate culturală, la fel, aș scrie pagini, e o poveste tare complicată.

Maneaua veche a traversat granița și ne-a reîntregit în hartă, iar eu mă simt fericită. În legătură cu folclorul actual, îmi doresc ca acesta să rămână exclusiv în domeniul diasporei, fără a ajunge pe alte scenă. Reiterez, această temă este vastă și dificilă.

– Veți urca pe scena Brașov Jazz & Blues Festival, un eveniment care reunește jazz, blues și proiecte muzicale extrem de variate. Cum se va integra muzica pe care o interpretați în acest cadru? – Consider că va fi impecabilă. Melodiile noastre excelează în frumusețe, iar aranjamentele realizate de Toma Dimitriu, pianistul de la care am învățat mult și pe care nu aș fi putut să mă descurc fără, un individ cu o inteligență sclipitoare, reprezintă ceva ce trebuie să asculți în viață.

După Bucharest,

Când vine vorba de jazz și blues, acestea constituie elemente esențiale ale programului nostru zilnic. Orașul Brașovul este remarcabil și suntem nerăbdători să ne exprimăm prin muzică.

– Dacă ar exista un singur cântec din patrimoniul muzical românesc pe care ați vrea ca fiecare tânăr să-l asculte măcar o dată în viață, care ar fi și de ce?– O doină. Oricare ar fi ea. Cu răbdare și cu brațele deschise.