Salariile au continuat să crească în România în 2026, însă avansul nu a reușit să țină pasul cu scumpirile. Potrivit ultimelor date publicate de INS, Eurostat și ANOFM analizate de Digi24.ro, dincolo de salariul mediu de 5.820 de lei, piața muncii arată diferențe mari între domenii, o cerere concentrată în special în zona meseriilor și a muncii necalificate și o rată de ocupare care continuă să fie printre cele mai reduse din Uniunea Europeană.
Conform ultimelor statistici publicate de Institutul Național de Statistică, în iulie 2026, salariul mediu net a ajuns la 5.820 lei, înregistrând o creștere de 86 lei, adică 1,5%, peste nivelul din iunie. În aceeași perioadă, salariul mediu brut a atins 9.709 lei, cu
În analiza pe o perioadă de un an, nivelul de creștere este mai ridicat: salariul mediu net a crescut cu 5,5% comparativ cu iulie 2025. Însă această majorare nu a reușit să compenseze inflația. Indicele câștigului salarial real, calculat de INS, a atins 97,5% în raport cu aceeași lună a anului precedent, ceea ce înseamnă că puterea de cumpărare asociată salariului mediu a scăzut cu aproximativ 2,5%.
Citește șiHotel suedez în natură: podgorie, Michelin și saună subac
Angajatul primește în prezent mai mulți lei decât în anul precedent, însă puterea de cumpărare a acestora a scăzut. În luna iulie a anului 2026, când se raportează și datele salariale, inflația anuală a atins 8,16%, depășind creșterea salarială netă medie de 5,5% față de iulie 2025. Această diferență justifică scăderea puterii de cumpărare a salariului mediu în termeni reali. Conform celor mai recente informații INS, inflația anuală a diminuat ulterior la 6,17% în august 2026. Serviciile au continuat să fie categoria cu cele mai mari scumpiri, la 11,28% într-un an, urmată de mărfurile nealimentare, la 6,36%, și de alimente, la 2,62%.
În același timp, media națională ascunde diferențele semnificative dintre sectoare. În luna iulie, cele mai mari salarii medii nete au fost constatate în domeniile de programare și consultanță IT, atingând 13.464 de lei, și în sectorul de extracție a petrolului brut și gazelor naturale, unde s-au înregistrat 13.140 de lei.
În cealaltă extremitate, media a ajuns la doar 2.986 lei în alte activități de servicii, iar în sectorul pescuitului și acvaculturii a atins 3.023 lei. Astfel, diferența dintre domeniul cu cea mai mare medie și cel cu cea mai mică se ridică la peste 10.000 lei net pe lună.
Nici evoluția de la o lună la alta nu a fost uniformă. În iulie, câștigul salarial mediu net a înregistrat o creștere de 23,4% în domeniile juridice și de contabilitate și de 20,2% în extracția petrolului și gazelor. Majorări cuprinse între 8% și 14,5% au fost consemnate, printre altele, în activitățile de arhitectură și inginerie, fabricarea autovehiculelor, activități de închiriere și leasing și în unele activități profesionale, științifice și tehnice.
În sens opus, scăderi cuprinse între 7,5% și 11,5% au fost înregistrate în fabricarea produselor din tutun, activități de editare, fabricarea calculatoarelor și produselor electronice și optice, telecomunicații, fabricarea de mașini și utilaje și industria farmaceutică.
INS subliniază că fluctuațiile lunare nu trebuie interpretate automat ca creșteri sau scăderi permanente ale salariilor. Câștigul mediu poate fi influențat de plăți de prime trimestriale, anuale sau de vacanță, de bonusuri de performanță și de sume din profit, dar și de volumul producției, de încasările companiilor sau de schimbarea structurii personalului.
În cadrul sectorului bugetar, evoluțiile au variat: comparativ cu luna iunie, salariul mediu net a înregistrat o creștere de 1,5% în domeniul sănătății și asistenței sociale și de 0,6% în administrația publică, în timp ce în sistemul educațional a înregistrat o scădere de 1,1%.
România continuă să se afle printre statele cu cele mai reduse cheltuieli ale forței de muncă în cadrul Uniunii Europene, din perspectiva costului muncii.
Diferențele devin și mai evidente când România este comparată cu restul Uniunii Europene. În anul 2025, prețul mediu al unei ore de lucru a fost de 13,6 euro în România, în contrast cu 34,9 euro în întreaga UE și 38,2 euro în zona euro, conform datelor Eurostat. Acest indicator nu reflectă doar salariul angajatului, ci și cheltuielile totale asumate de angajator pentru forța de muncă.
În cadrul statelor membre, România se poziționa ca a doua cea mai scăzută costă orară a forței de muncă. Doar Bulgaria se aflau sub aceasta, cu un tarif de 12 euro pe oră, iar țara ce urmează în clasament, Ungaria, avea un cost de 15,2 euro.
56,8 euro reprezintă costul mediu pe oră pentru angajator în Luxemburg, 51,7 euro în Danemarca și 47,9 euro în Țările de Jos. În România, prețul pe oră se situează la aproximativ 39% din media UE și este de peste patru ori mai mic decât cel din Luxemburg.
În ultimii ani, diferența a scăzut datorită creșterilor salariale rapide. În 2025, costul pe oră al forței de muncă, exprimat în monedă națională, a crescut cu 10,6% în România, cel mai mare avans dintre statele membre care nu adoptă moneda euro. În Ungaria, creșterea a atins 8,9%, iar în Polonia 8,8%.
Ultimele statistici indică că creșterea a scăzut semnificativ în anul 2026. În al doilea trimestru, contribuția salarială la costul orar al forței de muncă din România a crescut cu 1,8% față de aceeași perioadă a anului precedent, poziționându‑se printre cele mai mici evoluții din Uniunea Europeană, la fel ca și Luxemburg. Media europeană a fost de 3,2%. Cele mai marcante creșteri au fost înregistrate în Bulgaria, cu 9,9%, în Lituania, cu 9,6%, și în Croația, cu 8,9%.
În paralel, salariul minim brut din România a crescut de la 1 iulie 2026 la 4.325 de lei, de la 4.050 de lei anterior. Comparat cu un câștig salarial mediu brut de 9.709 lei în iulie, pragul minim reprezintă aproximativ 45% din medie, deși cei doi indicatori măsoară lucruri diferite: salariul minim este pragul legal de remunerare, în timp ce media INS include câștigurile efectiv plătite salariaților și poate fi influențată de prime și bonusuri.
Creșterea din acest an continuă, de altfel, un avans susținut al salariului minim din ultimul deceniu. Potrivit Eurostat, între iulie 2016 și iulie 2026, România a avut o creștere medie anuală a salariului minim de 11,6%, a doua cea mai mare din Uniunea Europeană, după Lituania, unde ritmul a fost de 11,7%. Bulgaria a urmat cu 11,2%, Polonia cu 10,4%, iar Ungaria cu 10%.
Chiar și cu această creștere, România continuă să fie clasată printre statele UE care au un salariu minim brut inferior la 1.000 de euro pe lună. Când se ia în calcul nivelul prețurilor, diferențele față de celelalte țări se diminuează: în termeni de putere de cumpărare, salariul minim românesc se situează în segmentul mediu al Uniunii.
România înregistrează cea mai scăzută rată a locurilor de muncă vacante din UE.
Nivelul remunerațiilor reprezintă doar o componentă a situației. O altă problemă este dimensiunea reală a cererii de forță de muncă. În al doilea trimestru al anului 2026, informațiile Eurostat indică faptul că România prezenta un nivel de vacanțe de locuri de muncă de doar 0,5%, cea mai scăzută dintre țările membre pentru care există date echivalente. Media UE se ridică la 2%, patru ori mai mare.
Contrastul față de economiile cu un sistem de ocupare mai strâns este semnificativ. Procentul de locuri libere se ridica la 4,1% în Țările de Jos, 3,3% în Belgia, 3,1% în Malta și 2,9% în Austria. În urma României, cele mai scăzute cifre se observau în Polonia și Bulgaria, fiecare având câte 0,8%.
Indicatorul reflectă proporția posturilor libere față de totalul locurilor de muncă, indiferent dacă sunt ocupate sau nu. O rată scăzută nu garantează, totuși, că fiecare întreprindere găsește rapid personalul necesar. Pot apărea, în același timp, deficiențe de forță de muncă într-o anumită profesie, într-un anumit județ sau pentru anumite abilități, chiar dacă pe plan economic proporția locurilor libere rămâne redusă.
Rezultatele ANOFM indică cu precizie zona în care se concentrează o parte din această cerere. În data de 16 septembrie, în evidențele agenției se raportau 34.645 de posturi libere la nivel național.
Cele mai multe poziții se concentrează în sectorul conducătorilor auto de transport rutier, unde există 3.868 de locuri, urmat de manipulanții de mărfuri cu 1.943 de poziții, și curierii cu 1.923 de posturi. În continuare, muncitorii necalificați din construcții ocupă 1.583 locuri, muncitorii necalificați în spargerea și tăierea materialelor de construcții 1.243 de poziții, lucrătorii comerciali 1.227, iar agenții de securitate 1.079 de posturi.
34.645 de poziții disponibile au fost analizate, iar doar 2.110, adică aproximativ 6%, s-au adresat candidaților cu studii superioare. În această categorie se căutau, printre alții, ingineri, medici, manageri, economiști și alți specialiști.
Persoanele cu studii liceale sau postliceale beneficiază de 6.789 de posturi, în timp ce 7.209 de locuri sunt destinate absolvenților de învățământ profesional.
Categoria predominantă cuprindea 18.537 de locuri de muncă dedicate persoanelor fără studii sau cu studii primare sau gimnaziale. Aceste poziții constituiau în jur de 53,5% din totalul înregistrat în evidențele ANOFM și se concentra în principal pe posturi de curier, manipulant de mărfuri și muncitor necalificat.
Statistica Eurostat de 0,5% și cifra de peste 34.000 de locuri raportate de ANOFM nu se opusă. Prima dintre ele cuantifică numărul posturilor vacante din întregul segment al pieței muncii și este concepută pentru a permite comparații între state. Cea de-a doua reprezintă o evidență administrativă a ofertelor declarate de agențiile de ocupare, care se actualizează în permanență pe măsură ce angajatorii publică noi posturi, ofertele expiră sau locurile sunt ocupate.
În prezent, numărul de persoane fără ocupare se apropie de 260.000, însă tipul lor de competențe nu se potrivește adesea cu așteptările angajatorilor.
În timp ce companiile raportau zeci de mii de locuri de muncă disponibile, la finalul lunii iulie, ANOFM înregistrase 259.889 șomeri. Rata șomajului a ajuns la 3,25%, comparativ cu 3,20% în iunie.
Data indică totuși că doar compararea numărului șomerilor cu locurile vacante nu clarifică modul în care funcționează piața muncii. Este important să se țină cont de locația persoanelor fără loc de muncă, de vârsta și calificările acestora, precum și de amplasamentul posturilor propuse de firme.
În iulie, dintre toate persoanele înscrise la ANOFM, doar 57.758 beneficiau de ajutor de șomaj. Restul, 202.131 persoane, reprezintă aproape 78% din totalul înregistrat și nu primesc indemnizație.
Pribliu 75% dintre șomerii înregistrați provin din mediul rural, reprezentând 189.066 persoane, comparativ cu 70.823 în mediul urban. Bărbații fără loc de muncă însumează 133.472, ușor peste cifra femeilor, care totalizează 126.417.
Factul legat de vârstă reprezintă un alt factor semnificativ. Categoria cu cea mai mare reprezentare a fost cea a persoanelor cu vârstă peste 55 de ani, însumând 66.284 de șomeri, urmată de grupul 40-49 de ani, cu 61.648. În contrast, doar 14.805 dintre șomerii înregistrați se încadrau în intervalul 25-29 de ani.
Gradul de educație arată o focalizare intensă asupra sferelor cu calificări reduse. Indivizii fără studii sau cu doar studii primare constituiau 28,98% din totalul șomerilor, iar cei cu studii gimnaziale însumează 33,70%. În total, aceste două grupuri depășesc 62% din numărul total. Între timp, persoanele cu studii universitare reprezintă doar 4,9% dintre șomerii înregistrați.
INS și Eurostat calculează rata șomajului statistic, iar aceste date trebuie separate de informațiile prezentate de ANOFM. ANOFM contabilizează persoanele înregistrate oficial în registrele agențiilor de ocupare, în timp ce statistica europeană se bazează pe definiția armonizată a șomajului și pe ancheta forței de muncă. Astfel, o persoană poate fi clasificată ca șomer conform metodologiei statistice, chiar dacă nu este înscrisă la ANOFM.
Conform ultimelor informații furnizate de INS, indicele șomajului, măsurat în versiune sezonier corectată, a ajuns la 6,4% în iulie 2026, scăzând cu 0,4 puncte procentuale comparativ cu luna anterioară. Numărul de persoane fără ocupare, în grupa de vârstă 15-74 ani, a fost estimat la 526.800, în contrast cu 555.500 în iunie, dar depășește cifra din iulie 2025, când se numără 484.800 de șomeri.
Chiar dacă șomajul a diminuat de la o lună la alta, numărul de persoane fără loc de muncă era încă cu aproximativ 42.000 mai mare decât în aceeași perioadă a anului precedent. De asemenea, diferențele se manifestă și între femei și bărbați.
În luna iulie, procentul de persoane fără loc de muncă printre femei a ajuns la 6,7%, în timp ce la bărbați a fost de 6,2%. În segmentul adult, cu vârste între 25 și 74 de ani, rata șomajului a fost calculată la 5,2%, dintre care 5,5% pentru femei și 5% pentru bărbați.
Tinerii rămân cea categorie cea mai vulnerabilă. Între aprilie și iunie 2026, procentul șomajului printre persoanele cu vârste de 15–24 de ani a atins 30,8%, ceea ce înseamnă că aproape un al treilea dintre tinerii activi pe piața muncii se află fără loc de muncă. În același interval, pentru luna iulie, persoanele cu vârste de 25–74 de ani constituiau 76,4% din totalul șomerilor
România are persoane excluse din piața forței de muncă, în același timp productivitatea a scăzut.
Când se analizează statisticile de ocupare, se evidențiază tot mai puternic problema structurală a forței de muncă. Conform Eurostat, în anul 2025, 69% dintre cetățenii români cu vârste între 20 și 64 de ani erau angajați. Această valoare reprezintă a doua rată de ocupare cea mai scăzută din Uniunea Europeană, urmând Italia, unde cifra este de 67,6%. Rata medie a UE se ridică la 76,1%.
Acest fapt indică un diferențial de peste șapte puncte procentuale între România și media europeană, în timp ce mulți angajatori raportează dificultăți în atragerea personalului.
În 2025, femeile din România au înregistrat un nivel de ocupare de doar 59,5 %, plasându‑se a doua cea mai scăzută din Uniunea Europeană, după Italia. Diferența dintre nivelul de ocupare al bărbaților și cel al femeilor se ridică la 18,7 puncte procentuale, comparativ cu un echilibru mediu de 9,6 puncte la nivelul UE.
România se confruntă simultan cu angajatorii care caută angajați și cu o porțiune semnificativă a populației active care rămâne neocupată. Datele nu susțin ideea că persoanele aflate în afara pieței muncii ar putea ocupa automat locurile vacante: diferențele de calificare, de localizare sau de disponibilitate pot împiedica potrivirea cererii cu oferta.
În 2026, pe lângă această problemă, evoluția productivității se suprapune. În al doilea trimestru, productivitatea muncii a crescut la nivelul Uniunii Europene cu 0,9 % dacă se calculează pe persoană ocupată și cu 0,8 % dacă se ia în considerare numărul de ore lucrate, comparativ cu aceeași perioadă din 2025.
În schimb, România a înregistrat o evoluție inversă. Productivitatea pe persoană ocupată a scăzut cu 0,8%, plasând țara, alături de Irlanda și Italia, în rândul puținilor state membre care au înregistrat recul. Dacă se ia în calcul numărul de ore lucrate, scăderea se ridică la 1,2%, marcând cea mai mare scădere din Uniunea Europeană.
Indicatorul este esențial și pentru evoluția viitoare a salariilor. Productivitatea măsoară, în esență, cantitatea de valoare economică reală creată de o persoană activă sau de o oră de muncă
Privite împreună, informațiile indică o piață a forței de muncă mult mai complexă decât ar sugera simpla creștere a salariului mediu. Veniturile nominale au crescut, însă inflația a diminuat efectul acestei creșteri; România reușește să reducă o parte din diferența salarială față de restul Europei, dar costul unei ore de muncă rămâne la doar aproximativ 39% din media UE.
În același timp, peste jumătate din pozițiile înscrise în evidențele ANOFM sunt alocate persoanelor fără studii sau cu cel mult studii gimnaziale, iar mai mult de 60% dintre șomerii înregistrați dețin, la rândul lor, cel mult același nivel de educație.
În afara cantității de locuri de muncă, persistă problema potrivirii între candidați și oferte: unde se află pozițiile, unde se găsesc persoanele în căutare de muncă, ce calificări dețin și ce competențe solicită angajatorii. În plus, indicatorii de ocupare și productivitate indică faptul că România dispune încă de o rezervă semnificativă de forță de muncă, însă întâmpină obstacole în a o converti în ocupare și în valoare economică.
COMENTARII / 0