Anytime anunță investiții de 30 de milioane de euro în România în următorii cinci ani

Anytime își propune să accelereze dezvoltarea pe piața din România și anunță investiții de aproximativ 30 de milioane de euro în următorii cinci ani. Compania...

Anytime își propune să accelereze dezvoltarea pe piața din România și anunță investiții de aproximativ 30 de milioane de euro în următorii cinci ani. Compania spune că obiectivul este dezvoltarea unui model de asigurare auto cât mai simplu, rapid și accesibil, cu procese desfășurate integral online. Reprezentanții companiei au prezentat, în cadrul unei conferințe, direcțiile de dezvoltare pentru piața locală, cu accent pe digitalizarea relației dintre client și asigurător. Anytime urmărește ca utilizatorii să poată obține o ofertă, cumpăra o poliță și administra asigurarea fără să fie nevoie de interacțiuni fizice.

 „Clienții își doresc ca asigurarea să fie simplă și intuitivă, iar procesele să necesite cât mai puțin timp și efort. La ANYTIME, aplicăm acest principiu în toate etapele relației cu clientul, de la obținerea unei oferte și achiziția poliței până la administrarea acesteia și soluționarea unei daune”, a declarat Antonis Tsaknakis.

Citește șiANRMPSG a respins prelungirea cerută de Lukoil Overseas a acordului de concesiune a perimetrului Trident din Marea Neagră. Prima reacție a companiei deținută de gigantul petrolier

În prezent, Anytime dezvoltă noi funcționalități pentru aplicația sa, afirmând că dorește să faciliteze clienților accesul rapid la informațiile și serviciile necesare. Unul dintre scopurile urmărite este ca procedura de gestionare a unui accident să fie la fel de simplă ca și achiziția unei polițe RCA. Compania oferă un serviciu de asistență în caz de accident disponibil 24 de ore din 24, șapte zile din șapte. Conform datelor furnizate, timpul mediu de răspuns este de aproximativ nouă secunde, iar 97% dintre apeluri sunt preluate în mai puțin de 30 de secunde. Pentru contactul cu un operator uman, suportul este activ de luni până vineri, între orele 8:00 și 20:00.

Reprezentanții companiei Anytime au menționat că, de la inițierea operațiunilor, s-au depus nouă plângeri oficiale către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Prin investițiile anunțate, firma își propune să-și extindă oferta și să continue dezvoltarea modelului de asigurare digitală pe piața românească.

COMENTARII / 0