Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului BNR, a explicat sâmbătă la Digi24 de ce este nevoie pentru ca România să nu ajungă „în mai puțin de șase luni acolo unde am scăpat milimetric în această evaluare făcută de Fitch”. El a amintit și că Fitch e una din agențiile de rating care a fost mai favorabilă României, față de Moody’s și Standard & Poor’s.
Fitch, agenția de evaluare financiară, a decis să păstreze ratingul României la BBB-, cea mai înaltă clasă recomandată pentru investiții, prevenind astfel, la marginea limită, retrogradarea în categoria junk, destinată statelor cu risc ridicat.
Iar în comunicatul oficial, Fitch a subliniat că a menținut ratingul după un apel făcut de România, „ceea ce a condus la o acțiune privind ratingul diferită de decizia inițială”.
Întrebat la Digi24 despre această formulare, Eugen Rădulescu a notat că decizia inițială era de retrogradare. „Înseamnă că pur și simplu decizia inițială fusese de downgradare a României, dar, ca urmare a informațiilor suplimentare pe care le-a prezentat Guvernul și BNR, au revenit asupra deciziei și ne-au mai păsuit pentru câteva luni”.
Însă el a avertizat totodată că: „Nu numai că nu a trecut (pericolul), dar este mai mare decât era înainte. Din cauză că ceea ce s-a întâmplat în ultimul an a fost aproape în exclusivitate către reducerea deficitului public, în special pe seama majorării impozitelor și a taxelor. Dar s-a făcut foarte puțin în ceea ce privește restructurarea de substanță, care e absolut necesară și nu mai poate fi întârziată”.
„Chestiunea aceasta eu o identific sub numele de extracție de rente din sectorul public. Ea se manifestă pe o scară incredibil de mare, începând cu jaful, avem 10.000 de procese în care s-a ajuns la încetarea urmăririi din cauză că s-a prescris fapta, iar făptașii au rămas bine mersi cu ce au jefuit. Iar aici nu e vorba numai de sumele uriașe care s-au pierdut. E vorba că se generează un anumit sistem incredibil de pernicios”, a explicat consilierul guvernatorului BNR.
Îmbuibare, jaf, hoție, escrocherii. Un consilier al guvernatorului BNR denunță ce se întâmplă în instituțiile publice. „Dacă nu ne atingem de jefuitori”
Eugen Rădulescu
Frauda, jafurile, furturile și escrocheriile. Un consilier al guvernatorului BNR avertizează asupra activităților din instituțiile publice.
„Dacă nu ne atingem de jefuitori”
„Vom ajunge în mai puțin de șase luni acolo unde tocmai am scăpat milimetric”
Economistul a evidențiat că transformarea companiilor de stat este esențială pentru a obține următoarea evaluare. Deși în prezent am reușit să trecem
„milimetric”
, el susține că în anul următor România nu dispune de niciun plan pentru a continua reducerea deficitului.
„Dacă nu o vom avea, vom ajunge în mai puțin de șase luni acolo unde am scăpat milimetric în această evaluare făcută de Fitch. Fitch e una din agențiile de rating care întotdeauna a fost mai favorabilă României. A avut întotdeauna o perspectivă mai bună. Însă nu ai cum să nu constați că ne chinuim să ajungem la un deficit de 6% anul acesta, iar anul viitor nu avem nimic pentru a reduce deficitul. Deficitul se poate reduce numai prin reducerea cheltuielilor în administrația publică. Nu se poate altfel. N-o să mai mărim impozitele pentru că se sufocă economia. Nu mai putem lua de la sectorul de privat ca să avem un sector de stat umflat cu consilii de administrație, zeci de oameni care unii habar n-au de ce este vorba acolo”, a conchis Eugen Rădulescu.
COMENTARII / 0