Se afirmă că România nu găzduiește niciun profet. În fiecare an, investitorii, companiile și economiștii au semnalat că țara își pierde progresiv atractivitatea: reguli modificate brusc, instituții mai puțin eficiente, costuri în creștere și infrastructură în urmă. Semnalele au fost auzite, dar rar au fost cu adevărat ascultate.
Imediat după ce BNR a publicat datele la sfârșitul săptămânii trecute, Cristian Hostiuc a pus în titlul editorialului său întrebarea: poate cineva să explice de ce s-au prăbușit investițiile străine directe? Această întrebare, evident, este de natură retorică, iar expresia „să răspundă” poartă un dublu înțeles, perfect încadrarea în context. Totuși, am interpretat-o ca pe o chemare la acțiune – ceva ce investitorii și economiștii au susținut de mult timp: este nevoie de stabilitate și predictibilitate. În plus, este necesar un nou model de creștere economică. Ce înlocuim cu costul redus care a susținut creșterea în ultimii 20 de ani?
Când investițiile străine directe scad de mai multe ori în comparație cu perioadele similare din anii precedenți și ajung la doar 669 milioane de euro, nu mai este vorba de o simplă fluctuație statistică, ci de un semnal de alarmă. Scăderea de aproximativ 3 miliarde euro a fost cauzată în proporții similare de diminuarea profiturilor reinvestite, a creditelor intra‑grup și a participațiilor la capital.
Citește șiRomânia scapă de „junk”: S&P păstrează ratingul BBB-, dar perspectiva este negativă (surse)
Deși o parte a declinului este explicată de distribuirea dividendelor și de factori conjuncturali, nivelul ISD din primul semestru al anului 2026 este totuși mult sub cel din aceeași perioadă a anilor anteriori: 4,5 miliarde euro în 2022, 2,8 miliarde euro în 2023, 2,4 miliarde euro în 2024 și 3,72 miliarde euro în 2025. Cu alte cuvinte, efectele sezoniere nu mai sunt suficiente pentru a explica diferența, iar datele indică o reducere reală a profitabilității, a încrederii și a apetitului investitorilor.
Cauzele acestei schimbări se manifestă atât în interior, cât și în exterior. Fluctuațiile politice, legislative și fiscale, scăderea performanțelor macroeconomice și scăderea competitivității au redus atractivitatea României, chiar în contextul în care economia mondială experimentează transformări profunde.
România s-a transformat într-o piață din ce în ce mai costisitoare pentru investitorii străini.
În ultimele 20 de ani, România s-a sprijinit pe avantajele sale geografice, dimensiunea pieței, forța de muncă accesibilă și calificată, costuri de producție totale mai reduse și un sistem fiscal relativ atrăgător. Integrarea în NATO și UE a consolidat încrederea în stabilitatea și predictibilitatea instituțională și legislativă. Aceste beneficii pentru investitori s-au redus considerabil, iar în prezent doar perspectiva aderării la OECD oferă un semnal pozitiv.
În ciuda faptului că rămâne sub media Uniunii Europene, salariul mediu în România a înregistrat o creștere de 127% în ultimele zece ani. În aceeași durată
Cheltuielile cu energia – un factor de fragilitate pentru <
Prețul energiei s-a transformat într-un factor de presiune asupra cheltuielilor companiilor, afectând tot mai mult fluxurile de capital și alegerile de investiții.
Conflictul din Ucraina și tensiunile din Orientul Mijlociu, împreună cu efectele lor semnificative asupra pieței energiei, au evidențiat slăbiciunile României în domeniul energetic. Chiar și cu resurse considerabile la dispoziție, națiunea noastră se confruntă cu dezechilibre substanțiale pe piața energiei, iar aceste dezechilibre se manifestă în mod direct prin fluctuațiile prețurilor.
România se află în prezent printre cele mai costisitoare piețe din Uniunea Europeană din punct de vedere al prețului mediu al energiei electrice, excluzând taxele, pentru consumatorii non-casnici. În ultimele zece ani, prețul mediu al energiei electrice în acest segment a crescut în România cu peste 150%, comparativ cu un avans de aproximativ 80% la nivelul UE.
Industria europeană a devenit, în ansamblu, mai puțin competitivă față de alte regiuni ale lumii din cauza costurilor ridicate cu energia. În acest context, România se confruntă cu o scădere și mai accentuată a competitivității.
În prezent, România nu mai constituie un punct de atracție pentru sectoarele care se bazează aproape exclusiv pe costuri reduse, precum industria textilă sau producția cea a componentelor auto cu valoare adăugată redusă. Direcția esențială este orientarea către industrii cu un grad mai ridicat de complexitate.
Incertitudinea, principalul factor de încetinire
În prezent, în afara tendințelor pe termen lung, lipsa de predictibilitate constituie principalul obstacol în atragerea capitalului străin în România.
Întărirea bugetului, în mare parte susținută de noi majorări de taxe, care au intensificat încă mai mult încetinirea economiei, a introdus un nou factor de incertitudine. Riscul principal pe care investitorii îl percep în prezent este lipsa unui guvern stabil.
Consiliul Investitorilor Străini a publicat cele mai recente sondaje, care indică că incertitudinea legislativă, fiscalitatea și incertitudinea politică reprezintă, împreună cu inflația și dobânzile, principalele obstacole care îngrijorează conducătorii companiilor străine din România.
România trebuie să își reformuleze oferta de afaceri prezentată investitorilor. Nu mai este adecvat să afirmăm că ocupăm poziția a doua în dimensiunea pieței din Europa Centrală și de Est sau că funcționăm ca o piață cu costuri de producție scăzute.
Provocarea constă în a crea un climat stabil și o narațiune la fel de atrăgătoare, ce se bazează pe competente, productivitate și abilitatea de a produce valoare adăugată. De asemenea, este esențială o strategia pentru investitori. Există state cu practici de succes care pot fi adoptate.
În lipsa unei astfel de transformări, scăderea investițiilor străine directe ar putea trece dincolo de un simplu fenomen conjunctural, devenind un indiciu al pierderilor structurale de competitivitate.
Articolul este semnat de Daniel Anghel, Country Managing Partner la PwC România.
Scrierea este susținută de PwC România
În aceeași perioadă, România a înregistrat și una dintre cele mai mari creșteri ale productivității muncii din UE, de 34%. Această evoluție a acoperit însă doar parțial creșterea veniturilor. Prin urmare, costul nominal al forței de muncă în România, indicator care măsoară relația dintre salarii și productivitate, a crescut cu 137% între 2015 și 2025, de departe cea mai mare creștere din UE. Spre comparație, același indicator a avansat cu 108% în Bulgaria, 105% în Ungaria, 66% în Polonia și 63% în Cehia.
COMENTARII / 0