Prețul gazului explodează: cine își va permite?

Țara noastră se află pe o traiectorie divergentă față de cea a Europei, potrivit Otiliei Nuțu, care a discutat despre acest subiect într-un interviu acordat HotNews. În timp ce majoritatea statelor europene reduc consumul de gaze, România înregistrează o creștere a acestuia, ceea ce va avea repercusiuni financiare atât pentru companii, cât și pentru populație.

Este imposibil ca o majorare a producției anuale cu 7,2 miliarde de metri cubi să poată ține pasul cu o creștere a cererii cu 10 miliarde de metri cubi de gaze pe an.

În documentele strategice lansate de către instituțiile statului român sunt prezente ambele valori, iar experta în energie Otilia Nuțu a semnalat diferența dintre ele.

Citește șiFederația F.P.I.A.R se extinde și în Milano cu MCM Avvocati

Argumentele privind independența energetică a României, preconizată pentru anul viitor odată cu intrarea în exploatare a zăcământului Neptun Deep din Marea Neagră, sunt considerate nefondate de către ea. În realitate, aceste afirmații sunt calificate drept „o minciună”, și mai exact,

„sunt o minciună”

, subliniind astfel Minciuna cea mare.

Se propagă o dezinformare care are repercusiuni asupra întregii populații: afirmația potrivit căreia dorința este de a parcurge două transformări energetice. Inițial, se construiesc rețelele de gaz, pentru ca ulterior să se constate că resursele de gaz sunt insuficiente și că obiectivele de reducere a emisiilor de carbon nu sunt îndeplinite, în timp ce costurile sunt prohibitive, ceea ce va face ca oamenii să nu fie dispuși să se conecteze la aceste sisteme.

Se propagă o inexactitate referitoare la rezervele din Marea Neagră. Otilia Nițu afirmă că „Neptun Deep a fost prezentat drept proiectul care ne garantează autosuficiența energetică”. Se vehiculează ideea că „Marea Neagră constituie cel mai apropiat și de încredere partener al României”. În realitate, fără ca Marea Neagră să poarte vreo responsabilitate, ci mai degrabă din cauza celor care au perpetuat această inexactitate, s-ar putea ca potențialul său să fie doar o iluzie, adică nu ne poate asigura independența energetică de unul singur.

În timp ce se construiesc rețele de gaz vaste, rămâne incert dacă populația va opta pentru conectare, având în vedere costurile ridicate. Prețul gazului reprezintă un factor crucial în această decizie. O întrebare pertinentă este: „Ce persoană își va putea permite să plătească?”

Recent, a fost exprimată o opinie critică despre influența exercitată de către ministrul Energiei, Ivan, în legătură cu promovarea gazului lichefiat american. În acest context, se ridică întrebarea: Care este motivul pentru care intervenția fostului ministru al Energiei la Romgaz în favoarea unei anumite firme este considerată inadecvată?

– Otilia Nuțu: În primul rând, ministrul nu trebuie să facă micromanagement la companiile de stat.

Astfel de entități trebuie să funcționeze având o relație normală cu ministrul, la fel cum ar avea cu orice acționari.

Procesul de selecție a intermediarilor pare a fi lipsit de transparență, nefiind clar ce parametri sunt luați în considerare pentru desemnarea unui anumit intermediar în detrimentul altuia. Romgaz și ceilalți cumpărători se întreabă de ce nu pot efectua achiziții directe și transparente pentru gazul necesar. În esență, mecanismul actual ridică întrebări privind echitatea și claritatea.

Afirmația lui Bogdan Ivan privind insuficiența gazului a ridicat întrebări, chiar și în contextul începerii exploatării din Marea Neagră prin Neptun Deep anul viitor.
Oare a fost spusă o minciună în această privință?
– În opinia mea, se pare că adevărata minciună este legată de promovarea proiectului Neptun Deep ca fiind soluția pentru asigurarea independenței energetice și că exploatarea gazului din Marea Neagră ne-ar permite creșterea consumului.

Se observă că planurile Ministerului Energiei din ultimii 7-8 ani prevăd o accentuare a dependenței de gaz, ceea ce constituie o abordare divergentă față de tendințele actuale la nivel european. Toată Europa se îndreaptă într-o direcție opusă, însă România pare să ignore această tendință.

Se dorește extinderea infrastructurii de gaze naturale pentru a acoperi toate gospodăriile, inclusiv în mediul rural, unde rămâne incert în ce măsură locuitorii vor decide să se conecteze la aceste sisteme. Consumatorii casnici din zonele rurale sunt vizați pentru această extindere, însă nu se știe în ce măsură vor beneficia efectiv de pe urma acestei investiții.

În 2022, o criză majoră de prețuri a avut deja loc și există riscul ca o altă criză similară să se producă în 2026, ca rezultat al evenimentelor care au loc în Orientul Mijlociu.

În loc să ne concentrăm pe metodele de încălzire, ar trebui să prioritizăm o abordare mai eficientă, și anume izolarea termică a clădirilor, o măsură care aduce beneficii indiferent de sistemul de încălzire utilizat ulterior. Izolarea termică rămâne o soluție utilă, indiferent de metoda de încălzire aleasă.

În mediul rural, soluțiile alternative sunt extrem de limitate. Numai jumătate din locuințele românești au acces la rețeaua de gaze naturale. În loc să investească în infrastructura de gaze, țara noastră ar putea să utilizeze fondurile europene pentru alte scopuri. De pildă, s-ar fi putut aloca resurse pentru izolarea termică a clădirilor și pentru implementarea unor soluții moderne și mai puțin poluante pentru încălzire.

Există fonduri europene disponibile prin Fondul de modernizare care pot fi valorificate. Modernizarea spațiilor de locuit poate contribui la asigurarea confortului termic în locuințe prin diverse soluții. O abordare directă pentru atingerea acestui obiectiv este optimizarea performanței energetice a clădirilor în care oamenii trăiesc.

Programele de izolare a locuințelor ar putea fi extinse, similar cu cele de reabilitare a blocurilor, printr-un plan mai ambițios care să includă și finanțări din programele operaționale, pentru a îmbunătăți eficiența energetică a caselor și a reduce consumul de energie. Izolarea termică și modernizarea sistemelor de încălzire, inclusiv utilizarea pompelor de căldură, sunt soluții posibile pentru creșterea eficienței energetice.

Deși cheltuielile inițiale sunt considerabile, o abordare prudentă ar fi implementarea unor proiecte pilot, folosind sisteme de pompare de căldură individuale sau comune pentru mai multe locuințe, precum și alte soluții de încălzire. Ulterior, se poate evalua care dintre aceste metode se dovedesc viabile și eficiente din punct de vedere economic. Proiecte pilot de acest fel ar oferi o perspectivă clară asupra fezabilității și eficienței soluțiilor de încălzire.

Procesul de tranziție de la sistemele de distribuție a gazului natural devine extrem de dificil în momentul în care infrastructura este deja edificată, așa cum se întâmplă în Olanda.

Țările străine au deja implementate soluții similare pe care România le-ar putea adopta?
În acest sens, experiența Olandei este relevantă, deoarece aceasta se confruntă cu provocări asemănătoare și posedă deja o rețea extinsă de gaze.
Cei din Olanda au dezvoltat deja un anumit model pe care l-am putea lua în considerare.

În contextul eforturilor de reducere a emisiilor de carbon, Olanda a explorat posibilitatea de a trece de la sistemul tradițional de încălzire pe bază de gaze la unul care utilizează hidrogen. Această schimbare a fost considerată o soluție viabilă datorită capacității țării de a produce hidrogen. Cu toate acestea, după efectuarea unor calcule detaliate, s-a ajuns la concluzia că această abordare nu este rentabilă.

Modernizarea infrastructurii de gaze pentru a utiliza hidrogen este un proces extrem de dificil. Olanda se confruntă cu această provocare, având în vedere că strategia actuală prevede ca jumătate din populație să utilizeze sisteme de încălzire centralizată în zonele urbane și pompe de căldură în restul țării. Această abordare vine după ce țara a înregistrat 95% din locuințe încălzite pe bază de gaz, similar cu obiectivele pe care România încearcă să le atingă, însă Olanda își reconsideră acum poziția.

Se dorește parcurgerea a două tranziții energetice succesive. Inițial, se urmărește dezvoltarea infrastructurii de gaz, însă ulterior se constată că resursele de gaz sunt insuficiente, obiectivele de reducere a emisiilor de carbon nu sunt îndeplinite, iar costurile sunt prohibitive, ceea ce va determina oamenii să nu le utilizeze. Gazul devine astfel o soluție nesustenabilă, iar costurile sale ridică semne de întrebare cu privire la viabilitatea sa economică.

Se înregistrează o creștere a cererii cu 10 miliarde metri cubi și, în același timp, producția se majorează cu 7 miliarde de metri cubi.

Producția anuală de gaz metan în țară se ridică la 8 miliarde de metri cubi, în timp ce rezerva totală din zona Neptun Deep este estimată la 100 miliarde de metri cubi. În urma unor calcule efectuate de Transgaz, se estimează că aproximativ 7,2 miliarde de metri cubi de gaz metan ar putea fi extrași anual. Pe de altă parte, experții prevăd o scădere a producției curente cu 5-7% pe an, datorită epuizării treptate a resurselor.

Se estimează că 10 miliarde de metri cubi de gaze naturale vor fi consumate în plus în România în fiecare an, potrivit prognozei realizate chiar de Transgaz. Creșterea cererii de gaze va fi semnificativă în țara noastră.

În prezent, se dezvoltă unități de generare a energiei electrice care utilizează gazul drept sursă principală (2,5 miliarde de metri cubi anual), un exemplu fiind centrala de la Mintia. Pe măsură ce cererea crește, rețeaua de distribuție se extinde pentru a acoperi necesitățile unei cereri crescute. Paralel, combinatul chimic Azomureș își reîncepe activitatea, necesitând 1,2 miliarde de metri cubi de gaze pentru funcționare.

O întrebare îngrijorătoare este ridicată de către persoanele care se tem de creșterea prețului gazului: cine va mai avea posibilitatea de a achiziționa gaz pentru a se încălzi, odată ce costurile acestuia vor crește vertiginos?

„Ce om își va putea permite să cumpere gaz pentru încălzire când prețul va exploda?”

Există o altă soluție?
Combinatul de la Azomureș reprezintă industrie și are un rol important.
Noi nu vom opri imediat consumul de gaz, însă nici nu vom încerca să creștem artificial cererea în acest moment.
Atunci când resursele sunt limitate sau capacitatea de achiziție este restrânsă din cauza prețului ridicat al gazului, este necesar să se stabilească priorități.

– Noi nu o să renunțăm de mâine să consumăm gaz, dar, totuși, nici să ne apucăm să creștem acum artificial consumul. Dacă ai niște cantități care sunt limitate sau capacitatea de achiziționare limitată pentru că gazul este scump, atunci totuși trebuie să prioritizezi lucrurile.

În mod evident, cererea de îngrășăminte va înregistra o creștere mai semnificativă decât necesarul de energie electrică generată pe bază de gaz, având în vedere că producția de energie electrică poate fi asigurată și din surse alternative. Prin urmare, nu se susține că ar trebui să se continue consumul de gaze. Există soluții intermediare și alternative mai accesibile și mai ieftine. De asemenea, este esențial să se înțeleagă că costul gazului va cunoaște o creștere.

Condițiile de pe piață s-au schimbat datorită prezenței gazului natural lichefiat, care a fost consolidat de către american în acest sector. În prezent, ca urmare a închiderii strâmturii Ormuz, aproximativ 20% din aprovizionarea cu gaz a fost afectată, generând o creștere a prețului.

Când costul gazului va atinge valori exorbitante, cei mai mulți oameni vor fi obligați să-și reevalueze cheltuielile pentru încălzire. În scenariul în care majoritatea populației dintr-o localitate refuză să se conecteze la rețeaua de gaz, așa cum se întâmplă deja în anumite comune,

Ce om își va putea permite să cumpere gaz pentru încălzire când prețul va exploda?

Problema apare atunci când doar un sfert din locuitori sunt dispuși să se branșeze la gaz, ceea ce duce la o distribuție inegală a costurilor de infrastructură. Astfel, cei care decid să se conecteze la rețeaua de gaz vor suporta o parte mai mare din cheltuieli, ceea ce va duce la o creștere a prețului pentru aceștia.

Întrebarea esențială trebuie adresată în mod direct lui Bogdan Ivan.

– Două perspective divergente par să existe în cadrul administrației publice, potrivit observațiilor. Pe de o parte, guvernul promovează ideea „independenței energetice” începând cu anul viitor, o narațiune care pare să se alinieze cu promisiunile primarilor de a aduce gaze în comune pentru a câștiga alegerile. Pe de altă parte, există declarații mai nuanțate, cum ar fi cea a fostului ministru Bogdan Ivan, care a recunoscut, într-o manieră oarecum rezervată, că România nu va avea suficient gaz. Care este motivul acestei aparente contradicții?

– E o întrebare care trebuie pusă chiar lui Bogdan Ivan

, care anterior a făcut presiuni asupra companiilor de stat pentru a achiziționa cantități suplimentare de gaze, dar care, recent, a susținut în Parlament un proiect de lege menit să încurajeze consumul de gaze prin oferirea de facilități fiscale pentru companii, argumentând că România va dobândi independență energetică odată cu exploatarea gazelor din Marea Neagră.

Toată cantitatea de gaz natural extrasă din Marea Neagră va fi destinată exclusiv pieței românești, atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru companiile românești. Așadar, în acest context, orice afirmație contradictorie trebuie să fie analizată cu atenție pentru a fi demontată.

Într-o declarație recentă, afirmația „Nu poți acoperi plus 10 cu plus 7” a fost făcută, reflectând îngrijorarea legată de impactul financiar al unor astfel de diferențe.

În prezent, conceptul de „independență energetică” are o conotație diferită de cea pe care oamenii o percep în mod curent, și anume asigurarea unei cantități de gaz suficiente pentru a acoperi necesitățile tuturor. Gazul din Marea Neagră nu va fi însă suficient pentru a acoperi tot consumul suplimentar prognozat de autoritățile statului în strategiile lor.

Potrivit unui sondaj recent, două treimi din populația României consideră că gazul natural este suficient pentru asigurarea independenței energetice a țării. Această percepție poate fi considerată înșelătoare, deoarece cetățenii au fost informați în mod eronat. În realitate, este vorba despre o problemă de responsabilitate pentru a prezenta datele exacte și a explica că o creștere de 10 unități nu poate fi acoperită de o creștere de 7 unități.