Motorul de creștere a României a încetinit, creșterea potențială a PIB-ului scăzând la aproximativ 2,0% de la 3,5%-3,75% înainte de pandemie, arată o analiză publicată luni de ING Bank.
Un ciclu intens de investiții poate atenua o scădere mai bruscă și ar putea ridica potențialul de creștere la 2,4%-2,7% până în intervalul 2027-2029, conform documentului prezentat de Valentin Tătaru, economistul șef al băncii. În următoarea etapă, succesul nu va fi determinat în mare măsură de volumul de construcții realizat de România, ci de eficiența cu care vor fi exploatate resursele.
Procesul de aliniere progresează, însă ritmul nu mai este accelerat.
Citește șiAeronava TAROM „Ivan Patzaichin” a făcut primul zbor oficial. La Chișinău a fost primită cu tunuri de apă
România a petrecut o mare parte din ultimele două decenii îndepărtând diferența față de UE, având o evoluție remarcabilă. PIB-ul pe cap de locuitor, exprimat în termeni de putere de cumpărare, a crescut de la aproximativ 44% din media UE la aderarea la UE în 2007, la 78% în 2025. Productivitatea muncii a progresat rapid, capitalul străin a adus tehnologie și know‑how, lucrătorii s-au orientat către activități mai productive, iar integrarea în UE a generat un dividend substanțial al investițiilor.
Produsul intern brut al României a înregistrat o creștere de 0,7% în anul 2025, iar, conform lui Valentin Tătaru, ar putea înregistra o
FMI a estimat creșterea potențială la aproximativ 3,7% în perioada 2017-2019, în mare parte similară cu estimările Comisiei Europene, iar Articolul IV din 2025 a plasat-o la 2,0% în 2025 și 1,8% în 2026. Pe măsură ce ciclul investițional continuă și obstacolele ciclice se estompează, creșterea potențială ar putea reveni la 2,4%-2,7% în perioada 2027-2029.
Aspectul pozitiv al relatării se referă la fluxul de investiții.
Infrastructura nouă – drumuri, căi ferate, rețele energetice și digitale – contribuie direct la creșterea stocului de capital. În plus, aceste investiții pot spori productivitatea prin diminuarea costurilor de transport, extinderea piețelor de muncă, facilitarea accesului la energie și reducerea obstacolelor administrative. Însă beneficiile apar cu întârziere, iar din acest motiv potențialul de creștere ar putea fi îmbunătățit chiar și în contextul unor dificultăți pe termen scurt, subliniază analiza ING.
2027 reprezintă un punct de trecere. Mecanismul de redresare și reziliență s-a încheiat în August 2026, în timp ce proiectele susținute prin fondurile de coeziune continuă să funcționeze. Intrările de fonduri din UE vor rămâne semnificative, însă mai reduse decât în perioadele de vârf. Prin urmare, este de așteptat ca investițiile publice să se scadă, iar trecerea de la finanțarea publică la cea privată să devină din ce în ce mai crucială.
O infrastructură îmbunătățită stimulează fabricile, extinde capacitatea de transport, susține proiectele de energie și încurajează investițiile digitale, iar capitalul poate aduce aproape un punct procentual.
Forța de muncă: demografia este un element esențial, dar nu reprezintă totalitatea.
În 1990, numărul de locuitori din România era de 23,2 milioane, iar în 2025 a scăzut la 19,0 milioane. Grupul de vârstă 20–64 ani a diminuat de la 13,4 milioane la 11,0 milioane, iar OCDE prognozează că în 2050 va fi de doar 8,5 milioane. Dacă se continuă această tendință, creșterea potențială ar scădea în final cu aproximativ 0,6–0,7 puncte procentuale pe an.
Potentia forței de muncă nu se bazează exclusiv pe demografie; influențele includ rata participării, ocuparea, competențele și volumul de ore lucrate. În anul 2025, 69,0% dintre românii cu vârste între 20 și 64 de ani erau angajați, în timp ce la nivelul Uniunii Europene cifra era de 76,1%; rata de ocupare a femeilor se ridică la 59,5%. Aceste diferențe sunt semnificative. FMI estimează că reducerea decalajului de participare față de media UE ar putea mări forța de muncă cu 14,5% și ar crește PIB-ul potențial cu aproximativ 6,5%. Aceasta reprezintă un efect de nivel, nu o rată anuală de creștere, dar are un impact economic considerabil.
Astfel, începând cu anul 2027 și în viitor, evoluția forței de muncă va fi influențată de capacitatea României de a angaja un număr mai mare de femei, tineri și persoane în vârstă, de a diminua informalitatea, de a îmbunătăți serviciile de sănătate și de îngrijire a copiilor și de a gestiona migrația în mod mai sistematic. Îmbătrânirea populației este, în mare parte, inevitabilă, însă modul în care este exploatată forța de muncă rămâne flexibil.
Productivitatea reprezintă sectorul în care a dispărut cea mai mare parte a creșterii.
Productivitatea reprezintă sectorul în care cea mai mare parte a creșterii anterioare a dispărut. Conform estimărilor Comisia Europeană, productivitatea reală a muncii pe oră a înregistrat o creștere anuală de 4,5% între 2015 și 2019, însă a crescut doar cu circa 2,0% între 202
În ciuda provocărilor, România dispune încă de un potențial semnificativ de recuperare. Conform datelor CE, cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare au reprezentat aproximativ 0,5% din PIB în anul 2025, în contrast cu 2,2% la nivelul Uniunii Europene. În sectorul întreprinderilor, investițiile în R&D au constituat 0,3% din PIB; doar 8,8% dintre companii au implementat o inovație de produs sau de proces în intervalul 2020-2022. Rata de absolvire a învățământului terțiar în rândul persoanelor cu vârste între 25 și 34 de ani a atins 23,2%, fiind abia jumătate din media UE.
Partea încurajatoare este că România găzduiește deja firme și sectoare extrem de productive, multe integrate în lanțurile de aprovizionare internaționale, mai spune Valentin Tătaru. Provocarea constă în răspândirea tehnologiei, a practicilor de management și a competențelor dincolo de un grup relativ mic de firme și centre urbane. Acest lucru, spune economistul șef al ING Bank, este important deoarece încetinirea creșterii potențiale nu poate fi explicată în primul rând printr-o acumulare de capital sau o ofertă de forță de muncă mai slabă. Investițiile rămân ridicate, iar contribuția forței de muncă s-a modificat doar modest.
Astfel, majoritatea scăderii se manifestă prin tendința PTF, care măsoară eficiența utilizării forței de muncă și a capitalului la nivel național. Practic, aceasta semnalează o adopție mai încetinită a tehnologiei, o inovație mai slabă și o propagare mai lentă a strategiilor de creștere a productivității de la firmele de top către restul industriei. Fie că aportul PTF de astăzi este de +0,6, +0,8 sau +1,1 puncte procentuale, acesta este mai puțin semnificativ decât schimbarea de direcție: aceasta rămâne mult sub contribuția de peste 2 puncte procentuale care a alimentat anii de convergență rapidă ai României.
IA poate oferi asistență.
În România, inteligența artificială și automatizarea reprezintă soluții esențiale, deoarece pot răspunde simultan la două probleme majore: pe de o parte, tehnologiile care reduc necesitatea forței de muncă devin tot mai prețioase pe măsură ce populația se îmbătrânește; pe de altă parte, instrumentele digitale pot facilita răspândirea practicilor eficiente în afara unui grup restrâns de companii extrem de productive.
Potrivit analizei realizate de Banca Mondială pentru anul 2026, extinderea utilizării tehnologiilor digitale, printre care software și instrumente alimentate de inteligență artificială, ar putea, în final, să crească productivitatea forței de muncă cu până la 10%-15% în Bulgaria, Croația, Polonia și România.
Astfel, modelul nostru de bază nu presupune o creștere excepțional de constantă a IA. Într-un context de evoluție pozitivă, o răspândire accelerată ar putea, cu credibilitate, să aducă câteva zecimi de punct procentual la rata potențială anuală pentru timp de mai mulți ani. Totuși, acest rezultat ar necesita investiții suplimentare în competențe, calitatea managementului, cercetare și dezvoltare, finanțare și companii cu dimensiuni suficiente pentru a adopta tehnologia.
Deci, în ce ritm poate România să se dezvolte cu adevărat?
Prognoza pe termen scurt rămâne neclară, pentru că recesiunea în curs perturbează evaluările instantanee ale expansiunii economice. Perioada de medie durată se bazează mai solid pe curentul de investiții. După 2029, și această perioadă se extinde: fondurile publice se alinișteră la standarde, iar efectul demografic se face mai evident.
În cazul în care productivitatea ar rămâne stabilă în jurul valorii de 2,0%, creșteri consecutive ale salariilor reale între 5,0% și 7,0%, sau chiar peste această limită, ar fi dificil de menținut fără a majoriza prețurile sau a compromite competitivitatea.
O creștere posibilă de circa 2,5% nu indică paralizie. În cazul în care Uniunea Europeană înregistrează o creștere de aproximativ 1,0%-1,5%, România ar putea menține procesul de convergență, deși la un ritm mai lent decât cel observat în perioada de recuperare excepțională din ultimele două decenii, conform analizei.
COMENTARII / 0