
Grupul ungar MOL a primit undrum verde de la Statele Unite ale Americii pentru a continua discuțiile privind cumpărarea unei participații majoritare în compania petrolieră sârbă NIS, termenul limită fiind prelungit până pe 22 mai, potrivit surselor Digi24 și G4Media.
Compania petrolieră NIS este subiectul unor sancțiuni americane din cauza acționarilor săi ruși, Gazprom Neft și Gazprom, care dețin 44,9% și respectiv 11,3% din acțiunile NIS. Această situație a determinat Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din cadrul Departamentului Trezoreriei SUA să dea termen NIS până pe 24 martie să negocieze vânzarea participaţiilor deţinute de Gazprom şi Gazprom Neft.
În luna ianuarie, MOL a anunțat că a semnat un acord cu firmele rusești pentru achiziționarea participaţiilor lor în NIS, iar ADNOC, compania petrolieră națională din Emiratele Arabe Unite (EAU), va fi acționar minoritar. De asemenea, președintele sârb Aleksandar Vucic a efectuat o vizită în EAU săptămâna aceasta şi s-a întâlnit cu șeful Mohamed bin Zayed Al Nahyan.
Citește șiRomânia colectează mai mult și cheltuiește mai controlat: deficitul bugetar a scăzut cu 27 de miliarde de lei în opt luni
În urma finalizării tranzacției, MOL va cumpăra participația firmelor rusești și își va consolida prezența în Europa Centrală și de Est (CEE). Însă, acordul trebuie aprobat de Trezoreria SUA și Guvernul Serbiei. Analiștii consideră că este puțin probabil ca tranzacția să fie finalizată înaintea alegerilor parlamentare din Ungaria, care au loc pe 12 aprilie.
NIS deține singura rafinărie din Serbia, amplasată la Pancevo, în apropiere de capitala Belgrad, precum și un lanț de peste 400 de benzinării în Bosnia Herțegovina, Bulgaria și România. Statul sârb, al cărui Guvern nu a impus sancțiuni Rusiei, deține 29,9% din acțiunile NIS.
Țara este dependentă de rafinăria NIS pentru 95% din aprovizionarea internă cu combustibili. De asemenea, peste 60% din importurile de petrol ale Serbiei vin din Kazahstan. Țițeiul este livrat prin conducta croată JANAF pipeline, care are nevoie de licența OFAC pentru a livra către NIS.
COMENTARII / 0