Andrei Klepach, directorul economic al celei de-a doua bănci mai mari din Rusia, a fost concediat la câteva zile după ce mass-media rusă a publicat despre un discurs aspru pe care l-a susținut în luna mai în fața unor colegi economiști, potrivit The Guardian.
Klepatch ocupa funcția de economist-șef la banca de dezvoltare controlată de stat VEB, începând din 2014. În discursul său din mai, Klepach a afirmat că Rusia „rămâne în urmă” din punct de vedere economic față de China și SUA și, „în anumite privințe, față de Ucraina”.
În plus, el a avertizat că Moscova nu va reuși să câștige un conflict economic de durată îndelungată în raport cu Ucraina, conform declarațiilor publicate de The Moscow Times.
Din cauza războiului, Economia Rusiei va conduce inevitabil la o criză socială, care va izbucni
„atunci când nimeni nu se așteaptă în mod special la asta”
.
„Nu vom câștiga această competiție într-un război de uzură cu Ucraina”
El a mai afirmat că așteptările privind un colaps economic iminent al Ucrainei sunt nefondate și că o confruntare prelungită cu Ucraina nu va duce la victoria Rusiei. „Nu vom câștiga această competiție într-un război de uzură cu Ucraina”, a spus Klepach. „Avem iluzia că totul se va prăbuși acolo. Nu s-a prăbușit și nici nu se va prăbuși. Costurile noastre cresc.”
Aceste comentarii au reprezentat o recunoaștere rară din partea unui economist rus de rang înalt a dificultăților economice tot mai mari cu care se confruntă țara și au contrazis în mod direct afirmațiile lui Vladimir Putin potrivit cărora Moscova rezistă cu succes presiunilor economice generate de război și că epuizarea economică a Ucrainei este doar o chestiune de timp.
VEB nu a comunicat niciun motiv pentru concedierea lui Klepach. Un cunoscut al acestuia
Revista independentă rusă „The Bell” a raportat, conform surselor, că Klepach a fost concediat la ordinul Kremlin și că această demisie a fost direct asociată cu intervenția sa din luna mai.
COMENTARII / 0