Vânzarea masivă de obligațiuni: ce reînvie criza din 2008

De la SUA și Germania până la Marea Britanie și Japonia, randamentele obligațiunilor guvernamentale pe termen lung cresc vertiginos – iar inteligența artificială pune paie pe foc.

Pe piața ce constituie fundamentul întregului sistem financiar mondial, se desfășoară schimbări semnificative – cea a obligațiunilor. În orașe precum New York, Londra, Frankfurt, Paris și Tokyo, cumpărătorii de titluri guvernamentale transmit guvernelor un mesaj tot mai costisitor: pentru a obține fondurile noastre pe o perioadă de 20 sau 30 de ani, va trebui să plătiți acum sume mult mai mari.

Obligațiunile guvernamentale americane pe termen lung au fost lovite de un nou val de vânzări joi, după ce intervenția secretarului Trezoreriei, Scott Bessent, de a sprijini piața nu a reușit să calmeze nervozitatea investitorilor, scrie Financial Times. Randamentul obligațiunilor de trezorerie pe 30 de ani a crescut cu 0,06 puncte procentuale, ajungând la 5,24%, în tranzacțiile de joi la New York.

Citește șiCris-Tim cumpără cel mai mare producător de sandvișuri din România și competitorul principal din piața de ready-meals

Lichidarea bruscă a vânzărilor de obligațiuni pe termen lung a luat amploare la nivel global. Randamentul obligațiunilor americane pe 30 de ani a crescut marți la 5,34%, cel mai ridicat nivel din 2007. Randamentul obligațiunilor germane pe 30 de ani au atins 3,78%, un nivel nemaiîntâlnit de la criza datoriilor din zona euro. Randamentul obligațiunilor franceze a atins 4,9%, cel mai ridicat nivel de la criza financiară globală din 2008, în timp ce în Marea Britanie randamentul obligațiunilor de stat pe 30 de ani s-a apropiat de 5,9%. În Japonia, randamentul obligațiunilor pe 30 de ani a fost peste 4%, aproape de un nivel record.

Când randamentele obligațiunilor guvernamentale se ridică brusc și în cantități mari, efectul nu se limitează la piața de obligațiuni; costul banilor crește pentru toată populația.

În cele din urmă, s-au asigurat bani ieftini.

Timp de mai bine de un deceniu după criza financiară globală, guvernele și firmele au învățat să trăiască într-o lume a banilor aproape nefiresc de ieftini, scrie Naftemporiki.

Ratele dobânzilor se aflau la zero, iar băncile centrale achiziționau volume masive de titluri de stat, în timp ce investitorii erau gata să ofere credite guvernelor pe o perioadă de 10 ani, cu randamente extrem de mici.

Acest lume se îndepărtează tot mai mult. Conform Reuters, vânzările masive din prezent indică o transformare mai profundă: piețele se confruntă cu o incertitudine sporită privind inflația și ratele dobânzilor, la fel ca și creșterea vertiginosă a datoriei în numeroase economii avansate.

titlu de datorie și rata de rentabilitate se schimbă în mod invers atunci când investitorii vând aceste instrumente: cotația lor coboară, iar rata de rentabilitate se ridică. Cu cât rata de rentabilitate cerută de piață crește, cu atât costul pentru guvern de a se împrumuta devine mai ridicat în momentul emiterii de noi titluri de datorie sau în procesul de refinanțare a datoriilor existente.

În Statele Unite, semnele problemei se manifestă deja în cifre. Datoria guvernamentală a atins 40 de trilioane de dolari, iar cheltuielile cu dobânzile pentru anul fiscal curent au ajuns la aproximativ 1,17 trilioane de dolari, crescând cu 15 %.

În cadrul unei licitații recente pentru obligațiuni pe termen de 30 de ani, Trezoreria SUA a trebuit să stabilească un randament de aproximativ 5,22%, cea mai înaltă rată pentru o asemenea emisă de la 2001 până în prezent.

Mecanismul se auto-încarcă: o creștere a datoriei determină o număr mai mare de obligațiuni emise; aceste emisiuni suplimentare solicită un număr sporit de cumpărători; cumpărătorii cer randamente superioare; iar randamentele ridicate amplifică costul serviciului datoriei.

Petrolul reduce îngrijorările legate de inflație.

În acest moment, Geopolitica se adaugă la acest echilibru deja fragil.

Conflictul prelungit cu Iranul și incertitudinea legată de fluxurile de energie au determinat prețul Brentului să înregistreze valori peste 90 de dolari pe baril. În ceea ce privește piața obligațiunilor, creșterea costului energiei reprezintă un coșmar deja familiar: inflația ar putea rămâne mai persistentă decât s-au așteptat Băncile centrale.

Este firească să te temi: dacă achiziționezi astăzi o obligațiune cu randament fix pentru 30 de ani, îți asumi riscul ca inflația să reducă valoarea reală a banilor pe care îi vei primi pe parcursul a trei decenii.

Pe măsură ce nivelul de incertitudine crește, cererea de compensație se mărește proporțional.

Perspectiva inflaționistă pe termen lung nu a urcat proporțional. În SUA, nivelul de rentabilitate pe 10 ani a atins aproape 2,3% marți. Acesta indică faptul că o porțiune majoră a creșterii randamentelor nu se explică exclusiv prin temerile inflaționiste.

Pentru a păstra fondurile blocate pe timp de decenii, piața cere o primă reală mai mare. În acest cadru, povestea devine și mai interesantă.

Adversarul surprinzător al administrațiilor: IA

De-a lungul decadelor, atunci când un investitor instituțional de amploare căuta un activ sigur pe termen lung, obligațiunile guvernamentale erau opțiunea clară.

În prezent, se confruntă cu un rival de forță: marile companii tehnologice.

Pentru a lansa revoluția IA, este nevoie de un capital record: centre de date, electricitate, rețele, servere și milioane de cipuri avansate. În același timp, giganții tehnologici încep să se împrumute în masă pentru a susține această investiție.

Barclays a estimat că volumul emisiunilor de obligațiuni corporative din Statele Unite ar putea ajunge la un record de 1,9 trilioane de dolari în acest an, comparativ cu 1,44 trilioane de dolari în 2025. Aspectul esențial nu constă doar în cantitatea emisiunilor, ci și în termenii lor: o proporție semnificativă din noile datorii ale Big Tech sunt emise cu maturități de peste zece ani.

În esență, aceasta se întâmplă exact în zona de piață în care guvernele și ele caută împrumuturi. În plus,

Prin această acțiune se alterează raportul dintre cerere și ofertă în totalitatea pieței.

În acest context se găsește, probabil, cea mai semnificativă transformare din spatele vânzării masive recente. Pentru prima dată, boom‑ul fiscal al statelor se aliniază cu boom‑ul investițiilor în inteligența artificială pe aceeași piață de capital.

Guvernele trebuie să emită sume considerabile de datorie pentru a acoperi deficitul bugetar, cheltuielile sociale, costurile de apărare și necesitățile energetice.

giganții tehnologici necesită sute de miliarde de fonduri pentru dezvoltarea inteligenței artificiale.

Astfel, volumul de obligațiuni se intensifică din ambele direcții. Conform lui Anshul Pradhan, directorul strategiei de rate ale dobânzilor în Statele Unite la Barclays, există trei factori care generează tensiune în partea lungă a pieței obligațiunilor de trezorerie americane: anticiparea deficitelor fiscale, emisiile corporative asociate cu inteligența artificială și transformarea profilului cumpărătorilor de datorie guvernamentală.

Vechii cumpărători nu mai corespund aceleiași criterii.

O altă schimbare apare, îngreunează situația guvernelor.

Ani de zile, sume uriașe de datorie guvernamentală au fost absorbite de cumpărători care nu urmăreau doar randamentul: bănci centrale, fonduri de asigurări, fonduri de pensii și guverne străine.

Acest fond stabil al cererii se schimbă.

Trezoreriei SUA a raportat că deținerile străine de obligațiuni de trezorerie au scăzut în iunie, în special datorită retragerilor din partea Japonia, Marii Britanii și Chinei. În același interval, randamentele mai ridicate ale obligațiunilor japoneze fac piața internă mai atractivă pentru investitorii din Japonia, care au reprezentat tradițional una dintre cele mai mari surse de cerere pentru datoria americană.

Chiar și Fed a remarcat schimbarea de la cumpărători oficiali, care erau relativ indiferenți față de prețuri, către investitori individuali ce solicită o recompensă mult mai mare pentru risc.

În esență, guvernele trebuie să ofere cumpărătorilor o cantitate mai mare de datorie, iar aceștia sunt acum mult mai reticenți să o achiziționeze la orice preț.

De ce o creștere de 5% la obligațiunile americane provoacă teamă în Wall Street-ul?

Situația nu se restrânge doar la bugetele de stat.

Randamentul obligațiunilor Trezoreriei SUA reprezintă, în esență, „rata de bază” a întregului sistem financiar mondial. Când acest randament crește, întreaga curbă monetară se deplasează în sus.

Companiile trebuie să obțină finanțare la costuri mai ridicate. Creditele ipotecare se restrâng. Investițiile devin mai dificile. Evaluările acțiunilor scad pe măsură ce câștigurile viitoare sunt actualizate la o rată a dobânzii mai mare.

În mod ironic, cele mai vulnerabile rămân aceleași companii de dezvoltare și tehnologie care se situează în epicentruul exploziei inteligenței artificiale.

Marți, indicele Philadelphia Semiconductor a înregistrat o scădere de peste 5%, iar Nvidia și alte acțiuni din domeniul tehnologic au fost supuse unei presiuni intense, deoarece randamentele mai ridicate au influențat evaluările companiilor ale căror valoare se bazează pe câștiguri anticipate în anii următori.

Acest fapt generează un paradox: IA stimulează majorarea rentabilității obligațiunilor printr-o cerere colosală de capital, iar randamentele sporite se reîntorc pentru a exercita presiune direct asupra acțiunilor IA.

Se revin „pedepsitorii”?

Timp de decenii, piețele au folosit un termen pentru investitorii care atacă guvernele atunci când acestea consideră că politica fiscală scapă de sub control: „vigilenții” obligațiunilor.

Nu este necesar să explice. El pur și simplu vinde. Valoarea obligațiunilor scade, randamentele se ridică, iar guvernul trebuie să suporte costuri mai mari pentru fiecare euro, dolar sau liră nouă pe care o obține.

Yardeni Research afirmă că încă nu a apăsat „butonul de panică”, însă urmărește cu atenție dacă autoritățile care îl sancționează vor acționa în acest sens. Probabil, aceasta reprezintă adevăratul mesaj din spatele tulburărilor de astăzi.

Criză globală a datoriilor nu există încă. Randamentele crescute ar putea, de fapt, să atragă noi cumpărători și să genereze o frână naturală împotriva vânzărilor masive de titluri de valoare.

Piața începe să submineze o presupunere pe care s-a bazat o mare parte a politicii economice din ultimele 15 ani: că guvernele din economiile avansate vor reuși mereu să obțină fonduri ieftine pentru a susține creșterea continuă a datoriilor.

În prezent, petrolul alimentează creșterea inflației, deficitul fiscal se mărește într-un ritm vertiginos, investitorii tradiționali în obligațiuni guvernamentale se retrag, iar cea mai mare forță de investiții a epocii noastre – inteligența artificială – concurează pentru aceleași trilioane de capital. În același timp, piața obligațiunilor începe să