Arnaud Denis, actor și regizor francez, a fost eutanasiat marți, în Belgia, la 43 de ani, potrivit avocatului său, Philippe Courtois, menționat de euronews.com. Decizia de a-și încheia zilele a fost luată după ce a rămas cu o dizabilitate severă în urma unei intervenții pentru o hernie inghinala.
Actorul trăia cu dureri insuportabile de când i-a fost montată o proteză din polipropilenă în anul 2023, în urma unei hernii inghinale. În vârstă de 43 de ani, acesta a fost eutanasiat marți la Namur, în Belgia.
„Decizia lui Arnaud Denis a fost luată după ce s-a consultat cu trei medici din Namur. Corpul său nu-l mai ajuta. Pierduse controlul asupra lui. Moartea lui Arnaud Denis este consecința durerilor intense pe care le îndura de multe luni”, a adăugat el.
Operația a generat numeroase reacții adverse, iar acestea l-au împins să se supună unei noi intervenții în Statele Unite pentru a îndepărta implantul, în aprilie 2024.
Actorul a primit diagnosticul de encefalomielită mialgică, o boală care, potrivit rapoartelor, a fost provocată de implantul său, generând o inflamație cronică și perturbând sistemul imunitar.
„Nu mai pot ieși din casă, nu am viață socială, nu mai am viață deloc. Nu mai am nimic din ceea ce înseamnă demnitatea vieții unui om. Și este din ce în ce mai rău. Trăiesc ca un bolnav de cancer în fază terminală. Medicii nu mai au ce să-mi ofere”, spunea actorul la începutul anului 2026 într-un interviu.
Considerând eutanasia singura modalitate de a-și elibera suferința, actorul a afirmat la începutul anului:
„Un om știe în adâncul sufletului când este condamnat”.
18 martie, a fost admis într-o secție de îngrijiri paliative a unui spital belgian, în așteptarea aprobării cererii sale de eutanasie.
COMENTARII / 0