Pe sâmbătă seara, în cadrul unei apariții pe Antena 3 CNN, Alexandru Rogobete a discutat despre criza din sistemul de sănătate.
Potrivit social-democratului, „o cauză pentru haosul, fără precedent, în sistemul de sănătate și în programele naționale de sănătate, când pacienții de oncologie ajung să nu-și mai găsească tratamentele i se datorează și domnului președinte (n. r. – al CNAS) Horațiu Moldovan”.
Rogobete a declarat că solicită acestuia să renunțe la conducerea Casei Națonale de Asigurări de Sănătate, afirmând
Citește șiRomânii ies pentru OUG 13; Regele Mihai I moare; Simona Halep #1 WTA
„încă de când eram ministru”
.
Luna trecută, Alexandru Rogobete a spus că „viziunea falimentară a lui Horațiu Moldovan, președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, continuă și în noul program de guvernare. Acest om trebuie să plece urgent din fruntea CNAS”.
„Aceeași gândire de tăieri, ambalată într-un program nou. Horațiu Moldovan a pus, în opinia mea, sistemul de sănătate pe butuci. Rezultatele acestei viziuni se văd deja. Iar soluția nu poate fi continuarea ei sub o altă formă. Horațiu Moldovan trebuie să plece urgent din fruntea CNAS”, a transmis Alexandru Rogobete în septembrie.
COMENTARII / 0