Anestezia generală dezvăluie secretele nevăzute ale creierului

În 1797, amiralul britanic Horatio Nelson a suferit o amputare de braț în timpul vieții, iar singura modalitate de analgezie a fost o simplă înghițitură de rom. În secole, operațiile majore au fost realizate în condiții asemănătoare, la pacienți complet conștienți. În 1846, introducerea anesteziei generale a marcat o revoluție medicală, conform BBC, oferind comunității științifice posibilitatea de a „oprire” temporar conștiința umană în mod controlat.

Astăzi, peste 350 de milioane de intervenții chirurgicale sunt efectuate anual la nivel global sub anestezie generală. Cu toate acestea, mecanismul exact prin care aceste substanțe induc starea de inconștiență rămâne doar parțial înțeles.

Investigările recente aduc dovezi valoroase nu doar privind modul în care funcționează aceste substanțe, ci și în legătură cu esența și proveniența conștiinței umane.

Citește șiRogobete detectează plăți fictive: pacienții primesc alerte CNP

În domeniul medical se recunoaște o varietate imensă de compuși, de la gaze precum xenonul la propofol, anestezicul general predominant în uzul contemporan. Chiar dacă chimia lor diferă radical, toate anestezicele generale împărtășesc un efect identic: întreruperea comunicării dintre celulele nervoase.

Imaginerile prin rezonanță magnetică (RMN) evidențiază o scădere generală a activității cerebrale, iar modul în care se trece în starea de inconștiență continuă să provoace dezbateri aprinse.

Întrebarea esențială este dacă anestezicele întrerup funcționarea întregului creier simultan sau dacă inițial dezactivează anumite zone, iar apoi acestea declanșează o oprire completă.

Nick Franks, profesor în biofizică și anestezie la Imperial College London, indică că anumite regiuni sunt semnificativ mai sensibile și se opresc în primul rând.

În rândul componentelor menționate apare talamusul, o structură situată în adâncurile creierului, care acționează ca un centru de legătură și joacă un rol esențial în pornirea și susținerea somnului.

talamus este afectat, iar cercetările arată că anestezicele pot devia circuitele naturale ale somnului.

Testele demonstrează că aplicarea de stimuli direcționali asupra talamusului la animale sub anestezie sau la pacienți în stare de comă poate provoca reînceperea conștienței.

În același timp, alte studii afirmă că cortexul cerebral, stratul extern al creierului ce coordonează gândirea sofisticată, reprezintă de fapt epicentrul conștiinței vizat de anestezice.

În mod obișnuit, se consideră că anestezia supune pacientul la o pierdere totală a conștienței și a memoriei. Cu toate acestea, datele indică faptul că, în medie, un pacient din fiecare 15.000 suferă o conștientizare accidentală, reținând unele părți ale intervenției chirurgicale.

La Spitalul Universitar Oxford, medicul anestezist Jaideep Pandit susține că există o „a treia stări” a conștiinței, poziționată între veghe și somn.

În timpul unor experimente medicale, Pandit a fixat un garou pe antebrațul pacienților pentru a preveni paralizia mâinii cauzată de blocantul neuromuscular.

Chiar dacă pacienții nu arătau semne de durere sau de conștiență și erau evaluați ca fiind clinic inconștienți, aproximativ o treime dintre ei a reușit să prindă degetele medicului la instrucțiune. Această constatare indică prezența unui strat intermediar de activitate cerebrală care nu este total supus anesteziei.

În starea de veghe, fiecare creier uman prezintă un model de conectivitate funcțională distinct, o „amprentă” veritabilă a individualității. Andrea Luppi, cercetător la Universitatea din Cambridge, a examinat creierul pacienților sub anestezie prin RMN funcțional și a constatat că, în prezența substanțelor, creierele umane își pierd caracterul unic, devenind extrem de asemănătoare.

Mai mult, creierul uman subiect de anestezia devine mai asemănător cu cel al altor primat, indicând că anestezia vizează în principal regiunile cerebrale cele mai

În faza obișnuită de veghe, fluxul conștiinței conduce rețelele cerebrale, facilitând comunicarea între zonele care nu sunt legate direct. În condiții de anestezie, această legătură la distanță dispare, iar activitatea neuronală devine rigidă și restrânsă exclusiv la regiuni conectate fizic.

Acest fenomen arată că conștiința nu se găsește într-un singur loc, ci constituie o rețea emergentă ce se bazează pe coordonare.

Efectul anesteziei provoacă colapsul rețelei de comunicare cerebrală, contrar modului în care substanțele psihedelice, cum ar fi LSD sau psilocibina, încurajează creierul să creeze noi trasee de legătură inter-regională.

Neuroștiința a înregistrat progrese remarcabile, însă înțelegerea completă a mecanismelor conștiinței rămâne una dintre cele mai mari provocări ale medicinei moderne.

Conform lui Boris Heifets, profesor la Universitatea Stanford, înțelegerea noastră a experienței conștiente este încă la început, iar anestezia se dovedește a fi cel mai eficient instrument de laborator pentru a descifra această enigmă.