Anna Lembke, una dintre cele mai influente voci de pe glob în domeniul adicțiilor și al sănătății mintale, psihiatru și profesor la Universitatea Stanford, a vorbit, într-un interviu pentru Libertatea ]n cadrul evenimentului Impact Bucharest 2026, care a avut loc în perioada 29-30 septembrie, despre cum putem găsi echilibrul într-o lume a ispitei și a abundenței, dar și despre cum trebuie trăită din nou viața cu adevărat, mai mult offline și mult mai puțin online, explicând printre altele de ce, în această lume atât de dezvoltată, suntem mai singuri, mai anxioși și mai deprimați ca niciodată.
Anna Lembke este profesoară de psihiatrie la Facultatea de Medicină a Universității Stanford din Statele Unite și șefă a Clinicii de Medicină a Dependenței și Diagnostic Dublu de la Stanford. Face parte din consiliul de administrație al mai multor organizații statale și naționale axate pe dependență, a depus mărturie în fața diverselor comisii din Camera Reprezentanților și din Senat ale Statelor Unite, are un program intens de conferințe și desfășoară o activitate clinică intensă.
În 2016, a publicat cartea „Drug Dealer, MD – How Doctors Were Duped, Patients Got Hooked, and Why It’s So Hard to Stop” (Johns Hopkins University Press, 2016), care a fost prezentată în „New York Times” ca una dintre cele cinci cărți esențiale pentru înțelegerea epidemiei de opioide Anna Lembke a apărut recent în documentarul Netflix „The Social Dilemma”, o privire fără menajamente asupra impactului rețelelor sociale asupra vieților noastre. „Dopamine Nation: Finding Balance in the Age of Indulgence” (Dutton/Penguin Random House, august 2021, Editura Litera 2026), un bestseller al New York Times, explorează modalitățile de a modera consumul excesiv compulsiv într-o lume supraîncărcată de dopamină.
Citește șiMurea pe pat de spital: azi își ține fetița, cu inima altcuiva
Anna Lembke a parcurs programul de învățământ superior la Universitatea Yale, obținând o diplomă de licență în domeniul științelor umane în 1989. Ulterior, în 1995, ea a obținut un doctorat în medicină la Facultatea de Medicină a Universității Stanford, iar în 1998 a finalizat rezidențiatul de psihiatrie, tot în cadrul Stanford.
Libertatea: În ce mod, în această societate atât de avansată, ne regăsim mai izolați, mai îngrijorați și mai supărați ca niciodată?
-Anna Lembke: Oh, mi-ați pus o întrebare excelentă. Cred că există o serie de factori implicați. Unul dintre ei este faptul că trăim într-o lume a abundenței, iar abundența în sine reprezintă un factor de stres.
Am „drogat” aproape totul, făcându-l mai captivant, mai puternic, mai inedit. Și, ca urmare, cred că ne-am modificat creierul, ne-am resetat pragul hedonic. Acum avem nevoie de și mai multă plăcere pentru a simți măcar ceva plăcere. Iar când nu consumăm, experimentăm simptomele universale ale sevrajului de la orice substanță care creează dependență, și anume anxietate, iritabilitate, insomnie, depresie și poftă intensă.
În ce mod a transformat cultura digitală dependențele?
Cultura digitală a intensificat problema de dependență, deoarece a facilitat accesul la substanțele tradiționale, permițând achiziționarea lor prin intermediul internetului. În plus, a convertit în „droguri” obiecte care anterior nu provocau dependență.
Legătura umană reprezintă un impuls inherent și benefic, însă rețelele sociale o reduce la un tip de „drog”, concentrându‑se pe aspectele cele mai plăcute și eliminând efortul inițial necesar pentru a construi astfel de conexiuni. În societățile convenț
Aceste metode reprezintă moduri prin care ne exploatăm și ne transformăm în dependenți, contrar nevoii noastre fundamentale și sănătoase de a ne conecta cu alți oameni.
-Ați publicat cartea „Dopamine Nation” acum cinci ani, cu teza că supra-abundența culturii moderne ne stimulează constant cu dopamină. Am putea vorbi cumva despre o supradoză de dopamină în lumea contemporană?
-Da, cred că da. Creierul nostru a evoluat pentru o lume a penuriei și a pericolului omniprezent. Eram meniți să depunem mult efort inițial pentru a obține o mică recompensă. Acum ne bombardăm constant circuitul recompensei cu aceste substanțe și comportamente extrem de întăritoare.
În practică, creierul nostru este supus unei cantități de dopamină mult mai mari decât capacitatea sa de reglare. Ca urmare, sistemul nervos trebuie să facă ajustări excesive și să scadă nivelul de transmitere a dopaminei, nu doar la nivelul de referință, ci și sub acesta. Prin urmare, pragul hedonic, adică nivelul de recompensă, s-a schimbat.
Acum trăim într-o stare persistentă de lipsă a recompenselor, necesitând stimulente mai intense pentru a experimenta orice formă de plăcere. În mod obișnuit, ne aflăm în condiții de sevraj, disforie și dorință intensă. Este esențial să conștientizăm acest fapt, pentru că soluția nu constă în a spori confortul vieții, ci în a renunța la un anumit nivel de comoditate și a ne angaja deliberat în activități provocatoare în exterior.
-„Ne consumăm din ce în ce mai multă energie și creativitate investind în această lume online, ceea ce înseamnă că, de fapt, ne epuizăm existența din viața reală de energie și creativitate”, ați spus într-un interviu. De ce este oarecum plictisitor să reintri în lumea reală? Cum am putea rezolva acest paradox?
Reîntregirea în realitate devine o experiență monotone, deoarece imediat ce ne desprindem de acea lume virtuală intensă, simțim o scădere bruscă a nivelului de dopamină. Astfel, ne aflăm într-o stare acută de sevraj, extrem de neplăcută. În mod concret, am făcut ca realitatea să
Ce modalități putem adopta pentru a recâștiga armonie într-o societate dominată de tentații și exces? În ce fel putem redescoperi drumul inimii și al sufletului, deși ne confruntăm cu un val digital?
-Ca indivizi, trebuie să recunoaștem că lumea a devenit o lume „drogată” și trebuie să creăm o lume în interiorul lumii în care să ne izolăm de aceste substanțe și comportamente extrem de întăritoare, precum și de factorii declanșatori care ne invită constant să le folosim, și, în schimb, să acceptăm o durere la măsura potrivită, să ne facem viețile mai puțin confortabile, și, astfel, să ne reajustăm circuitele de recompensă, astfel încât să ne putem bucura din nou de recompense mai modeste și, de asemenea, să ne câștigăm dopamina, adică să muncim efectiv pentru ea, încetinind ritmul și fiind cu adevărat prezenți în momentul prezent pentru micile plăceri pe care viața ni le oferă în mod neașteptat, nu doar pentru plăcerile pe care le urmărim.
Am uitat cumva bucuriile simple ale vieții de zi cu zi. În mod exact, pentru a valoriza aceste momente, nu poți să-ți supui în mod constant creierul la plăceri exagerate, ci trebuie să reduci ritmul. Cred că o parte din problemă constă în rapiditatea existenței. Prea multă rapiditate. Denis, nu trebuie să neglijăm să trăim plăcerile mici pe care via
–Care ar putea fi antidoturile împotriva narcisismului endemic, în care cultura noastră ne cere să ne concentrăm atât de mult asupra noastră încât ceea ce creează este această nevoie profundă de a evada din noi înșine?
-Da, ne aflăm în fața unei probleme de narcisism endemic, în care fiecare dintre noi devine narcist din motive de supraviețuire, iar concomitent cu această tendință apare și rușinea endemică. Observ că tot mai mulți tineri se confruntă cu o rușine intensă, alimentată de disprețul de sine, din principal
Așa că ceea ce trebuie să facem este să ieșim din propriile noastre minți, și pentru că lumea virtuală este o extensie a creierului nostru, este creierul nostru întors pe dos, trebuie, de asemenea, să ieșim din lumea virtuală și să fim cu adevărat prezenți în lumea reală. Chiar și în limbajul psihoterapiei, există această idee că, atâta timp cât mă îndrept spre interior și mă analizez, voi fi fericit, dar poți face asta prea mult. Chiar și în cazul acestui tip de introspecție, de a privi în interior și înapoi, trebuie să ne îndreptăm privirea spre exterior pentru a ieși din noi înșine, a ne transcende, a ne reconecta cu oamenii reali din lumea reală și a reaprinde bucuria în acest proces, nu doar încercând să căutăm această perfecțiune artificială în viitor.
Vivăm într-o societate ce glorifică total workaholismul. Cum ar putea fi transformat acest fenomen?
-Sunt lucruri greu de schimbat, dar simt că există deja începutul unor mișcări în rândul tinerilor care resping această străduință constantă. De exemplu, în China există mișcarea „Lying Flat”; nu știu dacă ai auzit de ea, dar este vorba de o mulțime de oameni care – parțial, desigur, din cauza unei probleme uriașe a șomajului în rândul tinerilor – resping în mod activ și deschis această cultură a efortului constant și spun, în schimb: nu e lene, ci un mod intenționat de a ieși din rutina hedonistă a productivității și spun: „Voi îmbrățișa alte lucruri, voi încerca să trăiesc o viață conform valorilor mele, voi urmări virtutea.” Este esențial, pentru o viață trăită cum se cuvine.
-Cum anticipați evoluția vulnerabilității naturii umane?
natura umană conține atât aspecte pozitive, cât și negative, iar cultura noastră contemporană se orientează spre elementele care nu sunt cu adevărat benefice. În mod evident, aceasta onorează potențialul individual al omului, însă am ajuns la un punct de inflexiune în care am exagerat în această direcție și trebuie să o readucem, într-un fel, la un echilibru, punând din nou accentul pe valori și pe o existență de calitate, care presupune trăirea în acord cu principiile noastre și în realitate.
În zilele noastre, escapism este extrem de răspândit. Pur și simplu ne evităm prezența în propriile noastre existențe. Prin urmare, trebuie să realitate să ne reînnoim interesul, să fim implicați în viețile noastre și să ne susținem reciproc.
COMENTARII / 0