Lilach Sheffer-Hadad se uită din kibbutzul Be’eri, loc în care a trăit odinioară, la Gaza, care a fost rasă de pe suprafața pământului și redusă la ruine, îndreptându‑se spre mare. Ea se prezintă ca o femeie complet diferită față de cea de înainte de 7 octombrie 2023, așa cum subliniază The Times într-un reportaj realizat în Be’eri, o zonă marcată pentru totdeauna de atrocitățile perpetrate de Hamas, unde „politica obișnuită” nu mai există. În prezent, Israelul pregătește alegerile legislative ce vor avea loc pe 27 octombrie.
Odată s-ar fi descris ca fiind o „stângistă”, spune femeia. Acum are un nou vis. „Vreau să-mi construiesc o casă nouă pe plajă”, a spus ea. „Acolo – în Gaza.”
În opinia ei, susținerea lui Avigdor Lieberman, fost ministru al apărării cunoscut pentru poziții aspre și demagogice, ar fi considerat în trecut o alegere inconcepibilă. În prezent, aceasta constituie strategia ei pentru alegerile israeliene programate pe 27 octombrie, evenimentul deja calificat drept cel mai semnificativ din istoria țării.
Decizia sa ilustrează transformările profunde aduse în orientarea politică a Israelului în urma atacurilor din 7 octombrie 2023, care au distrus comunități precum Be’eri și a războaielor ce au urmat.
Be’eri se află în rândul unor kibbutzim precum Kfar Aza, Nahal Oz și Nirim, care sunt înrădăcinate în amintirea comună a poporului israelian și sunt strâns legate de atacurile Hamas din acea zi. Acestea au fost asociate de mult timp cu orientarea liberală a Israelului, iar acum simbolizează o transformare spre dreapta accelerată de războiul din Gaza.
Într-un cadru politic obișnuit, această situație ar fi putut favoriza coaliția de dreapta condusă de Benjamin Netanyahu. În realitate, kibbutzurile reprezintă și un semn al fragmentării din interiorul „dreptului”, care ar putea încă să-l oblige să fie înlăturat din funcție.
Unii îl consideră pe Netanyahu ca fiind protectorul esențial al Israelului.
Marți, Netanyahu a declarat că există „indicii” potrivit cărora dușmanii Israelului ar putea încerca să atace înaintea alegerilor programate pentru sfârșitul lunii octombrie, fără a oferi detalii.
„Avem indicii că, înaintea alegerilor, dușmanii noștri vor încerca să ne atace. Așadar… vă transmit un mesaj: nu vă puneți cu noi, nici acum, nici vreodată. Brațul nostru lung vă va ajunge oriunde, oricând”, a spus Netanyahu la o bază a forțelor aeriene, potrivit unui videoclip publicat de biroul său.
Pentru alții, „Bibi” reprezintă principalul trădător, iar defectele sale personale se corelează strâns cu eșecurile de securitate care au generat atacurile din 7 octombrie, când Hamas a spart gardul și a ucis peste 1.000 de persoane într-o singură zi.
Astfel, pentru Sheffer-Hadad, motto-ul este
„oricine, numai Bibi nu”
– oricine poate garanta cel puțin siguranța Israelului.
„Îl învinovățesc pe Netanyahu pentru tot”, a spus Nir Shani, un alt locuitor. „Este uimitor că încă nu am scăpat de el, că democrația este atât de slabă în Israel.” Fiul lui Shani, Amit, a fost răpit din Be’eri și dus în Gaza. Ulterior, s-a întors în viață.
Netanyahu a intrat în funcția de prim‑minister pentru prima dată în 1996 și, de atunci, a ocupat trei mandate separate. Într-un sistem politic israelian, în care coalițiile constituie fundamentul, el a fost nevoit de mai multe ori să reconstruiască structura tradițională a partidelor pentru a-și asigura reînnoirea în funcție.
În trecut, s-a aliat cu centriștii pentru a forma guverne de unitate națională. Însă, în prezent, guvernează cu ajutorul partidelor de extremă dreaptă și ultraortodoxe, care sunt anatema atât pentru stânga, cât și pentru facțiunile seculare de dreapta, precum Yisrael Beiteinu („Israelul nostru, casa noastră”) al lui Lieberman.
Partidele de stânga au fost excluse din scena politică. În Israelul contemporan, curentul liberal nu mai găsește loc. Provocarea majoră pentru Netanyahu rezidă în alianța dintre dreapta laică și centriști, printre care se numără Gadi Eisenkot, fostul șef al Statului Major al Armatei.
Chiar și în condițiile reacțiilor negative în regiunile frontaliere, sondajele indică că ar fi neînțelept să se elimine Netanyahu din cursă.
Sderot se află la granița nord‑estică cu Gaza și nu este un kibbutz; un clip viral din 7 octombrie prezintă militari înarmați, îmbrăcați în negru, care circulau cu un jeep alb și avertizau că se pregătea o ambuscadă. Aici, Netanyahu a fost și rămâne extrem de popular.
„A făcut o treabă excelentă. Nu și-a dus treaba la bun sfârșit, dar asta necesită timp”, a spus Dudu, un mecanic în vârstă de 47 de ani. „Nu vom mai înghiți asta. Locuitorii din Gaza ne urăsc și noi îi urâm pe ei. Voi rămâne alături de Netanyahu, care știe că nu poate exista pace, până la capătul amar.”
În ciuda faptului că mulți israelieni recunosc defectele lui Netanyahu, aceștia îl susțin totuși ca prim‑minister, apreciind campania sa fără milă împotriva liderilor Hamas, Hezbollah și Iran.
„Avem noroc că îl avem”, a spus Yoav, în timp ce stătea în Sderot, bând cafea neagră tare. „Fără el, Sinwar și Nasrallah ar fi încă în viață”. Yahya Sinwar, liderul Hamas din Gaza, și Hassan Nasrallah, șeful Hezbollah, au fost amândoi uciși în războiul de după 7 octombrie.
Eizenkot și Lieberman reprezintă o formă de politică mainstream care nu ar putea fi descrisă niciodată ca fiind pro-palestiniană, dar care caută soluții în cadrul relațiilor istorice ale Israelului cu Statele Unite și Occidentul. Netanyahu se confruntă, de asemenea, cu o provocare din ce în ce mai mare din partea extremei drepte, din partea coloniștilor din Cisiordania și a susținătorilor acestora, care consideră că nu a mers suficient de departe.
Mechi Fendel, înmulțită cu un rabin și activistă extrem de dedicată, coordonează un blocaj al vehiculelor de transport cu ajutoare orientate spre Gaza și a susținut că colonizarea evreiască reprezintă singura cale de a transforma Gaza în „liberă de teroriști”.
„Sper că guvernul nostru va deveni mai de dreapta”, a declarat Fendel, în vârstă de 59 de ani, de la domiciliul său din Sderot. „Netanyahu a vizitat yeshiva noastră chiar înainte de Rosh Hashanah, și a fost uimitor — a primit o ovație în picioare. Atât discursul său, cât și cel al soțului meu au solicitat din nou înființarea de localități evreiești în Fâșia Gaza.”
Fendel a menționat că ea și soțul său, Dov, intenționează să distribuie voturile între Bezalel Smotrich și Itamar Ben Gvir, doi susținători ai extremului dreapta din guvernul Netanyahu, ambii fiind supuși sancțiunilor occidentale pentru provocarea violenței împotriva palestinienilor.
Fendel solicită ca Netanyahu să întrerupă orice inițiativă internațională de administrare a Gaza și să anuleze planul de pace al președintelui Trump, care vizează construirea unei râuri pe litoralul palestinian.
„Ce vă trece prin cap, că o să faceți vreo rivieră pe coastă? Aia e a noastră. Nu e a voastră”, a spus Fendel, care este originară din Staten Island, New York. „Credeți că va mai fi cineva aici în afară de Forțele de Apărare Israeliene (IDF)? Nimeni din acest oraș nu dorește și nu are încredere într-o forță internațională care să-i protejeze.”
În timp ce comunitatea internațională așteaptă alegerile și o acțiune decisivă din partea Statelor Unite, opoziția din interiorul Israelului și din Gaza a împiedicat realizarea planului de pace.
Acest eveniment generează o stare de calm tulburător în kibbutzuri precum Be’eri, situat de-a lungul Șoselei 232, arteră principală spre sudul Israelului, care a fost transformată într-un „drum al morții” în perioada atacurilor Hamas.
În principiu, proiectele de reconstrucție sunt în desfășurare. Totuși, locuitorii susțin că speranța pentru viitorul orașului depinde de deciziile politice. Amit Solvy, în vârstă de 73 de ani, care a coordonat reabilitarea satului Be’eri – denumit „kilometrul zero” al atacului Hamas, fiind locul cu cele mai mari pierderi dintre toate satele – a spus că nu vede cum ar reveni locuitorii dacă Netanyahu ar fi reales.
„Ei știu ce vor primi, și va fi mai mult din același lucru”
A declarat el. În perspectiva sa, susținerea de lungă durată a lui Netanyahu în anumite segmente ale societății israeliene constituie o iluzie.
„Bibi este un cult, un rege, un zeu”, a spus el. „Nu vine din minte, vine din instinct. Majoritatea națiunii are nevoie de un tată, are nevoie de un zeu, de cineva pe care să-l admire.”
Acest lucru nu lasă loc pentru voci mai favorabile cauzei palestiniene. „Obișnuiam să empatizez cu cei de dincolo de gard”, a adăugat Solvy. „Pentru oameni. Dar mușchii mei de empatie s-au atrofiat. Asta ne caracterizează pe toți.”
Lilach Sheffer-Hadad exprimă bucurie că palestinienii, odinioară rezidenți dincolo de gardul de frontieră, au fost forțați să se retragă, fiind împinși de armata israeliană în zone din ce în ce mai restrânse.
În planul ei, se prevede că va reveni la kibbutzul Be’eri împreună cu majoritatea locuitorilor în iulie anul viitor. Ea se îngrijorează că forțele armate ce asigură securitatea așezărilor israeliene de-a lungul frontierei cu Gaza ar putea fi reorientate în orice moment.
„Oamenii se vor întoarce în casele în care au avut loc tragedii”
Ea menționează că încă evită să treacă lângă vechea sa locuință, unde s-a ascuns pentru ore întregi în întuneric în data de 7 octombrie. Ea afirmă că încă resimte țipetele și focurile de armă în coșmarurile sale.
A spus că are puține așteptări de la viitor. La fel ca Amit Solvy, nu vede decât nebunie peste tot. „Eram o persoană fericită. Acum fac totul cu furie, absolut totul”, a spus ea. „Nu am nicio speranță pentru aceste alegeri. Publicul este prost și pentru asta vom plăti. Am plătit deja o dată, dar vom plăti din nou.”
COMENTARII / 0