Băutura nelipsită din casele noastre devine ritual global și social

Originea băuturii fermecate se regăsește în Etiopia și Sudanul de Sud. O tradiție folclorică relatează că Kaldi, un păstor din Etiopia, a constatat că, odată ce goat-urile sale consumau anumite fructe, acestea nu reușeau să doarmă. Conștient de această schimbare, păstorul a adus fructele la călugări, iar, conform legendei, aceștia au descoperit avantajele sale.

Boabele de cafea, ingredientul principal al acestei băuturi populare, nu sunt boabe în sens botanic. În realitate, ele constituie semințele provenite din fructul arborelui de cafea. Acest fruct, care seamănă cu o cireșă, este de obicei denumit „cireașa de cafea”. În interiorul fiecărui astfel de fruct se găsesc două semințe, denumite „boabe de cafea”.

Fructele în stadiul inițial prezintă o nuanță verde, iar pe măsură ce se maturizează, își schimbă culoarea în roșu. După ce sunt recolte, se elimină pulpa, iar semințele trec printr-un proces de prelucrare: sunt uscate și ulterior prăjite. Culoarea verde-gălbuie a semințelor neprelucrate se mută la un ton maro în faza de prăjire.

Citește șiCele două țări care au peste o treime din rezervele strategice de motorină ale UE și i-au supărat pe americani

Vinul islamului

Mai târziu, cafeaua, denumită și „Vinul islamului”, a ajuns în Yemen, o țară recunoscută ca una dintre principalele zone în care se dezvoltă culturile de cafea încă din secolul al XV-lea. Această băutură era consumată de adepții sufismului, o ramură a Islamului, pentru a-i menține vigilența în timpul rugăciunilor de seară.

În Yemen, cafeaua s-a transformat într-un element esențial al rețelei comerciale ce leagă Marea Roșie de Oceanul Indian. Portul Mocha din această țară a devenit atât de împletit cu această activitate comercială încât denumirea sa a fost adoptată în terminologia cafelei. Acest port, un nod major de schimb, atrăgea comercianți proveniți de pe litoralul Asiei, Africii și Europei și servia de punte între cafeaua arabă și produsele textile, aromele și circulația internațională a argintului, conform Editors Outlook.

De aceea, cafeaua nu a trecut imediat de la un singur moment de descoperire la cafenelele contemporane. Ea a traversat practicile religioase, viața de acasă, comerțul regional și instituțiile sociale urbane înainte de a se transforma într-o marfă la nivel mondial.

Cafeaua a evoluat într-o activitate socială.

În numeroase culturi din întreaga planetă, pregătirea și oferirea cafelei s-au transformat într-un gest de socializare. În statele arabe, cafeaua reprezintă un semn al generozității și al ospitalității, conform UNESCO.

În cadrul tradiției de a oferi cafea, există reguli bine definite. În primul rând, se acordă prioritate bătrânilor și oaspeților de seamă, iar lichidul se toarnă cu mâna dreaptă. În plus, vizitatorii pot indica gazdei că potențialul lor de consum a atins nivelul dorit prin agitarea delicată a ceașcii.

Primele cafenele au fost înființate în sfera islamică, mult înainte ca acestea să devină faimoase în metropolele europene. În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, în orașe precum Istanbulul, cafenelele atrageau negustori, meșteșugari, funcționari, artiști și alți rezidenți pentru discuții, jocuri, povești, muzică și schimb de informații.

Servirea cafelei este percepută ca un ritual cultural autentic, iar cafeaua se remarcă prin importanța sa atât de mare încât a fost recunoscută de UNESCO, nu doar în țările arabe, ci și în Ethiopia și Turcia.

1 octombrie a fost desemnată de ONU ca Ziua Internațională a Cafelei. Rezoluția a fost aprobată la Adunarea Generală a Organizației în data de 10 martie 2026.