Mette Frederiksen, șefa Guvernului danez, a declarat luni că întâlnirile din cadrul grupului de lucru creat la începutul anului, în care participă Groenlanda, Danemarca și SUA, referitoare la insula arctică, generează un optimism prudent, potrivit Reuters.
„Este prea devreme pentru a trage concluzii, dar sunt destul de optimistă că putem găsi o cale şi cred că deja vedem unele semne şi semnale foarte clare. Speranţa mea este că vom găsi o modalitate de a avansa paşnic”, a spus Mette Frederiksen într-o conferinţă de presă cu ocazia Summitului European privind Regiunea Arctică de la Rovaniemi, potrivit Agerpres.
Conform mai multor surse de presă, Statele Unite planifică să inaugureze trei noi instalații militare în zona de sud a Groenlandei, pe lângă baza Pituffik pe care americanii o dețin deja în nordul acestui teritoriu autonom danez.
Înființat în 1951 și actualizat în 2004, acest acord de securitate conferă forțelor statului american libertate practică de a opera echipamente în Groenlanda, cu condiția de a informa autoritățile.
„Atunci când am devenit premier al Danemarcei, regiunea arctică nu figura cu adevărat pe agenda Uniunii Europene, nici pe cea a NATO. Astăzi, avem zece aliaţi ce desfăşoară exerciţii împreună în Groenlanda”, a adăugat Frederiksen.
În primele zile ale anului, președintele american Donald Trump a reluat cererile de a prelua controlul asupra Groenlandei, susținând că Danemarca nu poate apăra acest teritoriu autonom al său.
COMENTARII / 0