Betonul român de 2000 de ani: se repară singur, secretele durabilității

Un studiu recent a scoate la lumin

Celebrele structuri romane, care au rezistat aproape 2000 de ani, rămân în centrul atenției cercetătorilor, datorită rezistenței lor remarcabile.

Un nou studiu a dezvăluit secretele care stau la baza rezistenței betonului roman, cunoscut sub denumirea de „opus caementicium” și utilizat în construcția de porturi, diguri și clădiri monumentale.

Citește șiEconomedia: Noul portal ANAF va fi lansat parțial pe 26 noiembrie

Componente esențiale și metode inovatoare

Betonul roman se obține prin var și pucolana, un material de origine vulcanică, iar când se combină cu apa, se formează un liant deosebit de rezistent.

Studiile recente au arătat că, în afară de ingredientele folosite, tehnica de fabricare a avut un impact esențial.

În mod particular, particulele albe de var identificate în probele de beton ar putea proveni dintr-o metodă denumită „amestecare la cald”.

Această tehnică implică varul ars, un oxid de calciu, care, la contact cu apa, produce o reacție chimică exergonică, eliberând căldură intensă.

Pe măsură ce timpul a trecut, aceste fragmente încărcate cu calciu au ajutat la intărirea materialului.

Un tip de material ce se repara de la sine

betonului roman și auto-reparare reprezintă un alt element captivant. Studiile au demonstrat că, sub condiții optime, lichidul penetrează fisurile minuscule, dissolvând compușii de calciu și sprijinind nuclearea unor minerale noi, printre care se numără carbonatul de calciu.

Aceste minerale umplu crăpăturile, recâștigând integritatea structurală a materialului.

Betonul portuar reprezintă un caz special.

Obiectivele construite în stil roman, expuse la apă de mare, cum ar fi porturile, prezintă longevitate impresionantă, datorată interacțiunilor dintre pucolana și mineralele care se formează ulterior, printre care tobermoritul și filipsitul.

Compușii asigură consolidarea structurii betonului pe parcursul timpului, împiedicând deteriorarea cauzată de eroziune și de săruri marine.

În urma săpăturilor recente la Pompeii, unde a fost descoperit un șantier de construcție păstrat de erupția Vezuviului din 79 d.Hr., se obține o perspectivă amplă asupra etapelor de producție a betonului roman.

Oamenii de știință continuă să studieze această tehnologie veche, combinând arheologia cu discipline precum chimia și geologia, pentru a înțelege mai bine cum romanii au reușit să construiască structuri atât de durabile.

betonul roman nu este invulnerabil, însă compoziția sa distinctă și transformările chimice care se desfășoară în timp îi asigură o rezistență excepțională.