Mulți oameni merg la Londra pentru muncă, afaceri sau ca turiști. Tamisa atrage însă și un alt tip de persoane. E vorba despre o comunitate de căutători de comori care își murdăresc mâinile săpând în noroi și căutând indicii despre trecutul țării. Flora Spiegel și Jason Sandy se numără printre puținii norocoși care au permisiunea de a cerceta albia fluviului, în căutarea unor obiecte pierdute de mult. Unele au sute de ani vechime și spun povești uitate despre trecutul regatului.
În umbra clădirilor moderne din Londra, o activitate antică de secole se întoarce cu un impact spectaculos.
Jason Sandy, specialist în descoperirea comorilor, a spus:
Citește șiBărbatul suspectat că a ucis-o pe Valentina s-a predat. În ce țară a ajuns
„Este una dintre cele mai vechi pipe de tutun pe care le-am găsit vreodată.”
Flora Spiegel, căutător de comori, a declarat:
Arată ca o ceașcă și o parte dintr-o farfurie, din perioada lui Shakespeare.
Explorarea în mâl, cunoscută sub numele de Mudlarking, este o activitate în creștere rapidă, însă nu este la îndemâna tuturor. Permisele de participare sunt la fel de dorite ca și relicvele găsite. În trecut, mudlarks erau săracii londoni care străbăteau orașul în căutarea de obiecte și resturi pentru a le comercializa. În prezent, entuziaști ca Flora se aventurează în căutarea istoriei.
Flora Spiegel, expert în căutarea de comori:
„E foarte interesant. Știi, aici jos e casa cuiva de acum 2.000, 1.800 de ani.”
Flora găsește artefacte ascunse între pietre, obiecte care au traversat epocile. Acestea dezvăluie relatările londonezilor comuni, oameni care au trăit și lucrat pe acest râu.
Flora Spiegel, căutător de comori: „E ca și cum te-ai întoarce pentru foarte scurt timp în trecut, ca să uiți de problemele și anxietățile zilelor noastre. Am obiecte despre care n-am știut ani întregi ce sunt, iar când reușești să afli, e o satisfacție uriașă.”
În zona de la malul râului, Flora își prezintă descoperirile la Catedrala Southwark. Nu se permite vânzarea obiectelor. În schimb, festivalul anual de mudlarking oferă pasionaților o perspectivă asupra comorilor ascunse în Tamisa.
„Mudlarking” a devenit foarte popular în ultimii ani, mii de oameni sperând să-i urmeze exemplul Florei. Dar pentru că cererea este atât de mare, există limite stricte privind numărul celor care pot practica această activitate. Sunt eliberate doar 4.000 de permise pe an, iar lista de așteptare a ajuns la un moment dat la peste 10.000 de persoane. Printre ele, și istoricul Dan O’Brien.
Dan O’Brien, istoric: „Acum sunt oarecum pierdut în mulțime. Sunt pe lista celor care și-au exprimat dorința de a fi luați în considerare, dar încă aștept și n-am mai auzit nimic de foarte mult timp. Așa că am fost mudlarker. În sufletul meu încă sunt mudlarker, dar nu am permis, așa că nu pot practica.”
Deși studiază descoperirile „mudlarkerilor”, nu a reușit să-și reînnoiască permisul.
Dan O’Brien, istoric, a spus:
„Aș avea enorm de câștigat ca istoric dacă aș putea practica din nou această activitate, să găsesc obiecte și să încep să reconstruiesc poveștile din spatele lor.”
Pentru că scriu și cercetez locuri care se aflau de-a lungul Tamisei, pline de oameni care pierdeau genul de obiecte pe care eu le găseam în râu. Așa că asta a adăugat o nouă dimensiune cercetării mele istorice și ar fi extraordinar să o pot recupera.”
După ce lista a fost deschisă, Alethea s-a înscris și acum așteaptă de aproape doi ani.
Alethea Shirilan, pasionată de căutări: „Am întâlnit pe cineva care s-a înscris pe lista de așteptare la doar 20 de minute după deschiderea înscrierilor, iar permisul i-a venit abia după șase luni. Așa că mi-am spus că probabil m-am înscris în primele 20-40 de ore. Deci poate că voi primi permisul în următorii 20-40 de ani.”
În doar câteva minute de mers pe jos de aici, Jason, un fan al „mudlarking”, își continuă explorările pe mal. El practică această activitate de 14 ani și a observat cu ochii săi cum aceasta a devenit tot mai populară.
El afirmă că pandemia a jucat un rol în transformarea acestui hobby, odinioară marginal, într-o activitate populară. Certaine persoane au găsit o nouă conexiune cu râul. Altele au obținut o nouă înțelegere a dificultăților prin care londonezii au trecut în epoca precedentă. Între timp, profilurile de pe rețelele sociale, inclusiv cel al lui Jason, au stimulat creșterea publicului, care urmărește cu interes descoperirile sale spectaculoase.
Jason Sandy, căutător de comori: „Una dintre descoperirile mele preferate din această zonă este un pantof medieval. Este primul pantof al unui copil și a ieșit din mâl complet intact. L-am donat Muzeului Londrei. Este unul dintre cei mai vechi pantofi medievali găsiți vreodată în râu într-o stare atât de bună. Are aproximativ 600 de ani și încă are șireturile.”
Tamisa este un râu cu maree. În fiecare zi, la două ocazii, nivelul apei scade cu până la șapte-zece metri, iar acest fenomen transformă zona într-unul dintre cele mai lungi și mai mari situri arheologice din Marea Britanie. Mâlul anaerob, lipsit de oxigen, păstrează obiecte pe care nu te aștepți. Jason spune că caracterul unic al mâlului face esențială limitarea numărului de „mudlarkeri”.
Jason Sandy, căutător de comori: „Trebuie să ne asigurăm că activitatea e sustenabilă. Trebuie, de asemenea, să ne asigurăm că aceste artefacte nu sunt luate cu nemiluita și că sunt păstrate pentru generațiile viitoare. Nu putem pur și simplu să lăsăm pe oricine să vină aici și să plece acasă cu o plasă plină de obiecte. Totul trebuie făcut într-un mod sustenabil și cred că am găsit acum un echilibru bun împreună cu Autoritatea Portului Londrei.”
Autoritatea afirmă că, pe măsură ce timpul trece, protejarea acestui ecosistem delicat va permite unui număr mai extins de persoane să îl acceseze. Flora reține doar o parte din artefactele descoperite. Celelalte sunt returnate în râu, fiind determinată să conserve memoria acestui loc pentru generațiile viitoare.
COMENTARII / 0