Mashed a publicat vineri un articol în care se menționează că pe drumurile de transport al vitelor se impune o alimentație simplă, bazată pe produse rezistente la păstrare. În ciuda acestor restricții, cowboy-ii găseau metode ingenioase pentru a crea deserturi: budinci cu stafide, plăcinte cu fructe și gogoși cu denumiri neobișnuite.
În preriile de pe Vestul Sălbatic, trăirea presupune săptămâni întregi de călătorii, fără posibilitatea de a avea la îndemână alimente proaspete sau mijloace de refrigerare. Bucătarii care însoțeau grupurile de cowboy trebuiau să aleagă ingrediente ușor de transportat, cu termen lung de păstrare și care puteau fi gătite rapid, de multe ori pe foc deschis.
Chiar și în aceste condiții, deserturile erau incluse în alimentația oamenilor care petreceau întreaga zi călare.
Citește șiMii de nord-coreeni, folosiți ca „sclavi” într-o fabrică de drone din Rusia. Regimul de la Phenian le confiscă până la 90% din salarii
melasa și siropul de sorg constituie alternative la zahăr.
Printre ingredientele utilizate pentru a adăuga dulceață în rețete se găseau melasa și siropul de sorg, ale căror preferință față de zahărul alb se datora accesibilității superioare și rezistenței sporite în timpul transportului.
În căile vitelor, se găsea un desert numit „spotted pup”, care se asemă
Denumirea sa, care poate fi tradusă aproximativ prin „cățeluș pătat”, ar fi fost inspirată de aspectul desertului, în care stafidele se distingeau pe fundalul deschis al orezului.
Acest fel de mâncare ilustrează cum bucătarii reușeau să convertească câteva produse obișnuite, păstreabile pe termen lung, într-o gustare dulce.
Gogoșile numite „urme de urs” și bezeaua cu un nume neobișnuit
În Vestul american, anumite deserturi purtau titluri care surprindeau spiritul ironic al localnicilor.
Conform raportului lui Mashed, gogoșile erau denumite în anumite situații cu termenul bear signs, o etichetă care subliniază asemănarea cu urmele lăsate de excrementele urșilor.
Nici bezeaua nu scăpa de asemenea porecle. Aceasta putea fi numită „calf slobbers”, expresie tradusă aproximativ prin „balele vițelului”.
Chiar dacă denumirile erau puțin apetisante, bezeaua se aplica ca strat de acoperire pentru plăcintă cu fructe sau alte deserturi rustice.
Aceste nume se înscriu în tradiția culinară legată de cowboy-ilor, însă nu trebuie interpretate ca fiind folosite uniform în întregul Vest american.
Torturi de fructe realizate în cuptoare de fontă.
În tradiția gastronomică a cowboy-ilor, un alt desert este cobbler, o preparare rustică în care fructele sunt acoperite cu un strat de aluat și coapte simultan.
În scopul gătitului, se putea folosi un recipient din fontă grea, echipat cu capac, denumit popular ca vas olandez, ideal pentru a pregăti mâncăruri în fața focului de tabără.
Printre fructele utilizate se numărau mere, piersici și diverse fructe de pădure. În situațiile în care produsele proaspete nu erau mereu accesibile, opțiunile conservate se dovediseră o soluție practică.
În faza finală, desertul prezintă o textură catifelată, conținând fructe încălzite și aluat caramelizat, și poate fi împărțit între membrii echipei.
Preparatul a continuat să fie apreciat în gastronomia americană, fiind prezent în meniurile ce se bazează pe tradițiile Vestului și în rețetele destinate activităților în aer liber.
Prajiturile dulci ale cowboy-ilor se află în sfera tradiției și a legendei.
Printre deserturile contemporane inspirate de viața cowboy-ilor se găsesc și „cowboy cookies”, biscuiți de mari dimensiuni, realizate cu fulgi de ovăz, nuci și alte ingrediente.
În prezent, variantele se caracterizează adesea prin prezența unor bucăți de ciocolată, iar densitatea lor conferă o senzatie de mâncare sățioasă.
Conform articolului, există o tradiție care susține că biscuiți aceștia își au numele din gustările similare pe care cowboy-ii le savurau în timpul deplasărilor.
Determinarea exactă a originii rețetei rămâne, totuși, neclară, iar legătura dintre biscuiții contemporani și dieta tradițională a cowboy-ilor nu poate fi considerată complet documentată.
Deserturile constituie o mică recompensă pentru zilele petrecute pe drum.
În Vestul american, modul în care se pregătea mâncarea era în mare parte determinat de abilitatea bucătarului care călătorea alături de caravanele de vite.
El trebuia să controleze provizii restrânse și să prepare hrană pentru persoanele care desfășurau activități fizice intense, de obicei sub condiții dificile.
Deserturile nu constituiau componenta principală a dietei, dar aduceau o schimbare binevenită comparativ cu mesele obișnuite.
Utilizarea siropurilor, a fructelor uscate, a orezului și a preparatelor simple arată că absența unei bucătării propriu-zise nu împiedică realizarea de dulciuri.
Portretul cowboy-ului din cinematografie se leagă în principal de fasole, carne și cafea neagră, însă cultura culinară a Vestului american evidențiază că și dorința de dulce avea un loc în viața de pe prerie.
COMENTARII / 0