Nașterea unui copil este asociată adesea cu bucurie, emoție și sentimentul că începe una dintre cele mai frumoase perioade din viața unei femei. Însă pentru multe mame, primele zile după naștere vin și cu plâns, anxietate, iritabilitate, epuizare și sentimentul că nu vor reuși să facă față noului rol. Este ceea ce specialiștii numesc „baby blues”, o stare emoțională tranzitorie care apare, de obicei, în primele zile după naștere și care afectează un număr important de femei.
În ce mod se poate distinge baby blues de depresia post-partum, care motivează apariția acestor variații și ce influențe exercită hormonii, insuficiența somnului și susținerea familiei? Anastasia Puiu, specialist în obstetrică-ginecologie, descrie transformările care afectează organismul și psihicul unei femei postnatală, indică semnalele de alarmă și subliniază de ce o mamă recentă nu trebuie să treacă prin această fază în singurătate.
Anastasia Puiu, specialist în ginecologie. Fotografia provine din Arhiva personală.
Baby blues, o reacție frecventă după naștere
Libertatea: Ce este, de fapt, baby blues și cum îl putem diferenția de oboseala pe care o poate avea o femeie după naștere?Anastasia Puiu: Baby blues reprezintă o stare emoțională tranzitorie care apare, de obicei, la 2–3 zile după naștere și se manifestă prin tristețe, anxietate, iritabilitate, plâns fără un motiv aparent, tulburări de somn și îndoieli legate de capacitatea de a avea grijă de nou-născut. Simptomele sunt caracteristice primelor zile ale perioadei post-partum, de aceea se mai numește și „third day blues”.
Baby blues reprezintă un fenomen în care emoțiile și grijile se concentrează în principal pe copil și pe noul rol matern. În astfel de situații, o mamă poate resimți copleșire, anxietate și, în special, poate pune sub semnul întrebării capacitatea de a avea grijă de bebeluș.
Baby blues apare în mod foarte des. În întreaga lume, se estimează că aproximativ două din cinci femei trec prin această stare după naștere, însă valorile variază considerabil între diferite studii, iar unele surse indică o frecvență mult mai ridicată, ajungând la 70–80%.
Da, există grupuri de femei care par să fie mai susceptibile. În afară de factorii deja identificați, cum ar fi istoricul personal de tulburări de dispoziție sau antecedentele familiale de afecțiuni psihice, și de istoricul tulburărilor de dispoziție legate de ciclul menstrual, aceștia pot amplifica riscul de baby blues.
Absența sprijinului social este strâns legată de dezvoltarea baby blues. Alți factori de risc includ antecedentele de baby blues sau alte tulburări de dispoziție în timpul unei sarcini anterioare, tulbur
Este curios că anumite cercetări au descoperit că nașterea unui nou-născut de sex feminin poate constitui un potențial factor de risc pentru baby blues. Totuși, această legătură a fost observată doar în anumite grupuri etnice, fără a demonstra o cauzalitate directă. Mai mult, aspectele legate de procesul de naștere influențează: intensitatea durerii în travaliu și metoda de naștere au fost legate de un risc crescut de baby blues.
Baby blues este o stare emoțională de trecere, care apare în mod obișnuit la 2–3 zile după naștere și se manifestă prin tristețe, anxietate, iritabilitate și plâns fără un motiv evident. Sursa foto: Arhiva personală. Ce se întâmplă în corpul femeii după naștere
-De ce apare baby blues din punct de vedere medical? Ce se întâmplă în organismul femeii imediat după naștere și ce rol au schimbările hormonale, lipsa somnului și epuizarea?-Baby blues-ul are o bază biologică. În jurul nașterii, creierul trece prin una dintre cele mai importante schimbări hormonale din întreaga viață. După naștere, estrogenul și progesteronul se prăbușesc pur și simplu. E o cădere dramatică ce explică baby blues-ul. Vârful simptomelor coincide fix cu schimbările hormonale maxime: prăbușirea progesteronului, scăderea estradiolului și a cortizolului, plus creșterea prolactinei. Scade și densitatea receptorilor GABA-A, cei care ne dau starea de calm. De aici neliniștea, iritabilitatea și plânsul.
Peste asta se adaugă lipsa somnului. Mama nu pornește odihnită la drum, intră în post-partum deja epuizată de travaliu sau de recuperea după operația de cezariană și, foarte des, de insomniile din trimestrul al treilea. Apoi, indiferent dacă alăptează sau nu, somnul devine fragmentat, întrerupt constant. Lipsa de somn perturbă serotonina și cortizolul, o lasă cu mintea încețoșată și mai sensibilă emoțional și, dacă se prelungește, crește riscul chiar să dezvolte depresie post-partum. Deci, pe scurt: mama intră în post-partum deja obosită, peste care se suprapun o schimbare hormonală uriașă și lipsa reală de somn. Este normal, este trecător și tocmai de aceea, mama nu trebuie să se simtă vinovată, ci sprijinită.
Care sunt semnele cele mai frecvente? Se discută doar despre lacrimă și schimbări bruște de dispoziție sau pot apărea și alte simptome? Nu, nu se reduce doar la lacrimă și la fluctuații de dispoziție, deși acestea constituie cele mai evidente manifestări. În mod obișnuit, în 2–3 zile după naștere, mama poate începe să se simtă triste, anxioasă și cu o sensibilitate crescută. Ea poate plânge fără un motiv clar și poate trece rapid de la o stare la alta.
Dar imaginea este mai complexă. Se pot manifesta și irritabilitate sau chiar episoade de furie, uneori direcționate spre nedumerirea mamei, chiar către bebeluș, partener sau alți copii. Frecvent se însoțesc tulburări de somn, pierderea poftei de mâncare, dificultăți de concentrare și de luare a deciziilor, precum și acea întrebare care reapare: oare voi reuși să mă descurc cu bebelușul?
În această perioadă, cele mai frecvente semne sunt instabilitatea emoțională și lacrimile ușoare, iar de obicei se constată și anxietate, iritabilitate, insomnie, pierderea apetitului și dificultăți de concentrare. Toate aceste simptome sunt de natură temporară, motiv pentru care se numește baby blues și nu constituie o depresie adevărată.
Atunci când baby blues se transformă într-un semn de avertizare
Cât timp este normal să dureze baby blues și când ar trebui să ne întrebăm dacă este de fapt depresie postnatală? Vestea bună este că baby blues este temporar. În mod obișnuit, simptomele se reduc de la sine, fără intervenție medicală, în doar câteva zile, și nu mai mult de una-două săptămâni. Tratamentul nu implică medicamente, ci se bazează pe odihnă, sprijin și înțelegere.
Semnalul de alarmă se manifestă când evoluția nu se conformează acestui interval. Dacă simptomele persistă mai mult decât una-două săptămâni, se agravează în loc să se amelioreze sau apar ulterior, acesta devine momentul în care trebuie să ne întrebăm dacă nu este vorba de o depresie postnatală.
Postpartum depression poate fi diagnosticată în orice moment din primul an de la naștere,
„-Cât de grav poate deveni? Poate un episod de baby blues să evolueze către depresie postnatală și care sunt semnalele de alarmă pe care nu ar trebui să le ignorăm?”
baby blues este recunoscut
Semnalele de alarmă pe care nu trebuie să le trecem cu vederea nu se reduc la o zi simplu rea. Acestea includ: tristețe profundă și plâns care persistă mult timp, o anxietate aproape constantă sau atacuri de panică, iritabilitate și furie
Principiul de bază pe care doresc să îl păstreze fiecare mamă și partener este clar: dacă aceste semne persistă peste două săptămâni, nu mai așteptăm. Solicităm sprijin. Indiferent dacă simptomele sunt percepute ca fiind ușoare sau severe, cu intervenția adecvată, recuperarea este complet realizabilă.
Există un semnal care nu permite nicio întârziere: dacă apare gânduri de a se răni pe sine sau pe bebeluș. În astfel de situații nu mai discutăm despre a observa dacă trece, ci solicităm ajutor de urgență imediat. Acest lucru nu indică că mama este rea; semnifică că are nevoie de sprijin în prezent, iar sprijinul există.
Imediat după naștere, mama își experimentează o stare de tristețe, anxietate și o sensibilitate crescută. Sursa foto: Shutterstock
„O mamă abia devenită mamă nu trebuie lăsată singură”
-Ce ar trebui să facă partenerul și familia atunci când observă că proaspăta mamă trece printr-o astfel de perioadă? Cum o pot ajuta concret, dincolo de „odihnește-te” sau „trebuie să fii fericită că ai un copil”? -Sprijinul practic, inclusiv ajutorul cu somnul, îngrijirea copilului și treburile zilnice, poate fi important. Cel mai important lucru pe care îl poate face familia este să treacă de la vorbe la fapte. „Odihnește-te” și „bucură-te că ai un copil” sunt, de fapt, propoziții care o apasă și mai tare pe mamă, pentru că îi cer ceva ce în momentul acela nu poate oferi. În primul rând, preluați din sarcini. Găsiți o rudă sau o prietenă apropiată care să ajute efectiv la îngrijirea bebelușului, ca mama să poată dormi sau măcar să se odihnească, chiar dacă asta înseamnă să cereți mai mult ajutor decât v-ar fi comod. Somnul nu e un moft, e medicament. În al doilea rând, ușurați-i lista. Ajutați-o să nu se mai împovăreze cu lucruri neimportante (treburile casei, musafiri). Reduceți responsabilitățile secundare și fiți realiști cu ce se poate face cu un nou-născut în brațe.
În al treilea rând, lăsați-o să vorbească. Încurajați-o să spună deschis ce simte, cu partenerul, cu alte mame, cu prietene, cu rudele, fără judecată și fără «hai că nu-i așa grav». Iar un grup de sprijin pentru proaspete mame poate ajuta enorm. Plimbările scurte și puțină mișcare fac și ele diferența pentru dispoziție. Iar aici aș adăuga ceva care mie mi se pare frumos. În satul românesc de altădată exista perioada de lăuzie, primele 40 de zile după naștere, considerate cruciale. În acel timp, femeia era ferită de treburi și de griji, nu ieșea din casă, nu gătea, nu se ocupa de gospodărie, tocmai ca să se refacă. Iar femeile din sat veneau pe rând la ea, îi aduceau mâncare gata făcută și o ajutau. Practic femeia avea un singur rol: să se vindece și să-și cunoască copilul.
În societatea contemporană, am pierdut complet această tradiție. În prezent, multe mame se găsesc singure în casă, însoțite de bebelușul lor, la câteva zile după naștere, și sunt nevoite să ocupe toate responsabilitățile. Ar fi bine să ne inspirăm din această situație: prietenii ar putea aduce o oală cu mâncare sau ar putea spăla vasele, în timp ce alții ar putea ține copilul pentru aproximativ două ore. O mamă care abia a devenit mamă nu trebuie lăsată să se confrunte singură.
-Există situații în care femeia însăși nu își dă seama că ceea ce trăiește depășește baby-blues? Ce schimbări ar trebui să observe ea sau cei din jur? -Da, și din păcate se întâmplă des. Femeia este epuizată, copleșită, și ajunge să creadă că așa e normal să fie, că toate mamele trec prin asta sau, mai rău, că e vina ei că nu se descurcă. Tocmai pentru ca nimeni nu vorbește despre asta. De aceea, de multe ori, cei din jur observă schimbarea înaintea ei. Și de aceea e important ca și mama, și familia să știe la ce să fie atenți.
Poate ar fi important tatăl sa vina inclusiv la controalele prenatale impreună cu mama ca să fie cât mai informat. Semnul cel mai general este că mama nu mai e ea însăși, nu doar tristă o zi, ci schimbată în profunzime, pe o perioadă mai lungă. Schimbări mari de apetit, mănâncă mult mai mult sau, dimpotrivă, aproape deloc. Anxietate aproape permanentă sau chiar atacuri de panică. Sentimentul că e vinovată, că nu valorează nimic. Iritabilitate, furie cu treceri bruște de la o stare la alta. Plâns necontrolat, care ține foarte mult timp. O stare generală de nefericire, de apăsare. Somn dat complet peste cap: nu poate dormi deloc, sau doarme prea mult. Dezinteres față de bebeluș, dar și față de familie și prieteni, se retrage, se izolează.
„Nu este vina ta. Există ajutor”
Medicul ginecolog are responsabilitatea de a detecta în timp util semnele depresiei sau anxietății post-partum și de a decide când să se recomande un psiholog sau psihiatru. Screeningul pentru depresie și anxietate în perioada post-partum este recomandat, iar evaluarea stării emoționale constituie o parte esențială a îngrijirii post-partum.
Rolul medicului ginecolog este enorm în această privință și, aș spune, adesea subestimat. De multe ori ginecologul este singurul profesionist competent care vede pacienta în perioada postpartum. Ea vine oricum la controalele obligatorii (la o săptămână și la șase săptămâni după naștere) deci noi suntem, practic, prima linie. Dacă noi nu observăm semnele, există riscul real ca ele să treacă neremarcate de nimeni. Vestea bună este că avem instrumente simple și validate care ne ajută. Se pot folosi aceste scale universale de screening; cea mai frecvent utilizată este scala Edinburgh (EPDS): un chestionar scurt, de zece întrebări, ușor de completat și de interpretat. În funcție de rezultat, dacă scorul indică un risc, rolul nostru nu este să tratăm depresia, ci să direcționăm corect pacienta către un serviciu de specialitate, precum psihiatrul. Această trimitere la timp poate face toată diferența.
Dar dincolo de chestionare, cred că cel mai important lucru este să ne rezervăm timp. La controalele postpartum trebuie să fim cu adevărat atenți la pacientă, la o pacientă pe care, de altfel, o cunoaștem deja bine de la vizitele din timpul sarcinii. Se creează o conexiune specială cu ea de-a lungul acestor luni. Tocmai de aceea controlul postpartum nu trebuie să fie un simplu control postoperator de rutină. Trebuie să o privim, să o ascultăm, să observăm cum se simte cu adevărat, pentru că uneori răspunsul nu vine din chestionar, ci din felul în care ne uităm la ea.
50/50 – Ce mesaj ar trebui să primească fiecare femeie care tocmai a adus pe lume un copil, referitor la bunăstarea ei emoțională: în ce moment să solicite sprijin și de ce nu ar trebui să se simtă jenată să declare că nu se simte bine? Cred că mesajul esențial derivă dintr-o realitate pe care, în societatea contemporană, o neglijăm adesea. Am ajuns să repartizăm totul în proporție de 50/50
De aceea, mesajul pe care orice femeie care tocmai a născut ar trebui să îl audă este acesta: ceea ce simți nu este un semn de slăbiciune și nu este vina ta. Dacă te simți copleșită, tristă, anxioasă sau pur și simplu „nu ca tine însăți”, asta nu înseamnă că ești o mamă rea. Înseamnă că treci printr-o perioadă de schimbări reale, și pentru asta există ajutor. Să ceri ajutor atunci când nu te simți bine este un act de curaj și de responsabilitate față de tine și față de copilul tău. Nu trebuie să aștepți să „treacă de la sine” și nu trebuie să îți fie rușine să spui cu voce tare: „nu mă simt bine”. Nicio femeie nu ar trebui stigmatizată pentru că trece prin ceva ce ține de însăși fiziologia maternității.
În plus, aș vrea să subliniez cu convingere, atât în calitate de medic, cât și de mamă, că elementul esențial este să primești sprijin și să-l accepți. O femeie care tocmai a adus pe lume un copil nu ar trebui să suporte toate sarcinile în singurătate. Sprijinul oferit de partener, de mamă, de soră sau de alte persoane apropiate nu reprezintă un lux, ci o necesitate absolută în această etapă. Acest sprijin poate fi, de asemenea, profesionist și contra cost; nu există nimic rușinos în a solicita serviciile unei firme de curățenie sau a unei persoane care să te ajute cu treburile casnice sau cu gătitul, dacă dispui de resursele necesare. Dacă
Fiecare femeie care tocmai a adus pe lume un copil, dacă experimentează sentimente de copleșire, tristețe sau anxietate, trebuie să solicite asistență. Fotografia provine de la Shutterstock.
O mamă odihnită și sprijinită este capabilă să se refacă și să se bucure cu adevărat de această fază inițială. Dacă durerea, anxietatea sau senzația de gol persistă mai mult de câteva zile, dacă simți că nu mai găsești plăcere în activitățile care îți aduceau bucurie înainte sau dacă nu reușești să te conectezi cu bebelușul, este momentul să cauți sprijin. Vorbește cu medicul tău sau cu o persoană apropiată. Nu ești singură; a solicita ajutor reprezintă primul pas spre a te regăsi pe tine însăți.
COMENTARII / 0