
În următoarele zile, Consiliul Concurenţei va ratifica preluarea DEO de către Premier Energy, fapt ce, în esență, va reface CEZ, a declarat Bogdan Chiriţoiu, președintele instituției, vineri, în cadrul unui eveniment de specialitate, potrivit A
„Ce ar fi interesant pe partea de non-investigaţii, terminăm Premier, o aprobăm. În câteva zile o să aprobăm preluarea de către Premier a reţelelor de energie din Oltenia, în esenţă recreăm CEZ-ul. Premier-ul are furnizarea, acum cumpără distribuţia, deci… A plecat CEZ-ul, au venit australienii, australienii au spart business-ul, au vândut întâi o bucată, întâi furnizarea, acum vând distribuţia, Premier-ul le cumpără, deci, în câţiva ani ne mutăm în esenţă de la CEZ la Premier Energy. La Premier punem condiţii, în esenţă le-a acceptat, deci suntem foarte avansaţi. În câteva zile o să aprobăm tranzacţia”, a precizat Chiriţoiu.
7 iulie 2026, Autoritatea de Concurență a comunicat că se ocupă de evaluarea operațiunii prin care Premier Energy PLC dorește să achiziționeze Evryo Power și Felix Distribution Holdings, proprietar al Distribuție Energie Oltenia (DEO).
Citește șiBiz Sustainability Awards 2026: 16 branduri și lideri transformă România
În data de 16 octombrie, instituţia a comunicat că a pus în discuție publică propunerile de angajamente elaborate de Premier Energy PLC pentru a elimina temerile concurențiale identificate în contextul preluării DEO.
“Principala îngrijorare a autorităţii de concurenţă este legată de faptul că odată cu integrarea verticală, noua entitate ar putea utiliza avantajele informaţionale şi operaţionale conferite de control
Pentru a ridica aceste temeri, Premier Energy a prezentat un set de măsuri comportamentale ce urmează să fie puse în aplicare pe o perioadă de 24 de luni începând cu data aprobării tranzacției. Aceste măsuri vizează relația cu clienții și activitățile de reținere a acestora, gestionarea informațiilor comerciale sensibile și garantarea unui tratament nediscriminatoriu față de furnizorii de energie electrică.
În România, grupul Premier Energy își desfășoară activitatea prin intermediul numeroaselor companii specializate în producția de energie electrică din surse regenerabile, precum și prin firme care operează pe piața distribuției de gaze naturale și care furnizează atât electricitate, cât și gaze naturale.
Evryo Power oferă servicii operaționale specializate și garantează funcționarea optimă a rețelei de distribuție, realizând activități operaționale, comerciale și administrative variate.
Felix Distribution Holdings constituie un holding. Distribuție Energie Oltenia operează o rețea de distribuție a energiei electrice, sub reglementare, în sud‑vestul României, servind șapte județe: Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Argeș și Teleorman.
© G4Media.ro.
COMENTARII / 0