Christina Applegate, activă în campania pentru scleroza multiplă, a anunțat recent că diagnosticul ei cu scleroză multiplă s-a dovedit a fi incorect, pe baza unor rezultate noi ale testelor, potrivit Live Science. Live Science întreabă: De ce poate fi dificil să se identifice această boală?
Christina Applegate a primit un diagnostic de scleroză multiplă (SM) cu peste cinci ani în urmă, însă în această săptămână a anunțat că o reevaluare recentă a arătat că nu suferă de această boală. După această dezvăluire, nu a obținut un nou diagnostic și a spus în cadrul unui podcast că simte că s-a
„întors la punctul de plecare, unde nu știu ce se întâmplă cu mine”
Citește șiStocuri „pe hârtie”: Medicamentul Lyrica și bolnavii de cancer. Liliana Ruse: M-am oferit să îi dau bani ministrului, să îmi ia o cutie
.
Applegate nu reprezintă un caz absolut de excepție, chiar dacă diagnosticarea sclerozei multiple a evoluat pozitiv în timp. Cercetările indică valori variate pentru frecvența erorilor de diagnostic, cu proporții ce oscilează între 5% și peste 40%, în funcție de grupul de pacienți și de condițiile clinice. În plus, există un nivel de subdiagnosticare, adică situații în care indivizii cu scleroză multiplă nu sunt recunoscuți ca fiind afectați de boală.
Așadar, cât de complicată este detectarea sclerozei multiple și ce implicații aduce aceasta pacienților? Live Science a interacționat cu specialiști pentru a examina starea actuală a diagnosticului de scleroză multiplă și posibilele îmbunătățiri ce ar putea apărea în viitor.
„De asemenea, este foarte important ca medicii și pacienții să fie conștienți că nu este nepotrivit să se revizuiască un diagnostic — pentru a se asigura că este corect”
Într-un interviu pentru Live Science, dr. Ari Green, șeful Diviziei de Neuroimunologie și Biologie Glială la Universitatea din California, San Francisco, a subliniat acest punct.
Care este natura sclerozei multiple și în ce mod afectează corpul uman?
Scleroza multiplă (SM) reprezintă o boală autoimună în care sistemul imunitar atacă sistemul nervos central, adică creierul și măduva spinării. Aceste atacuri impactează neuronii direct și țintesc, de asemenea, mielina — o substanță grasă izolantă care înconjoară fibrele nervoase ale neuronilor și facilitează transmiterea semnalelor.
SM generează cicatrici distincte în țesutul nervos și determină o gamă largă de simptome, inclusiv tulburări de vedere, slăbiciune musculară, senzații de furnicături, ame
Green a observat că consecințele severe devin tot mai rare odată cu îmbunătățirile semnificative ale terapiilor. Terapia contemporană reține atacurile autoimune și, astfel, previne deteriorarea suplimentară a nervilor.
„S-a trecut de la situația în care oamenii ajungeau să sufere de dizabilități severe și profunde după 10 sau 20 de ani de boală, iar acum, după 30 sau 40 de ani de boală, aceștia prezintă doar dizabilități moderate”
a spus Green pentru Live Science.
Boala sclerozei multiple se manifestă predominant în 20–40 de ani, deși poate fi diagnosticată și în alte categorii de vârstă. Green a subliniat că cu cât persoanele cu SM încep tratamentul mai devreme, cu atât evoluția lor pe termen lung este mai bună.
Din acest motiv, este important să se pună un diagnostic de SM în mod eficient, astfel încât pacienții să poată începe tratamentul esențial, a afirmat dr. Yohance Allette, neuroimunolog și cercetător la Penn State Health. „În această situație, încerci să fii cât mai proactiv posibil.”
Motivul pentru care scleroza multiplă se dovedește dificil de a fi diagnosticat.
Cu toate acestea, nu există un singur test infailibil care să poată demonstra în mod fiabil că o persoană suferă de SM. „În cazul sclerozei multiple, totul se reduce la cuvântul-cheie «criterii»”, a spus Allette.
Specialiștii în scleroză multiplă au elaborat o listă de criterii, revizuită regulat, care ilustrează modul în care trăsăturile sclerozei multiple se manifestă în testele de laborator, în imagini cerebrale, în examinări ale nervului optic și ale măduvei spinării, precum și în semnele raportate de pacienți. Green a figurat printre zeci de experți implicați în cea mai recentă revizuire, efectuată în 2024 și publicată în 2025.
Primul pas în procesul de evaluare a unui pacient constă în identificarea simptomelor ce ar putea sugera scleroza multiplă.
Simptomele timpurii, precum tulburări de echilibru, de vedere sau de control intestinal, diferă considerabil de la un individ la altul și pot să nu genereze imediat suspiciuni de problemă neurologică, a declarat Green. Totuși, modul în care se manifestă poate oferi un indiciu: de obicei, semnele sclerozei multiple se intensifică pe parcursul unei zile sau a câtorva zile și apoi se estompează, a subliniat el.
După ce se detectează semne alarmante, se efectuează scanări RMN ale creierului și ale măduvei spinării. Imaginile pot evidenția semne de deteriorare a miel
Bolile care pot fi confundate cu scleroza multiplă.
RMN-urile nervilor optici pot evidenția, de asemenea, leziuni asociate cu SM, iar aceste examinări sunt accentuate în cele mai recente criterii de diagnostic, a remarcat Allette. Testele electrofiziologice, care evaluează funcția nervilor, sunt, de asemenea, „extrem de importante, deoarece oferă informații complet diferite față de simpla observare a unei leziuni la RMN”, a spus Green. Alte semne ale SM pot fi identificate prin puncții lombare, care prelevează lichidul din jurul creierului și măduvei spinării, care poate conține proteine și celule inflamatorii asociate cu SM.
Pe lângă identificarea acestor semne, specialiștii trebuie să elimine tulburările care prezintă semne similare cu SM. Printre acestea se găsesc neuromielita optică și boala MOGAD, cauzată de anticorpi împotriva glicoproteinei oligodendrocitelor mielinice — două boli autoimune ce afectează sistemul nervos central. În ambele cazuri, prezența unor proteine imune unice și anormale, denumite autoanticorpi, se observă pe diferite zone ale sistemului nervos; aceste anticorpi specifici nu se detectează la SM.
Alte condiții medicale, cum ar fi migrena, diabetul necontrolat sau bolile vasculare, pot prezenta, de asemenea, deteriorări ale mielinei. Prin urmare, este crucial ca profesioniștii din domeniul medical să recunoască modelele caracteristice legate de scleroza multiplă.
Specialiștii neurologi cu expertiză în scleroză multiplă posedă competență în această activitate, în contrast cu medicii din alte ramuri neurologice, care pot fi neînțeleși în diferențierea leziunilor cauzate de SM de cele generate de alte tulburări, au subliniat atât Allette, cât și Green.
„În cele din urmă, este un diagnostic de excludere”, a spus Allette. „Există aspecte pe care le poți exclude rapid”, în timp ce altele necesită timp pentru a fi investigate în detaliu.
Green a subliniat că afecțiuni precum MOGAD și neurosarcoidoza, adesea confundate cu SM, pot fi, de fapt, înrăutățite de medicamentele utilizate pentru această boală. Prin urmare, dacă agravările SM ale unui pacient se intensifică odată cu inițierea unui nou regim terapeutic, aceasta ar putea indica o cauză diferită, a declarat el. Totuși, având în vedere că pot exista perioade extinse între exacerbări, specialiștii ar putea fi nevoiți să urmărească evoluția unui pacient pe o durată considerabilă înainte ca deteriorarea să devină clară.
În ce măsură diagnosticarea sclerozei multiple este sigură?
Prin luarea în considerare a tuturor instrumentelor disponibile, un pacient poate avea o încredere rezonabilă în diagnosticul său de SM, a declarat Green.
În prezent, în general, există un nivel rezonabil de încredere în diagnosticul pentru SM, a declarat el. Totuși, această încredere atinge apogeul când instrumentele se află în mâinile unui specialist care aplică cele mai recente criterii, a subliniat el. Rezultatele testelor necesită interpretare, iar în acest domeniu poate apărea incertitudine.
În ceea ce privește situația lui Applegate, „ca să vorbesc fără menajamente, cred că acest caz a venit ca un șoc, deoarece ne așteptăm întotdeauna ca acea parte a societății să aibă acces rapid [la îngrijiri medicale de înaltă calitate]”, a spus Allette.
Pentru unii pacienți, drumul către accesarea îngrijirilor de specialitate pentru scleroza multiplă poate fi lung, ceea ce poate duce la greșeli și chiar la diagnostice eronate pe parcurs. Applegate a trăit cinci ani cu un diagnostic incorect, dar „ar fi fost oare șapte sau opt ani pentru cineva care nu are acest acces?”, a speculat Allette.
În lipsă de informații despre cazul lui Applegate, Allette și Green au susținut că ar fi dificil să deducă motivele care au condus la diagnosticul incorect. Applegate a spus că imagini cerebrale au fost reanalizate cu ajutorul unei „noi tehnologii”, însă nu a oferit detalii suplimentare.
Analizele proteomice pot spori acuratețea diagnosticării SM.
În ceea ce privește perspectivele viitoare ale diagnosticului sclerozei multiple, Green și Allette susțin că noile teste proteomice emergente reprezintă o promisiune considerabilă.
Prin aceste analize se obține un profil al proteinelor și al fragmentelor mai mici, denumite peptide, prelevate din sânge sau din lichidul cefalorahidian al pacientului. Aceste teste pot fi configurate să detecteze proteinele care activează atacurile imunitare ascunse, precum și să evidențieze semnele de deteriorare nervoasă cauzată de SM.
Analizele proteice detaliate pot contribui la conturarea unei imagini mai cuprinzătoare a SM, fapt care, în final, ar putea facilita cercetătorilor să
„analizeze întregul sistem în ansamblu”
și să ajungă la un diagnostic cert, a declarat Allette.
Există posibilitatea ca, într-o zi, să se creeze un unic test pentru scleroza multiplă?
„Nu au fost încă aprobate teste de diagnosticare a sclerozei multiple bazate pe proteomică”, a precizat Green.
Chiar și în contextul acestor progrese viitoare, el se îndoiește că vreodată va exista un test simplu, realizat o singură dată, capabil să determine dacă un pacient are scleroză multiplă.
El a declarat.
„Cred că este probabil puțin probabil ca lucrurile să fie vreodată atât de simple”
Green estimează că, în viitor, cercetătorii ar putea diminua cantitatea de teste necesare pentru a stabili un diagnostic, însă el a menționat că evaluarea clinică realizată de un neurolog va rămâne probabil indispensabilă.
El a afirmat:
“Mă îndoiesc că va exista vreodată un test care să înlocuiască complet acest lucru”
, și a continuat:
“cel puțin în viitorul previzibil”
.
COMENTARII / 0