Se consideră, potrivit experților, că pentru Netanyahu acest conflict a reconfigurat radical scena politică israeliană, mutând focusul de la Gaza către Iran, unde susținerea națională este mai puternică și unde prestigiul său în domeniul securității și economiei are cel mai mare impact.
Deciziile lui Trump au avut repercusiuni diametral opuse: Trump s-a aflat brusc într-un impas strategic, punându-și partenerii arabi din regiunea Golfului într-o poziție vulnerabilă și destabilizând narațiunea de revitalizare economică care îi consolidase revenirea în funcție.
În urma evenimentelor recente, potrivit lui Aaron David Miller, fost negociator american pentru regiunea Orientului Mijlociu, rezultatul este clar.
Citește șiAcademia de Științe din Kiev, lovită de drone rusești. Supraviețuitorii au sărit pe geamurile clădirii în flăcări
„Există un câștigător clar și un învins clar”
, a afirmat el.
În acest context, Netanyahu a ieșit învingător, demonstrând capacitățile militare ale Israelului.
Pe de altă parte, Miller a subliniat că statele din Golf sunt cele mai afectate, fiind învinse în urma acestei situații.
„Netanyahu este, de departe, câștigătorul principal. El a demonstrat competența militară a Israelului. Statele din Golf sunt, de departe, cei mai mari învinși”
, a adăugat Miller.
Potrivit lui Miller, Trump se confruntă cu o situație în care nu are o soluție clară care să-i permită să revendice triumful și să-și retragă forțele.
Potrivit expertului în Iran Karim Sadjadpour, președintele Trump, care insistase asupra unei capitulări fără condiții din partea Iranului, a fost surprins să nu găsească o persoană similară cu Delcy Rodríguez, cunoscută pentru influența și flexibilitatea sa, așa cum era cazul în Venezuela. Karim Sadjadpour subliniază că, în loc de aceasta, Trump a întâlnit o figură mai degrabă similară cu Kim Jong Un din Coreea de Nord, cunoscut pentru stilul său autoritar și sfidător, care a servit drept model pentru abordarea iraniană.
„a găsit un Kim Jong Un iranian”
a declarat expertul, făcând referire la această comparație.
În contrast cu poziția Washingtonului, conflictul împotriva Iranului este privit în Israel, în general, ca o necesitate și nu ca o opțiune, afirmă Natan Sacks, cercetător principal la Institutul pentru Orientul Mijlociu. Scopul principal al lui Netanyahu este să slăbească Iranul și rețeaua de miliții pe care le conduce, potrivit lui Sacks, care a declarat:
„Chiar dacă nu are loc o schimbare de regim, slăbirea Iranului și a axei (milițiilor) pe care o conduce este un obiectiv uriaș pentru Netanyahu”
.
Decizii complicate se prezintă în fața lui Trump, ale cărui opțiuni sunt extrem de dificile. Președintele american se confruntă cu provocări majore.
Se afirmă, din partea oficialilor din Israel, că respectiva confruntare aeriană a avut o desfășurare diferentiată, în linii mari, eforturile Israelului fiind canalizate înspre regiunile vestice și nordice ale Iranului, unde au avut loc atacuri asupra rachete balistice și a unor facilități nucleare, pe când SUA și-au concentrat acțiunile înspre zonele estice și meridionale, incluzând Strâmtoarea Ormuz, în scopul diminuării capacităților navale iraniene.
Potrivit oficialilor, Israelul a orchestrat eliminarea unor figuri de vârf din Iran, printre care Ali Larijani, responsabil cu securitatea, într-un atac care a avut loc marți, și Esmail Khatib, ministru al informațiilor, care a căzut victimă unui atac miercuri.
El și Netanyahu au dat ordin armatei să țintească orice demnitar iranian de rang înalt care poate fi localizat
, a declarat Israel Katz, ministrul apărării, subliniind că nu era necesară o aprobare suplimentară pentru astfel de acțiuni.
În ciuda acestor succese, războiul este departe de a se încheia. Trump se confruntă cu trei variante nefaste: continuarea operațiunilor militare, proclamarea victoriei și așteptarea unei retrageri a Teheranului sau accentuarea drastică a conflictului — toate acestea fiind lipsite de o soluție evidentă, potrivit analiștilor.
Miercuri, în cadrul unei declarații în fața Congresului, Tulsi Gabbard, șefa serviciilor de informații americane, a afirmat că, de la începutul conflictului, guvernul iranian, deși grav afectat, continuă să fie o forță stabilă. Reprezentanții Teheranului și-au păstrat capacitatea de a desfășura atacuri împotriva intereselor SUA și ale partenerilor săi din Orientul Mijlociu.
Tulsi Gabbard a declarat miercuri, în fața Congresului, că, deși guvernul iranian a fost slăbit de la începutul războiului, acesta rămâne nezdruncinat, Teheranul și reprezentanții săi fiind, în continuare, capabili să atace interesele SUA și ale aliaților săi în Orientul Mijlociu.
În urma acestui conflict, partea care a înregistrat pierderi semnificative se confruntă cu consecințe nefaste. Impactul asupra economiei globale va fi resimțit în timp. Experții consideră că există un învingător clar în acest război, însă
„încă este prea devreme pentru a vorbi despre un rezultat final”
, potrivit unor surse. Analiza acestor experți va continua să ofere informații prețioase despre evoluția situației în Orientul Mijlociu și efectele acesteia asupra piețelor globale.
Decizia considerată eronată a lui Trump are repercusiuni semnificative în regiunea Golfului. În urma atacurilor cu rachete și drone lansate de Iran asupra zonelor comerciale și a blocării strâmtoarea Ormuz, care reprezintă o rută vitală pentru aproximativ o cincime din petrolul comercializat la nivel global, experții avertizează că statele riverane Golfului ar putea fi cele mai afectate.
Viitorul securității și stabilității în regiunea Golfului este considerat acum o amenințare comună de către statele arabe din Golf, potrivit lui Miller, cercetător principal la Carnegie Endowment for International Peace.
„Ideea că Golful reprezintă viitorul regiunii este acum în joc – și, odată cu ea, viziunea Golfului asupra propriului viitor”
sunt cuvintele expertului, care adaugă că „Amenințarea comună pe care o percep acum (statele arabe din Golf) nu este altceva decât securitatea și stabilitatea viitoare a Golfului”.
Există opinii divergente în ceea ce privește nivelul de risc asociat acestui eveniment. Experții au puncte de vedere diferite asupra situației. În timp ce unii consideră că situația este sub control, alții se arată mai îngrijorați în legătură cu implicațiile sale.
Potrivit experților, Israelul ar putea fi mai înclinat decât Statele Unite să accepte o situație de instabilitate în Iran, considerând că repercusiunile regionale ar fi mai limitate, în special după ce alianții săi Hamas** și **Hezbollah s-au confruntat cu o perioadă de scădere a puterii în ultimii trei ani.
Simultan, infrastructura energetică a Washingtonului și a partenerilor săi din regiunea Golfului este extrem de vulnerabilă la posibile atacuri care ar putea crește vertiginos prețurile petrolului și ar perturba grav fluxurile maritime.
Potrivit lui Assaf Orion, fostul strateg șef al armatei israeliene, națiunile din regiune se întreabă dacă Israelul nu are drept scop provocarea unor tulburări majore în Iran.
Israelul ar fi mai puțin afectat de o astfel de instabilitate decât vecinii săi sau Washingtonul
, a adăugat el.
Potrivit analiștilor, cele două entități aliate au opinii divergente cu privire la nivelul de risc: Israelul consideră Iranul o posibilă amenințare la adresa existenței sale, pe când Washingtonul se axează în principal pe prevenirea unui conflict prelungit care ar putea genera consecințe economice nefaste și destabiliza parteneriatele strategice.
Există o stare de echilibru foarte fragilă.
Un exemplu clar în acest sens este represiunea israeliană împotriva vastei rezerve de gaze naturale South Pars din Iran, considerată cea mai mare rezervă de gaze naturale offshore la nivel global, pe care Iranul o deține în comun cu Qatarul. Această acțiune a stârnit o reacție vehementă din partea lui Trump. Într-o postare pe rețelele de socializare, el a afirmat că administrația americană nu a avut cunoștință despre acest atac particular și a subliniat că Qatarul, care este un aliat al Statelor Unite și care a suportat atacuri iraniene asupra infrastructurii proprii de gaze,
nu a fost implicat
.
Miercuri, declarația făcută de Trump a scos în evidență poziția sa complexă, care trebuie să mențină o strânsă colaborare militară între SUA și Israel, pe de o parte, și, pe de altă parte, să nu afecteze relațiile esențiale ale SUA cu statele arabe din Golf, care sunt mari exportatori de petrol.
În urma izbucnirii conflictului, Trump și Netanyahu au avut o conversație telefonică zilnică, după cum afirmă sursele israeliene. Însă declarația lui Trump că nu a avut informații despre atacul israelian înainte de producerea acestuia a intrat în contradicție cu spusele anterioare ale acestuia și ale lui Netanyahu, referitoare la colaborarea strânsă dintre armatele lor.
O armă cu dublă muchie
Statele Unite au fost implicate, potrivit relatărilor presei israeliene, în atacul atribuit Israelului care a avut drept țintă South Pars și care a provocat riposta Iranului împotriva infrastructurii energetice arabe din regiunea Golfului. Israelul a recunoscut în mod public că se face responsabil de atacul care a dus la atacurile iraniene.
Nu există declarații oficiale
în acest sens, însă SUA a fost menționată ca fiind de acord cu operațiunea israeliană, conform surselor media din Israel.
Potrivit unor surse din interiorul Iranului, strategia Teheranului vizează o creștere graduală a tensiunilor, astfel încât să creeze presiuni economice semnificative, să restabilească capacitățile de descurajare și să negocieze o relaxare a sancțiunilor – oferind, în același timp, Washingtonului o posibilitate de retragere, dar numai în anumite condiții.
În ciuda faptului că războiul împotriva Iranului are sprijin public în Israel și ar putea consolida poziția politică a lui Netanyahu, acest lucru nu s-a reflectat încă într-o creștere semnificativă a popularității sale în rândul alegătorilor, cu alegerile la orizont spre sfârșitul acestui an.
Conform rezultatelor sondajelor, coaliția de dreapta condusă de el nu reușește să obțină majoritatea, numărând aproximativ 50 de locuri din cele 120 din Knesset, o scădere considerabilă față de 68 de locuri.
În prezent, diferența dintre susținerea populară și rezultatele politice este camuflată de evoluția pozitivă a piețelor financiare israeliene. Creșterea indicilor bursieri și aprecierea valorii șekelului pot sugera o atmosferă de încredere, însă ele nu reflectă decât o realitate economică mai puțin sigură.
Potrivit lui Aviv Bushinsky, fost consilier al premierului israelian Netanyahu, evaluarea finală a acestui război se va face în funcție de un singur factor: dacă regimul iranian va fi răsturnat sau nu. Orice rezultat care nu atinge acest obiectiv riscă să convertească succesele militare inițiale în probleme politice pentru Netanyahu, care a definit această campanie drept o luptă pentru „victoria totală”.
Fostul consilier Aviv Bushinsky al premierului israelian Netanyahu consideră că războiul va fi apreciat în termeni simpli: schimbarea regimului iranian sau nu. În cazul în care rezultatul nu este unul complet, câștigurile militare de început s-ar putea transforma într-o povară politică pentru Netanyahu, care a prezentat această campanie ca fiind pentru „victoria totală”.
În cazul în care regimul condus de Ali Khamenei reușește să reziste, chiar și într-o formă debilitată, întreaga povestire se va transforma dintr-una de victorie într-una de ambiții exagerate, reînviind astfel amenințările latente reprezentate de Hamas în Gaza și de Hezbollah în Liban. Deși piețele israeliene par să ia în considerare capacitatea de reziliență, ele rămân oarecum insensibile la implicațiile financiare ale unui conflict nesfârșit.
COMENTARII / 0