Consiliul Județean Teleorman cere ca programele cu finanţare europeană să fie descentralizate la nivelul Agențiilor pentru Dezvoltare Regională

Preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Adrian Ionuţ Gâdea, solicită ca programele cu finanţare europeană să fie descentralizate la nivelul Agenţiilor pentru Dezvoltare Regională (ADR), în scopul...

Preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Adrian Ionuţ Gâdea, solicită ca programele cu finanţare europeană să fie descentralizate la nivelul Agenţiilor pentru Dezvoltare Regională (ADR), în scopul eficientizării procesului de accesare și implementare a finanțărilor. Gâdea a participat miercuri, în calitate de reprezentant al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), la reuniunea partenerială dedicată procesului de programare pentru cadrul financiar european 2028-2034, organizată la sediul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Mai jos, articolul continuă.

„În intervenţia mea, am susţinut importanţa descentralizării programelor cu finanţare europeană către nivelul Agenţiilor pentru Dezvoltare Regională, deoarece aceasta contribuie la o accesare mai rapidă şi mai eficientă a fondurilor, care să răspundă nevoilor reale ale comunităţilor locale. Este important faptul că această poziţie este susţinută şi de celelalte structuri asociative prezente la întâlnire”, a afirmat preşedintele CJ Teleorman, într-o postare pe pagina de Facebook.

Citește șiCe simbolizează Mihail și Gavriil în tradiția creștină și care sunt miturile legate de sfinții sărbătoriți duminică de aproape 1,5 milioane de români / Lupta cu Satana și veștile bune

Conform declarației sale, în contextul perioadei de programare 2028-2034, autoritățile locale trebuie să pornească cât mai curând pregătirea proiectelor. El a accentuat că, pe măsură ce proiectele vor fi mai bine pregătite și prioritățile locale vor fi mai clar definite, oportunitățile de finanțare europeană din următorul exercițiu financiar vor fi valorificate cu mai mare eficiență.

„Descentralizarea, apropierea deciziei de comunităţi şi pregătirea din timp a proiectelor sunt esenţiale pentru ca fondurile europene să ajungă acolo unde este cea mai mare nevoie de ele: în comunităţile noastre”, a punctat Adrian Ionuţ Gâdea.

Consultările cu reprezentanţii Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi cu cei ai Agenţiilor pentru Dezvoltare Regională, pentru stabilirea cadrului financiar european 2028-2034, vor continua, iar reprezentanţii UNCJR vor participa la dezbateri pentru ca interesele şi nevoile autorităţilor administraţiei publice locale să fie corect reflectate în viitorul cadru de finanţare, se arată în postarea preşedintelui CJ Teleorman.

În cadrul reuniunii de miercuri, prezenți au fost: Dragoş Pîslaru, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, delegaţii din Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), reprezentanţii Agenţiilor pentru Dezvoltare Regională (ADR), delegaţii Băncii Mondiale, precum și membrii structurilor asociative ale administraţiei publice locale.

COMENTARII / 0