Cristian Mungiu strălucește la Cannes: Filmul său, un triumf artistic și critic

Cristian Mungiu se simte ca acasă la Festivalul de Film de la Cannes, unde și-a construit o reputație solidă de-a lungul anilor. Fiind o personalitate marcantă în cinematografia românească contemporană, care se distinge prin varietatea și ingeniozitatea producțiilor sale, el a participat anterior la acest eveniment prestigios cu patru filme de lung metraj. Printre acestea se numără 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, care a primit Palme d’Or în 2007, „După dealuri” în 2012, „Bacalaureat” în 2016 și RMN în 2022.

Este mai împodobit cu premii decât un general sovietic cu pieptul plin de medalii.

Cinematografia sa, deseori inspirată din evenimente reale mai mult sau mai puțin dramatice și axată pe teme sociale, se caracterizează prin putere, intensitate, subtilitate și o documentare riguroasă, fără a neglija ficțiunea. Înrădăcinată într-o tradiție clasică și profund umanistă, această artă cinematografică, care se bucură de aprecierea publicului, are afinități cu școala neliniștii morale, reprezentată în anii 1970 de cinematografia poloneză, în frunte cu Krzysztof Kieślowski, potrivit Rador Radio România.

Citește șiFetița Cristinei Cioran intră în terapie intensivă după leșin

Articolul continuă după această prezentare.

O legătură profundă se stabilește între trecutul sumbru al fostului bloc sovietic și prezentul cinematografic al unor regizori, Cristian Mungiu fiind unul dintre aceștia.
Trauma istorică a lăsat o amprentă puternică asupra creației unor cineaști care au cunoscut direct sau indirect regimurile represive.
Noul film al lui Mungiu, Fjord, reprezintă o dovadă elocventă a acestei sensibilități tematice.
Inspirat din multiple cazuri recente, această producție cinematografică își propune să exploreze polarizarea din ce în ce mai accentuată a societăților contemporane, oscilând între progresism și tradiționalism.
Acțiunea se învârte în jurul unei familii evanghelice românești, familia Gheorghiu, extrem de religioasă, care se instalează într-un mic oraș norvegian situat în vecinătatea unui fiord.

Sebastian Stan a oferit o interpretare remarcabilă în rolul lui Mihai, un inginer aeronautic român al cărui soție, Lisbet, are origini norvegiene. La întoarcerea în România, Mihai redescoperă o parte din familia sa. Prima sa provocare este obținerea unui post de informatician într-o comunitate evanghelică locală. Acolo, împreună cu soția sa, crește copiii într-un mediu strict și devotat, care reflectă adânca lor credință. Comunitatea și vecinii îi primesc cu brațele deschise. Însă, totul se schimbă atunci când, la școală, se constată că una dintre fiicele lor prezintă vânătăi misterioase pe corp.

Cristian Mungiu a obținut o nouă recunoaștere la Cannes, filmul său fiind caracterizat ca fiind puternic, intens, subtil și bine documentat.
Acesta a acumulat numeroase premii, fiind comparat cu un general sovietic care are pieptul plin de medalii.

Procesul care se desfășoară pare desprins dintr-un scenariu încâlcit dacă nu ar fi susținut de documentarea impecabilă a regizorului.
De îndată ce o profesoară avertizează organismele de protecție a copilului cu privire la existența acestor semne, împreună cu neputința generată de această familie cu valori ultraconservatoare, autoritățile guvernamentale lansează un plan de protecție care exclude orice posibilitate de negociere.
Se produc apoi o serie de evenimente: copiii sunt ascultați de către responsabilii cu protecția copilului, fără să se consulte părinții; tatăl este chemat la poliție; se hotărăște ca cei cinci copii – printre care și un sugar – să fie plasați în familii de plasament; ancheta se desfășoară timp de luni întregi; se intentionează procese civile și penale împotriva părinților Gheorghiu pentru rele tratamente, fiind astfel pasibili de o posibilă pedeapsă cu închisoarea.

Procedurile prezentate în film sunt de natură să ridice întrebări cu privire la prejudecățile ideologice care pot influența deciziile în numele protecției copilului, sugerând că potrivit unor opinii, în anumite situații, acuzații sunt considerați vinovați înainte de orice probă concludentă.

• De exemplu, interogatoriul copiilor care nu cunosc limba și relatează despre un gest fizic minor aplicat într-o situație de conflict fizic;
• Ipoteza că eventuale leziuni ar fi putut surveni în timpul activităților fizice;
• Tatăl presat de forțele de ordine să confirme fapte de violență pentru a fi eliberat;
• Documentul semnat de tată fiind utilizat de instanță drept probă a recunoașterii vinovăției;
• Rezolvarea procesului civil prin care reunificarea familiei este condiționată de recunoașterea vinovăției de către părinți;
• Influența acestei recunoașteri asupra procesului penal și consecințele aferente.

Le Monde relatează despre triumful lui Cristian Mungiu la Cannes, unde a obținut o nouă distincție.
Filmul său se remarcă prin intensitate, profunzime și o documentare amănunțită.
Acesta a fost premiat din nou la prestigiosul festival de film.
În urma succesului său, se spune că este Cristian Mungiu mai încărcat de premii decât un general sovietic cu medaliile sale pe piept.

Informațiile au fost publicate inițial de Le Monde și au fost preluate de Rador Radio România, care a și realizat traducerea, semnată de Ruxandra Lambru.