Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie – și nu se termină cu ea

Evenimentul din 15 septembrie la Piața Victoriei nu a fost un incident de o singură noapte. Este consecința anilor de întâlniri fără rezultat, a avertismentelor neascultate și a unei clase politice obișnuite să abordeze crizele agricole prin comunicări, nu prin acțiuni concrete.

O națiune cu un număr redus de oi și promisiuni excesive

Semnalele existau de luni bune. Restricții sanitar-veterinare, blocaje la export, dobânzi care strâng de gât fermele îndatorate, prețuri de producător sub costul de producție. Nimic din toate acestea nu era secret. Era scris prin rapoarte, spus la întâlniri, repetat de organizațiile de profil. Când oamenii au ieșit totuși în stradă, răspunsul a fost identic cu de fiecare dată: o întâlnire, un comunicat, invocarea interimatului actual… De parcă fermele ar putea aștepta politica de la București să se lămurească singură.

Citește șiViolențe în Tirana: geamurile Ministerului Educației, sparte. Studenții cer demisia premierului Edi Rama. 12 persoane au fost arestate

Și, în paralel, exact acolo unde statul a tăcut, altcineva a vorbit foarte tare. Nemulțumirea reală a crescătorilor — veche, documentată, legitimă — a devenit materie primă pentru un spectacol pregătit din timp: mesaje coordonate, promisiuni de mobilizare și, potrivit unor mărturii și înregistrări deja publice, bani oferiți unor participanți pentru confruntări filmate cu jandarmii. Nu a fost furie care a degenerat accidental. A fost un scenariu scris cu săptămâni înainte, în care nevoile reale ale unui fermier sărăcit s-au amestecat cu teme antieuropene și conspiraționiste care nu au nicio legătură cu oieritul.

Rezultatul: o putere pasivă și o opoziție — sau o margine politică — extrem de activă în a transforma disperarea în combustibil. Nici una, nici cealaltă nu rezolvă nimic. Una nu decide și cea de-a doua confiscă. Iar o cauză dreaptă, odată confiscată, încetează să mai fie a fermierilor.

Ce semnale oferă dovezile de pe teren?

În ultima lună, observatorii comunităților de crescători au putut examina direct mecanismul: se promitea transport gratuit pentru participanți, iar discursurile îmbinau probleme concrete de la fermă cu teorii privind controlul global, în timp ce avertismentele publice — neignite de toată lumea — susțineau că protestul „spontan” era, de fapt, planificat. Informația nu era ascunsă. Se răspândea liber, pe TikTok și pe alte platforme, la vedere. Întrebarea nu constă în existența ei, ci în faptul dacă a fost citită de cineva cu atribuții de gestionare a riscurilor, sau dacă autoritățile au aflat doar din presă, ca toată lumea.

Nu sunt mesajele în sine cele mai grave aici. Este facilitatea cu care o nemulțumire economică, complet justificabilă, a devenit un material de propagandă. Un crescător, lipsit de resurse, care primește 65 de bani pentru kilogramul de lapte, nu trebuie să se bazeze pe teorii conspiraționiste. El caută doar date concrete și un răspuns prompt.

Restricțiile sunt reale,

Există și o criză paralelă, complet absentă din imaginile zile de 15 septembrie, tocmai pentru că nu produce scandal. După ani de secetă, 2026 aduce recolte mai bune în anumite zone — Bărăgan, sudul Moldovei, Dobrogea — mai ales la floarea-soarelui. Marfa există. Doar că nu poate ajunge la port. Toți fermierii folosesc, în același interval, aceleași drumuri, aceleași camioane, aceleași barje, pe o infrastructură care nu a fost gândită pentru vârfuri de sezon. Şi se adaugă tranzitul ucrainean. Să nu uităm că în anii de început ai războiului din Ucraina fermierii au fost afectați de secetă în România, deci nu a fost aceeași presiune logistică. Dar se presupune ca cineva analizează aceasta soluție și se gândește la măsurile concrete de luat. Rezultă cozi, întârzieri, penalizări pe care le vor suporta doar fermierii și partenerii acestora? Aceștia ar trebui să fie următorii care ies în stradă? — și poate ies, dacă nimeni nu se mișcă. Se adaugă un cadru legislativ desincronizat de realitatea comercială: analizele obligatorii pentru calitatea cerealelor nu pot fi făcute pe loc, laboratoare nu există în toate județele, deși marfa trebuie livrată rapid, sub presiunea contractelor. Iar peste toate — motorina, energia, îngrășămintele, tot mai scumpe, an de an, la o marjă de profit deja erodată.

Cine estimează costul deciziilor? Întrebarea aceasta este rar adresată în momentul corect. Blocaj comercial – ce preț are? O piață de export pierdută – ce impact are? Staționarea, dobânda aferentă capitalului blocat, lipsa unei infrastructuri adecvate – toate acestea reprezintă costuri. O decizie administrativă întârziată cu lunile – ce consecințe are? Și, cel mai important, cine efectuează această evaluare înainte de a lua decizia, nu după ce paguba a fost deja realizată?

Vamă, transport, infrastructură, sănătate animală, finanțare, comerț exterior — instituțiile le tratează separat. Pentru fermier, ele se întâlnesc într-un singur loc: contul de profit și pierdere. Și înainte de a arunca vreo cifră în spațiul public, ar trebui clarificat ce se măsoară exact — import sau tranzit, volum sau valoare, origine sau destinație, pe ce perioadă. Cât din capacitatea logistică e ocupată, de pildă, de tranzitul cerealelor de origine ucraineană spre porturile de export — estimat informal la un sfert din volumul transportat rutier, feroviar și fluvial — rămâne fără răspuns oficial. Fără date coerente de la autoritatile vamale, ANSVSA, MADR și Ministerul Transporturilor, orice cifră rostită public e speculație cu aer de certitudine.

Bruxelles-ul nu așteaptă. Cât România își consumă energia în instabilitate și mandate interimare, la Bruxelles se scrie chiar acum arhitectura agriculturii europene pentru 2028–2034. Doar în Comisia pentru Agricultură a Parlamentului European au fost depuse circa 3.500 de amendamente la raportul lui Norbert Lins privind reforma PAC — cu diferențe mari între grupurile politice pe plafonare, degresivitate, condiționalitate socială, ambiție de mediu. În paralel, avansează reforma organizării comune a piețelor. Pe masă: bugetul agricol, plățile directe, sprijinul pentru tineri, dezvoltarea rurală, instrumentele de criză. Parlamentul European vrea să-și fixeze poziția anul acesta.

Și asta nu este e birocrație. E vorba despre cine primește sprijin, în ce condiții, cu ce protecție când piața se prăbușește. Este despre competitivitatea agriculturii românești pentru zece ani de-acum înainte. Întrebarea nu e ce vrea România — asta o vrea orice stat membru. Întrebarea este: care sunt cele câteva puncte pe care România e pregătită să le apere până la capăt? Și cine le negociază, azi, în numele ei. Nu peste o lună. Acum, pentru că la Bruxelles nu se așteaptă ca București să-și rezolve criza politică internă. Un ministru interimar are constrângeri, firesc. Dar agricultura nu intră în interimat odată cu el. Culturile cresc oricum. Animalele trebuie hrănite oricum. Creditele ajung la scadență. Cine lipsește de la masa unde se formează compromisul va negocia, mai târziu, foarte puțin. Iar factura absenței nu ajunge la minister. Ajunge, peste câțiva ani, direct în fermă.

Reprezentare, nu manipulare – fermierii pot exprima puncte de vedere politice, ceea ce este uzual într-o societate democratică. Totuși, structurile care îi reprezintă își concentrează eforturile pe date, argumente, efecte economice și propuneri, indiferent de regim. O asociație de profil, respectată, avertizează guvernul atunci când acesta erodează, dar recunoaște și când o intervenție este adecvată. Negociază cu orice ministru, cu orice majoritate, fără a se alinia la niciun partid. Astfel, profesionalismul presupune autonomie, nu loialitate partidistă.

Ar trebui sa vedem din noi metode de abordare a provocarilor un mod de funcționare constant, nu o slăbiciune. Descartes e cunoscut pentru „gândesc, deci exist”. Puțini mai țin minte că înaintea certitudinii, la el, stă „îndoiala”— verificarea a ceea ce credem că știm. E o deprindere de care agricultura românească are nevoie acum, nu ca exercițiu filozofic, ci ca metodă de lucru: să cerem instituțiilor date, nu comunicate de presa goale de conținut iar politicienilor poziții, nu declarații. Și probabil la fel de important, organizațiilor profesionale argumente, nu sloganuri. Cu condiția să le fie ascultate argumentele.

Fermierul care a dormit pe asfalt în noaptea de 15 septembrie nu trebuie să fie prezentat ca erou sau victimă. El solicită un stat care să efectueze calcule la timp și o reprezentare ce nu poate fi nici ignorată, nici confiscată. Cealaltă parte — tot spectacolul politic înconjurător — este doar zgomot ce amână soluția.