Cuvintele care arată că un copil își dezvoltă inteligența emoțională. Un semn pe care părinții îl pot observa în fiecare zi

Blic subliniază un semn de dezvoltare emoțională: utilizarea unor termeni din ce în ce mai precisi pentru a exprima sentimentele copilului. De obicei, părinții se...

Blic subliniază un semn de dezvoltare emoțională: utilizarea unor termeni din ce în ce mai precisi pentru a exprima sentimentele copilului. De obicei, părinții se concentrează pe primele cuvinte pronunțate de la naștere, pe performanțele școlare sau pe modul în care copilul dobândește noi cunoștințe. Schimbările în modul în care acesta descrie emoțiile sale sunt mai greu de observat.

Distincția dintre

„sunt supărat”

Citește șiCe consumă zilnic un medic pentru a îmbătrâni sănătos. Al treilea aliment se găsește în aproape orice bucătărie

și

„m-am simțit ignorat”

.

În primele anii de viață, copiii manifestă adesea nemulțumirea prin plâns, strigături, retragere sau refuzul de a colabora. Nu indică neapărat neascultare; uneori, pur și simplu lipsesc cuvintele necesare pentru a descrie ce îi irită. Pe măsură ce maturizează, încep să distingă între furie, tristețe, frustrare, rușine și dezamăgire.

De exemplu, un copil care ajunge acasă supărat de la școală ar putea, la început, să menționeze doar că a avut o zi proastă. În timp, poate evolua spre a descrie că s-a simțit excluzat dintr-un joc sau că l-a afectat faptul că un prieten nu l-a ascultat. Această schimbare este semnificativă. În loc să rămână doar într-o stare neplăcută, copilul începe să identifice factorul care l-a determinat. Potrivit Academiei Americane de Pediatrie, dobândirea vocabularului emoțional constituie o componentă esențială a dezvoltării abilității de autoreglare.

Copiii arată nemulțumirea sau supărarea prin diferite stări. Ilustrație. Foto: Magnific.com

Ce măsuri pot adopta părinții atunci când copilul erupt în lacrimi sau în furie?

Specialiștii UNICEF recomandă ca adulții să îi ajute pe copii să își numească sentimentele, fără să îi judece pentru acestea. Dacă un copil plânge pentru că trebuie să plece din parc, părintele poate începe prin a-i recunoaște dezamăgirea: „Știu că ești supărat pentru că ai fi vrut să mai rămânem”.

Acest tip de reacție nu înseamnă abandonarea regulilor. În același timp, copilul poate fi înțeles și poate învăța că plecarea este inevitabilă. În contrast, replici precum

„Nu mai plânge”

sau

„Nu ai de ce să fii supărat”

pot închide dialogul înainte ca adultul să descopere sentimentele copilului.

Un alt exercițiu simplu este discutarea emoțiilor personajelor din povești. Părintele poate întreba de ce este trist un personaj, ce l-a speriat sau cum s-ar putea simți după ce a fost ajutat de un prieten. Astfel, copilul învață să recunoască sentimentele și la ceilalți.

Un copil cu inteligență emoțională nu trebuie să fie fără furie.

Chiar dacă un copil poate exprima emoțiile, asta nu garantează că rămâne întotdeauna liniștit sau că nu va avea încă izbucniri. Controlul de sine evoluează pas cu pas, iar răspunsurile variază în funcție de vârstă, temperament, starea de oboseală și context. Academia Americană de Pediatrie sugerează ca părinții să monitorizeze emoția, să o denumească și să ofere sprijin copilului înainte de a căuta, împreună, o rezolvare.

De asemenea, vocabularul emoțional nu constituie un test care să determine singur nivelul inteligenței emoționale. Certaine copii pot percepe sentimentele altora, însă necesită mai mult timp pentru a le exprima verbal. Părinții pot susține acest proces prin exemplul propriu. Când un adult declară

„Sunt frustrat pentru că nu mi-a ieșit ce mi-am propus, dar voi încerca din nou”

, el demonstrează copilului că emoțiile neplăcute pot fi recunoscute fără a controla complet reacția.

COMENTARII / 0