Descoperirile recente arată că, în cursul unui an obișnuit, cercetătorii identifică 2-3 viruși noi care afectează oamenii pentru prima dată. Această cifră variază, însă tendința rămâne relativ stabilă din deceniul 1960. Potrivit unei analize realizate de Mark Woolhouse, profesor de epidemiologie la Universitatea din Edinburg, rezultatele au fost făcute publice în The Conversation.
Numeroase dintre aceste virusuri rămân relativ necunoscute, iar oamenii de știință sunt deseori obligați să consulte vechi documente medicale pentru a găsi eventuale referiri la ele. În plus, anumite virusuri dispar definitiv și sunt practic date uitării. Pe de altă parte, identificarea HIV-1 în 1983 și a Sars-CoV-2 în 2020 au semnalat apariția iminentă a pandemiilor de SIDA și, respectiv, COVID. Acestea din urmă au curtat viețile a zeci de milioane de persoane.
Mark Woolhouse, profesor la Universitatea din Edinburgh, conduce o echipă care a analizat retrospectiva cazurilor istorice de virusuri pentru a stabili care sunt caracteristicile cheie ale agenților patogeni care pot duce la urgențe majore de sănătate publică. Înțelegerea acestor caracteristici este esențială pentru a anticipa dacă un nou virus descoperit în viitorul apropiat – probabil în următoarele câteva luni – ar putea avea un impact similar cu cel al SIDA sau COVID. Oamenii de știință speră că această cunoaștere îi va ajuta pe cercetători să identifice rapid următorul potențial agent patogen periculos.
Citește șiGargara și impostura nu curăță aerul poluat din București!
Virusurile ARN sunt principalii responsabili pentru pandemiile recente, având genomuri compuse din acid ribonucleic, spre deosebire de ADN-ul mai cunoscut. Multe specii de virusuri ARN au fost descoperite, numărând mii de tipuri, însă se estimează că ar putea exista chiar milioane de astfel de virusuri. În prezent, doar 239 de virusuri ARN sunt cunoscute a infecta oamenii. Recent, echipa condusă de Woolhouse a dat publicității un catalog menit să faciliteze recunoașterea celor mai periculoase virusuri.
Transmiterea interumană este un factor crucial, deoarece capacitatea unui virus de a se răspândi depinde de mai mulți factori. O pandemie poate izbucni numai dacă virusul poate fi transmis de la persoană la persoană, fie prin contact fizic direct, fie prin înhalarea unor particule din aer, fie prin expunerea la fluide corporale, precum sângele sau materiile fecale, sau chiar prin mușcătura unor insecte, precum țânțarii sau căpușele.
Majoritatea covârșitoare a virusurilor de pe lista lui Woolhouse prezintă o caracteristică: doar o treime dintre ele au potențialul de a se transmite de la persoană la persoană. În schimb, două treimi sunt considerate virusuri zoonotice, ceea ce înseamnă că oamenii sunt, de obicei, infectați de la animale, și nu de la alți oameni. Un exemplu elocvent în acest sens este Rabia.
Virusurile se adaptează cu rapiditate, alimentând temerea legitimă că un agent patogen transmisibil de la animale la oameni ar putea dobândi capacitatea de a se propaga eficient în rândul populației umane. Această perspectivă îngrijorătoare este motivul pentru care cercetătorii acordă o atenție deosebită gripei aviare. Însă, nu a existat încă niciun caz documentat al unui virus ARN care să fi realizat această tranziție. Spre exemplu, rabia, care înregistrează zeci de mii de cazuri umane anual, nu a demonstrat această capacitate.
O preocupare și mai accentuată o reprezintă virusurile care posedă deja capacitatea de transmisie interpersonală. Acestea ar putea suferi modificări care să le facă și mai ușor de transmis, așa cum s-a observat în cazul variantelor Sars-CoV-2. În prezent, ele au deja capacitatea de a trece de la animale la oameni și de a se răspândi între aceștia. În trecut, un fenomen similar a avut loc probabil în cazul rujeolei, oreionului și rubeolei, precum și a numeroaselor virusuri asociate cu infecții respiratorii comune și infecții gastrointestinale.
Virusurile cu potențial de răspândire umană care au provocat până în prezent doar episoade locale reprezintă o altă categorie. Acestea au un număr R relativ scăzut, ceea ce înseamnă că o persoană infectată contaminează în medie un număr limitat de persoane, iar lanțurile de infecție se esting în timp. Însă, factorii care influențează acest număr pot duce la schimbări; de pildă, atunci când un virus care anterior se limita la zone rurale izolate ajunge într-un centru urban. Un exemplu în acest sens este virusul Ebola care a izbucnit în Zair, în Africa de Vest, în 2014.
Virusul Ebola din Zair a înregistrat un număr mic de reprezentanți pe lista epidemiilor, însă constituie un indicator semnificativ al crizelor sanitare publice. Printre primele care au apărut și au generat epidemii ample se numără virusurile Chikungunya, Zika și Oropouche, care se transmit prin intermediul insectelor, precum și mpox, un virus ADN.
Urmărirea unor virusuri mai puțin obișnuite a devenit o prioritate, după ce unele au câștigat notorietate recent. Hantavirusul Andes a fost identificat ca fiind cauza unui recent focar la bordul unei nave de croazieră. În paralel, virusul Ebola Bundibugyo continuă să se răspândească în prezent în regiunea Africii Centrale.
O viitoare pandemie virală se va datora probabil unuia dintre agenții patogeni deja cunoscuți, avertizează experții. Lista celor mai îngrijorătoare virusuri a fost făcută publică recent și include posibili candidați la titlul de următoarea „boală X”.
Nu putem prezice cu exactitate care va fi următoarea pandemie, dar putem lua măsuri pentru a fi pregătiți
, afirmă cercetătorii.
Viitorul virus pandemic, denumit uneori boala X, poate fi prezis cu ajutorul acestor informații. Este deja cunoscut un exemplu în acest sens, și anume COVID, care servește drept ilustrare pertinentă.
Studiile recente efectuate de echipa condusă de Woolhouse în 2019 au arătat că virusurile cu o capacitate extrem de mare de transmisie prezintă de obicei o înrudire strânsă cu alte virusuri care sunt deja adaptate la populația umană, însă își au originea într-o sursă animală distinctă. Această caracteristică se potrivește în mod surprinzător de bine cu profilul Sars-CoV-2, care prezintă o mare asemănare cu coronavirusul inițial Sars, însă a fost dobândit în mod independent, posibil prin intermediul unui lanț alimentar care implică lilieci.
În urmă cu un an, un coronavirus cu caracteristici asemănătoare SARS a fost indicat de Organizația Mondială a Sănătății drept un posibil candidat pentru așa-numita boală X. Prin urmare, apariția COVID a ridicat imediat semne de alarmă în rândul cercetătorilor științifici, fiind considerat un scenariu exact pe care îl anticipau.
În scenariul unei posibile pandemii globale, doi agenți patogeni, virusul Andes și virusul Bundibugyo, nu posedă caracteristicile necesare pentru a declanșa o criză la nivel mondial. Însă, dacă un nou virus, având o legătură cu rujeola, ar apărea, situația s-ar schimba radical. În acest caz, s-ar înregistra o posibilitate reală de urgență globală cu consecințe mult mai severe decât cele provocate de COVID.
COVID și virusurile Andes și Bundibugyo au oferit o învățăminte esențială: ele se propagaseră timp de săptămâni întregi înainte de a fi identificate. O descoperire și o înțelegere mai promptă a noilor agenți patogeni ar putea diminua avantajul unei viitoare pandemii și ar putea avea un impact semnificativ asupra numărului de vieți pierdute și a mijloacelor de trai afectate.
COMENTARII / 0