Un studiu recent al materialului genetic străvechi recuperat de la rămășițele unor grupuri de vânători-culegători, care au fost înmormântați pe teritoriul Siberiei, a scos la iveală un precedent istoric referitor la cel mai vechi caz documentat de focar de ciumă. Cercetătorii consideră că această maladie a curățat comunități umane în urmă cu 5.500 de ani, la o perioadă mult anterioară celor mai cunoscute epidemii care au lăsat amprente asupra istoriei continentelor europene și asiatice.
5.500 de ani de istorie au fost rescrieți odată cu descoperirea celor mai vechi dovezi ale unui focar de ciumă, într-un cimitir din epoca târzie a pietrei, situat în sud-estul Siberiei. Acolo, zeci de vânători-culegători și copiii lor au fost îngropați. Analiza ADN-ului antic din rămășițele umane a arătat că boala a devastat comunitățile izolate și rare în valuri care au început cu aproximativ două secole după emergența bacteriei Yersinia pestis, potrivit The Guardian.
Probabil că infecția a survenit în urma consumului sau sacrificării de marmote crude, practică care încă astăzi conduce la decese prin ciumă. Infecția a fost transmisă inițial de la rozătoare, care reprezintă principala sursă a bolii în acea regiune, după care s-a propagat de la persoană la persoană, afectând grav atât familii întregi, cât și persoanele aflate în contact strâns.
Citește șiAmprenta ascunsă a FIV în ADN: descoperiri la copiii prin fertilizare in vitro
O enigmă de lungă durată legată de numărul ridicat de copii înmormântați într-un anumit cimitir a fost elucidată grație acestei descoperiri.
Ust-Ida, un cimitir aflat pe malul râului Angara, la nord-vest de Lacul Baikal – cel mai vechi și mai adânc lac de pe Pământ – era locul de veci unde se înregistra un număr neobișnuit de mare de copii îngropați.
Vulnerabilitatea copiilor mici era accentuată în cazul infecțiilor, deoarece adulții mai în vârstă ar fi putut dezvolta o anumită imunitate în urma unor infecții anterioare.
În două dintre cimitire, proporția persoanelor decedate cu vârsta sub 15 ani era de cel puțin două treimi.
Se observă că multe dintre victimele decedate erau înmormântate alături de
frați, surori sau alți membri ai familiei
.
Descoperirile arheologice au suscitat interesul cercetătorilor pentru a investiga legătura dintre analiza ADN-ului antic și cauzele deceselor.
Potrivit lui Ruairidh Macleod, cercetător la Universitatea Oxford, rezultatele au arătat că toţi oamenii respectivi au fost victime ale ciumei.
Rezultatul, care arată că toți acești oameni au murit de ciumă, a fost extraordinar și extrem de captivant. Chiar nu ne așteptam să găsim așa ceva la vânători-culegători preistorici.
Aceste cuvinte subliniază surpriza cercetătorului, care nu se aștepta la un asemenea rezultat în cazul unor vânători-culegători preistorici.
O echipă de cercetători din diverse colțuri ale lumii, alcătuită din experți din Copenhaga, Alberta, Cambridge și Londra, a efectuat o analiză detaliată a pulpei dentare extrase din dinții unor schelete exhumate din cimitire. Dispunerea mormintelor urmează, în general, cursul râului, iar trupurile decedților erau poziționate în așa fel încât capul să fie îndreptat în aval.
Rezultatele analizelor efectuate pe rămășițele a 42 de vânători-culegători îngropați în patru cimitire situate de-a lungul râului Angara au scos la iveală prezența ADN-ului Yersinia pestis la 18 dintre aceștia, ceea ce reprezintă o proporție de 39%. Această cifră depășește proporția observată în anumite gropi comune medievale unde au fost înhumate victime ale ciumei. Luând în considerare posibilitatea unor rezultate fals negative datorate degradării ADN-ului, cercetătorii presupun că toți cei îngropați ar fi putut deceda din cauza ciumei.
5.500 de ani de istorie au fost rescrise odată cu descoperirea a două focare distincte ale unei boli în Siberia, potrivit unui studiu publicat în revista Nature.
Cercetătorii au identificat primul focar ca fiind cel mai vechi, datând din acea perioadă, în timp ce al doilea a avut loc la câteva secole distanță, între 400 și 600 de ani mai târziu.
Analizele suplimentare au relevat că bacteria Yersinia pestis a evoluat acum 5.700 de ani, după ce s-a separat de Yersinia pseudotuberculosis, un microorganism care provoacă simptome precum dureri abdominale, febră, diaree și vărsături.
Descoperirile recente au scos la iveală faptul că cele mai vechi urme ale ciumei în Marea Britanie datează de acum aproximativ 4.000 de ani. Acestea au fost găsite în dinții unor indivizi, atât bărbați cât și femei, care au fost înmormântați în epoca bronzului în diferite locații funerare din regiunile Cumbria și Somerset.
Probabilitatea ca vânătorii-culegători să fi contractat o formă de ciumă care atacă plămânii este foarte mare.
Această bacterie este, de asemenea, cauza unei infecții sangvine deosebit de periculoase și a unei boli care implică inflamarea anumitor ganglioni limfatici localizați în regiunile subrațului, gâtului și a zonei inghinale.
Un flagel cunoscut sub numele de ciuma bubonică, a cărui transmitere se realizează, în general, prin intermediul puricilor infectați, a lăsat în urmă un drum al distrugerii, manifestându-se prin pandemii nimicitoare, precum „Moartea Neagră”, care a curmat viețile a aproape jumătate din populația Europei, într-un secol marcat de sec. al XIV-lea.
Descoperirile recente au dus la reconsiderarea ciumei și a impactului său inițial asupra populației.
Mult timp s-a crezut că primele forme ale bolii nu erau extrem de virulente, lipsindu-le anumite gene care au favorizat ulterior extinderea ciumei bubonice prin intermediul puricilor și rozătoarelor.
Însă, cercetătorii au identificat o tulpină lângă Lacul Baikal, care posedă un superantigen, o proteină nocivă capabilă să provoace răspunsuri imunitare puternice.
Acest aspect sporește probabilitatea de mortalitate ridicată a bolii, în special în rândul copiilor.
Samuel Cohn, un eminent istoric medieval de la Universitatea Glasgow, subliniază că cercetarea a ajuns la niște rezultate cu adevărat „revoluționare”, demonstrând că focare de boli au existat încă de acum 5.500 de ani în rândul unor grupuri de vânători-culegători, mult înainte de apariția societăților agricole.
Contrar percepției comune, epidemiile de ciumă nu erau limitate doar la orașele medievale dens populate și infestate de rozătoare, ci au afectat și mici grupuri de vânători-culegători, potrivit noilor descoperiri.
COMENTARII / 0