La vârsta de 27 de ani, Anton Lisov a reușit să evadeze din armata rusă după ce fusese capturat anterior ca prizonier politic în Belarus. Experiența sa, dezvăluită de către publicația Novaia Gazeta și citată ulterior de Onet, expune practicile șocante de abuz din interiorul armatei ruse, după ce a fost constrâns să ia parte la conflictul din Ucraina.
Trebuie să fim atenți, deoarece următoarele informații pot avea un impact emoțional puternic asupra cititorilor.
Un termen de 4 ani de închisoare a fost considerat de un individ suficient de lung pentru a fi considerat o perioadă echivalentă cu libertatea, însă numai după ce a suportat trei comoții cerebrale.
Citește șiAleksandar Vucic demisionează: Serbia pregătește alegeri anticipate
Un fost deținut politic din Belarus, Anton Łisov, a abandonat armata rusă după ce a trăit o experiență traumatizantă care i-a lăsat o amprentă de durată.
În documentele oficiale, se menționează că acesta este considerat „dispărut”. Anton Sergheevici Lisov, un soldat din cadrul unității militare 52033, a fost declarat dispărut fără urmă în timp ce participa la o misiune militară într-o locație specifică, și anume în Volciansk, care este situat în districtul Ciugiski din regiunea Harkov.
Din Erevan, Armenia, vorbește Anton, un individ care a abandonat rândurile armatei, cuvintele lui fiind încărcate de dificultate, ca urmare a celor trei traumatisme craniene suferite.
Soarta lui pentru ziua următoare rămâne incertă, dar un sentiment de bucurie îl străbate pentru că a reușit să scape. Călătoria lui spre eliberare a fost de fapt mult mai lungă decât perioada petrecută în război, începând din septembrie 2021.
Pentru 2.000 de dolari, un act de sabotaj a fost comis pe Darknet împotriva vehiculului unui oficial de rang înalt, după cum relatează Anton Łisov.
În cursul anului 2021, individul Anton a fost supus unei proceduri de arestare pe teritoriul statului Belarus ca urmare a actului de distrugere prin incendiere a vehiculului unui înalt funcționar, și anume președintele organului de expertiză criminalistică din aceeași țară, generalul Alexei Volkov.
La data de 1 octombrie 2021, Anton a fost capturat și inculpat pentru terorism. În același dosar, un conațional belarus, Zahar Tarasevici, a fost de asemenea arestat.
Se crede că actul de distrugere prin incendiere a vehiculului a avut drept țintă Volkov, ca o formă de revanșă pentru rolul său în suprimarea protestelor din 2020.
Motivația sa, 2.000 de dolari, nu avea legătură cu convingerile politice, ci era pur financiară. Decizia lui fusese luată în urma unei oferte financiare. El a fost remunerat cu această sumă pentru a comite actul.
Anton relatează că 22 de ani îi avea la momentul respectiv și era destul de neexperimentat. El menționează că își căuta un serviciu cu timp parțial și descrie modul în care a primit o propunere pe darknet de a incendia un vehicul, drept recompensă fiindu-i oferită suma de 2.000 de dolari.
„Căutam un loc de muncă cu jumătate de normă. Pe darknet, am primit o ofertă de a da foc unei mașini și mi-au oferit 2.000 de dolari”
, explică el.
În doar 11 ore, a fost capturat și destinat unei pedepse severe de 10 ani
La Minsk, Anton s-a mutat din Ceboksari, Rusia, unde avea reședința. El a luat în chirie un spațiu de locuit și a dedicat câteva zile studierii comunei Zațen, situată în apropiere de Minsk, fiind locul de domiciliu al numeroși oficiali din Belarus.
De la același utilizator necunoscut de pe Darknet care îi încredințase misiunea, a obținut locația precisă a automobilului belarusului pe care trebuia să-l incendieze. O încercare anterioară de a-i da foc automobilului eșuase: însărcinarea fusese zădărnicită de o perioadă de ploaie care durase întreaga săptămână, drept urmare mașina nu mai funcționa.
Dimineața următoare, proprietarul a remarcat o urmă de combustibil pe drum și, ca urmare, securitatea a fost consolidată în fața locuinței sale. Ulterior acestei tentative nereușite, Volkov a decis să-și staționeze vehiculul în interiorul curții.
Într-o noapte, Anton a reușit să ocolească sistemul de securitate, să traverseze un gard și să pătrundă pe proprietatea aparținând lui Volkov. Acolo, a turnat benzină pe mașină și a incendiat-o, după care a fugit rapid de la fața locului, deplasându-se cu bicicleta. Întreaga operațiune a fost efectuată fără să fie observat de vreun martor, după cum relatează Anton.
La un interval de 11 ore de la producerea incendiului, individul a fost capturat. Făptașul, pe nume Anton, a considerat că lipsa oricărei atenții la locul faptei îi confirma inexistența oricărei probe și, implicit, îi elimina orice motiv de urgență. În acest răstimp de 11 ore, el ar fi putut nu numai să ajungă pe teritoriul Rusiei, ci chiar să călătorească până în Georgia, conform planurilor sale inițiale.
În urma unei trădări din partea celui de-al doilea suspect, Zahar Tarasewici, în vârstă de 19 ani, care fusese însărcinat cu fotografierea vehiculului care a fost supus incendiului, autoritățile l-au capturat și au descoperit pe telefonul său mobil un schimb de mesaje cu Anton.
La o dată ulterioară, după ce a fost incarcerat în penitenciarele din Belarus și a intrat în contact cu alți indivizi care au fost încarcerați pentru motive politice, anumite perspective politice au început să prindă contur în mintea sa. În acel moment, însă, gândurile sale erau dominate de o nevoie stringentă de natură financiară, care a devenit mai presantă decât orice altceva. Abia după trecerea acestui timp și interacțiunea cu alți deținuți politici a ajuns să aibă opinii mai clare și să dezvolte o înțelegere mai profundă a situației.
În timp ce se gândea la opțiunile sale, un dezertor rus a considerat că moartea pe loc ar fi o soartă mai bună decât să ispășească o pedeapsă de 10 ani în închisoare.
Condamnarea lui Anton Lisov la o pedeapsă de 10 ani a intervenit după ce acesta și-a recunoscut vina, într-un proces în care acuzația inițială de „terorism” a fost înlocuită cu cea de „distrugere și deteriorare intenționată a bunurilor aparținând altcuiva, săvârșite în modul care prezintă o amenințare pentru comunitate, de către un grup organizat, cauzând pagube de mari dimensiuni”.
În urma reținerii, am fost transportat la sediul Direcției Principale pentru Combaterea Criminalității Organizate și Corupției. Acolo, Ivan Kubrakov, ministrul de Interne din Belarus, a sosit și, într-un acces de furie, m-a izbit cu capul de perete, afirmând că, în cazul în care refuz să vorbesc, voi fi încarcerat. Ulterior, am redactat o declarație prin care îmi asum vina, fără a nega nimic din cele prezentate.
În anul 2023, individul cu tendințe extremiste a fost repatriat în Rusia, după ce inițial fusese condamnat la 10 ani de închisoare, perioadă care i-a fost ulterior redusă la 7 ani și jumătate. Se preconiza că își va executa sentința la Ceboksari.
În perioada în care se afla în Belarus, individul a început să contemple ideea de a evada. 10 ani de închisoare i-au părut o soartă mai rea decât moartea, declarând că „ar fi preferat să fie împușcat”. Pentru a-și pune planul în mișcare, a schițat o hartă amănunțită a coloniei pe două foi de hârtie de caiet. Însă,
planul său a fost descoperit în timpul ultimei percheziții
și totul a fost curmat.
Spunând că iubita sa se căsătorise , el a explicat că tocmai din acest motiv a luat decizia de a-și înscrie numele pe un contract militar, după cum a relatat.
În orașul Novgorod, un vehicul aparținând unui alt funcționar public a fost, de asemenea, supus unei acțiuni de incendiere.
Ancheta locală a încercat să-l determine pe acesta să admită implicarea într-un incident pe care el susține că nu l-a comis.
Cam pe vremea aceea, am aflat că prietena mea se căsătorise. Totul m-a zdrobit moral. Am cedat.
Nu am mai putut continua așa. → reformulat corect mai jos
În acea perioadă, mi s-a părut că totul se prăbușește în jurul meu, după ce am aflat despre căsătoria iminentă a partenerei mele. Atunci a survenit momentul de criză. Prietena mea se căsătorise și această veste m-a afectat profund. Am ajuns într-un punct în care nu mai puteam face față. Nu am mai putut continua așa.
Totul m-a zdrobit moral .
La o distanță de 1.500 de kilometri de locul faptei, Anton afirmă că și-a recunoscut vina în legătură cu incendiul și a redactat o cerere expresă prin care solicita participarea la o „operațiune militară specială”. Ulterior, a fost contactat și a semnat documentul, după care a fost preluat direct din centrul de detenție situat în Novgorod la câteva zile după data de 6 mai 2025.
În urma unei perioade de pregătire, Anton a fost transportat la Voronej. Acolo, ofițerii au emis o avertizare imediată: orice încercare de evadare va fi sancționată cu focuri de armă, fără vreun avertisment prealabil. Timp de o lună, noii recruți au stat în Voronej, supuși la așa-numitul „antrenament de luptă”. În realitate, au fost abandonați pe un poligon de antrenament, pentru ca ulterior să fie trimiși înapoi. O lună mai târziu, au fost relocate în Republica Populară Luhansk și, ulterior, în Sebekin, în regiunea Belgorod.
„Acolo, oamenii primesc arme și grenade, însă, în realitate, nimeni nu are ocazia să le utilizeze. Sunt fie victime ale dronelor sau mortierelor, fie sunt pur și simplu împușcați de către superiorii lor”
, relatează Anton.
Într-o declarație, Volat a relatat că i s-a spus:
„Mâine, tu, Volat, vei merge singur acolo“
Într-o relatare cutremurătoare, un soldat descrie o experiență traumatizantă la Volciansk: confruntarea cu un scenariu de coșmar. Volat menționează că „Au deschis focul asupra noastră din toate direcțiile”. Orașul a fost complet distrus de forțele rusești. Poziția soldaților era într-o clădire devastată care odinioară era o casă de vară. Fără uși, soldații se adăposteau în subsol, închizând o trapă artizanală pentru protecție împotriva dronelor. În haosul momentului, un camarad al său a suferit amputații la picioare, un locotenent a cazut, iar el însuși a fost rănit de șrapnel în picior și în piept. După ce și-a aplicat bandaje compresive, schiopăta. Cu toate acestea, superiorii săi i-au ordonat: «
Mâine, tu, Volat, vei merge singur acolo
».
Dimineața următoare, totul a început din nou. O dronă ucraineană a lansat o grenadă care l-a rănit**, sângele lui curgând în toate direcțiile. Cantitatea de sânge era atât de mare încât Anton nu a putut stabili imediat care parte a corpului său fusese atinsă.
Un alt aparat fără pilot a plutit până la adăpostul său subteran. 10 secunde au trecut într-o clipă, în timp ce el își proteja auzul și deschidea gura, pregătit pentru deflagrație.
În orașul Volciansk, care se află sub controlul forțelor rusești, un individ a exprimat sentimente de deznădejde. Într-o perioadă de mare incertitudine, el a declarat:
„M-am gândit: și dacă nu pot ieși, mai bine îmi tai gâtul, ca să nu mor în agonie. Dar nu aveam cuțit”
Foto: Profimedia.
Într-o stare de confuzie totală, nu mai eram în măsură să percep realitatea în jurul meu. Ulterior, o senzație de groază m-a cuprins atunci când mi-am revenit. Am început să aud un sunet înfiorător, similar cu cel produs de o persoană care este strangulată, și mi-am dat seama că eram eu cel care emiteam acel zgomot, ca și cum respirația mea ar fi fost întreruptă.
În perioada de inconștiență, timpul a părut să se scurgă anevoios, mai multe zile trecând, probabil, până când și-a revenit. Faptul că se afla într-un subsol avariat, fiind acoperit de resturi de cărămizi, a devenit clar odată cu recâștigarea cunoștinței. Ulterior, a reușit să-și miște atât membrele superioare, cât și cele inferioare. Atmosfera s-a schimbat, dronele nu mai erau active în acel moment. Se poate ca cei din jur să fi presupus că a decedat. În acea situație, individul a reflectat că, în cazul în care nu ar fi reușit să evadeze din acel spațiu închis, ar fi preferat să-și curme viața rapid, pentru a evita o moarte înalungată și chinuitoare. Însă, nu avea la dispoziție nici măcar un cuțit.
În condiții deplorabile, fără hrană, apă ori emițător, un individ a fost nevoit să-și procure apă murdară printr-un efort fizic considerabil. Supraviețuirea i-a fost asigurată după ce a
săpat o groapă în pământ cu propriile mâini
și a așteptat ca apa murdară să se adune acolo.
Un fenomen de înfometare extremă îi determină pe unii să experimenteze halucinații datorate lipsei hranei.
În timp ce se îndepărta de cărămizi, treptat, individul era conștient doar la anumite intervale. Din cauza foamei care îl chinuia, a început să aibă halucinații: îi închipuia pe oameni coborând în subsol pentru a-i aduce lapte condensat. Atunci când își apropia conserva de buze, aceasta se evapor în mod inexplicabil, iar oamenii, în halucinațiile sale, îi oferau apă care, la fel, dispărea în neant.
La trei săptămâni de chin, Anton relatează o experiență deosebit de tulburătoare: a fost vizitat în subteran de doi indivizi care i-au propus o ofertă încât să-l facă să creadă că are o șansă de scăpare. I-au spus:
„Pentru 2 milioane de ruble vă vom evacua”
. Această promisiune i-a apărut ca o halucinație intensă.
Într-o zi, un aparat de emisie radio a fost descoperit și scos la suprafață, însă nimeni nu putea recepționa semnalele acestuia, deoarece forțele armate modifică frecvent frecvențele de transmisie pentru a preveni interceptarea mesajelor.
Într-un moment de deznădejde, am crezut că sfârșitul este inevitabil. Epuizarea îmi limita capacitatea de acțiune. Evadarea părea o misiune imposibilă, având în vedere canalul de foc care mă înconjura. Atunci, am hotărât să încerc o ultimă comunicare. Tocmai atunci, am interceptat un mesaj:
«Trimitem o dronă. Urmăriți-o, vă va scoate de aici»
.
În urma unei peripeții epuizante, un individ a parcurs șapte kilometri în căutarea de ajutor, fiind nevoit să își continue drumul în ciuda unor leziuni care îi afectau grav mobilitatea. La un moment dat, starea sa fizică a devenit atât de gravă încât a pierdut cunoștința și a fost nevoit să se târă pentru a continua să înainteze. Ulterior, a ajuns la spitalul din Belgorod, unde a primit îngrijiri medicale. După ce a fost externat, militarii au sosit să îl escorteze și, în ciuda cârjelor care îi asigurau o oarecare mobilitate, l-au adus înapoi la unitatea militară din care făcea parte.
Au fost găsite 7 trupuri neînsuflețite în interiorul unității respective.
În perioada în care a fost sub arme, dezertorul rus a devenit martor ocular al unor exceselor îngrozitoare: militari care au primit sentința de moarte pentru nesupunere, rămășițe îngropate pe ascuns și ofițeri care au recurs la sinucidere.
În urma unei investigații detaliate, au fost descoperite 7 trupuri neînsuflețite, care au fost ulterior îngropate în interiorul unei baze militare, confirmând astfel existența unor acte de brutalitate.
Deținutul Lisov relatează că, într-o perioadă de aproximativ patru săptămâni, a fost însărcinat cu protecția unității, îndeplinind totodată și sarcini menajere. În acest interval, șocul produs de o explozie a curmat viața comandantului adjunct al unității, gradul său fiind de locotenent-colonel. Ulterior, pe teritoriul unității militare au fost găsite 7 trupuri neînsuflețite, rămășițele unor militari care, după ce refuzaseră să execute un ordin, fuseseră executați. Abia după câteva luni de la producerea evenimentului, autoritățile i-au declarat dispăruți, iar anterior, li se întrerupseseră în liniște alocațiile lunare și li se confiscaseră cartelele de rație.
„Întregul personal de comandă a fost închis, riscând închisoarea pe viață”
, explică Lisov.
De doar șapte zile, Anton reușise să meargă fără ajutorul cârjelor. În acel moment crucial, superiorii săi i-au comunicat că urmează să fie redistribuit pe linia frontului, într-o zonă extrem de periculoasă, descriind-o drept „inima iadului”. Această veste l-a determinat pe Anton să considere că evadarea era acum sau niciodată.
În Rusia, soldații răniți sunt externați și trimiși pe linia frontului chiar și în scaune cu rotile, afirmând că situația lor este una fără speranță. „La ce folosesc armele dacă suntem incapabili să mergem?”, se întreabă unul dintre ei. „Practică, ne condamnăm în mod cert la moarte atunci când ne trimit în acestă situație”, adaugă el.
În urma dezertării, un militar s-a deplasat în direcția Rusiei, însă a fost interceptat de către forțele de poliție militară. Ulterior, a fost escortat de către ofițeri la un birou al jandarmilor, unde a fost încarcerat într-o încăpere de detenție.
La trei zile după aceea, ordinul de a-l retrimite pe front a fost emis: unul dintre comandanții săi i-a declarat că refuzul de a merge pe front l-ar duce direct în închisoare, înapoi pe front fiind singura alternativă. În acel moment, i s-a spus clar că are de ales între două opțiuni nedorite.
Într-o zonă împădurită, un dezertor rus relatează că a fost supus unor condiții extrem de dure înainte de a decide să ia măsuri drastice împotriva unui general.
„Te legăm de un camion și, când va lovi drona, vei muri”
sunt cuvintele care i-au fost adresate. Acest individ a recurs la incendierea mașinii generalului pentru o sumă de 2.000 de dolari. El descrie experiența sa ca fiind și mai dificilă decât viața într-o închisoare, spunând că armata este mai grea decât închisoarea.
Un dezertor rus a descris experiența sa într-un mod șocant, afirmând că armata reprezintă o soartă și mai grea decât închisoarea. El a menționat că, odată capturați, oamenii sunt forțați să se deplaseze către front, fiind legați de un vehicul, astfel încât, atunci când drona ajunge, toată lumea se dispersează, lăsându-i pe cei legați să piară.
El a fost ulterior abandonat într-o groapă, posibil cu intenția de a fi eliminat, după care a fost imobilizat de un trunchi de copac într-o zonă împădurită. Acolo, a rămas de dimineața până seara, supus probabil unei soarte crude, după cum reiese din spusele sale:
„Te legăm de un camion și, când va lovi drona, vei muri”
.
Semnificația expresiei „reducerea la zero” în cadrul armatei rusești este elucidată prin mărturiile unui individ care a dezertat, dezvăluind practici precum extragerea codurilor PIN de pe cardurile de identitate ale soldaților decedați, care erau ulterior comunicate superiorilor.
La ordin, Anton împreună cu încă doi militari au fost trimiși să traverseze râul Severski Doneț cu scopul de a instala o frânghie care să permită trupelor de asalt să transporte provizii peste acesta.
La acești tineri de 19 ani, le-am atras atenția asupra pericolului reprezentat de dronele care pot ucide pe loc. Era imposibil să traverseze un anumit râu. Răspunsul lor a fost unul de resemnare: «Ce soluție există? Suntem într-o situație fără ieșire»,
«Ce ar trebui să facem? Nu avem de ales»
, relatează.
La acel moment, tovarășii săi au hotărât să fugă. 3 septembrie 2025 era data: în grabă, au procedat astfel. Pe parcurs, un vehicul cu militari din cadrul batalionului Ahmat i-a interceptat. În urma discuției, li s-a spus că sunt operatori de drone care se reîntorc la pozițiile lor. Ca urmare, au fost escortați până la frontieră, după care au apelat la taxiuri pentru a ajunge la Belgorod. Ulterior, pentru a evita orice risc, au decis să se despartă.
De îndată ce a reușit să-și procure o ținută civilă, a distrus uniforma militară și și-a făcut vânt actului de identitate, după care a pornit în direcția Ceboksari. Prin intermediul prietenilor care l-au adăpostit, a intrat în legătură cu sora și bunica lui. Deși a încercat să-și șteargă urmele, în cele din urmă a aflat că nu era căutat de nimeni.
La o dată ulterioară, sora lui Anton a fost informată de către biroul de înrolare militară că fratele ei a dispărut în mod inexplicabil pe 3 septembrie. În acel moment, el se afla deja în Ceboksari.
Un dezertor rus a declarat că experiența sa în armată a fost mult mai dificilă decât i s-ar fi părut o pedeapsă în închisoare, afirmând:
„Dacă aș fi știut dinainte ce mă aștepta acolo, aș fi preferat să-mi ispășesc pedeapsa”
În urma unui demers liniștit la oficiul de imigrări, Lisov a obținut un nou pașaport, după ce a semnalat pierderea celui anterior, și a călătorit în aceeași zi la Erevan. Un funcționar l-a atenționat că Comisariatul Militar va fi informat despre acțiunea sa, alertându-l că nu are timp de pierdut. Traversarea graniței s-a desfășurat fără nici un incident.
Informația privind o persoană declarată dispărută în timpul operațiunilor militare rămâne în circuit intern pentru o perioadă de 6 luni de la momentul raportării inițiale, fără a fi divulgată către entitățile civile din cadrul comisariatului militar. Ulterior acestei perioade, la solicitarea expresă a familiei, o decizie judecătorească declară persoana respectivă ca fiind dispărută, moment în care aceste date sunt remise biroului de migrație și altor instituții guvernamentale.
În urma procesului de înrolare în cadrul forțelor armate, viața lui Anton Lisov a luat o turnură neașteptată, el fiind considerat, cel puțin teoretic, o persoană liberă, fără nicio restricție privind deplasările.
La momentul semnării contractului cu armata, eram convins că posed o capacitate superioară de a înșela pe toată lumea și de a evada fără consecințe. Ulterior, deși am reușit să fac acest lucru, am realizat că prețul plătit a fost mult prea mare. Reflectând asupra experienței sale, individul afirmă că, dacă ar fi avut cunoștință în avans despre ceea ce urma să întâmpine, ar fi optat pentru ispășirea unei pedepse, considerând această variantă mai puțin traumatizantă.
Într-un context similar, un dezertor rus a descris experiența sa în armată ca fiind mult mai dificilă decât viața într-o închisoare. El a explicat că condițiile din armată sunt extrem de dure. Pentru a ilustra acest lucru, a menționat că
„Te legăm de un camion și, când va lovi drona, vei muri”
. Dezertorul a luat această decizie după ce a aflat că va primi 2.000 de dolari pentru a comite un act de sabotaj, și anume să dea foc mașinii unui general.
Un militar, imobilizat cu un guler de protecție cervicală și sprijinindu-se în cârje, a fost repartizat de către forțele ruse într-o unitate de asalt ruși. El se întreabă ironic: Ce obiectiv strategic pot să atingă trimițând în luptă persoane cu astfel de dizabilități? De asemenea, un alt caz a ridicat îngrijorări: un soldat echipat cu un stimulator cardiac a fost trimis pe front. O persoană a exprimat nedumerirea: În ce condiții a fost considerat apt pentru luptă acest om, având în vedere că este dotat cu un stent? Toată lumea a rămas șocată și a cerut ca soldatul să fie retras din zona de conflict.
COMENTARII / 0