Secretarul de stat american, Marco Rubio a an
„Am abordat pe scurt posibilitatea ca liderii noştri să aibă un schimb de opinii în timpul summitului APEC de luna viitoare”, a spus el în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în marja unei reuniuni G20 la Atlanta, informează AFP, potrivit Agerpres.
Summitul APEC (Cooperarea Economică Asia-Pacific) este programat să aibă loc în Shenzhen pe 18 și 19 noiembrie.
Citește șiCu cât vor crește facturile la curent și gaze. Ministrul Energiei: „Este vizibil pe site-ul ANRE”
Secretarul de stat al SUA a precizat că nu a avut o „întâlnire formală” cu omologul său rus, ci mai degrabă un „scurt schimb de cuvinte”.
La rândul său, Lavrov a declarat, în cadrul propriei conferinţe de presă de vineri, că a purtat „o conversaţie destul de plăcută cu domnul Rubio, din motive evidente scurtă (…). Am discutat despre unele aspecte ale relaţiilor noastre bilaterale, precum şi despre cooperarea noastră în cadrul organizaţiilor multilaterale”.
ministrul rus a participat la reuniunea G20, un grup în care Rusia este membră, provocând agitație printre delegați; fotografia de grup obișnuită a fost anulată vineri, deoarece delegații europeni au refuzat să apară alături de el.
COMENTARII / 0