Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală pentru următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal, potrivit prognozei publicate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).
În octombrie 2026, debitul râurilor interioare se estimează între 30% și 50% din mediile multianuale, cu excepția bazinelor Vișeu, Someșul Mare, Prahova, Oltului superior și Bistriței, unde se preconizează valori între 50% și 80%. În contrast, în bazinul Râmnicu Sărat, Bârlad și pe râurile din Dobrogea, debitul va fi sub 30% din mediile lunare, potrivit datelor INHGA.
Situația este similară și în luna noiembrie 2026, când debitele vor rămâne între 30% și 50% din mediile multianuale lunare, cu creșteri până la 80% pe râurile din bazinele Vișeu, Someșul Mare, Bega, Timiș, Bârzava, Caraș, Nera, Cerna, Jiu, Prahova, precum și în bazinele superioare ale Mureșului, Oltului și Bistriței. Totuși, râurile din Râmnicu Sărat, Bârlad și Dobrogea vor continua să înregistreze debite sub 30%.
Citește și„În 50 de ani n-am văzut așa ceva”: mecanicii din Italia, tot mai multe mașini stricate de carburant cu apă
Decembrie 2026 se prevede ca debitul majorității râurilor să se situeze între 50% și 80% din media multianuală. În anumite zone, scăderile vor fi mai marcante, variind de la 30% la 50%, și se așteaptă pentru Crasna, Barcău, Crișuri, Vedea, Argeș, Râmnicu Sărat, Putna, Prut, precum și pentru bazinele mijlocii și inferioare ale Buzăului, Trotușului, Moldovei și Sucevei. De asemenea, se prevăd scăderi în bazinul inferior al Oltului (mai puțin Oltețul) și în râurile din Dobrogea. În zona Bârladului, debitul
Experții hidrologici semnalează apariția primelor acumulări de gheață, inclusiv gheață la margini și în flux, în bazinurile superioare ale râurilor Bistrița, Mureș, Olt și pe anumite aruri mici din centrul și nordul României, în luna decembrie.
Cât despre Dunăre, debitul maxim la intrarea în țară, la Baziaș, este estimat la 1.600 metri cubi pe secundă în luna octombrie, mult sub media multianuală de 3.900 mc/s. Debitul minim ar putea ajunge la 1.200 mc/s în aceeași perioadă. Pentru noiembrie, valorile estimate sunt între 1.400 și 2.000 mc/s, comparativ cu media lunară de 4.700 mc/s. În decembrie, debitul maxim ar putea ajunge la 3.500 mc/s, iar cel minim la 1.900 mc/s, față de media multianuală de 5.100 mc/s.
COMENTARII / 0