Eliza Ene Corbeanu acuză abuz de putere

În luna decembrie a anului 2025, Executivul a decis crearea unui comitet specializat în evaluarea și reexaminarea cadrului legal aferent justiției. Însă, justiția reprezintă o entitate distinctă, care nu poate fi restructurată arbitrar, fiind una dintre cele trei componente fundamentale care susțin un stat bazat pe lege.

Într-o abordare distinctă, s-a pus accentul pe necesitatea unei discuții deschise, generată de percepția că încrederea populației în sistemul judiciar este compromisă. La rândul său, primul-ministru a remarcat că senzația de nedreptate este una palpabilă, fenomen care a fost și evidențiat în cadrul discuțiilor.

În plus, întreaga situație a fost adusă în atenția publică în urma unor declarații remarcabile ale unor judecători care au participat la discuții la Cotroceni, Cotroceni, exprimându-se asupra deficiențelor sistemului, oferind astfel mărturii publice menite să condamne și să ofere Guvernului o scuză pentru a dezvolta propriul sistem de intervenție în justiție, atractiv și acompaniat de reprezentanți ai societății civile, ONG-uri și invitați de seamă.

Citește șiVIDEO Călin Georgescu, arestat preventiv. Răsturnare de situație în dosarul de înșelăciune de 1,1 milioane de euro / Așteptat de zeci de susținători la arest

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție de săptămâna trecută a avut ca efect suspendarea Hotărârii de înființare a Comitetului, ca urmare a suspiciunii de depășire a atribuțiilor în ceea ce privește crearea și operarea sa, ceea ce a dus la oprire activității acestui organism.

În esență, Înalta Curte urmează să evalueze dacă respectiva comisie a funcționat în afara legii, încălcând separația puterilor în stat și dacă Guvernul și-a depășit atribuțiile.

În prezent, puterea judecătorească este ținta unei presiuni intense, iar guvernanții se confruntă cu un moment crucial: acela de a se supune ei înșiși rigorii justiției.

În ciuda declarațiilor publice și a comitetelor formate în regim de urgență, Înalta Curte de Casație și Justiție a ajuns să solicite Guvernului să se conformeze legislației în vigoare.

În esență, cauza este una elementară: statul este reluctant să dea curs deciziilor judecătorești definitive care îi impun anumite responsabilități.

În mod concret, Executivul a fost 2026 nevoit să achite anumite restanțe privind drepturile salariale, dar la elaborarea bugetului pentru 2026, fondurile necesare nu au fost prevăzute în totalitate.

În terminologia juridică, fenomenul descris de Înalta Curte este catalogat drept „refuz nejustificat”, ceea ce, în limbaj comun, se traduce prin aceea că respectiva autoritate nu își îndeplinește atribuțiile, deși este obligată să o facă, fără a invoca un motiv legitim, iar legea consideră acest tip de comportament drept un exces de putere.

În situația dată, consecințele financiare fiind deja cuantificate, se conturează un precedent periculos, deoarece, atâta timp cât Executivul însuși evită să dea curs unor decizii judecătorești definitive, ce motivație ar mai avea un cetățean obișnuit să respecte legea dacă Guvernul nu o face?

Se pune întrebarea: oare de ce ar fi cazul ca un individ obișnuit să aibă respect pentru deciziile instanțelor judecătorești atunci când statul însuși nu se conformează?

În opinia Elizei Ene Corbeanu, există o problemă majoră legată de concentrarea excesivă a puterii.

Excesul de putere

este titlul unei opinii scrise de Eliza Ene Corbeanu.

În urma unei examinări mai detaliate, rezultă că atenuarea justiției nu constituie, în realitate, o deficiență a aparatului juridic propriu-zis, ci mai degrabă o disfuncționalitate structurală a statului, ce presupune interacțiunea armonioasă a diferitelor componente.

În cadrul unui sistem, puterea este limitată și poate fi contracarată de alte entități, însă instanța judecătorească are o importanță deosebită, deoarece constituie ultimul nivel de verificare și are rolul de a restabili ordinea juridică atunci când celelalte entități își depășesc atribuțiile.

Atunci când acest echilibru începe să se destrame, relația dintre normele juridice și forța coercitivă suferă o transformare, forța coercitivă începe să interacționeze cu normele juridice, să le amâne aplicarea, să le ajusteze și să le interpreteze în conformitate cu circumstanțele.

Încheierea definitivă a unui proces judiciar marchează, în esență, sfârșitul conflictului și începutul perioadei în care părțile sunt obligate să respecte decizia, însă dacă această încheiere devine flexibilă, întreaga structură juridică este afectată de incertitudine.

Funcționarea instituțiilor devine din ce în ce mai anevoioasă din cauză că normele nu mai sunt respectate în mod consecvent. Încrederea publică este afectată atunci când oamenii realizează că legea nu mai este aplicată uniform pentru toată lumea. Acest lucru duce la o administrație arbitrară, deoarece aceasta este conștientă de lipsa unor consecințe juridice imediate. În mod natural, puterea tinde să se extindă în asemenea circumstanțe.

În prezent, sistemul judiciar nu reprezintă punctul final al unui conflict, ci mai degrabă un cadru în care sunt formulate decizii ce pot fi nesocotite de către instituțiile statului și, în cele din urmă, de către individ.

În mod surprinzător, Înalta Curte a optat pentru o abordare fermă, declanșând o procedură judiciară suplimentară, asumându-și astfel o confruntare instituțională pe care, în circumstanțe obișnuite, nu ar trebui să o conducă. Acest demers reprezintă deja un prim pas semnificativ în această direcție.

În cele din urmă, rezultatul este, în mare parte, anticipat, și anume o nouă decizie irevocabilă care va impune statului o altă obligație, ce va trebui să fie respectată, inclusiv prin mijloace coercitive.