Într-un interviu acordat publicului HotNews, fostul șef al diplomației române, Emil Hurezeanu, afirmă că importanța țării noastre nu este întotdeauna pe deplin conștientizată de către noi înșine. România traversează acum o perioadă mai clară în ceea ce privește relațiile sale cu SUA, însă nu posedă încă un statut de actor strategic în cadrul alianțelor la care aderă. Potrivit lui Emil Hurezeanu, scena internațională se îndreaptă către o fază periculoasă, caracterizată prin slăbirea regulilor și o acțiune din ce în ce mai imprevizibilă din partea marilor puteri.
Regulile din perioada Războiului Rece nu mai sunt funcționale astăzi, fiind înlocuite de un voluntarism periculos din partea marilor puteri.
„În timpul Războiului Rece existau reguli. Astăzi, aceste reguli nu mai funcționează. Asistăm la un fel de voluntarism foarte periculos al marilor puteri”
Citește șiAvertisment din partea agenției de rating Moody’s: Căderea guvernului Mureșan ridică semne de întrebare privind bugetul pe 2027, iar dobânzile cresc rapid
„Ar fi bine ca preşedintele să fie mai conectat cu grijile și cu frustrările noastre, ale tuturor”
În plină perioadă de crize care se întind de la Orientul Mijlociu la Europa și în care marile puteri par a fi lipsite de constrângeri, Emil Hurezeanu discută, într-un interviu acordat publicului HotNews, despre încheierea unei ere caracterizate prin predictibilitate și debutul unei noi etape, marcată de incertitudine.
Războiul din Iran, tensiunile dintre marile puteri, poziția României în cadrul NATO și legăturile cu Statele Unite ale Americii sunt teme dezbătute de Hurezeanu, care prezintă o imagine a locului nostru în lume și a pericolelor care sunt adesea trecute cu vederea. Hurezeanu discută, de asemenea, despre limitele capacităților liderilor politici români, făcând referire la Nicușor Dan și Ilie Bolojan, precum și despre fenomenul de neîncredere care caracterizează societatea din România, potrivit spuselor sale.
Diplomat, jurnalist și scriitor de origine română, Emil Hurezeanu a ocupat funcția de ministru al Afacerilor Externe și a reprezentat România ca ambasador în Germania și Austria. În perioada anilor ’80 și ’90, a avut un rol semnificativ la Radio Europa Liberă, iar după 1990, a continuat să fie activ în sfera publică în calitate de analist specializat în politică externă. Printre activitățile sale se numără și redactarea de volume de eseuri și comentarii politice, fiind considerat una dintre personalitățile de seamă ale jurnalismului românesc postcomunist.
În prezent, ne aflăm într-o perioadă extrem de riscantă, caracterizată prin lipsa unor reguli clare. Emil Hurezeanu a declarat că
„Coşmarul e al tuturor”
, subliniind astfel gravitatea situaţiei. Această fază se dovedeşte a fi foarte periculoasă tocmai din cauza lipsei unor norme bine stabilite.
În prezent, traiul nostru se desfășoară într-o perioadă de schimbări geopolitice fără precedent, marcate de trei etape distincte: perioada Războiului Rece, entuziasmul post-revoluționar din anii ’90 și actuala dezordine mondială. Potrivit lui Emil Hurezeanu, ne aflăm într-un moment istoric caracterizat prin reformulări și încercări de a stabili o nouă configurație a relațiilor internaționale. În acest context, se confirmă că vechiul sistem multilateral nu mai este funcțional, iar ordinea bipolară instaurată în timpul Războiului Rece, bazată pe două superputeri nucleare – Uniunea Sovietică și Statele Unite -, se află acum sub semnul întrebării.
În prezent, sunt actori dominanți care adoptă o poziție suveranistă – termen pe care îl utilizez în mod deliberat pentru a descrie tendința excesivă de suveranism în politica practică, de stil bismarckian, promovată de anumite națiuni. Federația Rusă a adoptat un comportament agresiv în conflictul cu Ucraina și nu numai. De asemenea, China a desfășurat, timp de mai mulți ani, acțiuni agresive de natură imperialistă în Marea Chinei de Sud. De asemenea, de la începutul celui de-al doilea mandat al președintelui Trump, și în SUA s-a observat o astfel de tendință. Prin urmare, consider că ne aflăm într-o perioadă extrem de riscantă, deoarece regulile nu mai sunt clare.
În perioada Războiului Rece, anumite norme erau respectate, iar ONU își desfășura activitățile fără impedimente majore. Deși, la fel ca în prezent, puteri precum China sau fostul Uniune Sovietică aveau capacitatea de a împiedica acțiunile Consiliului de Securitate prin exercitarea dreptului de veto, descurajarea nucleară era eficientă. Până la sfârșitul perioadei 1989-1990, mecanismul de separare a lumii, inclusiv menținerea Cortinei de Fier, a fost funcțional.
În prezent, cadrul normativ existent nu mai este funcțional. Observăm o tendință către un voluntarism periculos din partea statelor puternice. Acest fenomen marchează o reîntoarcere la conceptul de putere absolută, care poate conduce la abuzuri în detrimentul celor mai slabi sau al adversarilor. Cu cât un stat posedă mai multă putere, cu atât mai mult îi este permis să urmeze o politică mai voluntaristă.
Într-o declarație recentă, Emil Hurezeanu a afirmat că teama este o experiență comună pentru toată lumea.
„Coşmarul e al tuturor”
Aceste cuvinte au fost rostite în cadrul unui interviu în care a discutat despre o posibilă nouă ordine mondială. În același context, el a adresat critici și primarului Nicușor Dan, fără a specifica însă natura acestora.
Încheierea acestei perioade de incertitudine ridică semne de întrebare. Ce anume îi stârnește coșmaruri? Această perioadă de instabilitate nu se va încheia odată cu victoria într-un conflict. Luând ca exemplu conflictul din Iran, se observă că capacitățile militare ale Statelor Unite sunt de neluat în seamă la nivel global. De asemenea, se știe că Israelul dispune de o flotă aeriană extrem de puternică, compusă din aproximativ 300 de avioane de vânătoare. Toate acestea conduc la o concluzie clară privind potențialul economic și financiar al acestor națiuni.
În prezent, ne confruntăm cu o situație geopolitică complexă care a generat una dintre capcanele clasice ale politicii mondiale: Iranul, o țară considerată victimă a unei agresiuni în cadrul ordinii internaționale postbelice ONU, cu resurse limitate și o ideologie statală controversată, reușește să obstrucționeze ostilitățile și să creeze o criză internațională majoră. Acest fenomen se datorează blocării accesului prin strâmtoarea Ormuz, pe care Iranul o controlează, în ciuda distrugerii rachetelor, avioanelor, depozitelor și sediilor liderilor clericali și militari. Forțele iraniene utilizează drone, ambarcațiuni mici și exercită un control efectiv în strâmtoarea Ormuz. Astfel, asistăm la reactivarea uneia dintre cele mai mari crize economice și petroliere, din care omenirea a ieșit de fiecare dată cu dificultate.
În prezent, coșmarul este o realitate împărtășită de toată lumea. Odată cu creșterea prețului barilului de petrol, pe o perioadă de timp încă imprevizibilă, situația economică a tuturor se înrăutățește. În Statele Unite, una dintre țările cu cele mai mici costuri ale petrolului, prețul unui galon a înregistrat o creștere de 40%. Strâmtoarea Ormuz s-a transformat într-un punct nevralgic pentru economia globală. Toate acestea implică cheltuieli majore, incertitudine, sentimente de frustrare și, într-adevăr, un coșmar la scară globală.
De fapt, Platforma X s-a transformat într-un soi de buletin informativ informal pentru evenimentele politice globale. Acest fenomen reflectă schimbările în modul în care informația este diseminată și consumată.
În legătură cu perspectivele viitoare, o predicție precisă nu poate fi făcută. Cu toate acestea, nu este o coincidență că Statele Unite au lansat o nouă abordare, sugerată de președintele Trump pe platforma X, îndreptată în primul rând către China, solicitându-i sprijinul. Acest demers reprezintă o chemare care, deși poate dezvălui disperare și neputință, este adresată unui adversar cheie care, deși se află de partea Iranului, este implicat în problemele globale, inclusiv cele ale Chinei, pentru care aproximativ 15% din petrol tranzitează prin Strâmtoarea Ormuz.
În 1956, când Franţa şi Marea Britanie au reacţionat împotriva hotărârii lui Nasser de a naţionaliza Canalul Suez, acestea au întâlnit opoziţie din partea Statelor Unite şi au fost avertizate de Uniunea Sovietică cu privire la posibilitatea utilizării bombei atomice. Atunci, configuraţia ruso-americană a avut un impact semnificativ: Franţa şi Marea Britanie au dat înapoi, iar SUA şi Rusia, considerate arbitrii lumii, au sărbătorit încheierea unui nou conflict.
La 15 martie, întrunirea economică dintre reprezentanții Chinei și cei ai Statelor Unite a avut loc în Orașul Luminilor. Acest cadru de negociere a mai găzduit, în 1973, eforturile lui Kissinger de a stabili un acord de încetare a conflictului cu liderii comunisti nord-vietnamezi, care a dus la încheierea războiului din Vietnam. Se așteaptă ca acest eveniment să preludieze o posibilă extindere a canalului de dialog și înțelegeri reciproce între SUA și China, referitor la tranzitul în Strâmtoarea Ormuz. O întâlnire crucială va avea loc peste două săptămâni, când președintele Trump se va deplasa la Peking, obiectivul fiind încetarea micului război rece dintre Washington și Beijing, care a durat 8 ani.
În contextul în care liderii mondiali își exprimă opiniile pe platformele de socializare precum X și TikTok, diplomația tradițională se confruntă cu noi provocări. Faptul că declarațiile, propunerile și ipotezele istorice ale președintelui Statelor Unite ale Americii au un impact semnificativ atunci când sunt făcute pe cea mai urmărită platformă din lume nu poate fi ignorat. Platforma X a devenit un spațiu virtual unde se desfășoară politica globală, fiind urmărită de miliarde de oameni. Așadar, ne adaptăm la această nouă realitate, fără a ne lamenta asupra schimbărilor care au loc.
Într-o declarație recentă, Emil Hurezeanu a subliniat că coșmarul actual este o problemă comună. Acesta a vorbit despre o posibilă nouă ordine mondială și a făcut referire la anumite nemulțumiri legate de Nicușor Dan. În cadrul aceluiași interviu, au fost discutate și alte teme, însă „Coşmarul e al tuturor” rămâne una dintre afirmațiile cheie.
În legătură cu strategiile președintelui Trump, opinia mea este următoarea: descifrarea acţiunilor sale complexe ar putea fi recompensată cu un premiu Nobel pentru Pace, având în vedere că găsirea unei formule simple pentru a le înțelege este o sarcină dificilă. Președintele Trump este, fără îndoială, o personalitate unică și fără precedent în rândul președinților americani, ale cărui metode neconvenționale și uneori controversate stârnesc discuții aprinse în rândul elitei politice americane.
În contextul unei ascensiuni rapide în domeniul tehnologiei avansate și al inteligienței artificiale, așteptările numeroșilor americani care se simt nedreptățiți de schimbările recente din SUA sunt tot mai mari.
Se observă o corelație între declinul industrial și o revenire la viața rurală, creșterea influenței religiei și progresele tehnologice de vârf în domenii precum inteligența artificială și platformele de socializare. Nu este o coincidență că figurile cheie din spatele acestor rețele economice puternice și cu un viitor imprevizibil au avut sau au legături strânse cu președintele Trump.
Se pare că Preşedintele Trump are sprijin suplimentar. Sunt ferm convins că structurile tradiționale îi sunt alături. În plus, este probabil că și structurile de intelligence au avut un cuvânt de spus.
Se pare că există multiple mecanisme care funcționează concomitent, posibil atât pe orizontală cât și pe verticală, jucând un rol esențial în definirea strategiilor americane, care, deși imprevizibile, pot fi influențate în mod direct de deciziile individuale și subiective ale președintelui, rezultând în politici care pot fi percepute ca fiind excesiv de negociabile și moralizatoare.
Consider că toate deciziile luate de președintele Trump se înscriu într-o strategie retorică complexă, care se bazează pe multiple justificări și se sprijină pe diverse mecanisme de coordonare, mai multe decât am putea bănui inițial.
O abordare similară cu cea a „celor trei muschetari” a fost adoptată în această situaţie.
În spațiul public românesc se vehiculează ideea că legăturile transatlantice sunt pe punctul de a se destrama. Este o percepție generală? Președintele Trump a solicitat recent sprijinul unor state membre NATO, precum Marea Britanie și Franța, ceea ce nu este o coincidență. Această solicitare are loc într-un context în care chiar și Alianța Nord-Atlantică își reevaluază obiectivele. Da, sunt de părere că această îngrijorare este resimțită de toți partenerii tradiționali ai Statelor Unite.
România este deja implicată, într-o anumită măsură, în această scenă operațională extinsă. SUA au subliniat că NATO ar putea traversa o perioadă dificilă dacă nu primește un răspuns la apelul său de ajutor. Acest aspect trebuie luat în considerare. Faptul de a fi membru al Alianței Nord-Atlantice implică, printre altele, solidaritatea membrilor, aşa cum se exprimă prin celebrul principiu „toţi pentru unul şi unul pentru toţi”, similar celui al „cei trei muschetari”. În ultimul an, de când președintele Trump ocupă funcția la Casa Albă, NATO a cunoscut atât momente de optimism, cât şi de pesimism.
În mod evident, forțele militare principale ale Statelor Unite staționate în țările membre NATO din Europa n-au suferit modificări: numeroși militari sunt dislocați în Germania, Polonia și România, în număr de zeci de mii.
Într-o declarație recentă, Emil Hurezeanu a menționat că obiectivul a fost întotdeauna să se asigure o poziționare relevantă pe harta intereselor americane.
„Noi am vrut mereu să avem un loc efectiv pe harta intereselor americane”
Această afirmație reflectă dorința de a obține o prezență semnificativă în cadrul relațiilor internaționale.
În ceea ce privește sosirea de noi trupe și echipamente pe teritoriul României, este o chestiune de actualizare a acordului care permite accesul și utilizarea anumitor baze, un acord care a fost încheiat cu mult timp în urmă între România și SUA. Acest acord, care a fost reactivat, reprezintă o modalitate de consolidare a unei înțelegeri care, în octombrie anul trecut, a părut să fie amenințată, generând nemulțumire și îngrijorare în rândul populației române. România fiind poziționată la cea mai lungă frontieră cu Ucraina, este direct implicată în conflictul ruso-ucrainean și, chiar dacă nu se dezvăluie detalii, oferă sprijin Ucrainei. Acest sprijin a fost evident și în timpul ultimei vizite a președintelui Zelenski la București, săptămâna trecută. Prin urmare, România are un rol esențial în apărarea, pe flancul estic, a alianței NATO și a lumii occidentale.
În cadrul parteneriatului strategic cu Statele Unite și a colaborării cu NATO, României i-ar fi fost rezervat un rol mai pronunțat. Însă, de la anularea alegerilor și până în prezent, a intervenit un anumit grad de incertitudine, care a plasat relația bilaterală pe un teritoriu nesigur și relativ neexplorat.
În opinia mea, această stare de incertitudine a caracterizat, în esență, interacțiunile SUA cu toate națiunile aliate tradiționale. Deveseleu și Mihail Kogălniceanu au reprezentat, încă din 1999 și respectiv 2011, puncte cheie în eforturile noastre de a obține o poziție semnificativă pe harta intereselor americane. Consider că această perioadă a fost deja depășită. Ni s-a propus să găzduim echipamente și trupe americane și am acceptat această solicitare, ceea ce îmi pare firesc. Nu a fost niciodată o dorință mai profundă decât aceea de a ocupa un loc relevant.
În perioade de criză, când coalițiile statelor democratice se confruntă cu provocări majore și conflictele sunt în creștere, ar trebui să fie impusă o obligație de armistițiu în politica internă, a afirmat Emil Hurezeanu .
„Când coaliția mare a statelor democrate tremură din toate încheieturile și avem războaie, ar trebui să existe obligaţia de armistiţiu în politica internă”
În acest moment, România are o poziție strategică sau este pur și simplu o locație strategică pentru alți actori? Această întrebare este periculoasă, dar are o justificare evidentă. România traversează o perioadă dificilă, caracterizată prin cel mai mare deficit din Uniunea Europeană și cea mai mare inflație. În același timp, țara noastră nu se află printre primele state europene în ceea ce privește dezvoltarea economică și socială. Însă, toate țările se confruntă cu provocări majore, generate de conflictul din Ucraina și de schimbările politice din interiorul statelor europene cheie. Există o neîncredere tot mai accentuată în capacitatea de funcționare a democrației liberale clasice, în care
partidele și valorile, într-o tradiție iluministă, ar trebui să domine
.
În urma scrutinului municipal din Franţa, două formaţiuni politice de extremă, una de stânga şi cealaltă de dreapta, au obţinut cele mai multe voturi. Aceste partide sunt pe punctul de a controla una dintre cele mai puternice naţiuni pro-europene. În Germania, un partid care se declară împotriva integrării europene și în favoarea Rusiei se bucură de un sprijin de aproximativ 40% din partea alegătorilor. În Italia, un partid similar, care însă susţine Ucraina şi se opune Rusiei, este la conducere. Având în vedere aceste evoluţii, nu ar trebui să ne surprindă dacă această tendinţă politică va afecta şi România.
În prezent, există o stare de insatisfacție generată de situația economică actuală. Pe de altă parte, un număr de peste 5 milioane de persoane din România, care utilizează avantajele oferite de Uniunea Europeană, și-au exprimat, într-o formă sau alta, nemulțumirea față de țara lor de origine, atunci când au ales să o părăsească. Această nemulțumire se datorează, în parte, posibilităților oferite de libertatea de mișcare a persoanelor, capitalului și serviciilor în cadrul Uniunii Europene. Însă, adesea, aceste persoane se declară nemulțumite și de ceea ce întâlnesc în noile lor locații de rezidență. Există așadar multiple aspecte ale acestei nemulțumiri.
Într-o perioadă marcată de crize multiple și interconectate, noi ne confruntăm cu un context în care trebuie să găsim soluții, însă discordia din interiorul coaliției de guvernare reprezintă o fractură periculoasă. Într-un moment în care alianța statelor democratice este zdruncinată, iar conflictele armate se desfășoară în imediata noastră apropiere și nu numai, este imperios necesar să fie instaurat un armistițiu în politica internă și să fie stabilită o platformă comună care să fie apărată cu orice preț.
Pentru că, așa cum știm din Evanghelii, toate cetățile deșirate în ele însele au devenit mult mai ușor pradă dușmanilor externi
, ceea ce subliniază importanța unității în fața probelor și scopurilor comune.
În ceea ce privește Nicuşor Dan, acesta ar trebui să aibă o conexiune mai puternică cu preocupările și nemulțumirile populației în ansamblu.
„Ar trebui să fie mai conectat cu grijile și cu frustrările noastre, ale tuturor”
În legătură cu stilul decizional al Nicușor Dan, au existat anumite rezerve exprimate anterior cu privire la viteza de evaluare și la necesitatea de a accelera ritmul în politica externă. Acestea privesc mai degrabă ritmul și strategia de comunicare sau lipsa unei direcții clare în politica externă a României? Înainte de ultimele sale inițiative, și anume discuția cu președintele Zelenski și măsurile de deschidere a bazelor pentru acces și utilizare, s-a remarcat o anumită lentoare în procesul decizional. Întâlnirea și deschiderea bazelor au fost însă pași tactici pozitivi pe linia politicii externe, luați în cursul săptămânii trecute.
Se pare că un individ riguros, caracterizat printr-o abordare rațională în cadrul modelelor matematice, adoptă o manieră de acțiune, reacție și gândire distinctă de cea a unui politician tradițional. Președintele ar trebui să fie mai în acord cu preocupările și nemulțumirile populației, având în vedere puterea sa considerabilă în ceea ce privește conducerea militară și politica externă.
Într-un context geopolitic complex, accelerarea anumitor procese trebuie realizată cu precauție. Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică sunt cadrul în care ne mișcăm, alături de alte 20-30 de entități similare care au un rol strategic pe scena mondială. În acest echilibru de forțe, nu deținem o poziție dominantă, ci suntem mai degrabă parte a unui sistem mai larg de alianțe. Angajamentele noastre față de aceste organizații sunt respectate în permanență, iar în situații de criză, ne propunem să aducem valoare adăugată acestor parteneriate.
Este de părere că Nicuşor Dan reușește să se distanțeze de zbuciumul politic intern, ceea ce ar trebui să fie o caracteristică a leadership-ului politic, care inevitabil îi înghite pe politicieni, determinându-i să acorde atenție exclusivă intereselor propriilor partide, în loc de bunăstarea generală.
Există câteva excepții notabile, printre care și situația prim-ministrului care pare să aibă un sistem de sprijin care îi asigură o anumită stabilitate, în ciuda lipsei de complexitate în ceea ce privește comunicarea sa. Mandatul său de reformă economică trebuie să fie dus la îndeplinire, chiar dacă primele repercusiuni ale acestor schimbări și constrângeri economice par să afecteze persoanele care nu au avut nicio responsabilitate în momentul în care conducătorii României au gestionat bugetele țării într-un mod discutabil. În opinia mea, ceilalți lideri politici sunt prea axați pe interesele lor politice, într-un moment în care țara se confruntă cu provocări majore.
În ceea ce privește posibilitatea unei creșteri a extremismului în România, o evaluare a scenariilor posibile arată că este necesar să se ia în considerare această ipoteză. Analizând rezultatele sondajelor de opinie și tendințele din discursul public, mai ales pe platformele online neconvenționale, se observă că există un deficit de anticorpi care ar putea combate eficient această tendință. Partidele tradiționale, din cauza unei inerții culpabile, par să continue să promoveze interese politice de natură populistă, într-un moment în care populismul veritabil și periculos emană din altă direcție, și anume din opoziție. Având în vedere experiențele altor țări și fundalul de insecuritate economică și instabilitate politică, atâta timp cât o coaliție formată din patru partide nu demonstrează o coerență suficientă, precum și evoluții imprevizibile la nivel extern, ne putem aștepta la consecințe nedorite. Nu ar fi benefic pentru noi.
Într-o lume marcată de incertitudine, speranța și pericolul sunt două concepte care trebuie abordate concomitent, potrivit lui Emil Hurezeanu, care afirmă că nu putem face abstracție de unul în detrimentul celuilalt.
„Nu ne putem permite să disociem gradul de pericol al unei evoluții de obligația la speranță”
În discursul politic actual din România, o afirmație inexactă se repetă adesea. Lipsa de încredere în capacitățile noastre efective și potențiale reprezintă un fenomen îngrijorător. În realitate, România este o țară semnificativă, capabilă să-și reconfigureze resursele umane, creative și participative, atât pe plan intern, cât și în relațiile externe. Însă, eforturile depuse în acest sens sunt insuficiente. România este o țară a cărei importanță nu este întotdeauna recunoscută de către propriii cetățeni.
Respondenții la întrebarea despre cum ar descrie lumea actuală printr-o senzație, în loc de un termen geopolitic, par să aibă diverse opinii.
O senzație de vertij în viața personală este adesea însoțită de oboseală, frică și speranță.
Atunci când oamenii se confruntă cu dificultăți, speranța este un sentiment inevitabil.
Trebuie să recunoaștem că nu putem evalua nivelul de pericol al unei situații fără a lua în considerare și speranța.
Însă, această speranță nu ar trebui să fie statică; ea ar trebui să fie investită în căutarea de soluții.
Politicienii au un rol principal în găsirea acestor soluții, dar uneori și responsabilitatea oamenilor de media este importantă.
În prezent, lumea se confruntă cu o realitate diferită, în care ideile și valorile sunt în continuă schimbare. O nouă ordine mondială a luat naștere, departe de simplitatea și liniștea de odinioară, care acum par a fi doar o amintire.
„Coșmarul e al tuturor”
, o realitate dură care ne face să regândim drumul nostru. Această lume nouă, mai complexă și imprevizibilă, seamănă cu Babilonul, un loc unde conexiunile și manifestările sunt într-o continuă schimbare.
De-a lungul a șapte sau opt decenii, lumea a cunoscut o perioadă de liniște relativă, 70-80 de ani, în care pacea a fost o realitate pentru generația mea, chiar dacă nu a fost întotdeauna una perfectă. Acest interval de timp a luat însă sfârșit. Faptul acesta este evident.
COMENTARII / 0