
În contextul conflictului din Iran, unde Marea Britanie și partenerii europeni au un interes direct, fostul general Richard Shirreff subliniază importanța unității „puterilor medii” pentru a evita escaladarea, într-o analiză publicată în The Independent.
„Operațiunea Epic Fury a fost de o aroganță uluitoare. Un atac nuclear ar aduce Armaghedonul”
, avertizează el, sugerând că strategia promovată de Trump prezintă un risc semnificativ de a fi percepută în viitor drept o manevră periculoasă, cu consecințe imprevizibile pentru regiune și pentru dinamica concurențială cu China.
În mod repetat, un lider de stat american a inițiat un conflict armat în regiunea Orientului Mijlociu fără o direcție clară și fără o planificare strategică detaliată, în ciuda existenței unui scop final.
„Capitularea necondiționată”
a fost solicitată de către Trump, care a făcut un apel către populația iraniană să se revolte și să înlăture regimul de la putere, susținând în mai multe rânduri că obiectivul acestui război este să anihileze atât potențialul nuclear al Iranului (în ciuda afirmațiilor că acest potențial a fost deja distrus în luna iunie a anului trecut) cât și capacitățile sale militare, potrivit spuselor unui general.
Statele Unite, împreună cu Israelul, au desfășurat o operațiune militară amplă împotriva Iranului în ultimele două săptămâni, vizând distrugerea forțelor armate iraniene. 170 de persoane au fost ucise într-un atac cu rachetă Tomahawk americană asupra unei școli de fete, incident care a ridicat îngrijorări privind numărul victimelor civile. Fumul se ridică deasupra ruinelor din orașele iraniene, în timp ce soldații iranieni care controlează rachetele sunt raportați a fi dezertat. Declarațiile lui Pete Hegseth, așa-numitul „secretar al războiului” al SUA, cu privire la regulile de angajare fiind „stupide” ar putea avea repercusiuni.
În prezent, regimul iranian se consolidează și a devenit și mai determinat să înfrunte „marelui Satana”. Fiind inconștient de puterea de care dispun Statele Unite și Israel, și-a îndreptat atenția asupra punctului vulnerabil al Americii, și anume Strâmtoarea Ormuz, care în situații obișnuite asigură tranzitul a aproximativ 20% din petrolul destinat pieței mondiale.
Ce a făcut ca SUA să fie luate pe nepregătite de acest eveniment?
Simularea consecințelor unei operațiuni militare este esențială pentru a anticipa repercusiunile neprevăzute, ținând cont că adversarul are ultimul cuvânt. Însă, se pare că Operațiunea Epic Fury a fost demarată cu o încredere excepțională, în urma căreia Statele Unite ale Americii par să fi fost luate prin surprindere de răspunsul Iranului, care a declanșat un conflict regional în Golf, blocând Strâmtoarea Ormuz și provocând o creștere imediată a prețului petrolului, potrivit analizei generalului Richard Shirreff.
Este evident că s-a făcut o presupunere eronată cu privire la capacitatea aviației de bombardament de a înclina balanța războiului în favoarea sa. Șefii armatei americane par să fi uitat învățămintele istoriei, printre care:
- incapacitatea Luftwaffe de a demoraliza populația britanică în timpul Blitz-ului;
- și, mai recent, incapacitatea lui Putin de a zdrobi spiritul ucrainienilor prin bombardamentele sale de teroare.
Trump se confruntă acum cu o dificultate majoră. Deși Statele Unite ar putea obține succesul în confruntarea prin bombardamente tactice, închiderea Strâmtoarea Ormuz pentru traficul naval va continua să împingă prețurile petrolului în sus abrupt, ceea ce va duce la o criză economică mondială, iar Trump va fi liderul unui eșec strategic major. Potrivit lui Shirreff, s-ar putea ca acest scenariu să reprezinte ilustrarea perfectă a spuselor lui Sun Tzu:
„tactica fără strategie este zgomotul dinaintea înfrângerii”
.
În prezent, Trump se află într-o situație în care presiunile asupra partenerilor săi pentru a-i oferi sprijin au devenit o prioritate, însă avertismentul său privind un posibil viitor sumbru pentru NATO în cazul în care cererile sale nu vor fi îndeplinite pare să nu aibă efect; această atitudine nu este deloc surprinzătoare, având în vedere că Trump a provocat deja un impact semnificativ asupra NATO în luna ianuarie, prin declarațiile sale privind o posibilă acțiune militară împotriva Danemarcei în legătură cu Groenlanda.
În prezent, SUA se confruntă cu o perioadă de incertitudine privind sprijinul pentru apărarea colectivă a NATO, sentiment care a fost deja afectat de Hegseth și Vance în cadrul evenimentelor importante din anul precedent, respectiv Conferința de Securitate de la Munchen și reuniunea ministerială a apărării care a avut loc la Bruxelles în luna februarie.
În ce moduri se poate desfășura conflictul din Iran în perioada următoare?
Șansele de reușită ale lui Trump în ceea ce privește neutralizarea capacităților nucleare și balistice ale Iranului în patru până la șase săptămâni sunt greu de evaluat, însă o eventuală declarare a victoriei ar fi prematură. În realitate, perspectivele sunt complicate de refuzul Iranului de a negocia în timpul unui conflict, deciziile fiind luate de facto de către facțiunile hard-line, care nu manifestă niciun semn de slăbiciune internă sau dezertări masive, după cum afirmă un general britanic.
O confruntare prelungită pare la fel de probabilă, Iranul menținând o presiune nesimetrică prin intermediul dronelor, a rețelelor de proxy, similar situației din Irak, și prin provocarea unor tulburări economice persistente.
Statele Unite vor persevera în efortul de a transmut succesul militar în câștiguri politice concrete, în condițiile în care Iranul exercită o influență dominantă asupra Strâmtorii Ormuz.
O operațiune navală și aeriană de anvergură, efectuată la intervale regulate, ar putea asigura protecția convoaielor care traversează strâmtoarea, însă pentru a stabili un control durabil al SUA asupra acestei regiuni, ar fi necesară o abordare mult mai complexă, care să implice securizarea zonei de coastă și, implicit, o operațiune de amploare care să combine forțele amfibii și terestre.
Pe fondul Iranului care a respins orice capitulare, SUA și Israelul ar putea lua în considerare o extindere a operațiunilor terestre în vederea unei schimbări de regim.
O abordare de „capitulare necondiționată” promovată de Trump, coroborată cu refuzul lui Hegseth de a exclude posibilitatea unor operațiuni terestre, sugerează o escaladare majoră. Consecințele unui astfel de conflict ar fi incomensurabil mai severe decât cele ale războaielor din Irak sau Vietnam.
Un atac nuclear ar aduce Armaghedonul
, avertizează experții, menționând că Israelul a speculat deja despre posibilitatea de a folosi un dispozitiv nuclear împotriva Iranului.
O evaluare a Iranului arată că efectele unui astfel de scenariu ar putea fi devastatoare la scară globală.
Dacă Trump decide să se retragă, discuțiile actuale vor asigura că regimul iranian va continua să urmărească cu determinare obiectivul de a obține capacități nucleare, la fel cum ar face-o orice altă țară supusă presiunii agresive din partea SUA.
În fața situației actuale, Marea Britanie și partenerii săi europeni se întreabă care sunt următorii pași necesari. Deciziile viitoare vor fi cruciale.
Marea Britanie și partenerii săi europeni sunt direct implicați în acest conflict.
Regiunea Golfului, unde sunt aliații britanici, este scena unor atacuri.
Forțele militare britanice, franceze și italiene staționate în Irak au fost deja vizate de drone, la fel cum a fost și teritoriul bazei militare britanice suverane din Cipru.
Sistemul de apărare aeriană al NATO a interceptat rachete care pătrundeau în spațiul aerian al Turciei, în timp ce infrastructura de comunicații maritime a NATO se confruntă cu amenințări din partea blocadei din Strâmtoarea Ormuz și a atacurilor lansate de gruparea Houthi din Yemen împotriva navelor din Marea Roșie.
Interesele naționale britanice și cele ale partenerilor săi europeni și altor aliați sunt în pericol.
În ciuda acestui fapt, nu este oportun pentru britanici sau pentru aliații lor să fie implicați în conflictul inițiat de Trump. Mark Carney, prim-ministrul Canadei, a subliniat la Davos necesitatea ca „puterile de mijloc” să coopereze și să pună în comun cunoștințele și capacitățile lor pentru a găsi o soluție care să permită redeschiderea Strâmtorii Ormuz pentru traficul maritim. Înainte de toate, aceste state trebuie să mențină o distanță prudentă față de Statele Unite și să evite să fie atrase într-un posibil dezastru.
Tranziția către o nouă realitate geopolitică impune o schimbare de paradigmă în cadrul alianței NATO, astfel încât statele europene și Canada să joace un rol mai activ.
Fostul general Richard Shirreff subliniază că era în care Statele Unite ale Americii dominau parteneriatul transatlantic și garantau ordinea mondială bazată pe reguli a luat sfârșit definitiv.
În cele din urmă, trebuie să se înțeleagă odată și bine, iar europenii și Canada trebuie să recunoască că, împreună, trebuie să „europenizeze” și să „canadizeze” alianța NATO.
Această nouă configurație a scenei internaționale necesită o abordare unitară și coordonată din partea europenilor și a Canadei pentru a consolida alianța.
Potrivit lui Richard Shirreff, lumea care a cunoscut preponderența SUA în relația transatlantică nu se va mai reîntoarce niciodată.
Tranziția către o nouă ordine a fost descrisă de Carney la Davos ca fiind o ruptură, și nu o evoluție graduală.
„Este vorba de o ruptură, nu de o tranziție”
, a afirmat el.
Schimbarea către această nouă configurație a alianței va fi un proces care va necesita timp.
Pentru aceasta, sunt necesare eforturi susținute, determinare, leadership transparent și disponibilitate pentru sacrificii, în scopul de a diminua dependența de SUA prin creșterea exponențială a investițiilor în apărare.
Shirreff consideră că abordarea lui Starmer ridică întrebări. Vorbește despre interesul național, însă strategia sa de realizare este inexistentă. Mai mult, susține că administrația sa va înregistra cea mai mare creștere a cheltuielilor de apărare de la Războiul Rece, concomitent cu solicitarea de reduceri bugetare pentru a finanța extinderea serviciilor sociale. Această manieră de conducere îi ingrijorează pe mulți, fiindcă îi pare lipsită de onestitatea și integritatea de care Marea Britanie are nevoie în acest moment crucial. În opinia sa, aceasta reprezintă mai degrabă o demonstratie de virtuți.
COMENTARII / 0