Fostul șef al FED, Alan Greenspan, a decedat la vârsta de 100 de ani

Potrivit sursei Financial Times, Alan Greenspan, cel care a condus Rezervei Federale a Statelor Unite ale Americii și a exercitat o influență majoră asupra piețelor financiare la finalul secolului al XX-lea, s-a stins din viață la 100 de ani.

În perioada sa de aproape două decenii ca lider al Fed-ului, Greenspan a fost omagiat nu numai pe Wall Street și Capitol Hill, ci și în mass-media, devenind o figură a perioadei postbelice care a cunoscut un interes public deosebit, de obicei rezervat pentru o mică parte a specialiștilor în bănci centrale.

La jumătatea deceniului 2000, când se apropia de sfârșitul perioadei sale de mandat la Fed, Alan Greenspan era considerat, pe bună dreptate, cel mai influent bancher central. Fostul senator republican din Arizona, regretatul John McCain, care a candidat și la președinție, a afirmat că importanța rolului lui Greenspan era atât de mare încât, chiar dacă acesta ar fi decedat în funcție, ar fi fost necesar să continue să conducă instituția.

Citește și„Avionul condamnaților”: furtună, echipaj schimbat, ușă defectă, ciocnire cu un tractor de remorcare și anulare, în SUA. „Haos de 12 ore. Unii au plecat după 25”

La scurt timp după încheierea mandatului său în 2006, Statele Unite ale Americii au fost cuprinse de o gravă turbulență financiară, ceea ce a generat susțineri potrivit cărora strategiile de reglementare și deciziile monetare luate de președintele Fed au favorizat una dintre cele mai nefaste expansiuni economice și financiare din epoca modernă.

Traiectoria lui Greenspan a fost marcată de o evoluție remarcabilă. După ce și-a început cariera ca parte a unei formații de jazz itinerante, el și-a îndreptat ulterior pașii către Wall Street, unde a activat ca expert economic.

Transformându-se într-o personalitate marcantă pe scena politică din Washington, acest convins republican a ajuns să fie confident economic al mai multor președinți care împărtășeau aceleași idei politice, înainte de a fi numit în fruntea FED.

Viața lui Alan Greenspan a fost marcată de numeroase contradicții, iar o retrospectivă a celor 100 de ani ai săi dezvăluie un individ cu un talent deosebit de analist.
Acest băiat retras, care studia cu asiduitate orarele trenurilor și datele statistice despre baseball, și-a construit o reputație solidă în domeniul analizei statistice.
La firma Townsend-Greenspan, el a atras o clientelă corporativă diversă, în parte datorită faptului că era dispus să pătrundă în detaliile unor cantități mari de date statistice pentru a descifra tendințele economice.

Greenspan avea o latură mai puțin obișnuită, care îi conferă un anumit farmec.
În pofida înclinării sale spre literatură, era un pasionat al automobilelor și, în anul 1959, a fost văzut la volanul unui Buick decapotabil cu accente cromate, pe care biograful său, Sebastian Mallaby, l-a caracterizat drept „un tonomat motorizat strident”.
A avut o relație amoroasă cu cunoscutele jurnaliste Barbara Walters și, ulterior, cu Andrea Mitchell, cu care s-a căsătorit în 1997 și care îi supraviețuiește.

La finalul unei cariere lungi, marcate de avertismente repetate cu privire la potențialul pericol al ciclurilor de credit scăpate de sub control, Greenspan a suportat acuzații potrivit cărora nu a luat măsuri eficiente pentru a diminua riscurile asociate piaței ipotecare securitizate.

Alan Greenspan a venit pe lume într-o zi de martie, mai exact 6 martie 1926, în cartierul Washington Heights din New York. A copilărit într-un apartament mic, cu doar un dormitor, alături de mama sa, Rose, și de bunicii săi. Divorțul părinților săi a avut loc când era încă foarte mic, iar relația sa cu tatăl său, Herbert, a fost una destul de îndepărtată, fiind singurul copil al familiei.

Cu o extraordinară aptitudine matematică și o capacitate de a reține cifre, Greenspan se gândise inițial să urmeze o carieră în muzică. I s-a oferit o bursă la prestigiosul conservator de muzică Juilliard din New York, însă nu și-a continuat studiile acolo, alegând în schimb, la sfârșitul perioadei de adolescență, să devină membru al formației Henry Jerome, un ansamblu de muzică swing care călătorea.

În perioada finală a celui de-al Doilea Război Mondial, 1945, o evaluare a propriilor capacități l-a determinat pe Greenspan să considere că nu posedă calitățile necesare pentru a excela în lumea muzicii, în ciuda stăpânirii sale asupra clarinetului și saxofonului. Ca urmare, el s-a înscris ca student la Universitatea din New York.

La acel institut și-a desfășurat educația formală în economie și și-a cultivat interesul pentru abordarea minuțioasă a problemelor practice. 1948 a marcat începutul carierei sale profesionale, primul său post fiind la Conference Board, o entitate corporativă cu un sector de cercetare prestigios, unde s-a implicat în generarea de studii economice detaliate.

La începutul carierei sale, Alan Greenspan a format un parteneriat cu William Wallace Townsend, fost trader de obligațiuni, și și-a construit o reputație de expert pe Wall Street datorită abordării sale meticuloase și statisticilor detaliate în analiza economiei Statelor Unite ale Americii.

Greenspan și-a unit viața cu prima sa soție, Joan Mitchell, într-o ceremonie de căsătorie care a avut loc în 1952, însă uniunea lor a fost de scurtă durată, cei doi despărțindu-se după aproximativ un an de la eveniment. În cadrul acestei scurte căsătorii, el a avut ocazia să o întâlnească pentru prima dată pe Ayn Rand, o emigrantă de origine rusă, tot în 1952. Rand ajunsese deja la faimă datorită romanului său The Fountainhead, care i-a consolidat reputația ca o susținătoare a puterii creative a capitalismului și a rolului esențial pe care îl joacă individul în cadrul societății.

Fiul cel mai celebru al lui Rand a devenit un confident al scriitoarei, care inițial i-a dat porecla de „Antreprenorul” datorită comportamentului său sobru și a predilecției sale pentru vestimentație formală. Personalitatea lui Rand i-a lăsat o amprentă adâncă; ulterior a devenit un promotor activ al scrierilor ei.

Greenspan a rămas consecvent în convingerea sa privind importanța piețelor libere, însă abordarea sa pragmatică a facilitat integrarea și ascensiunea sa în rândul elitei politice republicane din Washington. Această calitate i-a permis să devină consilier al a trei președinți republicani la rând.

În perioada 1967, Greenspan și-a îndreptat atenția către eforturile politice ale lui Richard Nixon, acordând sprijin sub formă de consultanță economică și evaluări detaliate ale sondajelor. Ulterior, odată cu demisia lui Nixon pe fondul scandalului Watergate, Greenspan a preluat rolul de președinte al Consiliului Consilierilor Economici al lui Gerald Ford, stabilind o relație de încredere și apropiere cu președintele în funcție.

În anul 1980, el a acordat sprijinul său activ pentru eforturile de succes ale lui Ronald Reagan în campania electorală care l-a avut ca adversar pe Jimmy Carter.

În 1981, Reagan l-a desemnat pe Greenspan să conducă o comisie care să examineze posibilele reforme ale sistemului de pensii de stat. La începutul lui 1987, Baker l-a contactat în legătură cu preluarea conducerii Fed; după demisia lui Paul Volcker din același an, Greenspan a obținut nominalizarea din partea lui Reagan și a fost confirmat ulterior de către Senatul dominat de democrați.

Începutul carierei sale la Fed a fost marcat de o perioadă extrem de dificilă. Octombrie 1987 a adus o scădere bruscă a pieței bursiere, când Dow Jones Industrial Average a înregistrat o pierdere de 22% într-un singur eveniment, cunoscut sub numele de Lunea Neagră, care a avut loc la doar două luni după confirmarea sa în funcție.

În urma evenimentelor, Greenspan a luat măsuri pentru injectarea lichidității în sistemul financiar și diminuarea ratelor dobânzilor, reușind astfel să limiteze impactul pe termen lung al colapsului pieței asupra sistemului financiar în ansamblu fără să provoace daune ireparabile.

George H.W. Bush a fost martorul unui context economic dificil în anul 1989, moment în care noua sa echipă de guvernare a pledat insistent pentru o abordare monetară mai permisivă.
În lucrarea sa intitulată „Epoca turbulenței”, fostul președinte al Rezervei Federale, Alan Greenspan, relatează un episod amuzant când a aflat despre declarațiile lui Dick Darman, director al Biroului de Management și Buget.

membrii Comitetului Federal pentru Piața Deschisă trebuie să fie „mai atenți la necesitatea de a evita intrarea economiei în recesiune”

Această declarație a avut loc într-o emisiune televizată de duminică dimineața, la „Meet the Press”, și a provocat o reacție surprinzătoare din partea lui Greenspan, care era pe punctul de a-și vărsa cafeaua în timp ce urmărea programul.

Influența exercitată în mod discret de Nick Brady, secretarul Trezoreriei, asupra lui Greenspan, a atins un nivel și mai ridicat, ducând la o fisură de lungă durată între cei doi. Statele Unite ale Americii au cunoscut o perioadă de recesiune relativ scurtă în 1990, care a luat sfârșit în 1991. Ulterior, Bush a afirmat că atitudinea Fed-ului de a nu diminua politica monetară într-o manieră mai pronunțată a stat la baza înfrângerii sale în alegerile din 1992 în fața lui Bill Clinton, potrivit declarațiilor acestuia.

Deși sub președinția lui Donald Trump, la fel ca și sub guvernele anterioare, s-a renunțat la presiunile publice asupra Fed-ului în legătură cu deciziile de politică monetară, această schimbare de abordare a avut loc inițial în timpul administrației Clinton.

Deși a fost asociat în mod ferm cu partidul republican, Greenspan a fost numit în funcție de Clinton și a avut, probabil, o colaborare mai eficientă cu administrația acestuia decât cu cea condusă de Bush.

În perioada celui de-al doilea mandat prezidențial al lui Clinton, reputația lui Greenspan pentru implementarea unor politici economice curajoase s-a consolidat, pe fondul presiunii exercitate asupra băncii centrale pentru a ridica și mai mult ratele dobânzilor, în scopul de a preveni accelerarea inflației.

Analizând economia reală, prognozele lui Greenspan s-au dovedit ulterior a fi deosebit de exacte: accelerarea productivității înregistrată între 1970 și 1995, cu o rată anuală de aproximativ 1,5%, a cunoscut o încetinire considerabilă în perioada următoare. Între 1995 și 2003, această rată s-a dublat însă. Discuțiile purtate în cadrul Fed au fost foarte intense în legătură cu posibilele riscuri asociate ascensiunii rapide a pieței de valori.

La sfârșitul anilor ’90, statutul președintelui Fed a cunoscut o creștere semnificativă, odată ce banca centrală a fost creditată pentru rolul său crucial în protejarea economiei SUA de efectele crizei financiare din perioada 1997-98 care a afectat piețele emergente, precum și de gestionarea prăbușirii Long Term Capital Management, un influent fond speculativ.

În anul 1999, o poză a lui Greenspan a fost publicată pe coperta revistei Time, însoțită de Robert Rubin, pe atunci secretar al Trezoreriei, și de Lawrence Summers, adjunctul acestuia, sub titulatura de „comitet dedicat salvării planetei”.

În timpul mandatului său, Greenspan a exercitat o influență considerabilă nu numai în cadrul propriei sale organizații, unde a păstrat un control puternic asupra procesului de luare a deciziilor, ci și asupra piețelor financiare, care au fost profund impresionate de abilitățile sale în gestionarea crizelor – precum și de tendința aparent ireversibilă de creștere a valorilor acțiunilor.

În perioada de la sfârșitul anilor 1990, sectorul tehnologic se afla într-o perioadă de creștere rapidă, moment în care au apărut temeri privind supraevaluarea activelor. Anterior, în 1996, într-o alocuțiune, Greenspan avertizase deja cu privire la anumite riscuri, folosind sintagma „exuberanță irațională”, însă nu a întreprins ulterior demersuri decisive pentru a limita această creștere rapidă prin ajustarea ratelor dobânzilor.

O consecință a crizei economice din sectorul dotcom de la începutul mileniului a fost o perioadă de politici monetare expansioniste, caracterizată prin scăderea ratei dobânzii de referință de către Fed la un nivel de 1%. Această decizie a fost luată în urma atenționării experților cu privire la pericolele deflației, care au susținut că reducerea rapidă a ratei dobânzii era necesară pentru combaterea eficientă a acestui fenomen economic.

La începutul anului 2006, după ce Greenspan s-a retras, Fed a inițiat o perioadă de înăsprire a politicii monetare, ducând ratele dobânzilor la valori care au depășit 5%. Acest proces de majorare a dobânzilor a fost implementat în mod constant începând cu anul 2004. Unii critici consideră că această abordare a Fed a favorizat apariția unor dezechilibre periculoase, deoarece ratele dobânzilor au fost menținute la un nivel prea scăzut pentru o perioadă prea lungă de timp. De asemenea, creșterea ratelor dobânzilor a fost efectuată într-un mod prea previzibil în perioada 2005-2006. În plus, Fed nu a militat pentru o reglementare mai strictă a sistemului financiar.

Printre criticii politici monetari ai Fed s-a numărat John Taylor, un economist de la Stanford și fost membru al Trezoreriei, care a exprimat în mod deschis opinia că o abordare relaxată a politicii monetare a Fed a dus la creșterea unei bulei imobiliare.

Unii experți financiari consideră că Greenspan ar fi întâmpinat dificultăți în utilizarea ratelor dobânzii pe parcursul anilor 2000 pentru a limita creșterea rapidă a creditării. În opinia lor, acest instrument financiar este prea rudimentar pentru a putea controla eficient entuziasmul excesiv de pe piețele financiare.

În urma experienței acumulate, anumite administrații publice au implementat ulterior instrumente de politică macroprudențială drept soluții alternative, însă discuțiile privind eficiența acestor măsuri și impactul politicii monetare asupra economiei continuă să fie foarte aprinse.

Numeroase onoruri și distincții au fost conferite lui Greenspan drept recunoaștere a perioadei de stabilitate economică pe care a condus-o. El a primit, de asemenea, titlul de cavaler onorific de la regina Elisabeta a II-a și Medalia Prezidențială a Libertății, cea mai prestigioasă distincție civilă din America, care i-a fost înmânată în 2005 de către George W. Bush.

La mai puțin de doi ani de la retragerea sa din funcția de la Fed, o perioadă de crize financiare a izbucnit odată cu colapsul Bear Stearns, care a fost urmat de prăbușirea Lehman Brothers și de o serie de intervenții de urgență pe Wall Street, precum și de implementarea unui plan de stimulare monetară fără precedent.

O schimbare majoră de perspectivă asupra traiectoriei profesionale a lui Greenspan a avut loc în urma dezastrului. Abordarea sa de a acorda sprijin piețelor perturbate, concomitent cu susținerea capitalismului laissez-faire, a atras critici, similar cu viziunea sa asupra economiei de piață liberă, care i-a alimentat scepticismul în ceea ce privește reglementarea sectorului bancar și prudența în intervenția pe

piața creditelor ipotecare subprime

, marcată de scandaluri.

În perioada administrației Clinton, relaxarea reglementărilor pe Wall Street a fost puternic susținută de către Greenspan, proces care a inclus eliminarea anumitor secțiuni cheie din Legea Glass-Steagall, lege care anterior demarcase clar domeniul bancar comercial de cel investițional.

In lucrarea sa intitulată „Harta și teritoriul”, fostul șef al Rezervei Federale a efectuat o cercetare aprofundată după criză, evidențiind anumite aspecte.

Prognoza tradițională a eșuat

pentru că s-a axat în prea mică măsură pe studiul economiei comportamentale și pe posibilitatea unor decizii iraționale. În aceeași lucrare, Greenspan a dezvăluit că reglementările financiare dinainte de criză au avut consecințe nefaste, permițând băncilor să opereze pe structuri de capital periculos de fragile.

Greenspan este considerat în continuare o personalitate marcantă în rândul președinților Rezervei Federale, datorită abordării sale pro-active în situațiile de criză și capacității sale de a sfida gândirea economică tradițională.
O perioadă de prăbușire financiară care a izbucnit ulterior, după mandatul său, a lăsat urme adânci asupra economiilor țărilor occidentale, eveniment care rămâne strâns asociat cu numele său.