Un pod istoric peste sâmbătă Dunăre, care unește Ungaria și Slovacia, s-a transformat într-un loc neobișnuit pentru un mic dejun comunitar. Localnici s-au adunat acolo pentru a celebra prietenia dintre cele două comunități vecine, a anunțat Reuters.
Podul Maria Valeria, localizat între orașul ungar Esztergom și cel slovac Sturovo, a fost construit în 1895 și, de la acea dată, a suferit distrugeri, fiind reconstruit de de două ori, anunță Agerpres.
Mai jos veți găsi continuarea articolului.
La sfârşitul anului 1944, când al Doilea Război Mondial se apropia de final, trupele germane în retragere au aruncat în aer cele trei secţiuni centrale ale podului. Acesta a fost apoi lăsat în paragină timp de aproape 60 de ani, iar în perioada comunistă oamenii erau nevoiţi să traverseze graniţa cu feribotul. Podul a fost redeschis în anul 2001, recăpătându-şi splendoarea de odinioară.
Sâmbătă, zeci de mese au fost aşezate de-a lungul podului pentru un mic dejun comunitar cu croasante, şuncă, brânză şi cafea. Participanţii din cele două oraşe au fost grupaţi în funcţie de interesele lor şi de limbile vorbite, fiind încurajate în acest fel noi prietenii transfrontaliere.
„Cred că locuitorii din Esztergom şi cei din Parkany (denumirea ungară a oraşului Sturovo n.red) ar putea interacţiona puţin mai mult”, a apreciat organizatorul, Norbert Nagy.
În Slovacia, care are aproximativ 5,5 milioane de locuitori, etnicii maghiari constituie în jur de 9%, iar un număr considerabil dintre aceștia trăiește în Sturovo.
Mark Zelenak, invitat la masa de dimineață provenind din Esztergom, a declarat:
„Am întâlnit o persoană cu adevărat drăguţă şi amabilă în această dimineaţă aici pe pod, aşadar a fost o experienţă grozavă pentru mine”
Frontierile dintre Ungaria și Slovacia au rămas deschise încă de la aderarea la spațiul european de liberă circulație Schengen în 2007, însă tensiunile politice legate de minoritatea maghiară din Slovacia au apărut din când în când.
Totuşi, un alt participant, Laszlo Valacsay, crede că astfel de tensiuni sunt adesea alimentate de politicieni, în timp ce localnicii trăiesc paşnic unii alături de alţii. „Mereu a fost ceva provocat, dar nu de oameni, nu de noi, cei care trăim aici”, asigură acesta.
COMENTARII / 0