S-a născut în România, într-o familie de evrei, a cunoscut persecuțiile Holocaustului, a fugit din Europa după război și a ajuns în America fără să bănuiască faptul că avea să schimbe istoria sportului. Fred Lebow, născut Fischel Lebowitz la Arad, în 1932, este omul care a transformat maratonul de la New York dintr-o întrecere modestă, desfășurată în Central Park, într-un spectacol urmărit de întreaga lume. A murit la 62 de ani, răpus de cancer, după ce a alergat pentru ultima dată cei 42 de kilometri alături de una dintre cele mai mari campioane ale atletismului.
La 1 noiembrie 1992, zeci de mii de oameni așteptau la New York sosirea alergătorilor care parcurseseră cei 42,195 de kilometri ai maratonului. Printre ei se afla un bărbat de 60 de ani, cu barbă, o șapcă galbenă și un tricou alb, pe care era imprimat numărul 60.
Împreună cu el, alergase Grete Waitz, norvegiană care a ajuns la statut de legendă după ce a câștigat nouă ori maratonul din New York.
Citește șiCursă cu adrenalină la Arad Fall Run: Sute de alergători au traversat un pod feroviar în timp ce pe lângă ei treceau trenurile / ”Spre bucuria noastră, toți concurenții au ajuns cu bine la sosire” / 36 de mii de copaci vor fi plantați în urma evenimentului
În perspectiva ei, 42 de kilometri ar fi putut însemna doar câteva ore de efort. În ochii bărbatului de lângă ea, aceștia erau însă una dintre cele mai semnificative curse ale vieții.
Fred Lebow a fost diagnosticat cu cancer cerebral cu doi ani înainte. După ce a trecut prin tratamente dificile, a reînceput să alerge în timpul remisiunii bolii. Deși era slăbit, a rămânut hotărât să finalizeze maratonul pe care l‑a transformat într-un fenomen mondial.
După ce cei doi au traversat linia de sosire, la un interval de cinci ore și 32 de minute, difuzoarele au difuzat
„New York, New York”
, iar mulțimea a aplaudat.
Părea că figura reprezenta un individ care a rezistat unuia dintre cele mai întunecate capitole ale istoriei europene și și-a creat o viață nouă în America.
șase decenii în urmă, la mii de kilometri distanță, povestea sa a luat naștere într-un oraș din vestul României.
Fischel Lebowitz, fiul evreu din Arad
Fred Lebow, inițial numit Fischel Efraim Lebowitz, a luat naștere la Arad pe 3 iunie 1932, într-o casă de evrei ortodocși. În cadrul familiei sale, el a ocupat poziția a șaselea dintre cei șapte frați.
Tatăl său se ocupa de comerțul angro cu produse agricole, într-o regiune în care conviețuiau comunități românești, maghiare, evreiești și germane.
Familia trăia o existență în care tradițiile religioase și activitatea comercială a tatălui se împletiseră, iar copiii se dezvoltaseră într-un cadru în care religia avea un rol central, iar educația religioasă era considerată esențială.
Trecerea copilăriei lui Fischel a fost întreruptă violent de Al Doilea Război Mondial și de persecutările împotriva evreilor.
Pe măsură ce știrile despre violențele comise de naziști se răspândeau și la familia Lebowitz, pericolul în intensitate creștea.
Părintele său nu a mai avut libertatea de a administra afacerea, iar câțiva membri ai familiei au fost reținuți. Conform documentelor păstrate de New York Road Runners, autoritățile au impus evreilor să poarte Stelea lui David și să se prezinte la o unitate militară.
În fața amenințării, familia s-a divizat, iar fiecare membru a căutat să se protejeze ascunzându-se.
Holocaustului: cum a reușit să supraviețuiască prin
În 1990, Fred Lebow a răspuns la un interviu acordat publicației Los Angeles Times, relatând că tatăl său și frații săi mai mari au fost trimisi la muncă forțată.
El era prea tânăr pentru a avea aceeași soartă și a rămâne ascuns alături de mama sa, de o soră și de un frate.
În amintirile legate de perioada războiului figură și un eveniment aparent simplu, care arată modul în care familia reușea să supraviețuiască.
Mama lui reușea, de ocazie, să furnizeze pâine bărbaților aflați la muncă forțată. Pentru a-i face pâinea să arate mai închisă, adăuga zahăr brun, astfel încât să nu semene cu pâinea albă, asociată oamenilor privilegiați.
Familia apropiată a reușit să reziste în timpul războiului. Același lucru nu s-a întâmplat cu rudele din Ungaria și Cehoslovacia.
Bunicii, unchii, mătușile și verii lui Lebow au fost uciși de naziști.
„Familia mea a supraviețuit. Bunicii, mătușile și unchii mei nu”, își amintă el, în cadrul interviului acordat publicației Los Angeles Times.
Memoria decesului urma să persiste mult timp după finalizarea conflictului.
În aceeași conversație, Lebow reamintea despre cadavre și cai morți care se aflau în fața casei de familie.
Pentru copilul din Arad, războiul nu fusese o poveste îndepărtată despre fronturi și armate. Fusese o experiență trăită în propria casă, care îi destrămase familia și îi distrusese sentimentul de siguranță.
De la nazis la sovietici. Evadarea din Europa.
Încheierea războiului nu a produs deodată calmul pe care familia Lebowitz îl aștepta.
Lebow a intenționat să relateze că apariția trupelor sovietice a primit inițial un răspuns plin de speranță.
„Când au venit rușii, cât de fericiți eram”, își amintea el. Tatăl său credea că lumea urma să devină mai bună.
Speranța a durat scurtă.
Conform declarației sale, după câteva luni, familia a trebuit din nou să plece, de această dată sub presiunea noilor autorități.
În jur de 13 ani, Fred și fratele său Michael, care avea în jur de 15 ani, au pornit spre partea de vest.
New York Road Runners înregistrează în documentele biografice că cei doi s-au înscris într-un convoi de orfani evrei care se îndreptau spre Cehoslovacia.
În decursul anilor, s-au desfășurat călătorii prin Europa postbelică, o etapă caracterizată de lipsuri, frontiere în continuă schimbare și milioane de persoane dezrădăcinați.
Frații au traversat Cehoslovacia și Irlanda, unde au participat la cursuri spirituale în școli de tip yeshiva, concepute pentru aprofundarea tradiției iudaice.
Lebow a menționat ulterior și despre activități de contrabandă cu zahăr și diamante, prin care se crede că a obținut profit în acei ani. Alte dintre aceste mărturii au fost contestate de membrii proprii ai familiei, astfel încât acest episod trebuie considerat ca parte a biografiei prezentate de el, nu ca un fapt verificat în toate detaliile.
tânărul evreu care a părăsit România căuta un loc pentru a-și reconstrui viața.
Aceea locație era programată să fie America.
Ajungerea în Statele Unite. Fischel Lebowitz își schimbă numele în Fred Lebow.
Conform unei biografii din Encyclopedia.com, Fischel Lebowitz și fratele său Michael au sosit în decembrie a anului 1949 în New York. Alte cronologii, printre care cea publicată de New York Road Runners, plasează anul 1951 ca momentul emigrării.
El a sosit în Statele Unite pentru a urma cursuri religioase, însă destinul său avea să se îndepărteze treptat de drumul pregătit pentru un tânăr crescut într-o familie evreiască ortodoxă.
El și-a adoptat numele Fred Lebow, sub care a ajuns faimos la nivel global, și a dobândit ulterior cetățenia americană.
El nu a intrat în funcția de rabin.
În loc de a se stabili, a explorat diverse profesii, încercând să-și găsească locul într-un mediu radical diferit față de cel în care a crescut.
În anumite perioade a trăit în Kansas City și Cleveland, a activat în domeniul vânzărilor și a participat la conducerea unui teatru dedicat comediei și improvizației.
Experiența în teatru a prefigurat, într-un anumit mod, abilitățile de organizator și promotor pe care le va evidenția ani mai târziu.
După întoarcerea sa în New York, a urmat un program scurt la Fashion Institute of Technology și a început să activeze în industria confecțiilor.
În Garment District, zona de modă din New York, Lebow a gestionat fabricația și vânzarea unor haine modelate după stilurile unor designeri celebri, însă la prețuri accesibile.
Prin activitățile sale comerciale, a dobândit libertate financiară.
Orașul, care s-a transformat în noua sa casă, avea în plus să îi ofere o pasiune neașteptată.
În ce mod a descoperit alergarea printr-o întâmplare?
Fred Lebow nu era un sportiv de rang înalt în tinerețe și nici nu își imagina să organizeze evenimente de atletism.
În ultimele etape ale anilor 1960, sportul său preferat era tenisul.
Într-o zi, prietenul său și colegul de tenis Brian Crawford l‑a provocat să participe la o competiție de alergare înconjurând lacul de rezervă din Central Park.
Lebow a răspuns la provocare și a obținut victorie, chiar dacă viteza lui era scăzută.
Acest eveniment i-a remodelat viața.
În acea perioadă a intensificat antrenamentele, iar în 1969 s-a înscris la o competiție organizată de clubul de alergare New York Road Runners, care la acea vreme avea doar câteva sute de membri.
Rezultatul său nu a fost impresiv; a ajuns pe locul penultimul.
Mai târziu, el a făcut o glumă, declarând că, dacă ar fi reușit să termine ultimul, probabil s-ar fi descurajat atât de tare încât ar fi renunțat complet la alergare.
El a continuat fără a se retrage.
Dimpotrivă a ajuns la poziția de unul dintre cei mai activi membri ai clubului și a început să se înscrie la un număr tot mai mare de competiții.
În cadrul uneia dintre competițiile din acea perioadă, care s-a desfășurat în Bronx, s-a observat că numărul de spectatori era practic nul, traficul rutier generând obstacole, iar un grup de copii aruncau pietre către alergători.
În cazul lui Lebow, dificultatea nu se limita doar la organizarea insuficientă.
În acea perioadă, sportul pe care tocmai l‑a descoperit nu reușea să capteze interesul publicului.
În acel moment, a apărut o idee.
Primul maraton din New York a fost organizat cu un buget de doar câteva sute de dolari și a traversat Central Park.
În 1970, Fred Lebow și Vince Chiappetta, președintele New York Road Runners, au hotărât să organizeze un maraton în Central Park.
Nu aveau experiența necesară pentru un eveniment de asemenea amploare, nu dispuneau de sponsori importanți și nici de resurse financiare considerabile.
Din buzunarul său, Lebow a donat în jur de 300 de dolari.
Fondurile au fost direcționate și spre băuturile distribuite participanților, precum și spre ceasurile accesibile pregătite ca premii.
Pe 13 septembrie 1970, a avut loc prima ediție a New York City Marathon.
Ruta era formată din patru runde prin Central Park, fără a trece prin cartierele ce ar fi devenit ulterior celebre în competiție.
În total, 127 de alergători au participat, iar doar 55 dintre ei au reușit să termine cursa.
Printre aceștia se număra și Fred Lebow.
A traversat linia de finalizare pe poziția 45, în timp de 4 ore, 12 minute și 9 secunde.
Din punct de vedere sportiv, nu se distingea ca o performanță remarcabilă.
Din perspectiva istorică, el a fost implicat în crearea unui eveniment ce avea să transforme modul în care lumea percep alergarea pe distanțe lungi.
Persoana care a transformat New Yorkul într-un teren de 42 de kilometri.
În anul 1972, Lebow a preluat conducerea New York Road Runners ca președinte și a început să acorde tot mai mult timp organizării competițiilor.
În primele faze, clubul își desfășura activitatea în apartamentele membrilor. Biroul său se afla în propria locuință din Manhattan, iar chiria lunară era de 69 dolari.
Dar aspirațiile sale considerabil depășeau dimensiunile clubului mic.
Fred Lebow aspira la un maraton care să se diferențieze de toate cele existente.
Nu se aștepta ca evenimentul să fie destinat doar sportivilor profesioniști sau celor capabili să atingă standarde sportive foarte riguroase.
El aspira la organizarea unui concurs în care persoane comune să poată participa, fără să țină cont de profesie, origine sau nivel de pregătire, atâta timp cât reușeau să parcurgă distanța.
În 1976, când Statele Unite marcau 200 de ani de la Declarația de Independență, a sosit momentul decisiv.
Lebow a propus ca maratonul să devină o cursă ce să includă fiecare dintre cele cinci districte principale ale New Yorkului: Staten Island, Brooklyn, Queens, Bronx și Manhattan.
S-a recunoscut necesitatea negocierilor cu autoritățile, a închiderii unor artere importante și a orchestrării unui sistem logistic fără precedent în cadrul competiției.
În ziua precedentă cursei, Lebow se afla pe podul Verrazzano-Narrows, unde contribuia la acoperirea rosturilor de dilatație cu placaj, astfel încât alergătorii să poată traversa în siguranță.
Aceasta era imaginea liderului care nu se mulțumea să impună ordine de la birou, ci se ocupa personal de verificarea detaliilor evenimentului.
În prima ediție, desfășurată pe traseul ce traversează cele cinci cartiere, s-au înregistrat peste 2.000 de participanți, iar în jurul 1.550 dintre ei au finalizat cursa.
Bill Rodgers a triumfat în categoria masculină, în timp ce Miki Gorman a dominat competiția feminină.
Maratonul s-a transformat într-o realitate care depășește simpla competiție sportivă.
În acea perioadă, pentru prima dată, întregul oraș se bucura de o sărbătoare.
Un promotor excepțional, însă o persoană dinamică.
Personalitatea lui Fred Lebow era remarcabilă, iar notorietatea sa se datora perseverenței cu care își urmărea scopurile.
El realizase că notorietatea unui concurs sportiv nu se obține exclusiv prin realizările cursanților.
Era necesar să se găsească povești, personalități, sponsori și să atragă atenția presei.
În anul 1976, a pus în scenă o conferință de presă deosebită la Tavern on the Green, localitatea situată în Central Park, cu scopul de a promova noul traseu al maratonului.
El îi întâmpina personal pe sportivii de rang înalt și, din când în când, se deplasa la aeroport pentru a-i întâlni.
Printre alergătorii pe care i-a atras în New York se numeau Bill Rodgers, Frank Shorter și Miki Gorman.
El a recunoscut semnificația implicării unor figuri din afara sportului, cum ar fi balerinul Jacques d’Amboise, membru al New York City Ballet, sau primarul Newark, Kenneth A. Gibson.
Totuși, nu se putea considera un personaj comod.
El conducea într-un mod autoritar, decidea fără a consulta mereu ceilalți și, uneori, se confrunta cu conflicte cu membrii clubului sau cu sportivi celebri.
1978, când câțiva membri ai conducerii New York Road Runners au dorit să restrângă puterile lui Lebow, acesta a răspuns cu opoziție.
El susținea că toate deciziile sale erau luate în interesul organizației.
George Hirsch, un prieten și partener de aproape, l-a caracterizat ca fiind o amalgamare între mesager al alergării și un promotor de spectacole în stilul lui P.T. Barnum.
Anterior coleg, Phil Greenwald, l-a descris ca fiind o combinație de artist de scenă, susținător, întreprinzător și intermediar, un talent excepțional care nu se sătură niciodată să-și susțină conceptele.
Henry Stern, responsabil pentru administrația parcurilor din New York, considera că indivizii care se dedică unei singure cauze sunt deseori puțin nebuni și nu pot fi evaluați conform normelor obișnuite.
În perspectiva sa, însă, orașul New York se dădea mai bine datorită lui Fred Lebow.
Grete Waitz, victoriei care s-a transformat în emblemă a maratonului
În cariera sportivă a lui Lebow, una dintre legăturile cele mai semnificative a fost cea cu norvegiana Grete Waitz.
1978, el a reușit să o convingă să se înscrie la maratonul din New York, deși ea era recunoscută în principal pentru realizările sale pe distanțe mai scurte.
Waitz a triumfat în cursă la prima sa participare, marcând un record mondial de două ore, 32 de minute și 30 de secunde.
Era prevăzut să câștige nouă ori la New York, devenind una dintre cele mai proeminente personalități din istoria competiției.
Relația dintre ea și Fred Lebow a depășit, însă, cadrul profesional.
În momentul în care organizatorul a fost diagnostificat cu cancer, Waitz a rămas alături de el.
În anul 1992, a decis să parcursă 42 de kilometri alături de el, ajustându-și ritmul în concordanță cu capacitățile unei persoane care a suferit o boală severă.
Doi ani mai târziu, la ceremonia organizată după moartea lui Lebow, campioana avea să spună că trecerea liniei de sosire împreună cu el în 1992 însemnase pentru ea mai mult decât ar fi însemnat o a zecea victorie la maratonul newyorkez.
În ochii lui Fred Lebow, acest eveniment a reprezentat probabil cea mai puternică manifestare a conceptului pe care îl susținea de-a lungul întregii sale vieți: alergatul nu era rezervat exclusiv campionilor, ci și tuturor celor ce aveau curajul de a se alătura.
Ultima mare cursă și cancerul
În 1990, Fred Lebow a primit diagnosticul de cancer cerebral.
El a beneficiat de terapii oncologice, printre care chimioterapia, iar în 1991 a suferit o operație pentru eliminarea unei tumori maligne la glanda tiroidă.
Boala a deteriorat în mod profund abilitatea fizică.
În perioada de tratament, a început să utilizeze un baston pentru a se deplasa pe aleile spitalului.
Totuși, a continuat să alerge.
Când sănătatea lui a început să se redreseze, a reluat exercițiile în Central Park.
El a convertit experiența sa într-un instrument de susținere pentru cercetarea medicală.
În 1990, a desemnat centrul oncologic Memorial Sloan Kettering drept primul partener caritabil oficial al maratonului de la New York.
1991, sportivii care au participat la această campanie au adunat peste 650.000 de dolari în sprijinul studiilor privind cancerul.
În 1992, când a avut loc ultima sa participare, fondurile strânse au ajuns la aproape un milion de dolari.
În data de 1 noiembrie 1992, Fred Lebow a reluat cursa.
La 60 de ani, el era conștient că nu mai putea să alerge în felul în care înainte.
Grete Waitz a rămas alături de el începând cu prima fază și până la final.
Rezultatele oficiale arată că au încheiat competiția în 5 ore, 32 de minute și 34 de secunde.
Pentru Lebow, care a dedicat două decenii cronometrării și susținerii altora, a sosit momentul în care el însuși a preluat rolul central în maraton.
Moartea, cu patru săptămâni înainte de maraton
Fred Lebow a pierdut viața în data de 9 octombrie 1994, în vârstă de 62 de ani, ca urmare a cancerului cerebral.
Rămăseseră doar patru săptămâni înainte de a începe cea de-a 25-a ediție a maratonului de la New York.
În linia de sosire din Central Park, orașul a desfășurat o ceremonie memorială, loc pe care Lebow l-a transformat într-un simbol al ambiției și al depășirii limitelor.
În total, numărul de participanți a variat între 3.000 și
Printre cei prezenți la discurs au fost primarul de atunci al New Yorkului, Rudolph Giuliani, și Grete Waitz.
Giuliani a subliniat că maratonul constituie o moștenire activă a orașului și că prezența acestui eveniment se datorează în mare parte lui Lebow.
Grete Waitz, evident emoționată, a declarat că prietenul său a reprezentat mult mai mult decât omul care a pus bazele maratonului de la New York.
El a avut un rol esențial în creșterea competițiilor de alergare la nivel global și a schimbat destinul a numeroși indivizi, printre care și al ei.
După pronunțarea discursurilor, înscrierii la ceremonie s-au luat de mâini și au trecut simultan linia de sosire.
Acesta a reprezentat, poate, cea mai potrivită formă de omagiu pentru un om care și-a dedicat întreaga viață convingerii că fiecare persoană merită să se bucure de finalizarea unei curse.
În cadrul competiției din 1994, aproape 30.000 de participanți au traversat linia de final a maratonului.
La început, în urmă cu 24 de ani, numărul participanților la prima ediție era de 55.
Statua din Central Park și moștenirea oferită orașului New York
În noiembrie 1994, la scurt timp după decesul său, o statuie dedicată lui Fred Lebow a fost dezvăluită în Central Park.
Sculptura îl prezintă îmbrăcat în ținută sportivă, purtând o șapcă și având un ceas în mână, privind timpul alergaților.
Nu este portretizat ca un sportiv triumfător, cu brațele înălțate în semn de victorie, ci în postura care i-a adus faima: cea de coordonator dedicat participanților din cursă.
În anul 2001, statuia a fost relocată lângă aleea din partea estică a parcului, la nivelul Străzii 90.
În fiecare an, în weekendul maratonului, obiectul respectiv este mutat temporar la vecinătatea liniei de sosire, ca un omagiu dedicat fondatorului competiției.
Moștenirea lui Fred Lebow nu se restrânge doar la maraton.
El a jucat un rol în crearea unor evenimente care au ajuns să devină celebre, printre acestea fiind maratonul pe Fifth Avenue și concursul de urcări a scărilor din Empire State Building.
El a promovat participarea femeilor, a copiilor și a sportivilor cu dizabilități la cursurile organizate de New York Road Runners.
În anul 1995, exact un an după decesul său, a fost fondat Fred’s Team, un proiect de alergare și colectare de fonduri menite să susțină studiile de combatere a cancerului.
Recunoașterea la nivel mondial a persistat și după moarte.
2001 a fost înscris în National Distance Running Hall of Fame, iar 2011 a primit onorarea în Hall of Fame al New York Road Runners.
În octombrie 2025, World Athletics a pus postum o placă de patrimoniu în categoria „Legend”, situată în centrul New York Road Runners.
Din Arad până la New York, o existență care a remodelat sportul mondial.
Fred Lebow nu a reușit să devină un campion de elită în atletism.
În prima sa cursă de maraton din New York, a terminat pe locul 45 din 55, iar în prima competiție pe care clubul său a organizat-o, a ajuns la penultimul loc.
Nu a reușit niciodată să obțină victorie în competiția pe care a fondat-o.
În loc de asta, a realizat un concept ce va schimba în mod permanent sportul de masă: pentru un număr de milioane de persoane, realizarea nu constă în a fi mai rapid decât ceilalți, ci în a reuși să finalizeze traseul propriu.
În 1930, originar din Arad, a reușit să treacă peste Holocaust, a călătorit printr-o Europă devastată de război și a creat în America unul dintre cele mai puternice embleme ale perseverenței.
Iar filosofia lui a rămas exprimată într-unul dintre cele mai cunoscute citate atribuite sale:
„În alergare, nu contează dacă termini primul, la mijlocul plutonului sau ultimul. Poți să spui: «Am terminat». Și asta îți oferă o mare satisfacție.”
Maratonul din New York, programat pentru 1 noiembrie, va avea loc în această duminică și reprezintă cea de-a 55-a ediție a competiției.
COMENTARII / 0