Xi Jinping a adus schimbări majore în cadrul Partidului Comunist Chinez, transformând profund limitele de mandat, conducerea colectivă și mecanismele tradiționale de succesiune, în timp ce epurările s-au stabilit ca element permanent al guvernării. În ultimele două decenii,
În ultimele două decenii, cercetătorii au susținut că motivul principal pentru rezistența regimului comunist chinez până în secolul XXI – în timp ce toate regimurile comuniste din Europa s-au prăbușit – a constat în faptul că acesta a construit instituții robuste și permanente.
Partidul Comunist Chinez (PCC) s-a distanțat de regimul personalist și imprevizibil din timpul lui Mao Zedong, construind fundațiile unui stat contemporan. A impus limite de mandat pentru liderii săi, a adoptat un sistem de conducere colectivă și a pus tot mai mult accent pe merit în promovarea funcționarilor, fapt care i-a conferit suficientă rezistență pentru a se recupera după șocurile externe și interne care au subminat alte regimuri socialiste.
Citește șiO nouă decizie controversată în SUA. Copiii migranți primesc 3.000 de dolari dacă acceptă să plece
Xi Jinping a petrecut ultimele zece ani demolând aproape toate instituțiile pe care se credea că susțin puterea partidului. În 2018 a eliminat limitele mandatului prezidențial, a lăsat fără conținut conducerea colectivă și a refuzat să numească un succesor. De asemenea, a epurat funcționari de rang înalt după bunul său plac, în special în domeniul cel mai sensibil: armata.
În ianuarie, la doar câteva luni după excluderea a nouă ofițeri militari de rang înalt de către liderii partidului, Ministerul Apărării Naționale a declarat că Zhang Youxia și Liu Zhenli – la acea vreme, cel mai înalt ofițer în uniformă și cel mai înalt comandant operațional al Armatei Populare de Eliberare – au intrat sub anchetă. Începând cu anul 2022, datele colectate de Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale arată că partidul a eliminat oficial trei duzini de generali și generali-locotenenți, iar mulți alții au dispărut evident.
În luna iulie a anului 2026, operația de curățare a forțelor armate a continuat: Xi Jinping a promovat doi ofițeri la rangul de general, iar unul dintre aceștia a preluat conducerea organului de disciplină și anticorupție al Comisiei Militare Centrale. Conform raportului Reuters, epurările au scăzut numărul de lideri militari de top, care în trecut se numărau la șapte, la doar doi – Xi și vicepreședintele Zhang Shengmin – înainte de noile numiri.
Washington găzduiește un număr semnificativ de experți care tratează aceste purge ca pe indicatori ai fragilității Chinei. Ei percep un conducător puternic, învăluit în suspiciuni și obsedat de păstrarea controlului său asupra puterii. Dacă autoritatea partidului ar fi fost de fapt susținută de instituțiile independente create de China în perioada post‑Mao, purge‑urile lui Xi ar reprezenta un semnal de avertizare privind fragilitatea și chiar posibilitatea unei prăbușiri.
Partidul nu a indicat vreun semn de fragmentare. În schimb, pe măsură ce aceste curățări au persistat, Xi și organizația par să fi dobândit o forță mai puternică. În loc să-și submineze controlul, metoda prin care PCC elimină membrii poate ilustra, în parte, durabilitatea sa. O curățare nu reprezintă un eveniment punctual, ci un proces continuu – unul pe care partidul îl execută într-o formă aproape invariabilă de peste un secol.
Acest mecanism vizează, evaluează și impune periodic cadrele să solicite clemență pentru a-și menține poziția în cadrul sistemului. Scopul este de a-i transforma, nu de a-i elimina complet, consolidând partidul prin stimularea ascultării și a devotamentului față de cauza partidului.
Liderii PCC cred, de asemenea, că această strategie funcționează: Xi a adoptat „auto-revoluția”, sau rectificarea continuă și permanentă, ca mijloc prin care China va scăpa de soarta nefericită a Uniunii Sovietice și a altor regimuri socialiste care se află acum în coșul de gunoi al istoriei.
durabilitatea partidului nu este amenințată de volumul funcționarilor eliminați, ci de singura problemă pe care această strategie nu o poate rezolva și chiar o poate intensifica: modul în care se administrează succesiunea.
regim de auto-revoluție va ascensi și va declina în funcție de această chestiune, indiferent cât de mult se va strădui să evite deteriorarea internă.
Când vindecă boala, el salvează pacientul.
Epurațiile din China au o istorie care precedă înființarea Republicii Populare în 1949. În anumite situații, la fel ca în alte regimuri asemănătoare, PCC inițiază epurări brutale pentru a îndepărta cadrele din interiorul partidului.
Tipul de epurare, care a devenit acum sinonim cu acțiunile lui Iosif Stalin din Uniunea Sovietică, urmărește să elimine un membru al partidului, fie prin încarcerare, exil, fie prin deces. Victima unei astfel de epurări
În 1930, Mao a aplicat această strategie, eliminând peste 700 de ofițeri ai armatei într-o demonstrație de control absolut. În contrast, acțiunile întreprinse de PCC sub conducerea sa nu reprezintă o epurare în sensul convențional; liderii partidului preferă adesea o abordare diferită, denumită rectificare.
Rectificarea are ca scop păstrarea unei persoane în cadrul partidului, chiar dacă statutul acesteia poate fi semnificativ redus. În contrast, conceptul clasic de epurare urmărește să elimine adversarii din rândurile partidului – termenul chinezesc qingdang înseamnă literalmente „curățarea partidului” – iar rectificarea vizează, în schimb, conservarea și remodelarea cadrelor, menținându-le în același timp sub influența partidului.
PCC a preferat, pe parcursul istoriei sale, să corecteze cadrele în loc să le elimine. În decembrie 1929, în satul Gutian, din provincia Fujian, Mao a introdus o rezoluție numită „Despre corectarea ideilor eronate din partid”, în care se susținea controlul partidului asupra armatei.
Rezoluția includea, de asemenea, indicii referitoare la modul în care partidul percepea disciplina internă: se refera la țintele sale nu ca la adversari, ci ca la indivizi care manifestau abateri de gândire.
Cadrele ar fi putut suferi de probleme precum adoptarea unui „punct de vedere
Mao a tratat fiecare dintre aceste probleme ca pe o afecțiune ce putea fi uneori eliminată printr-un ciclu de critică și autocritică în fața colegilor. În plus, a adăugat o garanție: dacă membrii partidului acceptau acest proces, PCC îi păstra în rândurile sale, în loc să-i elimine.
Nu a existat niciun element de gentilețe în aceste acțiuni. Campania din Yan’an s-a dovedit a fi deosebit de brutală: multe persoane au fost torturați, iar mii de oameni s-au pierdut. Campaniile ulterioare au fost adesea și mai dure.
În contrast cu alte forme de comunism, abordarea lui Mao a marcat diferențe semnificative. În timp ce Stalin dispunea rapid de execuții pentru cadrele dubioase, iar Pol Pot le trimitea în gropi comune, în China se recurgea adesea la menținerea cadrelor și la încercarea de a le reconfigura, în paralel întocbind dosare permanente ce evidențiau fiecare greșeală a acestora.
Procedura de bază este practic neschimbată și astăzi. O persoană este detectată pentru că a încălcat regulile în vreun mod și trebuie să redacteze un raport despre defectele sale. Această declarație este confirmată prin comparație cu informațiile colegilor și cu datele deja existente în dosarul personal al individului, înregistrate de organizație.
Funcționarii se află pe o scală ierarhică de sancțiuni posibile, care oscilează de la lipsa oricărei măsuri până la excluderea completă din partid. Cele mai multe sancțiuni se situează în zona intermediară, cum ar fi acordarea unui avertisment strict sau plasarea unei persoane în perioadă de probă.
Atunci când se stabilește o hotărâre referitoare la modul de gestionare a unui cadru, a unui funcționar sau a unui obiectiv al campaniei, acea persoană, dacă se decide că a oferit suficientă mărturisire, rămâne în partid, însă sub condiții revocabile și sub influența fluctuațiilor politice.
Și fiecare bucată de hârtie produsă de acest procedeu este plasată în dosarul oficial al cadrului, permanent.
Procesul acesta a fost aplicat în 1952 împotriva unui comerciant rural care a furat o porțiune din cerealele cumpărate. În prezent, aceeași metodă este utilizată în cadrul Biroului Politic al Chinei, unde membrii — cei mai influenți indivizi din națiune — se recită reciproc, cu voce tare, autocriticile o dată pe an, iar declarațiile lor sunt notate în hârtie și atașate definitiv la dosarele personale, respectând modelul adoptat la Yan’an.
Chiar dacă Xi a extins cercul celor care pot fi vizați, mecanismul nu s-a schimbat. Cazul în curs al ofițerilor militari epurați sub conducerea lui Xi se încadrează, probabil, și el în acest model. Zhang și Liu au fost puși sub anchetă, nu au fost împușcați, și există o șansă ca ei să rămână în registrele partidului, chiar dacă li se va adăuga un dosar personal mai voluminos și li se va atribui un post fără importanță sau vor fi complet îndepărtați din viața publică.
În anul 2023, diplomatul Qin Gang a fost înlăturat din funcția de ministru al Afacerilor Externe; investigațiile jurnalistice au demonstrat că, deși a păstrat statutul de membru al partidului, a fost mutat într-un post administrativ de rang inferior în cadrul editurii Ministerului Afacerilor Externe.
Zhang și Liu au fost scoși din partid, însă curățarea rămâne în mare parte o excepție, nu o regulă, în concordanță cu practica de lungă durată a partidului.
Dintre 101 de ofițeri de rang general și general-locotenant pe care Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale i-a marcat ca fiind purgați sau în suspiciune de purgare, doar 14 au fost oficial excludiți din partid până în luna februarie.
Doar un dosar
Rectificarea rareori, dacă nu chiar niciodată, schimbă convingerile cadrelor. Optzeci de ani de dovezi, multe dintre ele provenind chiar din rândurile partidului, arată că cadrele repetă mecanic textele care le sunt date, manifestă pocăința cerută și apoi revin la comportamentele anterioare imediat ce campania se încheie.
Acest procedeu este atât de formalizat încât cei implicați învață să răspundă exact la ceea ce evaluatorii doresc să asculte. Totuși, obiectivul central al acestei proceduri nu constă în schimbarea credințelor, ci în elaborarea unui raport ce va fi inserat într-un dosar arhivat. Acest dosar arhivat include informații factuale despre angajați și, de asemenea, observații concrete privind lacunele politice ale unui lider.
Autoritatea se bazează pe această urmare documentară pentru a menține disciplina, indiferent dacă niciun funcționar nu își schimbă comportamentul sau gândirea. În ceea ce privește funcționarii și alte persoane supuse rectificării, procedura separă cei care se află în grațiile liderilor partidului de cei care au intrat în dizgrație.
Din cauza faptului că cadrele se confruntă în mod continuu cu lupta pentru statut, epurarea
Prin extinderea la 100 de milioane de membri ai partidului, această procedură generează o disciplină internală în fiecare individ, întărind strânsoarea organizației asupra autorității. Fiecare lider își începe ziua conștient că dosarul său există și poate fi mobilizat împotriva lui în orice clipă.
Dosarul permanent, standardizat și care poate fi redeschis, conținând istoricul, legăturile și punctele vulnerabile ale fiecărui membru al partidului, reprezintă, de asemenea, un sistem informațional care conferă liderilor partidului o putere imensă.
Leaderii autoritari necesită date pentru a evita amenințările la adresa autorității lor; registrul personal al PCC, plin de detalii despre membrii partidului, reprezintă o sursă indispensabilă de informații pentru liderii din China.
Majoritatea cadrelor se aliniază cu așteptările partidului, însă minoritatea de persoane care nu adoptă atitudinea adecvată în fața unei campanii disciplinare poate fi supusă expulzării sau închiderii, prevenind astfel orice posibilă revoltă internă.
În anumite momente apar dezertări și disidențe la nivel înalt, însă când se produc, acestea sunt de obicei neorganizați și se disipă rapid. Se poate presupune că astfel de evenimente ar provoca nemulțumiri în rândul cadrelor de partid, însă mecanismul este proiectat să răspândească vina și să protejeze Beijingul de orice reacție negativă.
Nu există nici o singură persoană sau entitate care să emită un verdict de corecție. În schimb, grupuri de lucru din partid, denumite „echipe de lucru”, sunt mobilizate pentru a compune verdictul; colegii de la locul de muncă îl aprobă, iar apoi un comitet de la un nivel administrativ superior îl ratifică.
Procesul trece prin suficiente mâini în cadrul său, iar paternitatea este agregată și dispersată, astfel încât niciun lider individual sau entitate a partidului nu poate fi considerat responsabil.
Chiar și cadrele, prin autocritică proprie, contribuie la formarea verdictului. Disciplinarea acestora prin rectificare servește, de asemenea, ca mecanism de coordonare. Partidul-stat chinez reprezintă o rețea vastă de agenții birocratice, baze de putere regionale și birouri administrative, fiecare având interese proprii și fiind adesea obligate să negocieze între ele.
O campanie de rectificare reprezintă unul dintre puținele instrumente capabile să depășească aceste diviziuni. La fel ca în alte inițiative majore ale partidului, precum politica copilului unic, cadrele recunosc că respectarea măsurilor de rectificare este obligatorie și constituie o prioritate majoră pentru lideri.
Campaniile disciplinare impun recompense și pedepse fără amb
Mai mulți oficiali, care de obicei se bucură de avantajele fragmentării sistemului politic chinez, reușesc să renunțe la interesele proprii și să se conformeze campaniilor de disciplină, permițând Beijing să impună o direcție unificată și să întărească controlul partidului.
Ce nu poate fi soluționat de disciplină
În istoria China se regăsesc numeroase cazuri de dinastii, odinioară dominante, care au suferit o slăbire progresivă și, în cele din urmă, s-au fragmentat. Pentru a preveni asemenea declin, Mao a propus mobilizarea colectivă: el susținea că doar prin implicarea poporului în supravegherea autorităților se poate menține vigilența.
Xi a prezentat în anul 2021 o soluție care, de la acea dată, a evoluat și se referă la o auto-revoluție a partidului. În acest context, soluția pentru problemele partidului trebuie să provină exclusiv din interiorul acestuia, fără a implica niciun factor extern.
În curs de desfășurare, campaniile de rectificare ale partidului obligă fiecare funcționar să se autodisciplineze; în același timp, epurările sporadice, fără a se angaja în proceduri elaborate, asupra unor cadre, constituie o dovadă clară că încălcarea regulilor produce efecte.
Xi a marcat o etapă historică, stabilind pentru prima dată mecanismul explicit al supraviețuirii partidului în interiorul său. Coregrafia, la fel de clară, a fost prezentată. În toamna 2014, în contextul anchetelor care au condus la demiterea a doi lideri militari de rang înalt, Xi a adunat aproximativ 400 de ofițeri superiori în aceeași sală din satul Gutian, unde Mao a publicat documentul „Despre corectarea ideilor eronate din partid”.
Presa de stat a numit-o „noua conferință de la Gutian”. În 2024, Xi a convocat armata pentru a discuta despre activitatea politică, adică loialitatea ideologică, la Yan’an – o reamintire clară a faptului că partidul vede o legătură directă între campaniile de rectificare din trecut și puterea sa actuală.
În culisele semnificației simbolice, Xi ascunde o frică: China ar putea urma drumul Uniunea Sovietică, a cărei Partid Comunist, potrivit lui Xi, a lăsat să se deterioreze mecanismele sale disciplinare interne, devenind astfel arhitectul propriei căderi.
Beijingul consideră că epurările și rectificările trebuie să continue permanent dacă partidul dorește să rămână la putere. Indiferent dacă analiza prăbușirii sovietice este corectă sau nu, autoritatea persistentă a PCC sugerează că metoda partidului de a disciplina cadrele ar putea explica cu adevărat durabilitatea sa.
Nu trebuie să se măsoare curățările conduse de Xi după cantitatea de funcționari capturați, ci după capacitatea lor de a genera dosare, sentințe și devotament față de partidul, care asigură stabilitatea sa în putere.
Totuși, ceea ce întărește partidul, în același timp, subminează câteva dintre mecanismele de autoritate din China. Funcțiile de comandă militară de rang înalt rămân vacante sau sunt ocupate de ofițeri cu experiență mai redusă, iar viitorii ofițeri învață că cel mai sigur parcurs profesional este unul cu realizări limitate.
În situații de alegere, partidul prioritizează controlul politic în detrimentul eficacității operaționale. Acest compromis, pe care partidul l-a acceptat de peste un secol, va rămâne în vigoare în continuare.
Metoda China de a efectua epurări nu rezolvă problema succesiunii. Rectificarea nu generează niciun mecanism pentru alegerea viitorului conducător – dimpotrivă, prin asigurarea că niciun subordonat nu dobândește o poziție independentă, aceasta face ca apariția unui succesor credibil să fie și mai dificilă.
Succesiunea, nu disciplina, reprezintă punctul vulnerabil al sistemului. Generația mai în vârstă a liderilor PCC, printre care Mao și Deng Xiaoping, a depășit dificultatea de a asuma succesiunea, sprijinindu‑se pe autoritatea lor incontestabilă ca revoluționari care au luptat pentru supraviețuirea partidului. În schimb, liderii de după ei s-au sprijinit pe structuri instituționale – limitarea mandatelor, conducerea colectivă și reguli de succesiune stabilite – pe care Xi le-a demolat fără a le reface.
Xi nu deține niciuna dintre ele, ceea ce agravează severitatea problemei de succesiune. Pericolul pentru stabilitatea Chinei nu apare când generalii dispar în timpul unei anchete, ci când persoana care examinează dosarele îmbătrânește și nu mai poate îndeplini atribuțiile, fără să fie clar cine va prelua responsabilitatea.
Partidul Comunist Chinez nu se va prăbuși: sistemul de putere există tocmai pentru a preveni divizarea elitei, iar acesta a funcționat. Ceea ce va apărea, probabil, în schimb, este un stat mai slab din punct de vedere militar și mai puternic din punct de vedere politic decât sugerează majoritatea evaluărilor.
În prezent, cea mai mare incertitudine se referă la posibila succesiune a lui Xi. Chiar și teoreticienii din Beijing monitorizează această problemă, deoarece sunt conștienți că niciun sistem de rectificare, deși bine conceput și care a consolidat partidul pe parcursul un secol, nu oferă rezolvare pentru confruntarea de putere dintre elite în legătură cu viitorul lider.
COMENTARII / 0