George Simion și Nicușor Dan: de ce naționalismul duce la fascism

„Naționalismul etnic este o doctrină colectivistă, incompatibilă cu statul de drept”

și

Citește șiJudecătoarea Sorina Marinaș, vânată de Inspecția Judiciară, o nouă replică pentru Nicușor Dan: Aștept să spună ce a făcut pentru colegii mei de la Curtea de Apel Pitești deja sancționați, înțeleg că abia după execuție consideră că are atribuții

„țările colectiviste și xenofobe nu prosperă, sunt săracii agresivi ai lumii”

a redactat profesoara de științe politice Alina Mungiu-Pippidi un articol de opinie, destinat cititorilor HotNews.ro.

Definiția naționalismului depinde de contextul istoric. Un popor aflat sub dominația unui imperiu și care aspiră la autodeterminare este, inevitabil, „naționalist” în sens emancipator: grecii sub otomani, românii sub austro-ungari, balticii sub URSS. În asemenea situații, naționalismul este o ideologie de eliberare, un instrument pentru a obține un stat propriu.

Dar odată ce statul există, odată ce suveranitatea este câștigată, naționalismul „liberal” încetează să mai aibă sens. Nu mai ai ce elibera. De aici înainte, definiția devine una singură: naționalismul este aspirația politică de a rezerva suveranitatea teritorială unui singur grup identitar definit etnic, religios sau cultural, nu universal. Nici măcar Israel, un stat contestat de vecini, nu este o excepție. Există cetățeni arabi, egali cu ceilalți. Nici măcar Ucraina. Admirăm Ucraina că își apără identitatea față de ruși, foștii lor asupritori imperiali, care le-o contestă. Îi admirăm mai puțin cînd reduc clasele în limbile unor minorități, ca a noastră.

stat suveran, în contextul său, consideră cetățenia – un contract civic între individ și stat – ca fiind principiul fundamental care structurează activitatea politică. Această cetățenie cuprinde pe toată lumea: tătar, rom, maghiar, evreu, fără a ține cont de culoare, religie sau orientare sexuală. Conceptul este universalist. În contrast, naționalismul etnic se caracterizează prin exclusivism.

Motivul transformării naționalismului etnic în fascism

Conform lui Umberto Eco, fascismul se formează acolo unde identitatea colectivă se transformă într-un instrument de excludere, când

„poporul”

este perceput ca un corp organic, pur, în pericol din cauza străinilor. În naționalismul etnic, statul devine proprietatea unui grup, nu rămâne un contract între indivizi.

În Doctrine politice. Concepte politice și realități românești (Polirom 1998), volumul pe care l-am editat a ocupat douăzeci de ani în programele de licență ale ASE și ale facultăților de științe sociale, devenind subiect celebru de plagiat, am demonstrat clar că naționalismul etnic reprezintă o doctrină colectivistă, incompatibilă cu statul de drept. În acea perioadă, România Mare se dezlănțuia ca cel mai mare partid fascist românesc de după 1990, având rădăcini în național‑comunismul lui Nicolae Ceaușescu și ideologii de la Vadim Tudor la Ilie Bădescu, profesor și coautor al lui Dan Dungaciu, AUR. În ianuarie 1999, România Mare a convocat minerii în București, publicând o listă de personalități ce trebuiau atacate – exact ca în anii legionarilor. Jandarmeria a reușit, cu dificultate, să oprească această nouă invazie. 27% a fost maximul obținut de România Mare la alegerile prezidențiale din anul 2000. În ciuda acestui rezultat, Ion Iliescu a integrat PRM în guvern după alegerile din 2000, deoarece PSD nu deținea majoritatea, iar în timp PRM a fost absorbit de PSD.

1991 a marcat începutul unei perioade în care naționalismul etnic a generat epur

România: un exemplu ce ilustrează în mod clar că naționalismul etnic este fascist

România posedă propriile dovezi istorice, însă nu le abordează în dialog cu noile generații:

• Mișcarea legionară – fascism autohton, violent, mistic, antisemit. Au ucis un fost ministru de finanțe (Virgil Madgearu) doar pentru că negociase un împrumut de la o bancă străină pentru a echilibra finanțele statului.
• Deportarea și decimarea romilor în Transnistria, în timpul celui de la doilea război mondial – politică de stat bazată pe purificare etnică.
• Universitățile – Iașul! – închise între războaie pentru că studenții antisemiți îi băteau zilnic pe cei evrei, făcând imposibilă ținerea cursurilor.
• Evreii erau în România Mare clasa mijlocie dominantă în multe orașe, integrați, vorbitori de română, contribuabili. Nu erau „străini”. Și totuși au fost tratați ca indezirabili: legi rasiale, pogromuri. I-au apărat intelectualii de stânga, familia regală, uneori vecinii – dar nu întreaga țară. Intelectualitatea românească era foarte la dreapta, din păcate.

Ceaușescu a dus mai departe această tradiție colectivistă: „națiunea” era un organism sacru, iar individul trebuia să se supună „interesului național”. Cultul naționalist a justificat controlul total al statului asupra vieții private. Legătura inventată de istoricii lui între Ceaușescu și Burebista, trecând prin Mihai Viteazul, ar părea comică astăzi dacă nu am fi văzut trupele AUR invadând tezaurul dacic de la Muzeul Național anul trecut, vociferând că „unde sunt crucile”. Dacii erau păgâni; tezaurul nu a avut niciodată cruci, nu le-a furat nimeni. Crucile sunt minunate, dar în biserică sau în casă, nu în spațiul civic al statului, deschis oricui. Nici ideile religioase nu au ce căuta în politică, religiile – sau ateismul- sunt opțiuni private. Statul e secular pentru că e neutru și e obligat să trateze universal pe toată lumea.

Patriotismul nu constituie un „naționalism sănătos”

Patriotismul reprezintă legătura cu comunitatea politică, cu cetățenii și cu instituțiile. Dacă îl denumim naționalism civic, doar generăm o confuzie de limbă. În esență, naționalismul, odată ce națiunea posedă teritoriul, constituie atașamentul față de un grup identitar și dorința ca statul să fie în slujba acelui grup. Prin natura sa, acesta este etic și identitar.

Confuzia creată – a demonstrat recent președintele Nicușor Dan, care nu se consideră naționalist și se opune AUR, dar are discursuri redactate de persoane aparent fără calificare – este periculoasă. Patriotismul nu necesită etnie sau religie. Naționalismul etnic nu poate fi

„sănătos”

, deoarece exclud, ierarhizează și justifica violența. Istoria României confirmă acest lucru fără echivoc.

Orice inițiativă ce aspiră să facă din stat proprietatea unui grup de identitate devine, fără excepție, un fascist proiect, nu fiind nici „sănătos”, nici „patriotic”.

Suntem noi înșine, cu milioanele, risipiți în Italia, Anglia, Spania, Germania. Cum ar fi dacă cei de acolo ar fi naționaliști? Cînd se întâmplă, și dau foc la casele romilor noștri în Anglia ne îndignăm pe bună dreptate. Dar în Spania, Italia, Germania avem români aleși primari pe listele celor mai mari partide, chit că nu sunt catolici sau protestanți, și nu erau acolo pe vremea cînd localnicii se luptau cu sarazinii. Aceste țări au prosperat din cauza individualismului: economiștii au dovedit că țările colectiviste și xenofobe nu prosperă. Sunt săracii agresivi ai lumii.

România, ca și vecinii ei, a trăit consecințele atăît ale imperialismului, cît și ale naționalismului. Nu avem voie să le repetăm. Și nici motive. Și în 1996, și în 2004, și în 2015, și în 2025 am reușit să construim majorități civice, pro Occident, pentru a alege pe președinții noștri. Această majoritate e la temelia democrației noastre, cine o lasă ca să fugă oportunist după alta,iluzorie, cea care cere socoteală despre crucile dacilor face o enormă și nepermisă greșeală politică.

PS. Unele dintre lucrările mele academice privind naționalismul, inclusiv „Votanții lui Milosevic”, pot fi găsite gratuit pe Google Scholar.