Regimul iranian dă impresia că este dispus să prolongeze confruntarea cu Statele Unite și Israelul, în ciuda pierzilor semnificative înregistrate și a pericolelor tot mai mari care îi amenință supraviețuirea, cu scopul de a schimba raportul de forțe existent în regiune.
Conducerea iraniană a înregistrat lovituri semnificative în ultimele săptămâni, ca urmare a unei serii de atacuri aproape zilnice lansate de forțele americano-israeliene, care au avut ca țintă infrastructura de comandă atât politică, cât și militară. Populația, care a suportat deja ani de sancțiuni, crize economice și management defectuos, se luptă acum cu deficitele provocate de război, distrugerea infrastructurii și o militarizare intensificată a vieții interne.
În ciuda situației actuale, liderii iranieni persistă într-un ton din ce în ce mai ferm. Ei susțin, în mod constant, că economia țării este capabilă să suporte cheltuielile aferente conflictului, reduc la minim efectele pierderilor suferite și lasă să se înțeleagă, fără echivoc, că sunt dispuși să prelungească durata războiului, indiferent de consecințele destabilizării la nivel regional și mondial.
Citește șiIranul pregătește ripostă dură și extinde țintele în caz de atac SUA
Circumstanțe ideale pentru instaurarea păcii
În contextul în care Donald Trump, președintele Statelor Unite, insistă asupra unei „predări fără condiții”, reprezentanții Teheranului consideră că au câștigat teren și au înaintat propuneri detaliate pentru o posibilă încheiere a crizei. Acestea includ restructurarea echilibrului de putere în regiune, solicitarea de compensații pentru prejudiciile de război și renegocierea acordurilor strategice dintre țările Golfului și Washington.
La o declarație recentă, Mohammad Bagher Ghalibaf, președintele parlamentului iranian, a exprimat opinia că un armistițiu ar fi justificat numai în cazul în care ar împiedica reînceputul luptelor, și nu atunci când ar oferi o oportunitate pentru oponenți de a-și restabili puterea militară.
Potrivit declarațiilor Abbas Araghchi, șeful diplomației iraniene, obiectivul Iranului după încheierea conflictului este instituirea unui nou mecanism de reglementare pentru Strâmtoarea Ormuz, care să reflecte interesele Teheranului și să prevadă cerințe clare pentru navigația maritimă.
Nu există nicio declarație directă raportată aici
şi a adăugat că această nouă reglementare va trebui să fie respectată de toate navele care tranzitează această zonă strategică.
În urma evaluării experților, se consideră că Iranul ar putea înainta noi revendicări, cum ar fi deblocarea fondurilor blocate sau impunerea unor tarife pentru accesul la această rută maritimă vitală pentru tranzacțiile energetice mondiale, informează CNN.
Există o presiuni în creștere pentru a se găsi o soluție pentru perioada care urmează după conflict.
La sfârșitul lunii precedente, negocierile îndelungate și dificile dintre Iran și Occident au cunoscut o escaladare rapidă, SUA și Israelul fiind autorii unor atacuri devastatoare care au vizat teritoriul iranian, lichidând lideri importanți și deteriorând considerabil potențialul militar al națiunii.
Reacția Iranului a venit într-un timp foarte scurt. Au fost lansate numeroase rachete și drone de către Teheran împotriva unor obiective din regiune, printre care și state care sunt aliate ale SUA. Aceste acțiuni au avut ca efect destabilizarea piețelor energetice globale prin atacuri la adresa transportului maritim din Golful Persic.
Se estimează că obiectivul acestei strategii este de a genera o presiune semnificativă care să aibă un impact asupra configurației post-conflict. Iranul pare să urmărească sincronizarea propriei stabilități cu cea a regiunii în ansamblu, făcând aluzie la faptul că instabilitatea sa internă ar putea avea repercusiuni asupra securității energetice la nivel global.
Se duce un conflict pe termen lung, caracterizat prin confruntări militare continue și costuri umane ridicate.
Se consideră, în cadrul administrației americane, că Iranul înregistrează pierderi semnificative din punct de vedere militar în cadrul conflictului, evidențiind distrugeri ample atât ale infrastructurii, cât și ale structurilor de comandă. În ciuda acestui fapt, specialiștii atrag atenția că obiectivele strategice ale Teheranului par să se axeze mai puțin pe obținerea unei victorii clasice.
Iranul se bazează pe o abordare a războiului de uzură, unde costurile majore — economice, politice și militare — ar putea crea dificultăți pentru oponenți în ceea ce privește susținerea lor. Se consideră că creșterea prețurilor la energie și întreruperea comerțului global sunt instrumente cheie în această tactică.
Se pare că există planuri pentru menținerea și accentuarea situației actuale. Detaliile acestor planuri nu sunt încă clare, dar se știe că sunt orientate spre o anumită strategie.
În așteptarea unui posibil conflict cu SUA și Israelul, se crede că Corpul Gardienilor Revoluției Islamice a elaborat planuri pentru susținerea acțiunilor prin intermediul unor unități operate în mod descentralizat. Atacurile lansate de Iran nu s-au limitat la ținte militare, ci au avut drept obiectiv și infrastructura civilă și cea economică din mai multe țări ale regiunii, printre care Oman, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită.
În esență, această creștere a tensiunilor demonstrează o strategie de creare a unei noi ordini regionale, caracterizată prin descurajare și prin prezentarea unei capacități de a genera instabilitate pe scară largă.
Se înregistrează răspunsuri la nivel regional, pe fondul unor incertitudini persistente.
În ciuda unor agresiuni, statele arabe din regiunea Golfului, în marea lor majoritate, au optat pentru o poziție de detașare față de conflictul în curs. Cu toate acestea, ele au făcut cunoscut faptul că vor să întărească legăturile lor cu Statele Unite ale Americii și chiar cu statul Israel, văzând în Republica Islamică Iran principala sursă de îngrijorare pe termen lung.
Încă nu este limpede dacă abordarea Teheranului va atinge scopul urmărit. Conducerea iraniană pare să considere că scopul este mai degrabă menținerea regimului, reactivarea puterii de descurajare și asigurarea unei poziții cheie în definirea configurației regionale postconflict, decât obținerea unei succese militare.
Într-un mediu din ce în ce mai volatil și costisitor, prolongarea conflictului capătă o valoare strategică intrinsecă, acționând ca o presiune asupra părților adverse pentru a face concesii.
Nu există declarații directe
în text care să necesite reproducerea verbatim. Prelungirea devine astfel o tactică menită să oblige adversarii să accepte anumite compromisuri într-un cadru tot mai instabil.
COMENTARII / 0